Povestea mea „Colinda'om, ori lăsa'om ?", se termina aşa: Colindatul cu straiţa în spate, pentru copii, merge până la 10-11 ani. Adolescenţa era marcată de altă datină de Crăciun, Vestirea de către cei Trei Crai de la Răsărit, care călătorind, mergând după o Stea, au descoperit ieslea cu Naşterea Domnului. Iar noi aveam obligaţia creștină să repetăm drumul Crailor de la Răsărit şi cu Steaua noastră să vestim borşenilor, din casă în casă, Naşterea Domnului. Pregătirea evenimentului necesita chiar nişte etape obligatorii. In deosebi procurarea materialelor din care era construită steaua, nu era...
E mijlocul lui decembrie. Se apropie Sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou! Cum a trecut timpul! Mă gândeam la marea bucurie ce o aveam eu în Ajunul Crăciunului, când aranjam micul brad artificial pe care îl adusese părinţii din Bucureşti. Pe un stativ solid de lemn era fixată o structură metalică verticală cam de un metru, din ea se desprindeau la distanţe egale, până în vârf, ramuri de sârmă mai moale, de dimensiuni descrescătoare, în sus, care simulau ramurile de brad. Pe ele erau fixate pene de gâscă, iniţial au fost albe, dar acum erau vopsite verde, lipite şi prinse cu aţă, tot...
Traversând bulevardul prin zona lui cea mai îngustă, observ că o parte a băncii pe care, tremurând-murmurând mi-am petrecut revoluţia, e ocupată de o cucoană în tonuri de lapte şi miere, rătăcită-n peisaj oarecum la-întâmplare. Trecuseră deja vreo şapte zile de când „tiranul"şi „odioasa" au fost împuşcaţi în reluare, la televiziunea naţională, dar oraşul continuă să zuruie înfundat, ca un uriaş cărăbuş răsturnat cu picioarele-n sus. Plus un freamăt febril, de coardă prea-întinsă, pe care îl port pretutindeni cu mine. Aşa că mă aşez cu tabiet la celălalt capăt al băncii, după ce cu sclipiciuri...
Scrisoarea I, foarte larg deschisă
„Oricât te-ai pierde printre verbe,/ Ca să-ți dosești duhoarea din plămâni,/ Ești doar o marionetă-n care fierbe,/ Fără de margini, ura de români// Orfan de sentimentul țării tale/ Pe care-o-njugi pieirii neclintit,/ Ne vinzi în târgul poftei radicale/ Din care însuți ești preazămislit.// Laș până-n rărunchi și despot nemilos/ Nărod în toate câte poți să fii,/ Ne-ai răsturnat și cimitirele pe dos,/ Nimeni să nu se poată odihni.// Liberal - un șarlatan politic uns/ Spre-a plăvăni o Țară și un Neam,/ Ne-ai stat în suflet ca șarpele, ascuns/ Şi-acum ne smulgi...
21 iunie 1946
Vai, câte Galine am întâlnit în viaţă, dar numai una şi-a lăsat amprentele asupra destinului meu. Când doi necunoscuţi se întîlnesc în drum, ei se întreabă: cum te cheamă? Şi fiecare-şi pronunţă numele său. Aşa s-a întâmplat şi cu mine în tinerețe. Un necunoscut mă întrebă:
- Cum te cheamă?
- Om, -i-am răspuns eu, înţelegând ce răspuns aştepta.
- Bine, noi toţi suntem oameni, dar fiecare are numele său propriu, insistă necunoscutul.
- Aveţi dreptate, fiecare din noi poartă cu sine numele său, un nume-poreclă, zis social, dat sau ales de părinţi ori de preot, ca să ne deosebim unii...
Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui? Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul „revoluției", când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung...
Dragă Basarabie!
