M-am dus să fac mișcare prin Cișmigiu, să iau aer proaspăt, să mă simt ca primarul suedez, care a spus, lăsați oamenii să intre în parcuri, să stea la iarbă verde, acolo unde e sănătatea curată, să trăiască normal. Mereu suedezii au fost cu un pas înaintea noastră, încă de pe vremea războiului, când veneau aici cu cantinele pentru săraci și pentru cei frânți de război. Dar la intrarea în parc, pe unde intru de obicei, era un banner uriaș pe care scria: „Accesul interzis”. Am înconjurat tot parcul și la toate intrările același benner cu infomația că pe perioada stării de urgență parcul e închis. Și ce primăvară! Ce soare! Ce adiere divină! Mă uitam peste gard și tot Cișmigiul arăta ca un rai, totul înmugurit, înverzit, înflorit, o mare de flori pe covorul verde, un paradis! Viața! Iată viața! Ceea ce iubim cel mai mult! Și unde am ajuns? Aici am ajuns, să nu ai voie să intri în paradis! De ce? Fiindcă așa e ordinul pe vremea de holeră,, cum ar spune Márquez, numită coronavirus. Salvarea acestei boli e că are un nume frumos și nu-ți vine să o înjuri. Cum să înjuri o coroană, o coroniță, un rai?

Am revenit în casă, în chilie, la cutie, cum spune legea. Dar eu așa am trăit și înainte în România. Ca și cum afară ar fi fost un virus, ar fi bântuit o fantomă. Ca și cum ar fi fost pe vreme de ciumă. Diferența este că acum s-a dat alarma de la Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.), din martie anul trecut, când s-a anunțat că la sfârșitul anului, adică în decembrie, pământul va fi invadat de un virus. Și așa a fost. Și așa este. Însă nimeni nu a ținut seama de anunțul făcut de O.M.S. Nu s-a luat nici o măsură. Dar cine să urmărească sutele de morți din cauza rujeolei sau gripei și alte boli virotice care au fost până acum?  S-a luat vreo măsură militarizată, să se închidă parcurile, fiindcă oamenii strănută și unii mor de guturai? Au murit sute. Dar fără panică, fără măsuri militarizate. Nici nu s-a știut. Nu s-a pomenit așa ceva de pe vremea războiului, când se dădea alarma și trebuia să intri la beci. Și ce dacă o să vină un virus? Omul are ac de cojocul lui!, așa gândeau oamenii. Da, dar acum clopoțelul să închidem grădinițele și să tragem obloanele vine de la U.E., tătucul nostru cel iubit, care ne spune că vacanța s-a terminat, gata, la bârlog cu voi!

Mereu am stat la chilie, eu duc o viață de chilie cam de pe când aveam 17 de ani, când ascultam „Simfonia destinului” și am scris prima poezie despre Beethoven. M-am obișnuit cu ea. Ba chiar mă simțeam mai bine în chilie decât în afara ei. Înăuntru era libertatea, în afară, temnița. Afară vedeam mereu un zid, mi-a părut întotdeauna România ca o închisoare. Nu mai țineți minte suspiciunile securiste, când ne era frică să spunem un banc sau o metaforă, să nu cumva să se interpreteze și să ajugem la zdup? Mereu la noi a fost ca o razie. De vreo 70 de ani se trăiește cu frică în România. De frică, după ‘89, au fugit unde au văzut cu ochii mulți români, peste 9 milioane.
Aranjament grafic - I.M.

Acest adevăr coincide cu opinia unei foarte bune prietene din Anglia, care îmi scrie printre altele: „Frica este adevărata boală aici, iar ironia este că frica și anxietatea sunt cele mai grave lucruri pentru sistemul imunitar. Mi se pare aproape criminal să răspândești continuu și fără încetare frică și, de asemenea, nu pot să nu mă întreb de unde provine această boală?” Și, informată fiind despre ce se întâmplă la noi, continuă: „Cel puțin aici, în Marea Britanie, putem ieși în parcuri și să facem exerciții în natură. Îmi pare rău pentru tine că trebuie să stai singur acasă și nu mai poți ieși și să participi la evenimentele tale sociale. Soluții pozitive trebuie găsite în toate situațiile, și se găsesc, dacă le căutăm. De aceea, am decis să închid toate site-urile de socializare și să nu mai citesc momentan titlurile alarmante de știri”.

