Cu ajutorul lui Dumnezeu, am pășit în noul an. Unii ne bucurăm, alții privim cu nostalgie în urmă la anii ce s-au dus, alții cu speranță sau cu teamă către viitor. Oricum, cuvintele Poetului sunt mai actuale ca oricând în această perioadă: ,,Cu mâine zilele-ți adaogi,/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai, cu toate astea,-n față/ De-a pururi ziua cea de azi!”
Pentru Dumnezeu nu există această împărțire a timpului, așa cum o avem noi. Pentru el ,,o mie de ani sunt ca o clipă”. Pentru noi măsurarea și împărțirea Timpului este necesară, pentru a ne aduce aminte că suntem călători pe acest pământ, că am adăugat un an în buchetul vieții noastre, sau că ne-am mai apropiat un pas de Marea Întâlnire cu Judecătorul lumii.
Parcă mai mult ca oricând, privesc cu teamă către viitor. Nori tulburi se abat peste lume, ceața se intensifică la orizont și lumea e tot mai debusolată. Parcă am început să n-o mai înțeleg. Vorbeam întotdeauna de ,,evoluția lumii” de la un an la altul, de la un secol la altul. Tot mai sus, tot mai sus, urcând pe culmi….! Azi mă întreb, dacă nu cumva este vorba, în realitate, de o involuție a lumii, adică o coborâre. Desigur, trebuie să recunoaștem că, sub aspect tehnic, omenirea a făcut progrese inimaginabile în secolele trecute și fiecare dintre noi poate constata acest lucru. Aparatura și mașinăriile de tot felul ne-au inundat viața. Din păcate, ne-au făcut pe mulți dintre noi robii lor. Observ, însă, că se neglijează tot mai mult cea mai de preț valoare a planetei noastre: Omul.
Parcă, în mod sistematic, cineva, de acolo de la cârma pământească a lumii, caută să facă din om o mașinuță oarecare, un roboțel fără personalitate. Sunt distruse treptat valori spirituale, morale și sociale milenare. Punem în loc niște aberații, de care strămoșii noștri nici nu ar fi avut curajul să vorbească, fiindcă ar fi intrat în pământ de rușine.
M-aș referi în aceste rânduri doar la familie, lăsând de-o parte otrăvirea zilnică prin mâncare, prin băutură, prin aer, discrepanța dintre lumea bogată și lumea săracă, bolile de tot felul, pentru care se face prea puțin spre a le vindeca, însingurarea omului în mijlocul unei lumi, care mai degrabă seamănă cu o junglă și multe altele.
Fiecare dintre noi, crescuți în spiritul bunei tradiții românești și creștinești, cunoaștem cât de importantă este familia în viața unui om, în viața societății. Așa cum nu trebuie să mai explici că-ți este necesar aerul, apa, mâncarea, tot așa este și familia. Ea este izvor de viață, de iubire, de bucurie, reazim la nevoie, șansa de supraviețuire a omenirii. Este rânduiala lui Dumnezeu pentru lume, fiindcă ,,nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem lui ajutor dintr-însul!” Și i-a făcut-o pe femeie, i-a dat-o cu indicație clară: „Creșteți și vă înmulțiți! Umpleți pământul și-l stăpâniți!” Așa a înțeles omenirea milioane de ani și azi suntem peste șapte miliarde de oameni pe pământ. Și toate au fost bune și frumoase și a fost seară și a fost dimineață, adică o rânduială, o ordine clară.
Iată că în vremea noastră s-au ivit oameni, care se cred mai deștepți decât Dumnezeu și vor să aducă o altă ordine, o altă rânduială. Familia nu trebuie să mai fie unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, ci „unirea dintre doi parteneri”. Copilul nu trebuie să știe că are tată și mamă, ci părintele 1 și părintele 2, iar aceștia pot să fie amândoi bărbați, sau amândoi femei. Mai multe state zise democratice au adoptat legi, care permit ,,căsătoria” dintre doi bărbați și dintre două femei. Lucrurile acestea se petreceau până anul trecut în țările de religie catolică și protestantă. Anul trecut a legiferat și Grecia această orgie. Grecia, vârful de lance al Ortodoxiei, de foame, de sărăcie, a fost nevoită să cedeze. Au îngenuncheat-o! Mai sunt în Europa vreo șaisprezece state, care mai rezistă presiunilor de acest gen. Oamenii de bună credință de la noi au organizat un referendum, care să oblige pe parlamentari să modifice textul Constituției și să prevadă acolo în mod expres, că „familia este unirea dintre un bărbat și o femeie”.
