Imperiul îşi împinsese armatele la graniţe cu intenţia deloc discretă de a invada ţările libere şi democrate care aveau nefericirea istorică de a se afla în imediata vecinătate a acestui monstru, relicvă a trecutului şi a zbuciumatei istorii a omenirii.
Desigur democraţiile continentului nu au stat cu mâinile încrucişate ci, analizând cu atenţie situaţia, au hotărât că este timpul să organizeze în cel mai deplin secret un summit la care să participe toţi preşedinţii statelor libere şi democratice. În cadrul acestui summit a fost elaborată şi strategia de ripostă, una concepută de marii gânditori militari ai planetei.
În consecinţă, planul de luptă aprobat în unanimitate prevedea un atac puternic executat de o ţară vecină, pe un front foarte îngust, crearea unei breşe în dispozitivul armatelor imperiale, apoi se pătrundea imediat cu forţele masive ale democraţilor întrunite, iar prin manevre simultane executate pe două direcţii se producea învăluirea, dar şi întoarcerea fronturilor, prin urmare un dezastru pentru armatele imperiale. Acest lucru ar fi dus imediat la tratative de pace în care democraţii ar fi avut toate argumentele pentru a diminua considerabil puterea imperiului. Aplauzele însoţiră strălucita expunere făcută de un general cu patru stele, comandatul Academiilor Militare ale Occidentului.
Pentru onoranta misiune de rupere a frontului imperial fu desemnată o ţară vecină, de fapt cea mai săracă din ţările democratice deoarece, aşa cum spusese generalul, nimeni nu s-ar putea aştepta la aşa ceva, deci se va realiza şi elementul surpriză cel atât de important într-un război.
Preşedintele acelei ţări primi cu vădită satisfacţie felicitările celorlalţi participanţi şi chiar ordonă secretarului să-şi noteze cuvintele şefului summit-ului pentru ca acestea să fie transmise către presă fără nici o abatere:
- Dragul meu coleg, te invidiez sincer! Numele tău va trece în nemurire deoarece vei fi acela care va schimba istoria!
În consecinţă, peste o săptămână, în marea piaţă denumită deja Victoria, din capitala ţării care avea onoarea de a deschide drumul democraţiei spre inima imperiului, era orga-nizată o impresionantă paradă militară. Trupele care urmau să plece imediat pe front se aflau aliniate în faţa tribunei de unde era preşedintele, în uniformă de general deoarece era, firesc, comandant suprem, însoţit de prima doamnă, de şefii militari de prim rang, dar şi de înalţii funcţionari ai statului. Preşedintele ţinu un mic discurs mobilizator:
- Fraţi cetăţeni, ostaşi şi generali, forţele răului doresc dispariţia noastră ca popor liber şi stăpân pe soarta sa, aparţinând unei ţări suverane, independente, unitare şi indivizibile! Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla, iar răspunsul nostru va fi unul ferm şi hotărât: Pe aici nu se trece! Vom învinge!
Din piepturile tinere ale soldaţilor din piaţă porniră urale prelungite aşa cum prevedea protocolul organizării. Urmă defilarea, apoi tradiţionala masă cu fasole şi ciolan care atrăgea poporul la astfel de manifestări şi, în continuare, fiecare îşi văzu de treburile sale.
Poporul, destul de nedumerit, se retrase prin cârciumi ca să dezbată pe îndelete ce auzise, armata plecă de la defilare direct spre poziţiile de luptă, iar cei de la tribună spre adă-postul antinuclear care avea să devină centrul de comandă şi coordonare al întregii operaţiuni. De fapt aici funcţionase din nou tactica inducerii în eroare a inamicului! Toţi oficialii se îmbarcară pe avioanele dinainte pregătite şi plecară cu familiile în alte ţări, mai ales prin insule mai puţin cunoscute din Pacific sau Atlantic, deoarece ei aveau nobila misiune de a nu cădea cumva în prizonierat şi astfel să fie nevoiţi să spună cine ştie ce secrete de război. Inteligentă manevră, mai ales că în buncăr fură transferaţi ofiţeri de rang secund care la o adică se descurcau ei, că doar o mai făcuseră şi pe timp de pace!
