Românul este inventiv. Și ca să nu pară că îl laud deșănțat numai pentru că e neamul meu, precizez cu multă dojană și regret în suflet, dar nu prea, că inventivitatea și creația lui nu se manifestă doar în lucruri bune, de laudă și de cinstire, dar și în lucruri mai puțin mărețe, de pildă la înjurături. Nu, nu o să dau exemple pentru că se știu cu prisosință. Ele se învață înaintea alfabetului și preced cu mult cele patru operații aritmetice. Se învață peste tot, la joacă, în familie, pe stradă, la școală (în recreații vreau să zic), pe stadioane și săli de sport, unde nu te duce capul și te aștepți mai puțin.

Varietatea și mesajele lor sunt de departe pline de sensuri și de direcții, de subînțelesuri și subtilități adesea greu de descifrat. Mie mi-a luat ceva timp în copilărie, pentru că în copilărie am luat cunoștință cu entuziasm și îndemnuri despre vastul și fascinantul domeniu, ca să înțeleg dedesubtul multor expresii. De exemplu, nu am înțeles ce înseamnă „Huo, la oase!”.

Adică ce să faci cu oasele? Ce altceva să faci cu ele decât să le dai la căței? Și cățeilor le plac oasele, sunt chiar delicatese pentru ei. Păi, tocmai asta e, mi-a explicat cineva mai experimentat și mult mai cunoscător în ale trebii, ”să ajungi să mănânci oase, să fii atât de sărac să nu ai ce mânca decât oase”. Da, e de rău, am înțeles eu în final. Nu cred că sunt prea bune și, în plus, mai poți să-ți rupi și dinții.

Ei bine, iată că românul e pe fază, el evoluează odată cu vremurile. La el evoluția creatoare merge înainte, nu se oprește precum evoluția maimuței fix la om. Românul inventează cu aplomb și astăzi noi înjurături mergând în ritm cu modernizarea, cu globalizarea, cu încălzirea atmosferei și cu noile comandamente ale progresului, în fine cu toate alea de vin peste tine să te fericească fie că vrei fie că nu vrei. Vorba aceea, „Vrei nu vrei, bea Grigore aghiasmă!”. Asta o fi înjurătură sau nu? Și de ce aghiasmă? Și de ce Grigore și nu Ion sau Marin sau Alexandru sau alt ins?

În fine, unde rămăsesem? Da, la înjurăturile moderne create de români; la „Huo, la oase!” Păi, vedeți că nu știți, că ați rămas în urmă cu știința și cu tehnica, cu creațiile noi și revoluționare, că acum nu se mai zice „Huo, la oase!”. Mergeți în Obor și luați notițe! Se șoptește duios și înțelept, responsabil și preocupat, cu grijă pentru cei de alături și pentru însuși viitorul pieței dintre Chiristigii și Colentina, se declamă constructiv și cu simțire, „Huo, la gândaci și libelule!”.