Când s-a zvonit prima oară că între Trump și Putin ar fi oarece apropieri, ambii au sărit în sus, negând, ba, ca să dea credibilitate spuselor lor, au început să se „împungă” reciproc, să se amenințe, să se bălăcărească, dar fără a depăși eforturile aplicabile unui meci amical. Apoi dușmanii lui Trump au spus că Putin s-ar fi amestecat în alegerea lui Trump. Păi ia să vedem, unde nu s-au amestecat ei, și când spun ei, mă refer la administrațiile și serviciile ambelor președinți? Vă amnintți scandalul cu urmărirea telefoanelor fraaulinei Merkel, sau cu celebra „Fuck the U.E.” a doamnei Nulland, când stabilea cine să fie președinte în Ucraina? Deci să fim realiști, cu sau fără știrea sau aprobarea lui Trump, Rusia s-a amestecat și se va amesteca mereu cum va putea în alegerile din America așa cum și America se va amesteca în alegerile din Rusia, așa cum ambele s-au amestecat și se amestecă - și nu numai ele - în alegerile din România și oriunde au interese. Acuma, că în România se amestecă oricine vrea, până și Ungaria, pentru că la noi serviciile secrete se ocupă de cetățenii români incomozi pentru partidele aflate la guvernare  nu de amenințările la adresa statului, a independenței și suveranității, este altceva. Asta se întâmplă pentru că noi nu avem o conducere de stat, noi avem o conducere de furat noi avem politicieni care de dragul puterii vând tot.

În pasul doi al relației Trump-Putin a stat și încercarea - încă nefinalizată de  anihilare (politică) a oponentului Biden cu urmarea deja cunoscută de încercare - nereușită - de suspendare a lui Trump, care deși era un pic vinovat, a căzut în picioare, și nu numai cu ajutorul senatului. Bine, că în acest joc a fost pomenit și numele României, care se pare ca a dat o mână de ajutor președintelui, e altceva, nici nu mai contează în economia jocului.  Ei bine, apropierea dintre Trump și Putin se poate constata și dacă le asculți discursurile și sentimentele absolute lacrimogene, privind apărarea propriilor națiuni și înverșunarea cu care își apără interesele naționale. Trebuie să recunosc că sunt absolut de invidiat și mi-ar fi plăcut să am și eu, dacă nu un președinte, măcar un primar, un premier, un ministru, sau un parlamentar cu un asemenea discurs dar și acțiune, nu doar gargară, pentru că cei doi chiar fac ce spun, nu doar vorbesc. Iată ce spunea Trump pe 24 Septembrie de la Tribuna O.N.U.: „Lumea liberă trebuie să-și accepte fundamentul național. Nu trebuie să încerce să-l șteargă sau să-l înlocuiască. Privind în jur, de-a lungul și de-a latul acestei planete splendide, adevărul este evident: dacă vrei libertate, fii mândru de țara ta. Daca vrei democrație, păstrează-ți suveranitatea!  Iar dacă vrei pace, iubește-ți națiunea. Liderii înțelepți mereu pun pe primul loc binele poporului și al țării lor. Viitorul nu le aparține globaliștilor. Viitorul le aparține patrioților.Viitorul le aparține națiunilor suverane și independente care-și protejează cetățenii, își respectă vecinii și onorează diferențele care fac  fiecare țară  specială și unică. Globalismul a exercitat o atracție religioasă asupra liderilor din trecut făcându-i să-i ignore propriul interes național. Dar în ceea ce privește America, duse sunt acele zile. Cu toate acestea, aici în Statele Unite dar și peste tot în lume există o industrie în creștere a activiștilor radicali și a organizațiilor non-guvernamentale care promovează traficul de persoane. Aceste grupuri încurajează migrația ilegală și cer ștergerea Granițelor naționale. Astăzi eu am un mesaj pentru acei activiști ai granițelor deschise, care se ascund în spatele retoricii legate de justiția socială: politicile voastre nu sunt juste, ci crude și diabolice. Voi încurajați organizațiile criminale care prădează bărbați, femei și copii nevinovați. Voi vă puneți propriul sentiment fals al virtuții mai presus de viețile și bunăstarea a nenumărați oameni nevinovați. Subminând securitatea de frontieră, subminați drepturile omului și demnitatea umană”.