În tot acest timp divizia întărită destinată eroicei misiuni de a penetra frontul inamic se deplasa spre raionul de ocupare a poziţiei. Divizia primise numele Thor şi era comandată de un colonel căruia i se promisese gradul de general imediat ce începe luptele. Motivantă promisiune! A doua zi, divizia ajunse pe poziţii şi colonelul ordonă adunarea comandanţilor pentru o ultimă informare asupra materialului logistic necesar atacului şi înmânarea planurilor de luptă pentru fiecare unitate în parte. Numai că, la aflarea disponibilului pentru luptă, entuziasmul colonelului intră în colaps.
Nu aveau combustibili decât pentru jumătate din distanţa de marş, aviaţia nu mai avea deloc kerosen, muniţii erau doar pentru trei salve, hrană doar pentru o zi de luptă, iar spitalul de campanie nu ajunsese, deci nu aveau nici doctori şi nici alte materiale sanitare necesare.
Disperat, trimise o solicitare secretizată la comandamentul operaţional. Primi imediat răspuns! Starea căilor rutiere şi feroviare este cea cunoscută, unele trenuri nici nu au plecat din gări, altele nici nu au fost încărcate, aşa că este recomandată, deocamdată, organizarea în plan local şi o politică cât mai agresivă faţă de duşman!
Colonelul le transmise comandanţilor informaţiile primite şi îi trimise la unităţi. El luă o sticlă de rachiu şi încercă să-şi limpezească gândurile… Era clar că va rata gradul de general, iar viitorul îi era pecetluit. Ori moare împuşcat de inamici ori de ai lui fiind considerat trădător! Doar la a doua gură de rachiu întrevăzu şi rezolvarea!
În faţa lui se afla o armată inamică pe al cărei comandant îl cunoştea! În urmă cu ceva ani urmaseră împreună nişte cursuri de strategie la o Academie din occident. Se şi împri-eteniseră fiindcă generalul vorbea perfect limba fiind ei nativi din acelaşi neam. Îl convocă pe locţiitorul său, îl informă despre situaţie şi, de comun acord, în fond pe amândoi îi cam păştea vaca neagră a destinului, îl trimise cu o solie la generalul inamic. Pe la miezul nopţii locţiitorul se întoarse şi îi spuse foarte simplu că generalul a făcut toate aranjamentele necesare pentru a se întâlni mâine între linii să discute situaţia. Uşurat, colonelul se culcă, dormi bine, iar a doua zi chiar se întâlnea cu generalul într-un adăpost antiaerian foarte bine amenajat.
Se îmbrăţişară ca doi buni prieteni ce erau, apoi generalul scoase o sticlă de votcă, băură câte un păhărel şi îi spuse colonelului:
- Frate, eşti la rahat! Vândut şi pus pe frigare!
- Ai dreptate şi culmea e că habar nu am cum să ies din beleaua asta, eventual în viaţă!
- Hai să-ţi spun eu cum stau treburile de fapt, fiindcă tu ai lucrat numai la eşaloane mici şi nu ştii cum privesc lucrurile rechinii cei mari cărora nu le pasă de nimic! Află deci că noi am intrat în posesia planurilor de atac încă înainte de summit-ul acela de tot rahatul pe care l-au organizat în mare secret curvele alea care se dau democraţi, aşa că acum am întărit zona de rupere în aşa fel încât chiar dacă ai fi avut de zece ori mai multe forţe nu reuşeai decât să intri într-o ambuscadă cu toate efectivele. Ce urma este mai bine să nu ştii!
Se aşeză în scaunul de la birou, scoase o sticlă de votcă din care trase un gât zdravăn, obicei rămas încă de pe vremea când era locotenent şi îşi aduse aminte de întâmplările petre-cute acum aproape un an. Armata din subordinea sa reuşise, fără să tragă nici o salvă de artilerie, să aducă la ordine cele trei state de la graniţă care, împinse de interesele altora, intra-seră în conflict. Comandanţii trupelor pe atunci inamice înţeleseseră primejdia şi rezolvaseră problemele apărute în spiritul lor ostăşesc! Energic şi definitiv!
Eee, el fusese înaintat la gradul de mareşal, apoi acţiunile comune cu foştii săi inamici îi aduseseră imperiului nu numai miliarde, ci şi controlul total al economiilor, însă nici el nu se neglijase mai ales că se apropia de pensie şi un ban acolo nu strică! Era însă foarte atent cu stăpânul său, împăratul! Ca orice împărat era paranoic şi instabil psihic, iar slugile din jurul său nişte lichele exemplare. Aşa că făcuse şi el nişte înţelegeri pentru o eventuală retragere în viteză… Mde, vremurile se pot schimba… Mai trase un gât de votcă!