Pandemia făcea ravagii pe planetă fiind bine susţinută de presă, indiferent de culoarea sau orientarea acesteia. Eram asiguraţi că peste 50% am murit deja, iar ceilalţi abia mai respiră, per total fiind vorba de peste 300% morţi numai în acest prim val. Desigur erau şi unele excepţii printre aceste fiind ştiriştii de orice fel, întrucât astfel se salva inteligenţa speciei. Groaza cutremura stâlpii lumii!

Numai că, industria farmaceutică, cea care are drept lege fundamentală binele omenirii, făcu anunţul salvator: s-a descoperit remediul! Un vaccin apăru aproape peste noapte arăta preocuparea respectivei industrii pentru salvarea omenirii, dar şi altruismul acesteia fiindcă preţurile de vânzare erau mult sub cele de producţie asta arătând lumii că nu câştigul este important, ci iubirea faţă de semeni. Puteai să plângi de emoţie, dar acesta era adevărul susţinut, aşa cum am spus, de întreaga presă scrisă sau vorbită! 

Într-o ţară oarecare, cu o populaţie de numai douăzeci de milioane de cetăţeni, Excelenţa Sa domnul preşedinte îl primi în audienţă pe prim-ministrul ţării pentru a rezolva spinoasa problemă a vaccinării populaţiei autohtone, din exact acelaşi motiv: dragostea faţă de popor!

Prim-ministrul se prezentă însoţit de consilierul său apropiat, domnul Titi Beşu, expert în problemele medicinii sociale, specialist în monitorizarea catastrofelor umanitare şi managementul gunoaielor, om cu multiple diplome obţinute la cele mai reputate universităţi din lume.

Preşedintele privi figura perfect stupidă a expertului şi îşi dădu seama că este exact omul potrivit pentru misiunea planificată. Prin urmare rosti, privindu-l pe prim-ministru:
- Vaccin! Altfel zbori! Ce-i cu ăsta?
- Titi este consilier pe probleme speciale şi părerea mea este că…
- Treaba ta! Răspunzi! Flit!
Cei doi se retraseră cu spatele pentru a putea urmări şi descifra privirile preşedintelui. Ştiau că un mic semn al sprâncenei îi putea desfiinţa pur şi simplu…
În maşină, primul privi figura senină a competentului Titi, se uimi în sinea sa şi îl avertiză:
- Frate, aicişa e treabă de făcut! Bani grupa mare! Ai grijă ce aduci la puşculiţă că te paşte întoarcerea la natură, adică la scroafele lu’ tac-tu, alea din Balta Brăilei!
- Şefu’ scuze da’ aşa mă ştiţi matali pă mină? Păi, eu îi sparg la nară pă coşofreţi şi umplu şi puşculiţa, breee!

Cum nimeni nu ştia ce-s ăia coşofreţi trebuiră să ia de bune spusele competentului Titi. Mai ales că de dosarul său adevărat nu se ştia decât la secţia specială a partidului. Doar absolvise liceul pe la treizeci de ani, în urma insistenţelor seniorului Beşu cel care dăduse cu banu’ la greu, dar şi cu ameninţările precum că dacă fii-su nu ia bacu’ liceul nu mai vede în veacu’ veacului bani de vopsit gardul sau pentru tablă de pe acoperiş. Eiii, nu prea te puteai pune cu el fiindcă era şeful local al celui mai puternic partid, cel aflat acum la guvernare. După asta lucrurile au fost simple! O facultate juridică la privat, ceva plecări prin străinătate de unde a venit cu tot felul de diplome şi doar o singură vorbă celui ce urma să devină prim-ministru ca să fie luat consilier. Că doar nu era să se piardă un asemenea talent în politica de provincie…

 Aşa se facă că peste cinci zile competentul Titi se afla faţă în faţă cu reprezentantul concernului farmaceutic de la care trebuia să cumpere vaccinul. Avea la dispoziţie orice sumă era necesară pentru a rezolva urgent şi eficient situaţia. Reprezentantul afişa figura unui bunicuţ care tocmai a primit pensia, aşa că Titi îl clasă imediat la capitolul „coşofreţi” şi îi spuse plin de sictir, într-o engleză încă nedescoperită:

- Moşiuu, io vin bre cu mălaiu’ chişcă, aşa că am nevoie repede dă cincizeci dă milioane dă doze pentru popor! Clară! Surprinzător, amabilul bătrânel înţelese exact ce dorea Titi, zâmbi seducător şi scoase o tabletă, apoi răspunse:
- Stimate domn, am fost înştiinţaţi de vizita domniei voastre, aşa că vă dau imediat toate datele care vă interesează:
Precizez că această cantitate înseamnă o zi de muncă a instituţiei, prin urmare, mâine putem face livrarea, iar asta vă costă zece dolari doza, plus transportul.
- Gata! Bagă comanda pă numele mio şi hai să vorbim dă comision…
- Nu vă grăbiţi stimate domn, mai ales că aici este vorba de o comandă minimă deci nici vorbă de comision! Vă pot face însă şi o altă ofertă, mult mai avantajoasă, având în vedere că ne sunteţi un partener de mare încredere şi mai ales de perspectivă…
- Hai s-auzim! Da’ cu comision, daaa!? 
- Evident! Putem să vă oferim un bonus de o sută de mii de dolari dacă accesaţi o comandă de minimum o sută de milioane de doze care vă vor fi livrate cu tot cu transport la preţul de opt dolari doza! Eee?
- Oaaa! Bună bre! Mai ai şi altele?
- Da, dar este ceva strict secret şi nu se face ofertă decât celor mai buni dintre clienţii noştri! Nici nu pot să vă spune care sunt condiţiile dacă nu vă juraţi că nu veţi povesti nimănui ce auziţi acum de la mine şi este numai pentru urechile dumneavoastră…
- Hai, bre, că io ştiu o mulţime dă secrete şi… mormânt!
- Ei bine vă pot face cea mai bună ofertă cea despre care nu ştie nimeni, în afară de noi doi!
- Bagă!
- Dacă faceţi o comandă de o sută cincizeci de milioane de doze, vi le putem oferi la preţul imbatabil de şase dolari doza, iar bonusul pentru dumneavoastră este de un milion de dolari, ceea ce  cred că…
- Moşiuuu, asta-i schema! Hai să semnăm contractu’ ăsta! Da’ repede că mai am şi alte treburi, bine!?
Spre surpriza lui, reprezentatul scoase dintr-o servietă un fel de carte (obiect de tortură psihică pentru bietul Titi!), o aşeză pe masă şi spuse zâmbind de parcă nepoţelul favorit ar fi luat notă mare la matematică:
- Desigur! Citiţi vă rog, semnaţi şi totul este rezolvat…

Mai mult de curiozitate Titi deschise documentul fu destul de şocat că nu are poze colorate, ba mai mult era scris cu litere mici, apoi plin de greaţă dădu la ultima pagină şi semnă. Totodată oferi şi datele necesare livrării sumei convenite, drept urmare primi imediat contul cu cei un milion de dolari, comisionul convenit. Îşi frecă mâinile, fericit că îşi îndeplinise cu succes misiunea, îl îmbrăţişă pe simpaticul bunicuţ şi plecă vesel prin oraş ca să vadă ce mai aveau băieţii de aici prin baruri… Ei bine, aveau aşa că dijmui vârtos contul nou primit de la firmă. Era normal, doar el muncise şi se sacrificase… Nu avea să afle niciodată că reprezentantul firmei, cu prilejul acestei tranzacţii îşi revendicase suma de zece milioane pe care o plasase eficient în pachetul de acţiuni deţinut la firmă. 

Peste trei zile, eficientul Titi se afla în faţa şefului său şi, deşi se vedea clar că este foarte obosit, un zâmbet triumfător îi lumina faţa dându-i acel aer inteligent pe care îl are un fotbalist când iese de la frizer.
- Scuteşte-mă de moaca asta tâmpită şi spune-mi ce-ai făcut, acolo unde te-am trimis!
- Şefu’ aşa cum îţi spusăi i-am spart pe coşofreţi! Da’ mai întâi uite, banii, cinci sute de mii, pe care am reuşit să-i iau de al ei. Ţine-i matali că ştii mai bine cum şi la ce-ţi trebuie!
- Bă! Banii sunt buni şi era timpul să înţelegi şi tu cum merg lucrurile în politică! Numai că alea o sută de milioane de doze pe care le-ai luat în plus va trebui să ţi le bagi în fund fiindcă noi nu avem nevoie de ele! E clară! Răspunzi!
- Şefu’ mă iertaţi, da’ matali n-ai viziune planetară!
- Ce n-am io, bă, boule!? Primul, avea deja o culoare stacojie, aia de scandal…
Doar că inocentul Titi, departe de a se îngrijora că îi moare şeful de inimă, continuă la fel de nevinovat:
- Aia care se spune mereu, cu globalizarea! Păi, eu am luat dozele alea în plus şi ne-am pus bine cu furnizorul, dar scopul a fost să le vindem altora cu numai opt dolari nu cu zece cât îl dau ei, aşa că ne-am scos cu banii şi nu avem nici o cheltuială. Bine, noi, nu bugetu' că ăla are, dar nu ne interesează, că doar nu e dă la noi dăn buzunare!
Primul îşi reveni, se uimi de inteligenţa celui pe care-l considera un dobitoc, îşi propuse să-l mute la Administraţia Cimitirelor şi îi răspunse:
- Bine! De aici încolo mă ocup io! Marş!
Aşa se face că a doua zi, prim-ministrul, având figura unui înger renascentist se ploconea în faţa preşedintelui şi îi prezenta ideea cu vânzarea ca şi cum i-ar fi aparţinut…
Preşedintele îl ascultă până la capăt apoi spuse:
- Te ocupi, dar nu uiţi cine îşi ia răspunderea! Deci şi jumătate din suma încasată din vânzări, nu ca acum când ai depus doar o sută de mii ca la chiori!
Primul înjură foarte meseriaş în gând întrebându-se cine dracu’ l-a turnat însă spuse mieros:
- Vaiii, dar cum să-l uit eu pe binefăcătorul meu!? Nu aveţi nici o grijă, mă voi ocupa personal de…
- Flit! Preşedintele era vestit pentru stilul său laconic!