Îmi cer scuze că citez din scrisoarea prietenei mele, dar ea este specialistă în Sistemul Imunitar Modern și ceea ce-mi scrie este de interes public și poate fi de folos multora dintre cititorii mei, care vor să-și mențină luciditatea în aceste vremuri de criză: „La urma urmei, noi, ca oameni, nu am fi evoluat fiziologic până unde suntem astăzi fără expunere continuă la viruși. Fiecare virus se mută în funcție de gazdă și este întotdeauna individual pentru noi. De fapt, s-a descoperit acum vreo 10-15 ani că fiecare avem un «virom», care este propriul nostru machiaj viral. Vaccinul antigripal poate funcționa doar în 10% dintre cazurile de infecție datorită faptului că există atât de multe variații diferite de gripă. Cu toate acestea, Big Pharma continuă să îl împingă (pentru profit). Virusurile în sine nu ne omoară și de aceea este incorect să numim un virus - «virus ucigaș» - este un sistem imunitar al persoanelor și răspunsul lor imun la virusul care ucide efectiv o persoană. Acesta este motivul pentru care mă enervează faptul că mainstream-ul nu-i informează cu adevărat pe oameni cum să-și mențină sănătos sistemul imunitar”.

Dimpotrivă, adaug eu, mainstream-ul, curentul principal de informații, care emană de la președinție și guvern, stârnește panica, pompează frica. Noi avem o vorbă în popor: Frica păzește bostănăria. Da, dar bostănăria era o bostănărie de invidiat. Ne invidiau multe țări ale lumii. Acum bostănăria este stricată, adusă la sapă de lemn de paznicii ei odioși, corupți și mincinoși! Tot ce-am scris de-a lungul anilor dovedește această realitate. Și n-am mințit cu un cuvânt. În romanul de debut, „Derută în paradis”, am descris copilăria mea fericită într-o lume de vis, lumea bălților dunărene, dar peste care a venit buldozerul ciumei roșii și România a intrat într-o derută de nedescris. Pe care totuși am încercat s-o descriu în următoarele două romane, „Paznic la Turnul Babel” și „Lumea fără oglindă”, romane scrise tot atunci, în plin Turnul Babel comunist, când se căuta un paznic, un ochi atoateveghetor, dumnezeiesc, care să păzească Turnul de hoți. Un nou Țepeș Vodă. Și azi se caută. Când suntem invadați de teroriști, cum i-am prezentat în cartea „Teroriștii din Turn”, numiți apoi terrombi, căci s-au mai perfecționat, cum arăt în romanele parabolice „Armaghedon” revelat și „Buharia”. Sunt aceeași hoți, dar mai cu dichis. Acum poartă mască. Nu există ac de cojocul lor, hoții sunt mai putenici decât vardiștii, care s-au aliat cu ei și au năpădit peste tot, ei sunt virusul de care ne temem, de care ne ascundem, din cauza cărora avem interdicția de a intra în rai, în parcurile de acasă.

Ni s-a luat și oglinda, trăim într-o lume fără oglindă, în care nu mai vedem nimic, e ceață, ceață deasă, kafkiană, orbecăim, nu mai trebuie să vedem decât „accesul interzis!”.

Pe timp de holeră, Gabriel Garcia Márquez scria despre dragoste în romanul „Dragostea în vremea holerei”. Și eu am scris despre dragoste pe vreme de coronavirus și o să mai scriu. Povestirea pe care am scris-o, a stârnit deja adeziunea unor cititori exigenți, pe care îi cultiv, ca să-mi verific la cititor ce scriu. Și am mai scris și un poem despre entuziasm. Nu pot trăi fără entuziasm.  Dar am mai scris și două texte despre coronavirus („Virusul sau bătălia dintre cultură și tehnologie” și „O stafie bântuie lumea”), în care am îndemnat la calm și înțelepciune. Nu la panică. Primesc mesaje din America, despre cât de calmi sunt oamenii acolo, despre solidaritatea lor umanistă. Cred că poporul român s-a săturat de panica în care se complace de câteva decenii, la care se mai adaugă acum și restricțiile de pe vremea „holerei” numite coronavirus! Am anticipat chiar că nu peste mult timp (eu am dat trei zile, cât ține o minune la români), o să apară bancuri cu Bulă la coronavirius. Și chiar așa s-a întâmplat. Am primit deunăzi vreo 20 de astfel de glume de la un osândit al hazului de necaz, Ion Pecie, care n-a rezistat tentației de a produce maculatură comică. N-am zâmbit la nici o poantă.

