Am citit cu atenție cele relatate de dl acad . Ioan Aurel Pop. Am apreciat poziția sa ori de câte ori a criticat, îndreptățit , modul în care unii scriitori de istorie de pe la noi mutilează trecutul neamului nostru, aruncând pe piață maculatură bună pentru coșul de gunoi. Ceea ce mă miră însă , este faptul că dl. acad . Ioan Aurel Pop pare să afle acum despre ofensiva începută de foarte mult timp de așa-zisele „autorități”, pentru - mai întâi - marginalizarea învățământului istoric, apoi restrângerea sub pretexte ridicole a numărului orelor de istorie în învățământul preuniversitar de toate felurile, în final scoaterea istoriei din programe. Cu ce a operat și operează această ofensivă ? O știm cu toții : introducerea, sub ministeriatul unui profesor de filosofie, (membru al unui partid politic ieșit de pe scena istoriei) a așa-ziselor manuale „alternative”, care de fapt nu sunt decât o variantă a manualului „unic” - pentru că droaia de autori de manuale apărută ca ciupercile după ploaie, aveau ca ghid obligatoriu programa alcătuită de Onor. Minister, programă ce a eliminat cu bună știință :
- părți întregi ale istoriei românilor atingătoare de interese politice ale unor minorități sau state vecine;
- a modificat periodizarea firească a procesului istoric rupând din context evenimente cruciale ca Marea Unire din 1918 și Conferința de pace de la Paris . politica externă a României în perioada interbelică și contextul internațional în care ea a fost promovată;
- eludarea aportului unor mari personalități la dezvoltarea țării , personalități care au devenit în manuale simple „studii de caz” sau nici atât;
- eliminarea din titulatura manualelor a sintagmei Istoria Românilor sau „Istoria României”, înlocuindu-le cu un singur cuvânt: Istorie!
- explicit sau subînțeles, noțiuni ca „patriotism-patriotic- patriot” sau „naționalism-naționalist - național” , ca și „ideea românească”, „interesul național”, sunt demult scoase din vocabularul uzual , asimilate prea adesea cu șovinismul, ura față de minoritățile naționale .

Pe scurt, poate că mai mult decât oricare altă știință, istoria este , de trei decenii, tot mai politizată, cenzurată, înlocuită cu tot felul de Erzatz-uri, unul mai ridicol ca altul. Toată lumea știe că Facultățile de istorie , existente în toate Universitățile din țară, au început, de vreo două decenii și jumătate să fie „combinate” cu alte științe: geografie, științe sociale, ștințe politice ș.a. Explicațiile n-au întârziat să fie răspândite de o propagandă dirijată : tinerii „nu mai au interes pentru istorie”, sau „ce să faci cu istoria?”. Cauza trebuie căutată în decăderea voită și dirijată a istoriei în învățământul pre-universitar, nivelul execrabil al conținutului manualelor de istorie, propagarea dirijată a inutilității cunoșterii istoriei patriei și a istoriei universale.

Pentru cine nu știe, vreau să spun că lupta istoricilor împotriva acestui fenomen nociv care tinde la scoaterea istoriei din programa de învățământ s-a desfășurat cu mijloacele ce le-am avut la dispoziție de cel puțin două decenii: conferințe naționale ale profesorilor de istorie care au supus analizei manualele existente; dezbateri organizate în Facultăți, în școli, memorii adresate Ministerului, audiențe la miniștri, la Parlamentul României, în presă, la radio și unele televiziuni (încă dispuse să găzduiască astfel de acțiuni). O surzenie totală a Ministerului, prevalența mafiei manualelor (care reunea și reunește, pe lângă nume sonore ale breslei istoricilor care au abdicat de la misiunea lor, iluștri necunoscuți interesați să profite de haosul în care ne bălăcim), dezinteresul total al mijloacelor de comunicare (presă scrisă și vorbită ) pentru această gravă situație a școlii românești de istorie - acestea sunt doar câteva dintre conscințele generate de fenomenul la care m-am referit.

O referire specială la Academia Română, la Secția de istorie în special. Toți cei din breasla istoricilor de formație, considerăm că Academia, prin Secția de istorie, nu se implică cu toate posibilitățile ce le are în ordonarea situației, stoparea acestui fenomen cu urmări catastrofale pentru cultura tineretului școlar și universitar, pentru formarea conștiințelor, a patriotismului, a respectului de neam și țară, pentru respingerea categorică a implicării politicului în abordarea și analiza problemelor de istorie a Patriei și a istoriei universale. Aceasta nu înseamnă subminarea libertății de gândire și de exprimare.

Misiunea celui mai înalt for științifc al Țării este de a veghea la propășirea culturii, la eliberarea gândirii de tarele politicului de orice nuanță și culoare, la formarea conștiințelor , apărarea intereselor naționale ale României, dezvoltarea cercetării în toate domeniile și nu eliminarea unor ramuri importante, ca istoria, din procesul de învățământ.

Dacă protestele pe internet ale conducerii Academiei Române sunt singurele arme folosite împotriva fenomenului de distrugere a istoriei naționale, personal consider, de la distanța a șase decenii de activitate neîntreruptă în cercetarea istorică și învățământ universitar, că șansele de a reveni la valorile lăsate nouă de mari savanți ca Nicolae Iorga, Spiru Haret, Xenopol, Andrei Oțetea, Ion Nestor. Mihai Berza, Cornelia Bodea, Dionisie Pippidi, Emil Condurachi, (Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu - n.r.) și mulți alții care au format multe generații de istorici - aceste șanse sunt nule.