Sunt unul dintre acei oameni care au învăţat în viaţă să preţuiască şi să aplice principiile economisirii ca fiind ele o dovadă a unei minime înţelepciuni, mai ales într-o societate care promovează risipa ca fiind o formă de manifestare a bunăstării. Cine se mai gândeşte în asemenea condiţii că de fapt bunăstarea este doar a vânzătorilor care în acest mod reuşesc să-şi sporească veniturile deoarece în vremuri când refolosirea ambalajelor este imposibilă deoarece sunt de unică folosinţă, ideea de reciclare devine ridicolă.

Aşa se face că în câteva decenii de consumatorism am reuşi să umplem pământul de gunoaie, albiile râurilor de orice fel cu pet-uri şi pungi de plastic îndestructibile în timp, iar pe suprafaţa lacurilor, a mărilor sau a oceanelor plutesc insule din recipiente de plastic. Evident, flora şi fauna specifică au suferit modificări ale căror consecinţe nu le putem bănui. În consecinţă, am fost foarte bucuros atunci când, după decenii de tergiversări, şi la noi a fost promulgată o legislaţie de natură să încurajeze reciclarea ambalajelor. 

Legea părea foarte simplu de aplicat şi specifica faptul că preţul ambalajelor creşte cu o sumă absolut decentă, iar după folosire, eu consumatorul, duc aceste ambalaje la un centru de predare, acolo ele sunt verificate şi eventual primite, iar în schimbul lor primesc un bon valoric pe care îl pot folosi, de regulă, în magazinul care mi-a pus la dispoziţie sortatorul! Apa-rent totul foarte simplu şi eficient! Aparent!

Cum sunt şi cam cârcotaş din fire am început să analizez situaţia în întregul ei!

Prin urmare, mi se impune o mărire a costului ambalajului cel pe care şi acum îl plătesc, deşi acest lucru nu apare nicăieri. Dar nici nu pot să cred că producătorii de ambalaje ni le oferă gratuit, fiindcă ar fi imposibil! Deci prima parte a reciclării este o scumpire! Apoi, se spune în lege că au am obligaţia (!) cetăţenească de a strânge aceste ambalaje cu cât mai multă acurateţe urmând să le transport pe cheltuiala mea la una din staţiile de sortare unde mi se va elibera vaucerul pentru ambalajele acceptate (nu toate!). După care, cu vaucerul, la care nu se adaugă T.V.A.-ul plătit pentru produse la cumpărare, merg fericit şi îl cheltui ca şi cum ar fi un câştig aproape nemeritat!

Nici nu trebuie să fii economist de profesiune ca să-ţi dai seama că totul este o cheltuială în plus pentru tine, consumatorul, numit din considerente cred cinice, final. Şi atunci îmi pun întrebarea:

- Cât de eficientă va fi capmania de reciclare, cea care îşi doreşte, declarativ, să ne aşeze în rândul ţărilor civilizate acolo unde acţiunea este chiar un element al economiilor naţionale?

Cum refuz să găsesc un răspuns la această întrebare dau peste unele bănuieli mult mai rezonabile:

- Guvernul mă consideră dobitoc şi îmi dă legi în consecinţă! Aşa-mi trebuie!

- Cei care fac legile sunt oare doar ticăloşi sau mult mai tâmpiţi decât mine? Aici nu trebuie să uit că eu i-am ales!