Am zâmbit însă când o poetă mi-a trimis un mesaj despre moțul ei. Ea este confuncianistă și poartă de ani de zile un moț vertical pe cap. Și i-a apărut într-o revistă o poză fără moț. Ziariștii i-au tăiat moțul, l-au considerat inestetic, deplasat. Dar ea s-a supărat, fiindcă a tăia moțul la un mistic budist însemană a-i tăia demnitatea și onoarea, înseamnă a-l degrada. Ceva ca la samurai. Dar cine să știe că aici este vorba despre confucianism? Mai ales pe vreme de „holeră”, se mai întâmplă și astfel de greșeli, se taie moțul la oameni! Eu nu știam de așa ceva, dar știu că la creștini, când împlinesc un an de la naștere, pruncilor li le taie „moțul”, un smoc de fire de păr, pe care părinții le păstrează. Așa cum păstez și eu „moțul” copiilor mei. Este un obicei care se referă la ursită (vezi și „Ursitoarele” lui Eminescu). Obicei păgân, preluat de la romani, care le tăiau băieților moțul la 9 zile de la naștere și atunci aduceau ofrande zeilor. La noi, li se pune în față pruncilor o tavă cu obiecte și ce obiect alege pruncul, acela ar fi viitorul lui. De pildă, dacă alege o foarfecă, sigur va ajunge chirurg. Sau poate croitor!

Dar poeta de care vorbesc, de o mare profunzime ideatică, are o credință budistă, legătura cu spiritualitatea orientală se revarsă în moț, ca simbol recognoscibil al acestei credințe. Partea comică este că ea poartă moțul și pe vreme de „holeră”. Chiar dacă are mască pe figură. În realitatea de la noi, o asemenea apariție este fantomatică. Și cine mai poartă moț la noi? Nimeni. Dacă voia să nu i se taie moțul, poeta trebuia să fi trăit în Coreea de sud, acolo unde confucianiștii poartă moț, și unde respectul demnității este ceva firesc. La noi e anormal. Nu e o modă. Nu se va prelua. Nu se va îmbolnăvi nimeni de confucianism. La fel cum nu e o modă ca pe vreme de „holeră” să fim invitați la Festivalul „George Enescu”, ediție online, și să ni se comunice mereu că avem parte de „audiții record”. Adică românii au devenit deodată melomani. Ieri, la Sala Palatului, erau melomaci, azi, online, sunt melomani! Și „recooord”, auzi! Adică românii nu mai ascultă pandeliile lui Johannis și măsurile de harcea-parcea luate de guvernul Lu-Covid Orban, ci e beat după concertul dat de Maggio Musicale Fiorentino. În loc lucruile să curgă liniștit, normal, ca muzica lui Paganini sau Mozart, e musai să batem toba! Toboșarii sunt o specie mai tare ca virusul, nepieritoare.

Și cu „Lu-Covid” am căzut în cel mai neașteptat mesaj pe care l-am primit: „Cineva” care l-a botezat așa pe primul-ministru, în timp ce pe sine se numește „refuznik politic”, anunță că face greva foamei! Când lucram la TVR, era acolo un șef de sindicat, care una-două, făcea greva foamei. Eu veneam de la o filmare și pe un culoar îl vedeam pe Titi (Dumitru Iuga), stând pe jos, cu o pancardă de grevist pe piept. Și o dată l-am întebat, Titi, de ce o faci? Ce s-a mai întâmplat? Cică i-a scos emisiunea cuiva, cenzură, și altele de acest fel. Lucruri serioase, desigur, dar nu le băga nimeni în seamă. Cei interesați, găsesc amănunte în cartea „Teroriștii din turn”. Nu s-a întâmplat nimic în urma zecilor lui de greve. Dovadă că TVR a... prosperat, a ajuns simbolul negativ al României, adică o instituție falimetară, cu miliarde de lei datorii, dar în care salariații au salarii amețitoare, sfidătoare! Greva foamei nu a făcut decât să le crească salariile funcționarilor. Nu a adus nici o schimbare, nici o revoluție în conștiințe, nimic!

