Platforma electorală

Situația în care se află Republica Moldova
- Din punct de vedere istoric, Republica Moldova este un stat artificial, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop;
- Experimentul de 29 de ani de „independenţă” a Republicii Moldova a eşuat definitiv şi ireversibil: Republica Moldova este cel mai sărac stat, cu cel mai mic PIB/cap. loc. din Europa şi, în consecinţă - cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa! Din această cauză au emigrat deja circa 1.5 mln de conaţionali şi exodul continuă! Bătrînii, şi nu doar, mor pe capete, iar copii nu se mai nasc... Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii… Nu e departe ziua cînd ponderea celor veniţi cu tancurile peste noi şi projeniturile acestora vor prevala asupra elementului autohton, iar de aici pînă la stingerea completă a fiinţei naţionale în teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut rămîne doar un pas.
- Decalajul dintre nivelurile de trai din România şi Republica Moldova e în continuă creştere. Dacă prin 1990 nivelul de trai era acelaşi, astăzi în România se trăieşte de 3,5-4 ori mai bine, iar România de ani buni are una din cele mai mari creşteri economice din Europa, astfel că decalajul va creşte şi mai mult!
- Toate sloganurile despre integrarea Republicii Moldova în U.E. ca „stat independent” sunt minciuni sfruntate! Un stat care nu-şi controlează întregul său teritoriu şi frontierele se numeşte stat eşuat! Un asemenea stat n-are nici o şansă să devină vreodată parte a U.E., nemaivorbind de obligativitatea apartenenței la NATO ca o precondiție pentru a putea accede în U.E., lucru de domeniul fantasticului, atîta timp cît Rusia își menține trupele de ocupație și armamentul pe o bună parte a teritoriul Republicii Moldova și nici gînd n-are să şi le retragă, cu toate implicarea U.E. și S.U.A. în formatul de negocieri 5+2;
- Republica Moldova nu are nici un fel de securitate politico-militară! Rusia, prin marionetele sale de la Tiraspol şi trupele de ocupaţie din stînga Nistrului, pot în orice moment ocupa întreaga republică, după modelul Crimeei.
- Republica Moldova este un stat capturat, unde toate instituţiile statului, inclusiv justiţia, sunt acaparate de o mînă de oligarhi și mafioți;
- Sunt minciuni sfruntate sloganurile unor politicieni precum că, dacă ajung ei la putere, vor eradica corupția, mafia, hoția, crima organizată și vor face dreptate în societate. Toate acestea se pot întîmpla doar cu o justiție cu adevărat independentă și profesionistă.  Iar în Republica Moldova însăși justiția, procuratura, sistemul judecătoresc sunt cele mai corupte structuri! Majoritatea procurorilor și judecătorilor au castele de milioane, conturi în bănci, averi nemăsurate, în condițiile cînd pînă în 2014 aveau salarii în jur de 5000 lei, ceea ce vorbește de la sine.  

Cineva crede că dacă va ajunge la putere, va face ordine în justiție, o va curăța de persoanele compromise și corupte. Imposibil! Corupția, nepotismul, cumătrismul, solidaritatea de clan s-au înrădăcinat atît de adînc în sistemul judecătoresc, pe de asupra - concrescut cu mafia, și structurile criminale, încît acesta nu poate fi reformat! Singură soluție e ca tot sistemul judecătoresc să fie desființat, în genere, iar în locul acestuia D.N.A., Procuratura Română, întreg sistemul judecătoresc din România - să treacă Prutul!

Soluţia!

Pentru toate problemele cu care se confruntă Republica Moldova, pentru a deveni parte a N.A.T.O. și U.E., există o singură soluţie: (Re)Unirea cu Patria-mamă România! Reunuindu-ne cu Ţara, Republica Moldova devine automat parte şi a N.A.T.O., şi a U.E.! Din acest moment problema „Transnistriei” se transferă pe agenda de preocupări a U.E. şi N.A.T.O. în frunte cu S.U.A! Acestea sunt unicele forţe de pe glob, în stare să-i forţeze pe ruşi să-şi retragă (fără nici o împuşcătură) trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul, deja, UE şi N.A.T.O.!

Redevenind parte integrantă a Statului Român, devenim cu toţii automat şi cetăţeni ai României, dar cu teritorii cu tot, nu aşa cum își doresc unii „patrioţi” de pe malul Bîcului (doar cetăţenia). Imediat ni se vor egala pensiile şi salariile, vor veni investiţii masive, se vor deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel, ca cei plecaţi să poată reveni acasă! Numai prin lichidarea Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, ambasadelor, raioanelor, vămilor, armatei şi altor structuri parazitare vom economisi circa 1.5 mld Euro, bani cu care se vor tripla salariile şi pensiile păturilor social-vulnerabile!

