La Chişinău, au avut loc de curînd tulburări grave, cum nu cred că moldovenii au mai cunoscut. Mase de oameni, purtînd în frunte nu crucea (cum spune imnul nostru), ci drapelul U.E., au pătruns cu forţă în clădirea parlamentului. La TV, specialiştii (unii dintre ei specialişti în nimic), îşi dau cu părerea, într- mod mi se pare unanim, în care se conturează ideea că România nu a făcut prea multe pentru a sprijini integrarea Republicii Moldova în U.E. Nu sînt specialist în problemele „fraţilor noştri de peste Prut", după cum se spune în mod obsedant (deşi eu unul nu mă simt frate cu transnistrenii rusofoni), nici nu cunosc prea multe despre realităţile de acolo. Dar, că simplu cetăţean îmi dau şi eu cu părerea, recunoscînd faptul că poate mă înşel. Întîi de toate, pentru a descreţi frunţile, o să va reamintesc un banc vechi de zeci de ani: Într-o zi, Bulă întîrzie la şcoală şi, întrebat de învăţătoare de ce a întîrziat atîta timp, răspunde că a ajutat o bătrînă să treacă stradă; „Bine, dar de ce ţi-a trebuit aşa mult?" „Fiindcă nu vroia." Cam aşa este şi cu noi, noi vrem să integrăm Moldova în U.E., dar nu ştim dacă ei vor, dacă este bine pentru ei.

Enorma eroare a României a fost în 1991, cînd Ion Iliescu şi Petre Roman au recunoscut independenţa Moldovei. Un singur parlamentar, Claudiu Iordache, a tras (inutil) semnalul de alarmă: dacă noi recunoaştem independenţa Moldovei şi apoi de reunificăm, oricînd, în baza acestei recunoaşteri, printr-un referendum, Moldova putea să îşi ceară înapoi independenţa. Nu l-a ascultat însă nimeni. Era momentul cel mai bun în care, în loc de a recunoaşte independenţa Moldovei, trebuia forţată Unirea. Toţi românii erau în acel moment pentru reunificare, majoritatea basarabenilor se pare că aveau atunci această opţiune. Desigur, era şi „Cuiul lui Pepelea", adică Transnistria, care nu a aparţinut niciodată României. Stalin a avut o minte diabolică: a deportat mulţi români din Basarabia aducînd în schimb ruşi, a dat Ucrainei cele 3 judeţe din sudul Basarabiei şi cele două judeţe din nordul Bucovinei, dînd în schimb Transnistria Basarabiei. Astăzi, cînd pactul Ribbentrop-Molotov este condamnat (nu şi de România - n.,r.), noi sprijim aderarea Ucrainei la U.E. fără să-i cerem să ne restituie teritoriile răpite prin acest pact şi nici măcar cele răpite în afară pactului - Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor -, şi fără să ne pese de prigonirea românilor din Ucraina. Era un moment foarte bun pentru reunificare, cu toată problema Transnistriei: în acea perioada, Rusia era condusă de un preşedinte corupt şi alcoolic, beat toată ziua (Boris Elţîn). Cred că s-ar fi putut rezolva.

Intrarea României în „lumea civilizată şi democrată" a condus la naşterea marii corupţii. Primul demnitar corupt condamnat după 1990 a fost diplomatul Benone Ghinea acreditat în Republica Sud-Africană (dacă nu mă înşel, consul), beneficiarul unei şpăgi de aproape 1 milion dolari în afacerea elicopterelor Puma Socat. Nu Ghinea s-a dus să ceară şpagă - această i-a fost oferită de „lumea civilizată şi democrată". Există corupţie în România şi înainte de 1989, însă o corupţie în limite tolerabile. Dacă această a devenit exponenţială, s-a datorat „lumii civilizate şi democrate". Se pot scrie multe despre asta, dar nu acum. Apropierea Republicii Moldova de U.E. a dus la creşterea corupţiei şi, bineînţeles, au apărut afaceriştii evrei: evreul lituanian Boris Birstein (1947 - n.a.), emigrat în Israel în 1977, apoi în Elveţia, şi ulterior în Canada. Ajuns în 1991 în Moldova, a acaparat domeniile bancar, asigurări, hoteluri, presă, etc. Apoi, în Moldova a venit evreul Ilan Shor (ns. 1987 din Tel Aviv) - n.a.) care, în pofida tinereţii sale, într-un timp record, a reuşit să obţină controlul în domenii importante, printre care şi cel bancar (în acest moment, este cercetat pentru dispariţia a 1 miliard de dolari din fondurile Băncii de Economii din Moldova, al cărei preşedinte al Consiliului de administraţie este); cînd a izbucnit scandalul miliardului furat, primul anunţ a fost că autorul era Ilan Shor, după care, s-a aşternut tăcerea.

Noi, după ce am trăit experienţă admiterii în U.E., ştim că această presupune eliminarea patrioţilor din viaţă politică, trecerea companiilor de utilităţi publice în mîna „europenilor", scumpirea tarifelor, jefuirea economiei naţionale de către unii evrei, sărăcirea populaţiei, reintroducerea cenzurii, restrîngerea drepturilor, interzicerea (pas cu pas) a credinţei creştine, promovarea homosexualităţii, a drogurilor, etc. Hai să nu mai obligăm pe românii din stânga Prutuluiu să între în U.E. Să-i lăsăm pe ei să aleagă şi să-i ajute Dumnezeu să scape de U.E.! Îmi doresc reunificarea dar, în interesul tuturor, această trebuie să aibe loc doar după destrămarea U.E. Presimt că nu mai este mult. Doar că nu ştiu ce va urma.