Sunt indignat și trist, totodată!... Pentru a doua oară, consecutiv, Academia Oamenilor de Știință (A.O.Ș.R.) este lăsată fără buget de Parlamentul României. Un val de minciuni s-a revărsat din pixurile  așa-numiților progresiști, dornici să distrugă - fără să pună nimic în loc! - orice simbol al societății românești care nu „încape” sub controlul lor. Sau, și mai grav, despre care nu știu nimic, dar simt că le amenință superficialitatea și ignoranța. Și le amenință tentativa de construcție politică foarte asemănătoare cu cea a regimurilor marxiste, care uniformizau tot sau reduceau la tăcere orice voce care nu corespundea cu politicile partidului unic.

 
Oameni buni, s-a ajuns la contestarea în S.U.A. a lui George Washington, unul dintre părinții fondatori ai acelui mare stat, doar pentru că în noul pat al lui Procust nu încap cei care nu sunt la fel cu progresiștii!... Idei stupide devin linii de forță ale unor manifestări politice în care oameni neștiutori sunt atrași cu abilitate de propagandiști iscusiți.

De ce să distrugi când tu nu ai construit nimic?

Cei mai vehemenți contestatari ai A.O.Ș.R. sunt parlamentarii din combinația politică a partidului U.S.R., condus de Dan Barna, și a partidului „Plus”, condus de Dacian Cioloș. Sunt oameni politici care nu au demonstrat, deocamdată, nimic. O să spuneți că de-abia au ajuns la guvernare. Așa este, dar au foarte multă treabă de făcut, altele ar trebuie să fie acțiunile lor, nu distrugerea a ceea ce nu înțeleg. Sau poate este tocmai pe dos: știu că oamenii de știință și de cultură nu pot fi păcăliți cu sloganuri ieftine, iar pentru a preîntâmpina o reacție adversă, acești „progresiști” vor să îi reducă la tăcere.

Ce îi legitimează pe acești „oameni noi” să înceapă un proces de purificare pe toate planurile pentru a alinia societatea după regulile lor? Votul? Nici vorbă, în programele lor politice sau de guvernare nu au scris nicăieri că vor distruge instituții la a căror fondare nu au participat. Poziția de parteneri într-o echipă de guvernare? Nici acest argument nu se susține, puterea în lumea modernă construiește, nu dărâmă. Sau, atunci când dărâmă, o face pentru a asigura spațiu unei noi construcții. Și atunci? Dorința de a îngropa ceea ce nu este în asentimentul lor? Acest lucru, dragii mei, se numește dictatură, iar noi am trăit-o din plin, rănile dictaturii încă nu s-au vindecat. Progresiștii  vorbesc cu emfază despre „oameni noi” parcă neștiind că dezideratul societății de tristă amintire era tocmai de construcție a „omului nou”. Care se pare că a reușit. Omul nou, omul fără niciun  Dumnezeu!

Academia Oamenilor de Știință din România a fost fondată la 29 martie 1935. Se numea Academia de Științe din România. Era nevoie de o cuprindere mai largă a valorilor cercetării și științei românești decât cea pe care o asigura Academia Română. Fondatorul Academiei de Științe a fost, culmea, un ministru liberal! Ministrul instrucțiunii publice, doctorul Constantin Angelescu. Un mare chirurg, unul dintre fondatorii școlii românești de chirurgie.