Află de aici că mâna nu mi-a îmbătrânit pe hârtie și dorul nu s-a înstrăinat de tine. Pentru că nu ți-am scris, ar fi mai bine să întrebi norii. Am rugat norii să-ți trimită Dorul, dar, ploile toamnei l-au îngălbenit! Astăzi, dintr-un azil de toamnă, ce-și cheamă bolnavii în vreme, îți scriu cu mâinile tinere dar cu sufletul îmbătrânit de dor! Pe hârtii de cer mi-am întruchipat gândurile în nenumărate scrisori, pe care le-au deschis poate răsăritul și le-au închis amurgul. În acest mister al corespondenței nu mi-am luat nici un aliat, căci nu există alianță în dragostea...
„Oricând e prea devreme ca să spui că-i prea târziu".
„Gând întors, copil pribeag al minții, n-ai cum să-l cerți și de ce să-l chinui ținându-l închis în cutia-ți minunată ce-și spune craniană. M-ai înțeles? Lasă-l să umble, trimite-l și-ntoarce-l, strigă-l și șoptește-i doar ultima silabă. Ea să fie și prima din cuvântul ce se dorește spus. Acum ai înțeles? Joacă-te singur și umple-ți universul cu legătura de chei a ideilor. Ia cheia pe care crezi c-o vei potrivi unui semn grafic, răsucește-o în fibra fosforului și observă-i culoarea, vezi dacă luminează. Abia atunci poți spune că « ai...
Evaluare utilizator: 5 / 5
Florile sunt mlădiţe de Primăvară ce poartă-n petale surâsuri de-nceputuri.
Florile sunt veşnicii multicolore ce cădelniţesc miresme ţărânei patrafir.
Florile sunt lacrime de îngeri căzute peste oameni, prelinse peste fluturi.
Florile sunt Cosânzenele naturii ce ţes covorul Ierbii de mii de ani în şir.
Florile sunt încântarea ochilor, parfumul sufletului dulce şi inimii comoară.
Florile sunt coliere de curcubeie răsfrânte, potire sacre, sublimele altare.
Florile sunt bucuria serafică cu care Creatorul ne-aduce iarăşi primăvară.
Florile sunt psaltirea pământului ce-aduce armonie în noi, în toţi şi-n...
Mai există, Omenia încă mai există !
Sâmbăta dinaintea Paștelui. Un hipermarket din Brașov, furnicar de lume, care mai de care mai grăbit, îngândurat, împingându-și căruciorul de cumpărături printre rafturi, absent la mulți și multe, aflat în marea trecere printre produse, alegând marfa, așezând-o-n coș, rapid, pentru că de ce să n-o recunoaștem, cumpărăturile aflate pe ultima sută de metri, uneori constituie parcă cea mai grea corvoadă. Mă amestec, mă pierd în mulțime, îmi fac cumpărăturile și ajung în final la casa de marcat. N-am dat prea mare importanță celor care se aflau înaintea mea...
Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat „Păpușile Morții". Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei - poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la „Ordinul Muncii" - clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali „underground" pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit „revoluția" cu „democrația", care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și...
Îl cunoșteam demult, din anii când, coleg de bancă fiind, mă mai tachina cu câte un exercițiu, o temă, un răspuns aiurea, acolo, așa, pentru „diversitate" spunea el. Drumurile multora dintre noi se despart, vine un timp când parcă vârsta nu mai contează, când te simți paraleu, când ziua are valoare de cap, iar noaptea de pajură, când imaginația-ți lucrează continuu, iar inima încarcă să țină „pasul" cu ideea. Încerci să faci ce știi mai bine, încerci să dai valoare vieții tale și a altora, fără a simți că totuși pe lângă tine, viața trece. Ea e în continuă mișcare, dar tu? Te miști, unii spun...
