Un reportaj din partea unui sărbătorit cu 100 de cărți nu este ușor. Evident, cele 100 de cărți vorbesc în locul meu. Eu ce-aș mai avea de spus? Dar ele vorbesc mai mult despre mine, aici aș vrea să vorbesc și despre alții. Despre Marieta Seba, directoarea Compania de Librării Bucureşti (C.L.B.), despre doamna Munteanu, amfitrioana Librăriei Sadoveanu, despre Petre Dănilă, director economic la C.L.B., despre minunatele librărese, care fac din „Librăria Sadoveanu” un focar de cultură, o alternativă vie la precarul învățământ românesc, chinuit și de doamna ministru Andronescu, care ar trebui să treacă ades pe la „Librăria Sadoveanu”, fiindcă aici își lansează cărțile scriitorii contemporani, de la care tinerii au ce învăța, căci se crează un dialog original, plin de învățăminte, așa cum s-a creat și între mine și Ștefania Trifan, eleva care a recitat din cartea mea „Sanctuar” poezia „Crai şi crăiţe”. Pentru oameni ca ea am scris eu această carte, ea arată ca personajele mele din viitor care vin cu mâinile întinse către Cetatea Inocenței. Pare geamănă cu făpturile longiline, sacre, din tablourile lui El Greco sau Modogliani. Ea face parte din Lumea II, lumea care o să vină.

Îmi place să cred că prin eforturile mele, mulți din oaspeții lansării (cocheta sala de lansări a librăriei a fost arhiplină) au înțeles ce simte, ce trăiește și ce gândește un om purificat. Să intri în „Sanctuar” nu e ușor. Dar entuziaști pe acest drum există. Și în capul listei aș pune-o pe doamna profesoară de litertatura română Mioara Doroftei, care mi-a făcut surpriza să facă o cronică vie cărții mele „Sanctuar”, fiindcă a venit ca o profesionistă, cu lecția știută, fiind singura care achiziționase anterior cartea! O cititoare ferventă a mea este și Claudia, asistenta sculptorului Constantin Sinescu, care are o soră geamănă, Elena, poate de aceea este așa de atașată de muzica fetelor mele gemene, Mihaela și Gabriela, ale căror compoziții de pe albumul „Wicked Clone” au fost fundalul sonor al evenimentului.

L-aș include aici și pe Miron Murea, care mi-a fost director de producție la serialul Dunărea sacră, omul care cred că mă cunoștea cel mai bine dintre cei prezenți. Visăm să facem împreună și alte filme, un serial pe urmele lui Lucian Blaga, Mircea Eliade și Carol I în Portugalia, apoi filmul după Doina lui Eminescu, proiect care mi-a fost respins pe  vremea când lucram la TVR, film pe care voiam să-l fac cu Adrian Pintea în rolul lui Eminescu. Alt proiect se referă la Nae Ionescu, la fel de urgisit, după ce pregătisem totul, în rolul principal fiind actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Dar proiectul despre triada Eliade-Cioran-Ionesco? Dar serialul Shakespeare și Eminescu? Funcționari de nimic, teroriști ai TVR, care zac în niciunde, au oprit să se nască asemenea opere. Și acești artiști sunt de neînlocuit. Ei făceau parte din Lumea II.

Tot aici l-aș include pe Nick Cara, fotograful omniprezent, care imortalizează toate evenientele și le dăruiește oamenilor bucurii nesecate cu zâmbrtul său din viitor. Pozele alăturate îi aparțin. Deși a venit la spartul târgului, și n-a participat la spectacolul lansării, l-aș poziționa aici și pe Bela Dan Krizbai, vicepreședinte I.C.R., chiar o mare surpriză, e prima prezență a unui icerist la un eveniment de-al meu și îmi exprim speranța că noua echipă I.C.R. va rupe cu Lumea I, cu mizeriile din trecutul acestei instituții, și va păși purificată spre Lumea II, că va contribui la consolidarea ei, ca în poezia recitată de Ștefania. E speranța mea că I.C.R. se va depolitiza și va fi o fereastră autentică de promovare a valorilor României în lumea largă. Din acestă perspectivă, e foarte clar ce se vede în Lumea I, lumea trecutului, a oamenilor care trăiesc numai din amintiri, care se chinuiesc să supraviețuiască, bolnavi de coșmarurile vieții, ale prezentului, care îi doboară ca un bludozer.