A doua zi, în şedinţa de guvern, primul ministru îl delegă pe Ministrul Sănătăţii Publice să se ocupe de vânzarea dozelor cu pricina. Ghinion! Ticălosul era din alt partid şi, culmea, avea o dibăcie necontestabilă când venea vorba de şemnuri care nu-i aduceau foloase directe. Drept care, primul auzi exact ce nu şi-ar fi dorit:

- Cu tot respectul raportez, aici în faţa Consiliului de Miniştri că în conformitate cu paragraful cinci, alineatul şapte, rândul doisprezece din contractul încheiat cu furnizorul, este interzisă vânzarea produsului de o terţă parte, iar sancţiunile prevăd, pe lângă amenzi şi recalcularea comenzii la preţul maxim! Deci… Inima bietului prim-ministru îi reaminti ce riscant este acest post şi că era mult mai bine să fi rămas el mic întreprinzător pe piaţa valutară decât să-l mănânce în spate şi să-şi dorească postul pe care se afla acum. În consecinţă spuse: hmm, hmmm, vom mai vedea şi se gândi foarte serios cum ar fi putut să-l omoare în chinuri pe dobitocul de Titi fără să fie prins de opoziţie.

După şedinţă fugi din nou la preşedinte şi-l informă asupra situaţiei, nu de alta, dar apărea posibilitatea de a plăti el din buzunar pretenţiile exprimate clar de acesta. Culmea, preşedintele îl primi imediat şi surprinzător de relaxat, aşa că primul se puse pe jelit şi solicitat clemenţă. Suportă privirea şefului cel mare, ba chiar auzi şi ce-i spunea:
- Faţă de situaţia dată se ivesc două posibilităţi: prima ar fi să sesizez organele în drept despre cazul acesta de corupţie şi sabotare a economiei apărut în speţa respectivă!

Prim-ministrul când pricepu care-i treaba cu speţa scânci ca un căţel care a scăpat ţâţa şi de spaimă scăpă un vânt mic şi usturat. Simţea deja răcoarea celulei şi spera să o împartă cu nenorocitul de Titi ca să-l poată tortura în voie… A doua ar fi să te ajut! Aş putea face tot felul de donaţii către ţări prietene, dar mai sărace decât noi care nu au posibilitatea să-şi cumpere vaccin, mai ales că din câte sunt informat multe doze au termene de valabilitate expirate şi oricum logistica de păstrare a lor în condiţii speciale este foarte costisitoare. Ce părere ai?

Primul încercă să respire, reuşi, aşa că se simţi apt să înceapă nişte bocete rituale precum că are copilaşi, o mamă bolnavă, un tată alcoolic, în fine, meniul prea bine ştiut!
- Lasă tâmpeniile că nu sunt nici eu vreun începător şi cunosc foarte bine situaţia familiei tale. Spune-mi cu cât sari la bătaie că, uite, vin alegerile şi am şi eu nişte nevoi…
- Oaaa, am două miliarde care cam stau de pomană aşa că nu trebuie să vă faceţi nici o grijă! Săru-mâna!
- Ieşi! Laconismul preşedintelui îşi reluase locul, prin urmare se putea înţelege că lucrurile intraseră în normal…

 

În săptămânile care au urmat preşedintele, pe toate posturile tv sau radio, a anunţat cu glas blând şi surâs cald precum că ţara sa înţelege greutăţile celor care nu-şi pot asigura vaccin pentru popor, aşa că, EL, împreună cu guvernul său, au luat decizia de a veni în ajutorul acestor oameni, în numele umanismului şi al iubirii despre care au propovăduit de-a lungul timpului toţi sfinţii. Evident, lucru neştiut de mai nimeni, decoraţiile şi ordinele primite de preşedinte pentru această misiune umanitară îi netezeau drumul spre demnităţi mult mai înalte decât aceasta. De aici şi aerul său fericit…

Privind aceste emisiuni prim-ministrul plângea în hohote şi-l blestema pe Titi fiindcă din cauza lui pierduse agoniseala ultimului an, cea care-i asigura şi lui un post de senator sau poate chiar de guvernator al Băncii Centrale. Din păcate nu putea să-l cotonogească deoarece, având acoperire de la preşedinte, era plecat să negocieze cumpărarea unor cereale din Africa de Sud…

Poporul, că doar el este primul beneficiar al politicilor guvernului, era şi el fericit simţindu-se solidar cu Tătucul, cel care-i asigura că trăiesc atât de bine încât îşi permit să fie şi milostivi. Or se ştie foarte bine că milostenia este una din preocupările tradiţionale ale poporului. Cât despre vaccin, şi aici se producea un miracol. Poporul, departe de a fi un împătimit al spălatului pe picioare, de data aceasta şi-a băgat total picioarele în campania de vaccinare şi în serurile vaccinabile oferind astfel mult mai multe doze necăjiţilor din alte ţări.

Minunat!