În vreme ce noi ne agităm (mai mult, mai puţin sau deloc) cu alegerile noastre prezidenţiale, pământul continuă totuşi să se învârtă (e pur si muove), iar politica mondială să ne aducă ştiri după ştiri, una mai şocantă decât alta. Procedurile de impeachment pentru neobişnuitul preşedinte american Donald Trump au fost demarate prin vot, fără şanse reale de succes (nu a votat nici un ales republican) dar cu rezultate evidente în diminuarea rolului de jandarm planetar al americanilor, republicani şi democraţi deopotrivă. Celălalt mare lider politic populist mondial, conservatorul britanic Boris Johnson, a reuşit să declanşeze alegerile anticipate în Regatul Unit la 12 decembrie curent. În sfârşit, preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut senzaţie recent cu interviul său din „The Economist”.

Preşedintele Macron afirmă că N.A.T.O. se găseşte în moarte cerebrală - „ce qu’on est en train de vivre, c’est la mort cérébrale de l’Otan” (O.T.A.N./N.A.T.O. - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord). Macron a pledat din nou pentru o puternică Europă a Apărării : „[...] l’Europe qui doit se doter d’une autonomie stratégique et capacitaire sur le plan militaire. Et, d’autre part, rouvrir un dialogue stratégique, sans naïveté aucune et qui prendra du temps, avec la Russie” („Europa care trebuie să-şi obţină autonomia strategică şi capacităţile militare necesare. Şi, pe de altă parte, să redeschidă un dialog strategic, fără vreo naivitate şi care va fi de durată, cu Rusia”). După ce Marea Britanie va fi părăsit U.E., singura armată majoră, completă şi fiabilă din UE va rămâne armata franceză. Ce a făcut fostul preşedinte Klaus Iohannis ? S-a dus fuga-fuguţa la Washington şi a acceptat toate cererile americane, deşi, nu-i aşa, mai ales după retragerea americanilor din Siria şi disidenţa Turciei (al doilea membru major al Alianţei), N.A.T.O. se află în „moarte cerebrală”.

În acelaşi interviu deconcertant, Emmanuel Macron a atacat frontal sacrosanctul 3% deficit admis, impus de Germania ca urmare a experienţelor ei nefericite din secolul al XX-lea, mai ales după primul război mondial, cu inflaţia distrugătoare din timpul Republicii de la Weimar. E vorba de menţinerea forţată a deficitului public al ţărilor din Zona Euro sub 3% din P.I.B. şi sub 1% din bugetul european, care ar ţine de o dezbatere din secolul al XX-lea, „débat d’un autre siècle”. Asemenea limitări ţin pe loc dezvoltarea, împiedică investiţiile necesare viitorului, menţin lumea în dependenţă şi subordonare faţă de economia germană, într-o sărăcie cronică. Austeritatea (Austarität sau, mai des, Sparsamkeit) merkeliană nu a folosit decât exporturilor germane în interiorul U.E. Prin plecarea Marii Britanii din Uniune şi prin formidabila ridicare a Chinei, Europa se marginalizează şi riscă să devină irelevantă (după Macron). Mulţi mari jucători globali sunt americani (Google, Amazon, Apple, Facebook...), iar ei, împreună cu creşterea economică ameţitoare, an de an, a Chinei, o trimit pe bătrâna Europă pe locul al treilea şi, probabil, pe termen lung, după ridicarea Indiei, chiar mai jos.

Dar noi, românii? Suntem mici, domnule! Iar cu politicienii noştri pigmei am devenit doar o colonie (Ilie Şerbănescu). Culmea e că primii noştri trei candidaţi la funcţia de preşedinte chiar doresc să ne perenizăm statutul de colonie. Acesta ar fi chipurile visul nostru! Să fim o piaţă de desfacere, un furnizor de mână de lucru ieftină şi calificată pentru Europa, să ne aliniem fără crâcnire la dorinţele, la exigenţele partenerilor noştri, toţi mai mari decât noi. Care au devenit şi stăpânii noştri.

Mai contează pe cine votăm? Va câştiga Klaus Iohannis din primul tur? Dacă vor, S.R.I., S.P.P. şi S.T.S. pot să rezolve problema, cu sau fără votul nostru.