Austria, Franța, U.K., Italia, Franța, Croația și în alte țări din bătrână Europă sunt pe stradă! Puști, pistoale, mitraliere, tunuri cu apă, bastoane, pietre, bâte, focuri, haos! Urlete, bătaie, împușcături „pe bune”, scutieri, jandarmi, miliție, trupe speciale de asalt, aceasta toate la un loc fac parte din așa-zisele măsuri, ale celor ce-și zic autorități, mai nou, într-un cuvânt - „Masuri de lupta împotriva pandemiei".

PlanDemonia lor, sigur nu e pandemia voastră!

Pandemia voastră e sărăcia, lipsirea de libertate, experimentele medicale, crima la adresa famiilor, lipsa unui loc de muncă, taxele mărite, amenințările cu extragerea pruncilor, pe când PlanDemonia lor e altceva!

PlanDemonia lor este Certificatul Arian nazist, „Nazi Pass”.

PlanDemonia lor este controlul absolut, este mânarea oamenilor ca pe vite, pe culoarul strâmt al exterminării ca rasă.

PlanDemonia lor, este demența prin care ei cred că lumea se va supune fără luptă! PlanDemonia lor este începutul sfârșitului lor! Știu și ei asta! Au pierdut! Ei știu acest lucru! Doar oamenii nu-și înțeleg Puterea!

Puterea mulțimilor!

Europa are 400 milioane de suflete! Ei sunt o mână de ratați, eșuați, care cred că lumea se va supune!  Niciodată! Au pierdut și din cauza asta dau foc Europei, în speranța că vor scăpa, că nu vor plăti pentru crimele comise împotriva umanității!  Eronat! Încă mai au de partea lor indivizii care fac parte din instituțiile de forță. Războiul este inegal. Pentru moment! Doar pentru faptul că ei nu au nimic de pierdut! Și de aceea se vor duce până la capăt! Până când? Până când mulțimile își vor ințelege puterea!

Puterea mulțimilor sta în conștiința acesteia și mai ales în speranță! Când se va conștientiza această stare, mulțimea va fi de neoprit. Se va transforma in veritabilă hoardă care va pârjoli totul în jur!

Europă, noi te-am făcut, noi te omorâm! Așa cum tot ei te-au mai pârjolit de doua ori, și noi te-am reconstruit, tot așa va fi și acum! Doar că de data asta, te vom construi Liberă! Statele ca entități vor dispărea! Puterea statală va dispărea, psihopații se vor duce acolo unde le e locul! Langă unul arian! Care a făcut cândva la fel! Drumul e sigur!

Oamenii se vor redescoperi și împreună vor găsi calea de a supraviețui!

Timpul lucrează pentru mulțime și nu împotriva ei. Din această cauză sunt disperati! Din această cauză, fac greșeală după greșeală, sperând că mulțimea va da înapoi. Socotelile lor nu se potrivesc cu socotelile mulțimii! Niciodată! Dacă au crezut altceva, acum culeg roadele!

Sunt terifiați! Cum să fii altfel, dacă tu ordoni deschiderea focului asupra oamenilor, asupra civililor? Sunt îngroziți, speriați, paralizați! La fel ca după orice război, ei vor dispărea! La fel ca după război, oamenii se vor redescoperi și împreună vor găsi calea de a supraviețui! Împreună! Este o chestiune de timp! Ideologia boșevică, nazistă, marxistă, comunistă, dictatorială, totalitaristă s-a dus în fundul gropii! Ce ii face să creadă că de data asta vor căștiga? Nimic!

Mulțimile au învins demonul care le ținea separate: Fica! Și l-au învins! Au înțeles că nu este vorba despre boală! Ci doar despre Dictatură! Doar că Frica se întoarce împotriva lor! Exact ce au semănat, aia vor culege! Și vor dispărea într-o mare de flăcări! Abia atunci mulțimile vor striga într-un cor de 400 de milioane de voci, suflete și conștiințe:

„Un fleac! V-am ciuruit!”.