Pro și contra, contra și pro, după cum se  bate darabaua, ,,coane Fănică”, păi, altfel, cum?! - completez cât să fiu pe aproape cu citarea spiritului genial și să vă destind frunțile înainte de a înjura de toți morții, de toți dumnezeii și parastasele , în toate limbile și religiile pământului.

Ee, da, primesc zilele trecute un mesaj: „să milităm, să facem și să dregem”. Ceva asemănător, mai tot timpul în preajma mea. Pe vremuri, expresia „să se facă, să se dreagă și să meargă” ținea de avântul muncitoresc, după care, recunosc, nu m-am dat niciodată în vânt. Astăzi, din câte văd, e la rând „telectualitatea” vremurilor.

Mă abțin să comentez prea multe!  Scriu despre dezastrul de astăzi din lume și despre umbra grea și apăsătoare de deasupra sa, a lumii, de peste 10 ani. Majoritatea m-au evitat, unii nu m-au luat în seamă, alții nici măcar nu știau despre ce vorbesc. Mă rog, pentru a fi tabloul complet, majoritatea m-a acuzat că nu am contribuit la bunăstarea lui limbric peltic, a lui apulizamă și a unui idiot, drojdier de profesie, breazăvekil sau cum l-o chema. Ce mare lucru, dădeam și eram... „că așa se face, nu?”  Uite, că nu! Am  înghițit în sec chiar și când „înțelepți de cloaca”, ehe, tocmai de pe vremea lui ceașcă, s-au băgat în seamă.

Nu-i bai, vorba ardeleanului, într-o zi vine vremea oricui, loc aci, pe pământ,  e pentru fiecare, indiferent de jegurile astea împăunate ce cred că au inventat, vai, leșia și apa caldă. De reținut, e doar faptul că împăiații vor dispărea fără a lăsa urme. Până una, alta, scrierile lor cu ștaif, îmbibate în secărică pcr-istă și alte delicatețuri scăpate în ismene, pe la fel și fel de sindrofii ,,telectuale”, zac încurcate printre chiloțăraia izânită a vremurilor. Pe de altă parte, experiența de viață și, mai ales, cea intelectuală, îmi spune că societățile sunt, fie goale de conținut, fie doar colectivisme ce se autodizolvă. Repet, pentru a fi bine înțeles, colectivisme, un fel de cloacă de context, ce te vor dizolva în mocirla de ele produsă. La fel stă  treaba și cu cei ce s-au unit în lupta cea mare, trâmbițând la oricare cap de uliță, dată în clocot sau cotitură  stâlcită, politically correct! Păi, altfel cum?! Iar dacă nu le iese, o bagă pe aia cu discriminarea și, musai, ceva!…

Personal, sunt adeptul individului bine înfipt în timpurile sale, ce trebuie ajutat de către stat pentru a se realiza. Odată cu realizarea lui, realizarea și a satatului. Doar individul poate ființa și tot el poate fi imanenața vremurilor în care a trăit, cu condiția să nu bată câmpii cu fel și fel de dihotomii de tipul „pro”… și să vezi ce pro, apoi cu „contra” și  ce mai contra. Pentru adevăr și iluminare amintesc doar celor ce se cred fete mari, celor ce se cred virginei la gogoloi, că la scara istoriei, mai ieri, alalteri, dacă nu ei, părinții sau bunicii lor, suflau în flașnete și strigau sus și tare: „Stalin și poporul rus libertatea ne-a adus!” Vă garantez, gargaragiii de serviciu, ăștia de acum, că ceilalți, în marea lor parte, au dat colțul, la un adică, devotați cum sunt, ar scoate de sub pat pancarta și, sus cu sloganul: „Stalin și poporul rus libertate ne-a adus”. Că ar pune în locul lui Stalin pe un altul… s-ar chema adaptare la situație, că tot s-au școlit prin tot felul de dughene, în vederea dezvoltării pesonale și intrarea în pielea omului nou.

Pentru că suntem tocmai la momentul în care țara arde și baba își dă cu țăsala, am să zic și eu ceva acolo, opinie, de, nimic mai mult, în legătură cu prof. Marga. A-l judeca pe profesor înseamnă a fi măcar de statura lui intelectuală și morală, altfel latri ca mâța la stele căzute în baltă. Din acest motiv, am să-mi pun și eu doar câteva întrebări firești în ideea de a-mi desluși momentul. Pentru cei ce nu știu, aflați că există o știință a întrebărilor, numită erotetică. În interiorul acesteia există un capitol ce se ocupă de logica  întrebărilor, cum de altfel există o logică a timpului sau a relației spațiu-timp etc. Pentru aprofundare, cei interesați pot căuta în biblioteci.

Revin, Profesorul Marga, în discursul său de la Alba Iulia, a făcut trimitere la un fapt istoric, iar de aici, de la fapt, la un adevăr istoric, (adevăr factual!) „Lumea este totalitatea faptelor și nu a lucrurilor, lumea este tot ce se întâmplă” (Wittgenstein, Tratatul logico-filosofic). Până aici, nimic rău! Totuși, ca fost politician și mai ales ca fost Ministru la Externe, nu cred că, la momentul respectiv, nu a știut despre faptul că Rusia, Ucraina, ca și România, ca de altfel toate cele, aproximativ, 196 de țari  ce fac parte din ONU, au semnat un tratat prin care se angajau, printre altele, să nu solicite revendicarea granițelor. Să zicem din nou că suntem în sfera unei opinii, a unei opinii cu plus și semnul întrebării. Cu plus, cum mai glumesc și astăzi profesorii cu părul încărunțit după ce te întreabă ceva, iar tu stai în fața lui ca popândăul: „astăzi ai de la mine un patru cu plus”. Oricum, domnul profesor Marga nu era în situația propagandistului, adică nu făcea propagandă pe „verzișori”, ca în Piața Victoriei sau cine mai știe în ce alte piețe.  Fac această afirmație pentru că  nu știu în ce măsură,  în spatele spuselor sale, stăruie o structură intențională. Informația, ca atare, fapt și adevăr istoric, nu ar trebui să conțină intenționalitate. Ar fi chiar un paradox! Ca o banală paranteză, aduc aminte faptul că toată fenomenologia s-a urzit în jurul intenționalității formulată de către  Bretano. Ș, totuși, dacă afirmațiile domnului profesor au fost premeditate, atunci vom vedea urmările. Până în acest moment, nimic! În caz contrar, în cazul în care nu a existat intenționalitate, putem avea de a face cel mult cu o eroare de context. Bătrânii satului puneau astfel de incidente sub expresia „l-a luat gura pe dinainte” și mergeau mai departe.

Pe de altă parte, vedem sub ochii noștri cum „legile sunt ca pânza de păianjen” - Montesquieu. Mare adevăr! Iar din ele, flașnetarii cu pro și contra… Două vorbe și închei: militantismul nu face nici cât o ceapă degerată, câtă vreme, la mijloc nu există demnitate. Acolo unde nu e demnitate, trădarea joacă barbut cu oricine, la oricare masă.

Într-o astfel de situație, curajul de a fi „pro” sau „contra” este doar forma de a bate surdului toba fără a fi văzut, însă te rostogolește. Te face să crezi că ai fi un „sulicman progresistul”, buric al pământului. Bazaconii! La final, de cele mai multe ori, prăbușirea! Și asta pentru că tocmai atunci îți dai seama că ai bătut apa în piuă pentru oportuniștii ce fac din orice răhățiș, glorie. Iar tu, niciunde!… Sau în săhățis.