Eu le mulțumesc actrorilor Mircea și Cristina Constantinescu, tată și fiică, actori la Odeon și Bulandra, care au recitat cu sufletul câteva poezii din cartea mea. Sunt actori minunați, păcat că nu mai lucrez la televiziune să fac filme cu ei, aș face un serial despre copilărtia lui Caragiale sau poate o ecranizare după Pluta, roman aflat într-un proiect româno-american. De asemenea, le mulțumesc prietenilor care au venit și îndeosebi scriitorilor Sebastian Ungureanu, Dinu Grigorescu și Ioan Vieru. Ioan Vieru a depănat amintiri de când ne cunoaștem, de când colaboram intens la revista sa, „Contrapunct”, și a punctat memorabil, spund că „în tinerețe Grid Modorceas se lăuda că este geniu, mulți se laudă cu asta, dar el a și dovedit-o”. La fel Dinu Grigorescu m-a umplut cu amintiri, ne cunoaștem de foarte multă vreme, de pe băncile teatrelor, de când îi  frecventam acasă pe el și pe Tudor Popescu, prieteni nedespărțiți. Teatrul ne-a legat, mai ales prin Cenaclul Dramaturgilor al Uniunii Scriitorilor, condus de Mircea Ghițulescu, criticul de neuitat, care mi-a citit toate piesle publicate, peste 30, scriind despre avangarda din volumul Teatrul respirației. Piesa Zidul s-a jucat la teatrul din Galați,  alte două dintre piese mi-au fost montate de Iulian Vișa, una a fost pe mâinile lui David Esrig, care mă numea „Mrozek al României”, dar a eșuat la TNB din cauza cenzurii, iar altele au avut soarta unor spectacole-lectură. Dar Dinu Grigorescu mă cunoaște pe felia lui. Și la Event 100 a citit din cartea sa Rezervația dramaturgilor (2013), portretul pe care mi l-a făcut. Și mi-a dăruit cartea. La pag. 182-183, există aceste rânduri:

„Grid e feroce la atac. Pulverizează adversarul. Te sfâșie din două cuvinte scrise. În oralitate e      cu civilitate. Doi oameni într-unul singur. Să te ferești de Grid! O vorbă aruncată, o părere exprimată despre ceva sau cineva, e valorificată de Modorcea imediat, pac la « Tricolorul ». Dl. Modorcea este un erudit și un rafinat, în roman, în teatru, în eseistică și-n jurnalistică. Dar nu ziaristul a făcut scriitorul. Procesul a fost invers. Limba de viperă carpatină a satirului prin vocație, în pagina scrisă e letală. Paradoxal. Nu e ranchiunos, ci prietenos. Are și candori. E respectat, dar nu e jucat. O piesă se validează numai pe scenă. Indiferența teatrelor l-a împrins pe Modorcea spre lumea filmului, desene și artă, realizator de filme documentare. Omul de cultură este cinefil, scenarist, regizor, istoric de cinematografie etc., etc. Operă vastă! Unică! Scrisul e profund, nimic volatil. Enciclopedic. Latura patriotică vibrează în documentarele lui Modorcea, închinate nu înaltei Porți, ci porților maramureșene, satului veșnic, tradițiilor de Crăciun și operei domnului Constantin Brâncuși. Amfitrion cultural la un post de nișă, timp de o oră pe săptămână, „musafirii lui Modorcea” (printre care nu mă număr) lasă respectuos gazdei prilej de prezentare a ultmelor sale cărți. Și cum fetele seamănă cu tații, gemenele lui Modorcea - actrițe și cântărețe - aprind flacăra interesului artistic prin muzică și dans. La preselecția pentru un « Eurovision », ambele au cântat o compoziție a celebrului compositor german Dietrich Bohlen. Acum se află în turneu dincolo de Atlantic, dar tata Grid preferă Babilonul dâmbovițean. Faptul că încă nu i se joacă nici o piesă, este încă un act de nedreptate repertorială ce aparține instituțiilor egoiste și mioape. Supărat de tratament, scriitorul s-a mutat peste Ocean. Gena de artist s-a dus la gemenele sale, așa cum gena mea de dramaturg s-a dus la fiica mea, Alexandra Ares. Greu mi-l imaginez pe Modorcea emigrant. Dar am impresia că este și că se șimte în apele lui și acolo”.

Ce pot să-i spun lui Dinu, faptul că nici aici, nici acolo lumea nu e dreaptă. E ca în zicala lui Gopo, care îmi spunea: „Nu căuta să îndrepți tu lumea, strâmbă-te tu după ea”. Ei, eu m-am încăpățânat să nu mă strâmb după ea. Și am găsit soluții dumnezeiești. Lumea I, cu strâmbătățile ei, nu lasă istoria să curgă normal spre Lumea II, spre poteca lui „Armaghedon revelat”, care duce la „Cetatea Inocenței”, să ne facă să palpăm viitorul ca pe o realitate sigură, ca pe o „Cetate a Omului Purificat”.