Spitalul Clinic de Urgenţă ConstanţaÎn cele ce urmează veţi avea prilejul să luaţi notă de descrierea terifiantă a imaginii de coşmar oferită pacienţilor internaţi în spitalele din România. Orice s-ar spune, pe mult hulitele vremuri „ceauşiste” aspectele descrise în strigătul de alarmă prezentat nu făceau parte din „peisaj”. După nenumăratele şi simulatele „reforme” - a se citi distrugeri - prin care a trecut sistemul medico-sanitar, spitalele din România (cele care încă nu s-au desfiinţat) au fost transformate într-un fel de antecamere ale morţii. Ascultaţi strigătul unui român care a slujit peste patru decenii sub tricolor şi veţi înţelege de ce „aleşii neamului” preferă (aproape în totalitate pe banii contribuabilului român) tratamentelele în străinătate. Statul a „invitat” medicii instruiţi în România să emigreze, să profeseze pe alte meleaguri. A distrus şi vândut fabricile româneşti de medicamente, acceptând dominaţia companiilor farmaceutice transnaţionale. În urmă cu vreo opt ani am scris un articol pe aceeaşi temă, semnalând aspecte pe care semnatarul articolului de faţă s-a jenat (poate, din prevedere?) să le desconspire[1]. Astăzi se vorbeşte din ce în ce mai îngrijorător de un eventual conflict militar. Pentru români, „conflictul” a început în decembrie 1989 şi continuă. Într-un sfert de secol, Ţara a fost asasinată economic. „Pas cu pas” se procedează la asasinarea poporului român, la care în mod condamnabil asistăm neputincioşi şi nepăsători. Cardul de sănătate, încă neoperaţional, îşi va aduce contribuţia. (Ion Măldărescu).
„Raport de gardă” prezentat domnului Ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, după opt zile de internare într-un spital din România
Domnule ministru, mă numesc Macovei Remus, am 62 de ani, sunt pensionar şi locuiesc în Constanţa. La 7 aprilie 2015, am avut ghinionul, urmare a unor ameţeli, să fiu internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa, secţia Neurologie. Am fost repartizat în salonul 3110. Acesta, având dimensiunile de 6m/6m, avea instalate 6 paturi. Patru erau ocupate de pacienţi cu atacuri cerebrale, imobilizaţi la pat, echipaţi cu pamperşi. Al cincilea pacient suferea de o afecţiune a coloanei, dar se putea mişca şi la 10 aprilie 2015 a fost externat. În locul său a fost internat un pacient cu atac cerebral, imobilizat şi acesta la pat. De cel puţin patru ori pe zi, infirmierele schimbau pamperşi colegilor mei de salon. Vă puteţi închipui, domnule ministru, mirosul care se instala în salon în această perioadă? Singura posibilitate de aerisire o reprezenta uşa salonului, care, în permanenţă, a stat deschisă. Silit de împrejurări, am deschis de câteva ori fereastra, pentru scurte perioade de timp, având în vedere pericolul apariţiei altor complicaţii medicale. Deşi în salon era instalat dispozitivul de alarmare a personalului medical, acesta nu funcţiona, în caz de urgenţă singura posibilitate de comunicare reprezentând-o strigătele pacienţilor. În salon, cu toate eforturile făcute de infirmiere, gândacii se mişcau în voie pe pereţi, noptiere şi paturi. La grupul social, uşa nu se închidea, w.c-ul nu avea capac, iar spaţiul destinat duşului, care era dezmembrat, era utilizat pentru adăpostirea diferitelor materiale: ploşti, urinale, etc. Pe durata internării am asistat la scene de coşmar. Periodic, unul din pacienţi, îşi smulgea branulele, tuburile pentru transfuzii şi pamperşii, făcându-şi nevoile direct în pat. Altul, în urma unui puternic puseu de vomă, a acoperit cu mizeria rezultată pereţi şi spaţiul adiacent patului său. Altul, după ce îşi frământa excrementele, se ungea cu ele pe corp. În perioada internării, cel mai greu era noaptea, când nici nu se punea problema odihnei din cauza horcăielilor, strigătelor şi sforăiturilor colegilor de salon.
Vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, că medicamentele, pamperşi, şerveţelele umede, alifiile şi apa plată necesare pacienţilor din salonul 3110, erau procurate exclusiv de către rudele acestora. În noaptea de 12/13 aprilie 2015, încă un pacient aflat în stare gravă, a fost adus în salon pentru a fi cuplat la instalaţia de oxigen. Doamna doctor, care a însoţit acest pacient, la intrarea în salon a solicitat o mască, din cauza mirosului insuportabil. După 14 ore de agonie acest pacient a decedat, noi asistând neputincioşi la ultimile lui clipe de viaţă. În dimineaţa zilei de 15 aprilie, încă un pacient din salon a decedat, dar de această dată am avut noroc, în momentul în care acesta şi-a dat obştescul sfârşit, mă deplasasem să îmi ridic documentele de externare. Aş vrea să mulţumesc întregului personal medical al secţiei - medici, asistente şi infirmiere - care chiar şi în aceste condiţii mizerabile, încercau să-şi facă cât mai bine meseria.
După această experienţă traumatizantă, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă adresez următoarele întrebări:
- Aceasta este reforma sistemului medical realizată de politicienii români?
- În condiţiile în care eu, cetăţean onest al României, timp de 41 de ani mi-am achitat integral C.A.S.-ul, îndeplinind astfel obligaţia prevăzută de art. 56(1) din Constituţie, de ce reperezentanţii statului roman nu îşi îndeplinesc corespunzător atribuţiile privind garantarea ocrotirii sănătăţii şi organizarea asistenţei medicale, prevăzute la art. 34 al legii fundamentale a României?
- Aţi iniţiat, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, „Proiectul de Lege cu privire la prestarea de servicii medicale la cererea pacientului, în spitalele publice” prin care se urmăreşte creşterea simţitoare a nivelului veniturilor personalului medical. Aparent legea este bună, dar prezintă un inconvenient esenţial. Plătitorul de C.A.S., pentru a putea beneficia de alte servicii medicale în cadrul unui spital, va trebui să plătească suplimentar. De ce şi de unde, domnule ministru Nicolae Bănicioiu? Rudele celor din salonul 3110 abia făceau faţă cheltuielilor pe care, în mod normal, ar fi trebuit asigurate de spital.
- Conform previziunilor istoricului israelian Yuval Noah Harari, care prognozează că până în anul 2050, oamenii foarte bogaţi vor fi imortali (vor muri doar în urma unor accidente sau dacă sunt asasinaţi) urmare a faptului că la fiecare 10 ani îşi vor putea face o „revizie tehnică” generală, care le va permite să evite moartea din cauza vârstei. Ceilalţi, săracii, plătitorii de C.A.S., vor continua să moară. Acesta este modelul de asistenţă medicală pe care doriţi să îl implementaţi şi în România, domnule ministru Nicolea Bănicioiu?
V-am scris aceste rânduri cuprins de revoltă. Pe parcursul întregi vieţi nu am întâlnit atâta suferinţă şi mizerie cât am descoperit pe parcursul celor opt zile de internare în salonul 3110. În aceste condiţii, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă atrag atenţia asupra faptului că, instituţional şi moral, sunteţi obligat să acţionaţi cu fermitate şi eficienţă pantru ca în spitalele din România să nu mai existe niciun astfel de salon.
----------------------------------------