Fetița desculță, cu gene de chibrite arse, privește lumea din vârful leagănului de nuiele. Pescărușul i se așează pe umeri, iar ea scoate din trăistuță ultimul coltuc de pâine. Ciocul pescărușului zăbovește un pic în palma ei, iar ea îi mângâie aripa lăsată peste rochița plină de funingine. De aici, de sus, poate privi fără frică și fără să o vadă nimeni.

E bine. Doar că este cam frig. Aici nu o deranjează șoriceii în miez de noapte. Doar luna o fece să tresară cu frumusețea ei de zână... Bunica ei nu e bunica ei. I-a spus ei o fată mai mare, care stă la două case mai jos. Bunica ei a găsit - o la poarta ei, într-o dimineață geroasă, înfofolită în niște țoale. I-a dat lapte de capră să-și poată întinde picioarele și apoi a botezat-o. Ea merge des la biserică, să-i mulțumească Măicuței. Dar bunica nu a trimis-o la școală fiindcă e departe. Și nu întreabă de ea dacă nu vine o noapte acasă, iar ei îi place aici, în cuibul de nuiele și în podul șopronului unde stă capra. 

O dată a plâns mult fără să știe de ce. Bunica i-a dat o pastilă dintr-o cutiuță cu mai multe pastile, dar ea le-a luat pe toate.

A dormit câteva zile și când s-a trezit era la spital. Acolo era curat și cald, mânca de trei ori pe zi și toată lumea îi vorbea frumos. Apoi, o doamnă i-a adus hăinițe noi, portocale și o carte de povești, altă doamnă a învățat-o câteva litere să citească, dar bunica a venit și a luat-o acasă.

Rochița cea nouă s-a umplut de funingine, pentru că ea curăță soba, aduce în casă apă cu găleata, uneori coace turte pe plită. Doamna de la spital i-a promis că într-o zi cineva va veni să o ducă la un cămin cu mulți copii, da ea nu iubește copiii, ei râd de ea, spun că e murdară și urâtă, de aceea ea fuge de acasă și vine aici, la marginea satului, lângă pădure. Ea iubește păsările și lupii. Vede cum lumină vine din pământ și cum trec pe acolo îngeri, copacii vorbesc, o pasăre i-a spus, știu cine ești... ești un gând, iar alta i-a spus, știu a cui ești... ești a izvoarelor... Atunci ea a întins mâinile... și încet, încet, odată cu dimineața, s-a topit... 

Doamna în halat alb a murmurat... prea târziu!