După bitterul suedez și cătina, Roșia Montană și urșii, a venit rândul Afganistanului.

Înțepenit în proiectul „me too” sau „je suis Charlie”, intelectualul român de mare angajament a luat în cătare problema afgană. Alături de politicianul epilat o va rezolva deîndată, nu am nicio îndoială. După ce a închinat ode conducătorului iubit, în '90 a virat brusc și și-a adus aminte că a fost dizidentul perfect, dar noi, nerecunoscătorii, nu ne-am prins. După ce și-a luat în primire sinecura, intelectualul, acum de rit nou, a continuat activitatea ce l-a consacrat: lingușeala. A suspinat la picioarele politicienilor mioritici, a trecut pe la europeni în drumul spre americani, cu o haltă obligatorie pe la slujiri aducătoare de cătușe. A aruncat rapid cu noroi și rahat în cei care cred, pentru a fi pe placul noilor stăpâni, atei și suficienți.

Nu am văzut pe nimeni, din sfera prea înaltă, să se îngrijoreze de soarta pruncilor abandonați de mame incapabile să mai crească un suflet, pe lângă cele de zece de acasă. Nu am văzut pe nimeni îngrijorat de copiii abuzați în propria casă, de tați alocoolici, cu mame care întorc privirea în altă parte, asta în cazul în care nu își vând ele însele copiii pe o sticlă de vodcă și o pîine mucegăită. Nu am auzit niciun scâncet în fața școlilor care cad peste copii, a spitalelor insalubre în care poți să arzi liniștit (sau, dacă mai ieși viu, să cari după tine acasă niscai bacterii „spitalicești” - n.r.). Dar plângem cu lacrimi de crocodil pentru situația din Afganistan.

Sărim cu mânuțele ridicate să primim migranți, mulți migranți pentru că, nu-i așa, suntem un popor primitor, cu vocație europeană. Vom fi primii care vom da crucile jos de pe biserici, dacă așa cere împărăția. Vom fi primii care vom purta burka, dacă e musai. Așa cum suntem primii la cumpărat fier vechi, pe post de avioane și fregate, mere din plastic și coca cola bună de dizolvat rugina. Și toate astea pentru că suntem Pupători de fun duri de serviciu ai tuturor licuricilor, de ieri și de azi, de pretutindeni.

Ce nu suntem capabili să înțelegem este că nu așa îi convingem.  Nu prin ligușeală și minciună, nu prin pseudolupte la adăpostul cărora băieții deștepți fură nestingheriți.

Pentru ei am fost și vom rămâne fata care curăța cartofii și pe care au fost nevoiți să o îmbrace cât de cât frumos și să o primească în salon. Nu se așteaptă la nimic bun.

Știu că suntem ași în trădări și, într-un moment de neatenție, s-ar putea să subtilizăm argintăria. Dar nu au încotro.  Ne tolerează cu un zâmbet ce aduce mai mult a grimasă, știind că de la manele la Mozart nu te poți întoarce.

În timpul ăsta, noi încă ne mirăm de luxul în care trăiesc alții.  Știm că nu prea avem ce căuta lângă ei, doar geografia ne-a adus aici. Când tsunami ne va lovi pe toți, ne vom întoarce la câmp. Și la lampa cu petrol, la cum merg lucrurile. Și la cărțile tipărite. Nu ar fi mai bine să o lăsăm mai moale cu infatuarea și vocația de lideri regionali ? Să ne uităm în ogradă și să începem să facem curat ?

Că premiul Nobel pentru lingușeală îl avem asigurat, prin căpeteniile noastre de mare angajament intelectual…(Să ne spună Cărtărescu dacă nu-i așa - n.r.).

Aranjament grafic - I.M.