Cred că se va reuși să se strângă numărul de semnături cerute de lege, dar se va pune în practică voința poporului? Referendum am fost și pentru schimbarea președintelui și n-a mai fost schimbat; referendum și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 și avem și azi peste 600! Să zicem, totuși, că se va reuși. Va reuși generația noastră. Dar mâine? Va fi la rând generația facebook-lui, a internauților. Va fi generația pruncilor de azi, care învață(sau vor învăța și la noi în anii viitori!) de la grădiniță și până la terminarea liceului, despre actul sexual și perversiunile sexuale. Dacă azi, pentru omul de bună credință lucrurile acestea sunt strigătoare la cer, pentru omul de mâine ele vor fi ceva „normal”, așa cum este ,,normal” să umbli cu unghiile netăiate, dar vopsite.
Familia își pierde rolul de a crește și educa pe copii. Atâta vreme cât tu, părinte, nu ai voie să-l atingi cu o palmă sau cu o vorbă pe copilul tău, pierzi orice autoritate asupra lui. Dacă pruncul se va supăra că nu i-ai dat luna să joace fotbal cu ea sau l-ai pus să-și facă lecțiile, te va pârî că-l persecuți și ți-l va lua și-l va duce la orfelinat, ori îl va da unor îngrijitori plătiți.
Parcă n-ar fi fost atâtea și atâtea cauze care duc la destrămarea familiilor! Trebuia să pună pe tapet și aceste anomalii. Mâine, eu, ca preot, voi fi reclamat că am refuzat să cunun pe Ion cu Gheorghe, sau pe Marița cu Joița. Voi fi amendat cu cât nu face salariul pe un an întreg, pentru că am încălcat ,,drepturile omului”. Asta de două ori, fiindcă a treia oară voi intra în pușcărie!
Antihrist își face tot mai simțită prezența în lume, iar desfrânata apocaliptică cutreieră ca un corb al morții peste țări și peste suflete.
Cu un mileniu și jumătate în urmă, un om de o cruzime nemaiîntâlnită a trecut prin foc și sabie pământurile românești. Era regele Atila, conducătorul hoardelor hune, strămoșii ungurilor de azi. Bătrânii noștri îl spuneau „biciul lui Dumnezeu”! Voiau să spună că Dumnezeu îi pedepsește prin acel om pentru păcatele lor.
Privesc cu teamă spre viitor și văd că „biciul lui Dumnezeu” se ridică din nou, gata de-a se slobozi asupra noastră. Musulmanii au invadat Europa, leagănul creștinismului. Nu mă refer la amărâții care fug îngroziți de moarte ca să caute un adăpost. Mă refer la cei infiltrați printre ei, care-și fac din curățirea pământului european de scârnăviile destrăbălării morale un ideal, pentru care sunt gata să-și dea și viața. Când fac atentate și lasă în urmă zeci și sute de cadavre, socotesc că și-au împlinit misiunea lor de reformatori ai vieții morale, de ,,bici al lui Alah” asupra păcătoșilor. Privesc cu teamă spre viitor, fiindcă, după cum spun statisticile, până în 2050, jumătate din populația Europei va fi musulmană. În Siria au fost creștini și musulmani. Siria avea creștini înainte de a se creștina Sfântul Apostol Pavel. El a primit primele noțiuni ale învățăturii creștine în capitala Siriei, în Damasc. Ei bine! Mii de oameni nevinovați din Siria au fost uciși în ultimii ani pentru simplul motiv că erau creștini. Biserici au fost distruse, case de creștini incendiate, episcopi și preoți uciși sau răpiți și multe-multe alte atrocități.
Privesc spre viitor și tare mi-e teamă că-ntr-o zi cel care va îmbrăca reverenda de preot, va îmbrăca ceea ce se numea „cămașa morții”. Preoția însăși, ba chiar statutul de creștin, vor trebui să aibă din nou dimensiunea martirică, jertfelnică de altădată. Atâta destrăbălare morală nu poate fi spălată decât cu sânge!
Rugați-vă lui Dumnezeu să ne aibă în pază. Sodoma și Gomora ar fi scăpat nemistuite de flăcări, dacă în ele ar fi fost doar zece drepți, adică oameni curați sufletește, nepervertiți de păcate. Haideți să fim noi, românii, cei zece din cetatea Europei, pentru care Dumnezeu să n-o pârjolească!
Fragment din volumul „Vreme și vremuri”