 
Mă așteptam ca reprezentații P.N.L. să nu accepte tăierea bugetului A.O.Ș.R. Dar acest P.N.L. de astăzi este departe de ceea ce au construit Brătienii. De ceea ce au gândit și dorit părinții fondatori ai acestui partid care a participat din plin la crearea României moderne. O serie de miniștri și parlamentari care reprezintă acum P.N.L. au reprezentat, în trecut, alte partide. Acești oameni nu au fost niciodată liberali autentici. Au migrat din partide de buzunar, au venit din direcția politică social-democrată sau au făcut parte de „armada” portocalie care a fuzionat cu P.N.L., alterând, iată, în profunzime, spiritul acelui mare partid românesc. Ce așteptări să avem de la cei care ridicau nu demult osanale unor personaje care acum se apropie cu pași repezi de închisoare? Știu oare acești politicieni ieftini ce a însemnat P.N.L.? Știu ei ceva despre izbânzile sau suferința marilor oameni politici pe care i-a dat acest partid? După cum se vede, habar nu au! Iar faptul că liberalii de azi au pus umărul alături de acești imberbi progresiști la dărâmarea unei instituții construite de înaintașii lor liberali nu face decât să le arate caracterul! Sau, mai bine spus, lipsa de caracter!...

Doar comuniștii au avut curaj să desființeze Academia de Științe.

S-a întâmplat în 1948, când progresismul de azi se numea stalinism, iar adevărații liberali erau arestați și trimiși în lagăre și pușcării. Oare chiar am uitat prin ce am trecut? Oare nu le poate spune nimeni acestor lupi tineri îmbrăcați în mantaua unui progresism periculos că greșesc? Cât tupeu să ai să nu fi făcut nimic în viață, dar să pretinzi că oamenii de valoare, atâția câți mai sunt, pentru că nu sunt mulți, trebuie să dispară?
 
Câte intervenții chirurgicale au efectuat parlamentarii care răspund de sănătate? Câte cărți au scris cei care se dau docți în comisia de cultură? Ce contribuții au adus copiii acestui nou val de ură  științei românești? Cum vă permiteți să puneți între paranteze oameni și instituții care au contat și contează încă pentru gândirea românească? Vă imaginați că noi nu mai trebuie să gândim? Că destinul nostru este de veșnic culegători de sparanghel?!...

Probabil că nu știți, dar ați votat, așa cum sunteți obișnuiți, că Academia de Științe a fost reînființată sub actuala titulatură, A.O.Ș.R., de un alt mare profesor și medic chirurg, un pionier al școlii românești de chirurgie cardiovasculară, generalul prof. univ. dr. Vasile Cândea. A.O.Ș.R. este, prin lege,  „continuator și unic legatar” al Academiei de Științe din România. Știți cine a fost medicul Vasile Cândea? Intrați măcar pe Wikipedia ca să aflați câte ceva...

Știți că în țările normale ale lumii, și mă refer aici inclusiv la Occidentul pe care îl clamați necontenit ca fiind sursă de inspirație și de progres, există astfel de academii. În Belgia funcționează sub auspiciile Casei Regale. Și, da, există academii ale oamenilor de știință și la New York, și la Londra, ca și la Paris. Știați că cea din Franța a fost înființată în 1666? Sunt sigur că nu știați aceste „detalii” atunci când ați votat să lăsați A.O.Ș.R. fără buget!...

Ce urmează? Veți face la fel și cu Academia de Științe Medicale? Veți lua în vizorul puștii voastre progresiste și alte instituții? Veți lăsa fără resurse pe oricine nu gândește ca voi? Veți declanșa o vânătoare de vrăjitoare doar pentru că voi aveți impresia că știți ceva?

Iar după ce îi veți îngropa pe toți, ce veți face? Veți aduce chirurgi din străinătate să opereze pacienții români? Profesori din străinătate să contribuie la educația căreia i-ați acordat nu nerușinat de mic procent din P.I.B. tocmai acum, când din cauza pandemiei și a studiului online era mai mare nevoie de resurse?

Așa cum v-am spus, sunt indignat și trist. Nu credeam că vreun politician român se va lăuda azi, în mileniul 3 și într-o țară din Uniunea Europeană că face parte dintr-o perfidă poliție a gândirii. Iar celor care vreți să comentați acest text, vă recomand să citiți mai întâi măcar componența A.O.Ș.R., dacă lucrările oamenilor de știință români vi se vor părea prea grele![1]

-----------------------------------