Pentru „Zâna mea cea bună" - Maria Tănase, la cea de a XXI-a Ediția Festivalului Maria Tănase din 2005, Soprana Rodica Anghelescu a cântat în sala Teatrului Marin Sorescu „Maria Tănase spune, iubește cât ești pe lume" - (un omagiu de suflet din partea mea), iar lacrimile vărsate de de copilul care nu a jucat rolul de „paj" mi-au fost șterse de frenetice leaplauze și ovații din partea spectatoriilor care s-au ridicat în picioare. Din tabloul expus pe fundal, marea Doamnă, Privighetoarea cântecului românesc, Maria Tănase mă privea admirativ și-mi spunea: „Rolul pe care ai să-l joci tu... ţi-l...
Da, na Tîrgu-Ketrii, Iarna s-a aşternut albă peste restul de pămînt, macadame, asfalturi şi betoane; peste case, viloaie, bloace, biserici & crîşme (la cam paritate); peste alte aşezăminte care se fac a face bine, dar doar se fac... Iarna s-a aşternut efectiv albă şi ai zice uşure, discretă în 12 spre 13 noaptea din ghinărar, în aist al 18-lea an din veacul 21-lea, mileniul 3-lea din Era (cică, a) noastră... Ne-am culcuşit la cald, feriţi de zloată-n sara de 12, ca pre somnirile noastre nu numai visele ningă, ci şi Neaua Cerească, covor peste gloduri şi gloduitori.
...
- Ia zi-mi, Nelu Busuioc mai trăieşte?
- Bate-te peste gură!... Cum să nu trăiască? Azi-noapte a cântat până pe la două dimineaţa, că Măria când a venit de la Capşa, a avut o chermeză boierească, i-a găsit dănţuid şi chiuind. Şi cum Măria se dă-n vânt după muzica gorjenească... ce crezi, le-a zis câteva cântece de le-a mers la inimă, ca apoi... doar ştii că o respectă şi le e ruşine de coniţa: au plecat la culcare, nu voiau s-o supere cu zdrăngănitul lor.
- Şi două ţigăncuşe dansatoare, ale tale admiratoare, nu?
Au mai discutat de-ale lor până am ajuns în grădina mare şi am fost conduşi la un...
Pentru „Zâna mea cea bună" - Maria Tănase, la cea de a XXI-a Ediția Festivalului Maria Tănase din 2005[1], Soprana Rodica Anghelescu a cântat în sala Teatrului Marin Sorescu „Maria Tănase spune, iubește cât ești pe lume" - (un omagiu de suflet din partea mea), iar lacrimile vărsate de de copilul care nu a jucat rolul de „paj" mi-au fost șterse de frenetice leaplauze și ovații din partea spectatoriilor care s-au ridicat în picioare. Din tabloul expus pe fundal, marea Doamnă, Privighetoarea cântecului românesc, Maria Tănase mă privea admirativ și-mi spunea: „Rolul pe care ai să-l joci tu.....
„În noaptea Crăciunului alb şi senin/ O Mamă cu Pruncul la sân,/ Curată-n iubire, priveşte-n uimire/ Plinindu-se Bunăvestire./ Un Prunc Sfânt se naşte în noaptea-nstelată/ Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;/ Al Tatălui drept Cuvânt/ Coboară azi pe pământ/ Făclie pe veci luminată!". (Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor, Crăciun 1945).
Fiorul sufletesc al creştinului se strecoară tiptil în Noaptea Albă, serafică, pe sub faldurile de nea primind cântarea Îngerilor ce se pogoară din Cerul albastru care se răsfrânge peste Pământul dacilor împodobit cu sfintele Sărbători. Adie un vânt sau...
În cadrul „Colocviilor de traduceri literare 33", în 3 noiembrie 2017, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, a fost lansat volumul de poezie „Arhitectura pasiunilor", tipărit la Editura Ravex Coms, Bucureşti., primul de acest fel apărut sub egida Filialei Bucureşti - Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România. Seara de poezie a avut ca invitaţi speciali pe autorul volumului, Haris Vlavianos, un poet de excepţie, şi pe cei doi traducători de marcă - Angela Bratsou şi Stavros Deligiorgis, cunoscuţi iubitorilor de literatură elenă din multe alte tălmăciri ale lor. Moderatorul, poetul...