(Re)Unirea cu Patria-mamă România este și unica soluţie pt salvgardarea ființei naționale în teritoriile românești înstrăinate din stînga Prutului; doar în componența României și, implicit, a U.E. și N.A.T.O., ne putem asigura securitatea militaro-politică, economică, energetică și societală, un trai decent și civilizat cu respectarea drepturilor și libertăților omului. În acelaşi timp justiţia românească, Procuratura, D.N.A. vor trece Prutul! Doar aşa vom putea eradica corupția, mafia, hoția, bandițismul și crima organizată.În concluzie: viitorul nostru ori va fi românesc, ori nu va fi deloc!

Să nu uităm că Pactul Molotov-Ribbentrop a fost condamnat şi declarat nul ab initio de întreaga comunitate internaţională, inclusiv de către cele două părţi semnatare - U.R.S.S. (Rusia) şi Germania! Iar în Actul Final de la Helsinki (1975), Carta de la Paris (1990), alte Acte Internaționale este stipulat că frontierele dintre state pot fi modificate pe cale pașnică, cu acordul părţilor! Iar în Declarația de Independenţă a Republicii Moldova este stipulat că Republica Moldova este liberă să-şi hotărască prezentul şi viitorul în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale, or acest spaţiu nu este altceva decît România în frontierele sale de pînă la ocupaţia sovietică din 1940;  Ținînd cont și de  Declarația Parlamentului României din 27 martie 2018,  Rezoluția Senatului S.U.A. din 28 iunie 1991, Rezoluția Parlamentului European nr. P9-TA(2019)0021 din 19 septembrie 2019.

Concliuzii:

- La ora actuală nu există factori externi, care ar împiedica (Re)Unirea Republicii Moldova cu Patria-mamă România și că totul depinde de voința politică a guvernanților de la Chișinău;
- Pentru a înfăptui (Re)Unirea cu Patria-mamă România este absolut necesar ca în fruntea Republicii Moldova să fie ales un Președinte Unionist, iar în  Parlament forțele unioniste să dețină majoritatea!

O temă aparte -  Transnistria!

Unii „patrioți” susțin că Transnistria e o piatră de moară atîrnată de gîtul Republicii Moldova, și de aceea Unirea trebuie să se facă fără Transnistria, că altfel nu e posibil. Unirea fără Transnistria, aşa cum propun unele capete înfierbîntate, e posibilă doar dacă Republica Moldova se dezice oficial de Transnistria, declară că nu-i mai aparține, altfel spus - îi recunoaşte independenţa! Ce-ar urma după asta? Rusia imediat îi va recunoaşte independenţa, iar Transnistria în aceiaşi zi va decide unirea cu Rusia! Astfel, Transnistria devine parte integrantă a Rusiei, încă o enclavă rusească în coastele Europei cu toate consecințele ce decurge de aici!

Eu, generalul Ion Costaș, am o cu totul altă abordare în problema transnistreană! Transnistria nu există ca stat pe Harta Politică a Lumii, de jure ea face parte din Republica Moldova! Dacă Parlamentul de la Chişinău va vota Unirea cu România, asta înseamnă că Republica Moldova se uneşte  cu Transnistria cu tot, aşa cum există ea pe Harta Politică a Lumii! Devenind parte integrantă a Statului Român, Republica Moldova (cu tot cu Transnistria) devine automat parte a U.E. şi N.A.T.O. în frunte cu S.U.A.! Acestea sunt unicele forţe de pe glob, capabile să-i forţeze pe ruşi să-şi retragă trupele de ocupație şi armamentul din stînga Nistrului! Iar după retragerea acestora, România, reîntregită parţial, va iniţia negocieri cu Ucraina în  problema unui schimb de teritorii, astfel, ca să se revină la frontierele de pînă la ocupaţia sovietică din 1940! Ucraina va fi nevoită să accepte, dacă se vrea în U.E., căci fără acceptul tuturor statelor membre U.E., inclusiv al României, nu are nici o şansă. Iată de ce este o crimă să pledezi pt (Re)Unire cu Patria-mamă fără Transnistria!

De ce candidează generalul Ion Costaș!

Reieșind din starea de spirit a unui număr considerabil de unioniști, adevărații Patrioți ai Neamului, care, pe de o parte sunt hotărîți să nu voteze sub nici o formă în fruntea statului un statalișt (separatist, urmaș al lui Stalin și Hitler), iar pe de altă parte nu-i acceptă din varii motive pe Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă, care și-au anunțat deja candidaturile și care n-au dorit să-și unească forțele și să desemneze un candidat comun, așa cum dorește toată lumea bună și că, dacă nu va apărea un candidat independent din afara partidelor, un unionist valoros și veritabil, onest, incoruptibil, cu verticalitate și multă determinare, ei, în genere nu se vor prezenta la vot, la îndemnul mai multor camarazi de arme dar și a multor cetățeni din întreaga societate, pentru a motiva o bună parte de Unioniști să iasă la vot, dar și pentru a folosi campania electorală în scopul conștientizării populației, mai ales celei de la țară, de necesitatea imperioasă a (Re)Unirii cu Patria-mamă și beneficiile acesteia, m-am decis să candidez și sper să nu dezamăgesc!