„Cineva” protestează împotriva unor măsuri de austeritate aberantă ale actualei puteri. Dar a trebuit să vină holera ca să le vedem? El nu știe că guvernul a primit un miliard de euro de la U.E. și că trebuie să justifice acești bani? Și îi bagă în materiale... antiderapante de virus, în măști, ventilatoare, insecticide, dau cu substanțe chimice pe străzi și în blocuri, cu același fel de substanțe pe care le dădeau și pe vreme de caniculă, când ne invadau țânțarii, iar nota de plată se decontează din buzunarul românului.  „Cineva”  protestează împortiva măsurilor de militarizare și cere ca militarii să reintre in cazărmi! Dar cine a văzut militari pe stradă? Eu m-am plimbat azi toată ziua și nimeni nu mi-a spus dă-te mai încolo. Nici nu avea cum, fiindcă peisajul e mort, nu-i țipenie de om. Îmi place așa de mult să mă plimb pe străzile pustii! Așa cum îmi place să merg la biserică numai când bisericile sunt goale. Crede „Cineva”  că prin greva sa se va petrece ceva? Țara are nevoie de valori, de oameni valizi. „Cineva” trebuie să se salveze pe sine. Are o obligație majoră dacă își respectă harul. Eu îi înțeleg ieșirea din front, dar face un gest donquijotesc, care îl privește personal, ține numai de conștiința lui. Dacă era ocupat cu scrisul, cu viziunile metafizice, nu-i mai ardea de grevă. „Cineva” s-a autovictimizat. Fantasmele realului bolnav sunt numai în mintea lui.

Cum e punctul cu cenzura asupra presei! În primul rând care presă? Aceea de care ne este rușine, care ne plaseză pe ultimul loc în Europa? Ce presă apără el? O presă atât de proastă sigur ar tebui cenzurată. Dar nu de alde Lu-Covid, ci de Academia Română, de specialiștii care n-ar mai trebui să admită în rândul presei semianalfabeți cu internet! Crede „Cineva” în vreo măsură luată de președinte sau guvern? Cum adică, până mai ieri îi condamna la incompetență și, deodată, cu apariția stafiei virale, au devenit niște buni conducători de oști, niște buni dictatori, pricepuți în anihilarea atacurilor teroriste ale coronavirusului!? Toate măsurile anunțate sunt de ochii lumii, să se ia cunoștință că România e în grafic cu bolnavii și morții. Însă stăm prost la acest capitol. Ne-am învățat cu ultimul loc la toate. Trebuie să se raporteze nenorociri și mai mari. Statisticienii sunt încă prea timizi! Trebuie plătiți mai bine. Fiindcă totul este invers proporțional, adică e absurd: în timp ce se iau măsuri exigente de eradicare a virusului, numărul de îmbolnăviri și decese crește!

Pe vreme de „holeră”, un scriitor trebuie să scrie, nu să facă politică sau greva foamei. În comunism am scris cele mai bune piese de teatru, peste 30, parabole împrotiva regimului (unele s-au jucat). La fel două romane parabolice anti-regim. Sunt mai prețioase decât tot ce s-a scris în comunism. Dar n-am bătut toba. Știam că ciuma, comunismul, trece, iar eu trebuie să rămân cu dragostea. „Cineva”  e un fel de Don Quijote, un fel, zic, fiindcă lui îi lipsește Dulcineea. Don Quijote a făcut toată aventura, s-a luptat cu fantomele, cu morile de vânt, cu zombi (deținuții) etc., total inutil, dar tot ce a făcut, a făcut în numele Dulcineei, să-și apere dragostra, să o facă pe ea fericită. O carte bună scrisă de „Cineva”  face cât toate măsurile de teroare ale regimului Lu-Covid, fiindcă această carte rămâne, va supraviețui holerei, holera va pieri, se duce, fiindcă nimeni n-o iubește cu adevărat. Iubirea ține numai de oameni, este apanajul creației, este calitatea dumnezeiască a rasei umane.
Aranjament grafic - I.M.