„Acest miros de foi de toamnă, oriunde a-şi fi, îmi redeşteaptă totdeauna imaginea parcului de la Eastwell şi cărările din pădure, călcate odinioară de paşii noştri de copii". (Regina Maria)
Mama este după Tatăl ceresc, în Tradiţia creştin-ortodoxă, cel mai sfânt cuvânt, cel mai sacru nume care, poate fi asemuită cu „Micul Dumnezeu", sau cu „Mica Patrie". În fiinţa şi persoana ei se întrupează toată dragostea strămoşilor de sânge, toate năzuinţele lor, alăturate voinţei suverane a Mamei care, se circumscriu ca împlinire ideală în Odorul atât de mult dorit ce se va naşte spre împărtăşirea...
„Acum, când soarele a căzut pădurea e o catedrală,dreaptă şi înaltă, cu vârfurile către cer. În liniştea ei se aude din când în când cântecul de orgă al vântului răcoros. Brazii bătrâni săgetează cea din urmă pânză de lumină a cerului, cu aceeaşi sete acum, în apus, ca şi mâine, în aurora dimineţii. Brazii sunt fraţii tăi, omule înaripat". (Ernest Bernea-Seară în Pădure)
Mirificele noastre Păduri primordiale pelasgo-traco-scito-geto-dace au zămislit un ecou prelung în sufletul Codrului Verde de-Acasă cu o mândrie legitimă de nemurire şi legendă:
...
Binecuvântat fie oceanul! Mă duc de dimineaţă la Coney Island, fiindcă apa e liniştită şi pot să înot în voie. Cam până la amiază. Dar pe la 2 sau 3 p.m., oceanul începe să se agite, de parcă un balaur uriaş se trezeşte în adâncuri şi răscoleşte apa. La fel, vântul. Apare şi el şi începe să spulbere nisipul, să-şi arate neliniştea. Şi pe întinsa oglindă a apei apar întâi valuri mici, apoi tot mai mari, tot mai puternice, uriaşe, care te doboară. Şi valurile lovesc nemilos malul, ca un metronom, de o mie de ori, de un milion de ori, de un milion de milion de ori. Şi tot aşa, la infinit. Apa...
„Plopii stau drept, mişcând degete mici; unul mai tânăr s-a logodit cu o rază plină de foc. S-aude un cântec de iubire." (Ernest Bernea).
Pădurea verde este Casa Familiei cu părinţii, străbunii şi strămoşii ei de aur, cu cântecul de leagăn, de of şi de bucurie al Mamei şi al Bunicii, Leagănul copilului, Foişorul poetului, scriitorului, artistului, Lăcaşul sihastrului, Amfiteatrul animalelor sălbatice, Ateneul păsărilor, Amvonul ciobanului şi a turmelor sale, Edenul îndrăgostiţilor, Pantheonul legendelor, Olimpul bătăliilor biruitoare, Cetatea haiducilor, Taina comorilor dacice...
22 iulie 2017
Potriveală cu chiteală, dar cam de o săptămînă, am făcut exact ce - acuma-s doi ani -, făceam subt suliţele ardente ale lui Moşilie... Am recitit cu plăcere. Poate, şi Voi veţi recidiva!
22 cuptior 17
Patru oare subt un de plumb topit soare, am reînflorit partea superioară a sepulcrului evocat mai jos. Ca să constat ce ştiam tot de peste vreun pol de ani: dela gropari, la ultimul cerşetor şi mai toţi cîinii oploşiţi pe acolo, toţi calcă (era să mai precizez ceva, dar prea ar fi mirosit) peste bietele flori abia plantate, de parcă ar fi chiori... Mai degrabă-s nişte...
