Nimic nu poate distruge apetența politicianului român pentru minciună. Pentru că numai așa se poate explică obsesia pentru desființarea secției speciale. Inconsecvența discursului public și aberațiile exhibate cu o seninătate greu de egalat ascund, de fapt, dorința obsesivă pentru reîntoarcerea judecătorilor sub papucul terorii și al controlului politic. Este de-a dreptul hilar, dacă nu ar fi dezastruos, cum politicientii își dau cu stângul în dreptul în încercarea de a-și motiva obsesia.
Pe rând, secția a fost un instrument politic pentru dirijarea magistraților, apoi un mod de a acoperi magistrații corupți sau un detergent pentru magistrații infractori. Este ineficientă pentru că nu muncește destul, dar dacă ar scoate dosare pe bandă rulantă ar fi criticată pentru că abuzează psihic magistrații.
Este incredibil cât puteți fi, dragi politicienti, de penibili. Toate eforturile voastre au fost canalizate pentru a face secția nefuncțională și ineficientă. Cum să funcționezi cu cinci procurori dintr-o schemă de cincisprezece? Fără conducere numită și fără suficienți politisiti? Cu stivă de dosare preluate de la D.N.A. și neștiind de fapt, de ce să te apuci mai întâi?
Cum să muncești când zi de zi ești tocat că mâine vei dispărea? Când o imensă adunare de papagali îți repetă că secția este dușmanul nr. 1 al independenței magistraților ? Nu ar fi mai simplu și mai onest să veniți și să spuneți ceea ce gândiți, de fapt? „Nu vrem să se afle adevărul. Nu vrem să se afle câte abuzuri s-au comis, câți magistrați au fost distruși, câte vieți nenorocite. Vrem că minciună să fie întronată că adevăr absolut”.
Secția specială este cel mai mare dușman al politicienilor corupți, dornici să controleze și să execute magistrații prin dosare făcute la comandă.
Secția specială este cel mai mare dușman al minciunii ridicate la rang de lege, care a dominat ultimii 20 de ani ai societății românești.
Ceea ce nu înțelegeți, dragi politicieni, este că minciună asta vă va costă pe toți.
Când veți ajunge dumneavoastră sau cei apropiați în postura de victime colaterale, judecați de un om terorizat, în baza unui protocol renăscut din propria-i cenușă, șantajat că a fluierat în biserică în urmă cu un secol, pe un ton neortodox, ei bine, să nu încercați să vă plângeți. Nu va mai fi nimeni să vă asculte. Vom fi toți la muncă la noul canal, burdușiți de dosare penale, spre gloria și mărirea noii religii, justiția pe rit nou[1].