Să nu-ți vină să îl strângi în brațe? Dacă așa avea un președinte care să gândească și să acționeze în această direcție, i-aș presăra drumul cu flori. Acum e la fel de adevărat că ceea ce spune Trump că e bun pentru dulăi, nu e bun și pentru căței. Bunăoară, iată ce spunea reprezentantul domnului Trump în România, Hans Klemm prin noiembrie 2018,  legat de politica O.N.G.-urilor privind  granițele deschise și traficul de persoane: „Tuturor trebuie să li se ofere o şansă să se dezvolte, să aibă o contribuţie şi să schimbe ceva în această lume. […] Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României”.

Ce să fac eu ca român acum, să cer condamnarea guvernanților care au constituit un grup ingracțional, în frunte cu președintele meu și au făcut trafic de persoane încurajând migrația, sau să îl învinuiesc pe mister Trump că nu le oferă și bieților imigranți mexicani o șansă să se dezolte, deși aduc cu ei energie (poate și nucleară nu?), idei, spirit antreprenorial și entuziasm ? Doamne, grea e politica asta !

Legat de suveranitatea și fundamentul național, despre demnitate și libertate,  când  să îl cred pe domnul Trump, când vorbește de la tribuna O.N.U. în fața întregii lumi așa despre frumos despre idealurile americane și dorința Americii de a își păstra suveranitatea și independența, sau când amenință Irakul, care și-a definit prin parlamenrul său dorința de a nu mai accepta trupe străine în țară, că dacă îi va goni pe americani, vor urma repercusiuni deloc plăcute: „Dacă ne solicită să plecăm, dacă nu o facem în termeni foarte prietenoşi, le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată. Vor face ca sancţiunile iraniene să pară oarecum plicticoase".

România, pilon de stabilitate?

Ba mai mult, Trump declară sus și tare că Irakul pentru el este doar un avanpost militar american în mijlocul Orientului Mijlociu de aproape două decenii, de la invazia din 2004.Deci pentru marele luptător pentru libertate, Irakul nu este și nu are voie să fie un stat independent, suveran este doar un avanpost american. Pentru a-și consolida acest avanpost, și nu pentru a apăra interesele Irakului, sau a-l ajuta să se dezvolte , pentru că din 2004 încoace,deci de în 15 ani de „refacere și reconstrucție a Irakului cu sprijin american”, se poate constata că nu s-a făcut nimic, decât baze americane foarte scumpe. Atenție celor care au dat avizul atât de repede instituirii bazelor militare americane din România. Peste10-20-50 de ani, când copiii noștri vor vrea să trăiască liberi într-o țară liberă, vor primi același răspuns. S-a gândit cineva la asta? Nu, pentru că noi nu avem lideri patrioți. Noi avem lideri de paie care au promis la recenta întâlnire de la Munchen că România se va achita de sarcinile ei ca membru N.A.T.O. și va trimite - la cerere - trupe în Irak pentru reinvadarea Irakului, pentru că este vorba fără îndoială de o invazie. La recenta audiere a ministrului apărării în comiisiile reunite ale Parlamentului, cineva în întreba cu câți militari va participa România la noua misiune, în loc să îl întrebe dacă participăm și de ce ?