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocălar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori...
Sfânta Mănăstire Văratec rămâne una dintre multele „tinde ale raiului", cum frumos denumea Părintele Teofil Părăian mănăstirea. Frumuseţea şi sacralitatea locului a atras de-a lungul timpului, spre vieţuire şi contemplare, cărturari şi oameni de cultură.
Vorbind despre Mănăstirea Văratec, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită mai târziu Maica Benedicta, a găsit la Văratic: „... ceea ce au numit un topos sacru, cum zice grecul, loc sfânt". Aici veneau personalităţi ale vremii, pentru a se îmbogăţi sufleteşte la şezători şi audiţii muzicale, sau pentru a se destinde în mirificul peisaj din jurul...
„Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi cresc sub poale,/ Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei-Sale." (Mihail Eminescu).
Primul copac în care a odrăslit surâsul divin şi pe care L-a sădit Dumnezeu în Grădina Paradisului Său, ca pronie şi miraj al Omului întâi creat a fost Arborele vieţii. Pădurea a fost mai întâi Paradisul Protopărinţilor pelasgi, cu fascinaţia celebrului Măr... Codrul Verde de-Acasă este Darul cel Mare din Darul Creaţiei Moşului-Ziditor, din Codrul Măriei Sale Dumnezeeşti, dăruit multor Naţii ca Moşie Casei Neamurilor respective. Codrul Verde al Dacilor împărăţeşte...
Sfîrşitul eroilor trasează morminte în loc de hărţi.
Numele meu este România. Sunt un fost deţinut politic din Europa de Est, eliberat şi condamnat din nou. 50 de ani am zăcut şi îndurat temniţele staliniste şi comuniste doar datorită originii mele burgheze. Frigul, foamea, pemanenta tensiune şi suspiciune, maltratarea şi terorizarea fizică şi sufletească au constituit şi consfinţit coşmarul cotidianului obişnuit. Privilegiul călăilor istoriei este că amatori fiind, abuzând de toate mijloacele şi tertipurile golanului sadea, reuşesc uneori să se ia la trântă cu ea şi s-o însîngereze, însă...
„Vreme trece... Vreme vine...". Cu ani în urmă, cineva bine inspirat a creat o frumoasă stampă a ultimei jumătăţi de veac a secolului al XX-lea. Aşa cum am trait-o cei care azi mai suntem. Amintiri care încep cu „A fost odată". Acum, când adolescenţii, tinerii de atunci au ajuns la o vârstă venerabilă, iar alţii au plecat, stampa autorului necunoscut trezeşte sensibile rezonanţe în sufletele trăitorii acelor vremuri. Da, pe atunci, tinerii erau preocupaţi să-şi trăiască tinereţea...
A fost odată... când ne durea în fund de comunism pentru că eram prea ocupaţi să ne trăim...
După mine, iarna e regina anotimpurilor... cred, că aceasta se datorează bucuriei de care e cuprinsă toată lumea. Se vede, că celelalte trei anotimpuri au perioade mai lente de trecere de la unul la altul, pe când iarna se pare, că începe odată cu căderea primilor fulgi de nea. Ce mare este bucuria tuturor vieţuitorilor acestui plai...e o bucurie de nedescris atât pentru oameni, cât şi pentru animale şi păsări. De bucurie câinii se scaldă în zăpada moale la fel ca şi vrăbiile, piţigoii şi alte orătănii. Dar, cea mai mare bucurie o au copiii. Iarna e prietena lor. Ea aduce bucurie celor mici...
| ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |
Editorial
S-a micşorat gaura covrigului
Prea bine se cunoaşte că, în timpul Marelui Război, de Crăciun, combatanţii ambelor părţi au lăsat armele, au ieşit din tranşee, s-au întâlnit în „No mans land”, şi-au dat mâna, s-au îmbrăţişat şi, măcar în acea noapte creştină au redevenit oameni, s-au…
