A trecut „Săptămâna Patimilor”, stare şi denumire ce se mulează perfect pe situaţia României anului 2019. Generaţia veteranilor se stinge lent, pe nesimţite, iar peste nu prea multă vreme va ajunge „Istorie”. Zilele trecute am discutat cu un văzător al luminii zilei de prin anii ’80 şi, dureros, am constatat că cele trei decenii postdecembriste de „prelucrare” televizată au făcut ca organul suprem numit anatomic creier al celor de aceeaşi vârstă să-i fie afectat profund. Acel cineva mi-a spus că deosebirile de opinii se datorează distanţei dintre generaţii..., politicos spus, că ce de vârsta mea nu sunt decât nişte „expiraţi”, balast al vremurilor apuse. Fals ! Nu-i vorba de aşa zisa „prăpastie dintre generaţii”, ci de afectarea majoră a posibilităţii persoanale a „prelucrării informaţiei” şi a naufragiilor cerebrale ale roboţeilor generaţiilor Messenger, Facebook, Instagram şi alte şanţuri de mahalale ale botezatei „socializări” virtuale. Nu anii ne despart, ci lipsa procesării informaţiei prin corecta funcţionare a sinapselor victimelor manipulării postdecembriste. Robotizarea umană se află în marş forţat spre debusolare şi control total.

Readucem în actualitate opinia unui român care vrea să respecte legile şi obligaţiile de cetăţean, dar, cu amărăciune constată că acestea nu servesc interesele Ţării, ci pe ale corporaţiilor multinaţionale. După ce veţi citi, vă rugăm să comparaţi situaţia economico-financiară-militară a României, folosind ca repere anii 1989 şi 2019, apoi să vă răspundeţi sincer. Spuneţi şi altora ce aţi citit! Poate, marele circ din luna mai a acestui an Dumnezeu va re-lumina mintea celor rămaşi încă în Ţară, dar „plecaţi” spre alte „orizonturi” prin îndobitocire premeditată, iar expatriaţilor să le reamintească: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta!”. Popor român, pentru că sluga numită „avocatul poporului” nu te apără, dă curs imnului Ţării, înalţă-te peste prăbușirile de idealuri şi credințe şi apără-te singur: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. (Ion D. Măldărescu, ART-EMIS).

Nu foarte noi, dar bune şi actuale!