Aud, de fapt n-am auzit, ci am citit, că vom fi vizitați de jeglenski. Desigur, vine la invitația idolului românilor, cel pentru care românii au votat de patru ori cum le-a cerut el, înghesuindu-se la urne inclusiv atunci când el nu le dădea voie la piață. Că nu vine de capul lui. Sau, poate, așa au ordonat stăpânii coloniei!?
Eu zic că e foarte bine că vine. Nu de alta, dar mai sunt multe școli în București, pe pereții cărora încă nu s-a scris „Slava Ukraini” și e păcat de pereții ăia să stea așa, goi.
Mai sunt locuri de vânzătoare la Kaufland-ul din cartierul meu, la care lucrează deja atâtea ucrainence, încât m-am înscris la cursuri de ucraineană ca să pot cumpăra ce-mi trebuie.
Mai sunt și locuri pentru doctori încadrați fără concurs, prin spitale, în locul celor care așteptau de ani de zile să le vină rândul la concurs.
Cu ocazia vizitei cred că idolul românilor îl va duce și la monumentele eroilor care i-au bombardat pe români: atât la monumentul eroilor americani, cât și la monumentul eroilor sovietici. Acolo, Patriarhia Română va oficia slujbe de pomenire în limba comună a celor două țări - americana (sau poate chiar în ucraineană, că tare îi simpatizează ucrainenii pe preoții ortodocși care slujesc în limba română – n.r.)
Cred că jeglenski va fi întâmpinat de idolul românilor pe sunetele imnului „Stars and Stripes”, garda de onoare va fi asigurată de trupele N.A.T.O, iar recepția oficială, atunci când lui jeglenski i se va înmâna titlul de întâiul deznaționalizator al românilor, va avea loc la ambasada conducătoare (a „partenerului strategic” - n.r.) și va fi pe larg prezentată a doua zi în „Gazeta Sporturilor”, pe paginile în care sunt prezentate amantele fotbaliștilor.
Mă aștept ca trotuarele să fie înțesate de oameni cu steaguri galben-albastre și flori, căci tramvaiele, normal, vor fi împodobite cu steaguri ucrainene.
Poliția Română nu-i va mai amenda pe cei care au depășit gabaritul, așa cum a amendat-o pe șoferița aia care, de Ziua Națională a României avea pe mașină un Tricolor mai înalt decât permite Poliția.