În calitate de preşedinte:

- Voi efectua o primă vizită oficială la București, unde, împreună cu autoritățile României, vom pune  la punct un Plan de Acțiuni în vederea lichidării grabnice a consecințelor odiosului Pact Molotov-Ribbentrop;
- Voi face tot posibilul ca să dizolv actualul Parlament și să declanșez alegeri parlamentare anticipate!
În paralel, voi folosi toate pîrghiile legale ca să unific într-o singură formațiune toate forțele unioniste, astfel, ca alegerile parlamentare să fie cîștigate de acestea!
- Voi întreprinde măsurile necesare ca să fie inaugurate emisiuni speciale de conștientizare a populației asupra necesitatății imperioase a (Re)Unirii cu Patria-mamă România și beneficiile acesteia la toate posturile de televiziune și radio cu participarea unor istorici de prestigiu și a unor experți din diferite domenii;
- Voi iniția modificarea Legii Cetățeniei, astfel, ca cei veniți cu tancurile peste noi în 1940/1944 și urmașii lor, care pe parcursul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova  așa și n-au dorit să învețe Limba oficială a Republicii Moldova, să fie lipsiți de cetățenia Republicii Moldova!
- Voi face o sesizare la C.C.  cu privire la constituționalitatea participării locuitorilor din Transnistria, teritoriu, care nu este controlat de autoritățile Republicii Moldova și locuitorii acesteia nu plătesc nici un fel de contribuții la statul Republica Moldova și nici măcar nu figurează în listele alegătorilor;
- Voi veni cu o inițiativă legislativă pentru întroducerea în Codul Electoral a votului electronic și prin corespondență, asigurîndu-le, astfel, posibilitatea de a participa la vot și cetățenilor Republicii Moldova plecați de nevoie în lumea largă;
- Voi iniția modificarea articolelor 11 și 13 din Constituție, astfel ca Republica Moldova să aibă  dreptul să adere la N.A.T.O., iar glotonimul „limba moldovenească” să fie înlocuit cu limba română, așa cum a decis C.C. la 5 decembrie 2013!
- Voi face demersurile necesare ca N.A.T.O. și România să ia sub protecția sa militară Republica Moldova!
-Voi face tot posibilul ca să conectăm cît mai curînd rețelele de gaze din Republica Moldova la gazoductul Iași-Chișinău și trecerea la aprovizionarea cu gaze din România și U.E..
- Voi face tot ce depinde de un Președinte pentru a interconecta cît mai repede rețelele electrice din Republica Moldova cu cele din România și aprovizionarea cu energie electrică exclusiv din România și U.E.!
- Voi face tot ce depinde de mine ca ecartamentul căilor ferate din Republica Moldova și fie trecut la standartele României și U.E. cu trecerea la tracțiunea electrică!
- Voi încuraja pe toate căile pătrunderea capitalului românesc în domeniile economic și bancar;
- Voi veni cu o initiativă legislativă pentru unificarea sistemelor de învățămînt de toate nivelurile din Republica Moldova cu cele din România;
- Voi lua toate măsurile ca să fie stopată aprovizionarea cu cele necesare a trupelor de ocupație ale Rusiei prin teritoriul Republicii Moldova;
- Voi face tot posibilul ca autoritățile „Transnistriei” să nu mai poată zbura prin Aeroportul Internațional de la Chișinău;
- Voi iniția modificarea Constitușiei, astfel, ca Unirea cu Patria-mamă România să se poată înfăptui, atît prin referendum, cît și cu votul a 2/3 din deputați;
- Voi insista ca Parlamentul de la Chișinău să adopte cît mai curînd posibil Declarația de (Re)Unire cu Patria-mamă România!

Nota redacţiei - Redacţia nu râmâne insensibilă la o cât de mică speranţă a revenirii teritoriilor pierdute în 1940 - anul când interesele marilor puteri ale timpului au decis rapturilor teritoriale - şi Tratatul cu Ucraina, prin care conducerea de atunci a României, din slugărnicie faţă de Occident şi din proprie iniţiaţivă a renunţat « pe veci » la teritoriile ciuntite în anul 1940 - Marea Trădare de Tară din anul 1997 a regimului Constantinescu.