(într-un colţ de sală, la o masă verde, dimineaţa la deschiderea bibliotecii, un tînăr gînditor. Multe cărţi pe masă, toate deschise, un dicţionar gros, nişte notiţe, un stilou. Vitraliile luminate, linişte, puţini cititori şi un sentiment înălţător de libertate sufletească, de singurătate fericită şi creatoare. Tînărul priveşte în sus, sprijinit în pumni, şi îşi zice:)

O, cîtă literatură pe un subiect atît de mic! În medie două sute de articole pe an despre o proteină, de douăzeci şi cinci de ani de cînd au descoperit-o. De fapt e o problemă generală. Cum aş mai putea fi eu informat dacă pentru integrarea informaţiilor nu ar trebui să părăsesc studiul nicio secundă în cele din zi? Toţi se ocupă de partea lor mică şi sînt puţine revizuiri. Iată, mă imaginez mergînd printr-un lan de grîu: fiecare spic este un articol, o parte din întreg, pe care eu o mîngîi cu palma. Oare de ce nu aş putea fi eu secerătorul? Să culeg ce nu am semănat? Hotărît lucru: acum este vremea recoltei. De voi reuşi să mă ridic peste numărul spicelor, fără îndoială că vor fi ale mele. Nu e să mă înec în numărul lor, ci să le caut la rădăcină, să merg la principiile lor. Da, mulţi lucrînd mult în bucăţi, eu le voi reuni munca în principiu. Un principiu unificator, care să culeagă toate roadele din lan. Acum este vremea recoltei, adică vremea în care nivelul cel mai ridicat de integrare cîştigă succesul şi numele în istorie.

(o sală mare, plină. Cald de la răsuflare. S-a terminat prezentarea. Ecranul mare albastru se stinge. Agitaţie în jurul mesei cu gustări şi băuturi. Grupuri de cercetători discută aprins. Se desprinde un tînăr gînditor şi păşeşte timid către centrul atenţiei: un om înalt şi politicos. Tînărul articulează cu un accent autentic:)

- Să trăiţi, domnule Engly! Sînt medic şi mare admirator al cercetării dumneavoastră.
- O, mă bucur că sînt cititori şi în...
- România. Încă nu am avut acces la articolul de luna aceasta, dar sînt sigur că aţi elucidat de ce mutaţia produce activare şi nu inactivare.
- De fapt, nu. Rămîne încă un mister. Am arătat doar care este calea de activare.
- Este ciudat că aceeaşi proteină poate da o boală prin inactivare şi total altă boală prin activare intensă. Nu cumva ea este de fapt mereu activă, dar la un nivel mai scăzut ca intensitate?
- Hm, nu cred, pentru că nu s-ar explica lipsa bolii la normali.
- S-au raportat cazuri cînd cele două boli apar la acelaşi individ, ceea ce pare paradoxal.
- Da, chiar eu am avut trei pacienţi.
- Iată. Poate aceşti pacienţi sînt cheia misterului, pentru că numai la ei nu va mai exista niciun grad de normalitate, ceea ce poate fi cuantificat. Eu nu am cum verifica această cale, nu cred că voi dispune vreodată de un laborator dotat.
- Interesant, însă nu ştiu dacă va duce la vreun rezultat, pentru că proteina lor nu ne poate furniza informaţii, fiind de două ori afectată... Scuze, trebuie să plec. Cu cine am avut plăcerea?
- Cu. Am vrut să vă menţionez ideea mea pentru că sînteţi singurul în măsură să o verificaţi. Nu vreau nimic. Numai bine, să trăiţi!

(două laboratoare. Într-unul, Engly vorbeşte la telefon:)

- Bună ziua. Engly sînt. Am dat greu de dumneavoastră.
- O, să trăiţi domnule Engly. Ce bucurie!
- Am citit în ianuarie un articol despre structura intimă a proteinei. Mi-am amintit imediat ce mi-ai spus dumneata la congres şi am trecut totul într-un experiment. Într-adevăr, singurul mod de a explica coexistenţa celor două boli la acelaşi individ este să presupui că proteina este mereu activă.
- Şi presupun că aţi găsit altă cale de semnalizare decît cea din articolul precedent.
- Exact! Am descris-o. Te-am sunat să-ţi mulţumesc şi să-ţi spun că te trec al doilea autor.
- Este onorant pentru mine.
- Bun, aşa facem atunci.
- Dar trebuie să ştiţi ceva: pe mine mă interesează adevărul, atît în ştiinţă, cît şi în viaţă. Îl caut, îl scriu, îl spun şi îl folosesc. Eu nu am lucrat nimic în laborator pentru această cinste. Mă bucur că principiul pe care l-am gîndit este viabil. Atît mă interesează, să văd dacă efortul meu integrator este eficient.
- Spui că nu vrei să te trec co-autor?
- Toată răsplata mea este că nişte bolnavi vor beneficia de acum de un diagnostic precoce şi vor fi salvaţi. În plus, o astfel de faimă îmi face mai mult rău, pentru că nu am cu ce să o alimentez.
- Mi-ai părut mie ciudat de la congres... Te salut!

(într-un colţ de sală, la o masă verde, dimineaţa la deschiderea bibliotecii, un tînăr gînditor. Multe cărţi pe masă, toate deschise, un dicţionar gros, nişte notiţe, un stilou. Vitraliile luminate, linişte, puţini cititori şi un sentiment impur, de bucurie şi reţinere. Tînărul priveşte în jos, la un articol tipărit, pe care îi apare numele lîngă somităţi, şi îşi zice:)

Nu avea nicio obligaţie. Putea să nici nu mă sune. Nici că m-aş fi supărat. E destul că ipoteza s-a confirmat. Mă mir şi mă întreb cum oare funcţionează principiile în sufletul unui om. Poate ca proteinele din celulele lui. Important e că în aceste experiment mi-am demonstrat că îngustimea în principiu, indiferent că dirijează nişte proteine sau nişte suflete, nu aduce de fapt o lipsă a libertăţii, ci o libertate mai mare. Dar mai important, am arătat că îl pot urma. Ce este un nume în istorie? Nu are nimic de a face cu adevărul. Renunţînd la glorie, am renunţat la întunecarea minţii. Da, nu am primit ceea ce mi se cuvenea pe drept – o cinste, ci mi s-a dat pe onoare ceea ce nu am cerut. Urmează acum să întreprind un experiment în care să arăt indubitabil că a primi ceea ce nu mi se cuvenea pe nedrept - o necinste, duce la a primi pe onoare ceea ce cer. Şi îmi trebuie tot cineva ca domnul Engly.