E bun și internetul ăsta la ceva. Dacă n-ar fi fost, n-aș fi râs eu cu atâta poftă azi, tocmai pe marginea unui subiect foarte apropiat mie. Las povestea exact așa cum a ajuns la mine
Bătrânețea e tristă?
După ce am făcut cumpărăturile - era ora 12 -, am ieșit din centrul comercial și căutam prin buzunare cheile de la mașină.
Nu erau în buzunar… aveam doar actele mașinii…
M-am întors în fugă prin toate magazinele pe unde umblasem, dar nimic! Nu erau nici acolo.
Deodata, mi-am dat seama că poate le-am lăsat in contact.
Aveam discuții cu soția că le mai uitam în contact cateodată.
M-am speriat: putea oricine sa îmi fure mașina din parcare.
Am fugit în parcare și… nu era mașina.
Am sunat imediat la Poliție. Le-am dat localizarea, descrierea mașinii, matrícula, le-am spus unde era staționata, etc… etc…
Am mărturisit că am lăsat cheile în contact și că de-aia mi-a fost furată.
Și… de-abia atunci mi-am facut curaj să o sun pe soția mea.
- Iubireee… (m-am bâlbâit; întotdeauna ii zic „Iubire” în astfel de momente); mi-am lasat iar cheile in contact și mi-au furat mașina …
Dintr-o dată s-a făcut liniște… atât de liniște că am crezut ca s-a intrerupt apelul.
Dar, apoi, dintr-o dată o aud strigând la mine:
- Eu te-am dus la centru comercial azi dimineață și te-am lasat acolo!
Iar s-a facut liniște!
Rușinat dar fericit în acelașii timp, îi zic:
- Ce bine!, atunci vino să mă iei.
La care ea strigă și mai tare la mine:
- Nu pot!
- De ce?
- Nu pot să vin acum! O să vin după ce îl conving pe polițistul ăsta că eu nu am furat nici o mașină! Sunt arestată.
Chestia asta îmi atenuează jena ce mă încearcă atunci când ies din biroul unde-mi duc veacul, mă duc în sufragerie, iar când ajung acolo, o întreb pe soție dacă știe de ce am venit.
Am a-i mulțumi celui ce ne-a povestit această întâmplare din viața lui și celor care au ajutat povestea asta să ajungă și la mine.