Ţara în proces de reprofilare patriotică

Mi-a murit corespondența! Nu mai primesc nici o scrisoare și nici o invitație. De cîteva luni, n-am mai găsit un plic sau o vedere în cutia poștală. Doar facturi de gaz, curent și telefon. Și astea vor să fugă pe internet ca să nu mai consume hîrtia. Se vor desființa și o să rămîn cu dorul poștașului prietenos și cu chef de palavre. Nu mai primesc nici o invitație la o lansare de carte, la o premieră, la prezentare de produs! Să nu mai vorbim de lansarea unei colecții de vinuri sau la o prezentare de modă. Plăceri nevinovate, fițe, mofturi și amintiri irepetabile. Toate reflexele noastre cotidiene s-au dus pe copcă. A murit și banala invitație „la o cafea”. Să nu mai vorbim de o masă la un restaurant. Pentru un asemenea lux, poți fi amendat sau chiar condamnat. Fără să ne mișcăm, în două luni, ne-am schimbat domiciliul. Parcă am locui pe o altă planetă!

Aștept o minune sau măcar o explicație logică. Ceva inexplicabil se prăvale în valuri peste noi. Mai amenințător, mai întunecat, mai dureros. S-a suspendat orice crîmpei de frumos. N-au mai rămas decît știrile despre numărul contaminaților și al morților! Înainte, mai îngrozeau știrile despre numărul decedaților din accidentele de automobil. România era un fel de epicentru al morților din accidente auto. Un fel de corna-auto! Nu trecea un weekend fără 10-15 victime din trafic. Urlau jurnalele de parcă erau premii internaționale. Ziceai că toate viespile și furnicile alergau în autoturisme. Acum, nu mai auzi de un mort din coliziunea stupidă cu tirul sau cu tractorul. Și, dacă se mai întîmplă, sunt banale. Intră numai la „diverse”! Acum este în vogă moartea cu coronavirusul în piept. Și fără priveghi, fără bocete, fără alai, fără slujbă. Țac-pac și adio! Avea 70 de ani și nu mai este! Sună telefonul în gol și plîngi ca prostul. E în baie sau pe lumea celalaltă! Oricum trebuia să moară pentru că mai avea două diagnostice! Dacă ai cinci, aștepți liniștit!

Am intrat în capitolul dedicat decedaților bazat pe SARS COV 2, un fel de condiție tragică a celor a vîrstnici. Este obolul lor la capitolul de istorie care se scrie în fiecare zi. Cei care sfîrșesc de moarte naturală nu mai contează. Este chiar demodat, banal, lipsit de eroism să faci infarct! Unii susțin că toți cei plecați la Domnul ar fi numărați și la coronavirus. Nu se mai fac autopsii. Pleacă frumoși, întregi, direct în cenușă. Pentru rotunjirea cifrei, sunt trecuți și pe listele de victime ale pandemiei! După ce au ajuns pe lumea cealaltă, mai vine cîte un mesaj. Și cutare a fost contaminat cu noul coronavirus! Indiferent ce boală ar fi avut, se mai găsesc și două-trei virusuri cu țepi.

De la „Depășirea interzisă” la „Respectați viteza legală”, am trecut la „Spălați-vă pe mîini!”. De la bucuria de a ieși în natură am trecut la „Stați în casă”! De la spălatul pe mîini, trecem la spălatul pe creier. Nici o lansare de carte, nici un concert, nici o piesă de teatru, nici o premieră de film nu mai are loc. Să nu mai vorbim de festivaluri! Sigur am scăpat de Untold! S-au dus dracului și weekendul la Praga, și vacanța în insulele grecești. „Adio, city break”, „Adio!” tur cu mașina, „Adio!” vacanță la mare. Să nu mai vorbim de aniversări cu invitați și de onomastici cu lăutari. Te contaminezi sau te contaminează cu 20.000 de lei. Culmea, adio și morți de gripă! În România mureau 250.000-265.000 de oameni pe an. Asta înseamnă cam 720 pe zi. În trei luni, se duceau cel puțin cîteva sute din cauza banalei gripe. Acum au dispărut. Se ascund! E chiar o rușine să mori de o gripă obișnuită, cînd poți intra pe cifrele de la coronavirus. Acum, numai fraierii mai mor normal. Cancerul a devenit de-a dreptul banal. De-aia i-au și trimis pe bolnavi acasă. Deranjează în peisaj. Ce, se compară cancerul cu un coronavirus luat de pe o clanță?

Acum nu se moare decît la televizor. Nu mori dacă nu ești contaminat. La coronavirus îți difuzează un ferpar complet și te pomenesc reporterițele agitate! La un atac cerebral nu te mai bagă nimeni în seamă! Unul din satul cutare, o femeie din orășelul „x”! Atît! Și nimic mai mult! Niciodată moartea n-a fost atît de banală. Și asta, cu două săptămîni înainte de Paști, cînd România ar trebui să facă față unui mare val de contaminări și decese.

L-am sunat pe vărul meu dintr-o comună mare din Transilvania. La Cugir, fabrica de piese auto pentru Mercedes s-a închis. Toată lumea stă închisă în case.
- Și la voi în sat este stare de urgență?
- De bună seamă! Zi și noapte umblă polițaiul cu soldatul înarmat după el. Pe ulițe, nici țipenie de om! Nici cîinii nu mai ies pe lîngă primărie!
Ne-am dat Dracului! Nu mai producem nici cabluri auto, nici autoturisme, nici mobilă, nici confecții. Doar sicrie din lemn masiv sau din conglomerat și pefeleu, după buget! Toată țara este într-un proces de reprofilare patriotică. A trecut de la producția de utilaje mari și programe de calculator la cea de măști, combinezoane, pastile și aparate de ventilat. Produsele alimentare ne vin de la export. Nu ne mai interesează agricultura și nici industria alimentară.

Președintele României ne dă și primele vești bune. În curînd, vom primi cîteva milioane de măști. Îi vom ajuta și pe italieni. Înainte, îi copleșeam cu balerine și cu femei de serviciu. Acum, cu asistente medicale pe bază de cooperare internațională. Vom lua împrumuturi de la B.I.R.D. pentru a produce mai multe măști, mai multe aparate de ventilat și vaccinuri, mai multe săpunuri, dezinfectante și pastile. Și vom școli mai multe asistente și infirmiere. Vom exporta și în Germania! Va avea loc și prima expoziție de măști colorate cu defilare pe muzică. Vom avea primele branduri de măști și de combinezoane, create de mari designeri.

Producția literară a intrat în derivă. Nu se mai scrie decît pe un singur subiect. Să rîzi sau să plîngi pe vreme de coronavirus. Apar antologii de umor pe seama SARS COV 2 și colecții de bocete. Atît! Și se distribuie pe net. Librăriile sunt închise, bibliotecile, la fel, ca și bisericile, ca și teatrele, ca și muzeele! Nu sunt deschise decît spitalele, farmaciile și cimitirele!

După nu știu cîte decenii, poate dup un secol, a devenit un privilegiu să privești îndelung un pom înflorit!

Notă - Text publicat cu acordul autorului