Pe scurt, poate că mai mult decât oricare altă știință, istoria este , de trei decenii, tot mai politizată, cenzurată, înlocuită cu tot felul de Erzatz-uri, unul mai ridicol ca altul. Toată lumea știe că Facultățile de istorie , existente în toate Universitățile din țară, au început, de vreo două decenii și jumătate să fie „combinate” cu alte științe: geografie, științe sociale, ștințe politice ș.a. Explicațiile n-au întârziat să fie răspândite de o propagandă dirijată : tinerii „nu mai au interes pentru istorie”, sau „ce să faci cu istoria?”. Cauza trebuie căutată în decăderea voită și dirijată a istoriei în învățământul pre-universitar, nivelul execrabil al conținutului manualelor de istorie, propagarea dirijată a inutilității cunoșterii istoriei patriei și a istoriei universale.
Pentru cine nu știe, vreau să spun că lupta istoricilor împotriva acestui fenomen nociv care tinde la scoaterea istoriei din programa de învățământ s-a desfășurat cu mijloacele ce le-am avut la dispoziție de cel puțin două decenii: conferințe naționale ale profesorilor de istorie care au supus analizei manualele existente; dezbateri organizate în Facultăți, în școli, memorii adresate Ministerului, audiențe la miniștri, la Parlamentul României, în presă, la radio și unele televiziuni (încă dispuse să găzduiască astfel de acțiuni). O surzenie totală a Ministerului, prevalența mafiei manualelor (care reunea și reunește, pe lângă nume sonore ale breslei istoricilor care au abdicat de la misiunea lor, iluștri necunoscuți interesați să profite de haosul în care ne bălăcim), dezinteresul total al mijloacelor de comunicare (presă scrisă și vorbită ) pentru această gravă situație a școlii românești de istorie - acestea sunt doar câteva dintre conscințele generate de fenomenul la care m-am referit.
O referire specială la Academia Română, la Secția de istorie în special. Toți cei din breasla istoricilor de formație, considerăm că Academia, prin Secția de istorie, nu se implică cu toate posibilitățile ce le are în ordonarea situației, stoparea acestui fenomen cu urmări catastrofale pentru cultura tineretului școlar și universitar, pentru formarea conștiințelor, a patriotismului, a respectului de neam și țară, pentru respingerea categorică a implicării politicului în abordarea și analiza problemelor de istorie a Patriei și a istoriei universale. Aceasta nu înseamnă subminarea libertății de gândire și de exprimare.
Misiunea celui mai înalt for științifc al Țării este de a veghea la propășirea culturii, la eliberarea gândirii de tarele politicului de orice nuanță și culoare, la formarea conștiințelor , apărarea intereselor naționale ale României, dezvoltarea cercetării în toate domeniile și nu eliminarea unor ramuri importante, ca istoria, din procesul de învățământ.
Dacă protestele pe internet ale conducerii Academiei Române sunt singurele arme folosite împotriva fenomenului de distrugere a istoriei naționale, personal consider, de la distanța a șase decenii de activitate neîntreruptă în cercetarea istorică și învățământ universitar, că șansele de a reveni la valorile lăsate nouă de mari savanți ca Nicolae Iorga, Spiru Haret, Xenopol, Andrei Oțetea, Ion Nestor. Mihai Berza, Cornelia Bodea, Dionisie Pippidi, Emil Condurachi, (Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu - n.r.) și mulți alții care au format multe generații de istorici - aceste șanse sunt nule.