Dacă tot vorbim de independență și suveranitate, ce părere are noul ambasador al S.U.A. la București despre independența și suveranitatea României când vine și ne spune că nu avem voie să folosim telefoane Huawei, pentru implementarea G5? Cu ce ocazie se amestecă domnia sa în problemele economice sau politice ale României? Nu că ambasadori ăștia de peste baltă chiar se cred guvernatori în România. Cică dacă folosim telefoane chinezești, ne spionează chinezii. Bun, și dacă folosim telefoane și softuri americane, cine ne spionează? Sau pe domnia voastră domnule ambasador și stimate partener strategic, vă doare faptul că nu ne mai puteți spiona voi ? Lăsați-ne vă rog, pe noi  măcar să alegem cine ne spionează, dacă tot vom fi spionați oricum.

Putin ne amenință simetric

Și acum să vedem ce face prietenul Putin. Putin, este și el preocupat de independența, suveranitatea și apărarea granițelor Rusiei. Vladimir Putin a declarat în iunie 2015 că „Doar un om « bolnav la minte » poate crede că Rusia va ataca N.A.T.O.”. Prin 2014, Poroşenko  spunea că „Rusia are 1,2 milioane de soldaţi, una dintre cele mai moderne armate şi unul dintre cele mai moderne armamente din lume. În această logică, Rusia poate ocupa Kievul, dar Rusia poate ocupa şi Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau orice alt oraş dacă nu vom fi uniţi, dacă lumea întreagă nu-şi manifestă solidaritatea cu Ucraina, dacă îngăduim un astfel de comportament în această situaţie”.

Pentru că tot vorbim de suveranitate, aia pe care se lăuda că a cedat-o Băsescu, prin 2019, legat de scutul de la Deveselu, Putin spunea: „Credeţi că vreun stat european vrea să fie instalate în Europa rachete americane cu rază medie de acţiune? Nu vrea nimeni acest lucru, dar preferă să păstreze tăcerea. Unde este suveranitatea acestor ţări? Aparent, în ultimă instanţă, se pare că sunt interesate în general de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi au delegat o parte din suveranitate acestei organizaţii”.

Mai recent, Vladimir Putin a ținut un discurs privind starea națiunii, în care a făcut referiri la România și scutul de la Deveselu. Putin a menționat și el necesitatea asigurării independenței și intregrității țării sale în fața oricăror amenințări și printre aceste amenințări este nominalizată și România. Putin a menționat că va recurge la lovituri asimetrice împotriva unor țări precum România. La noi I se spune război hibrid, probabil din cauza asta analiștii, politicienii și experții încă nu s-au sesizat privind gravitatea amenințărilor voalate ale lui Putin. Mai pe românește, România va fi  „faultată” economic, politic, poate chiar climatic, cibernetic, prin metode care mai de care mai neortodoxe, dar neimputabile, pentru că fac parte din politica de zi cu zi, doar că acuma am fost clar identificați și definiți ca țintă a Rusiei. Și asta datorită scutului de la Deveselu. Toată lumea știa că asta va urma, numai „experții” noștri ne asigurat încă de acum 6 ani că nu există nici un pericol, că dimpotrivă, vom fi mai protejați, că scutul ne apără de loviturile... Iranului. Acuma domnul Fota, marele expert nu mai comentează? Să le explice cineva specialiștilor noștri ce înseamnă război asimetric.

În loc de concluzii

Ce mai au în comun cei doi patrioți? Păi ce să aibă, folosirea liderilor unor țărișoare condamnate la pieire din ziua în care s-au născut, pentru atingerea scopurilor și intereselor proprii. Și unul și altul se folosesc de corupția pe care tot ei au introdus-o și au întreținut-o, ca să poată exploata atât dorința de putere și teama corupților cât și rezervele statelor astfel subjugate și stăpânite. Fiecare „Licurici” are proprii lui sclavi, state satelit de care se folosesc și pe care le scot la înaintare când au nevoie, baze de plecare, câini care latră dar nu mușcă pentru că nu au dinți, capete de pod, bază „județeană” de aprovizionare cu carne de tun, state victimă pentrucă până la urmă vor pierde tot. Asta a devenit România pentru că noi nu avem lideri, noi avem preșuri umane  așezate pe scaune.

Bibliografie web