Istoria se repetă. Am început un an cu teamă de viitor, cu îndoieli. Ne simțim tot mai singuri ca indivizi în societate, ca popor între națiunile lumii. Parcă s-au dezlănțuit anul trecut, mai mult ca oricând, toate relele lumii asupra pământului acestuia. Mai multe focare de război au distrus vieți omenești, bunuri materiale și spirituale inestimabile, au pârjolit pământul și au infectat văzduhul pentru multe decenii de acum înainte. Afganistanul, Iranul și Irakul au devenit adevărate bombe ale lumii întregi. Văgăunile pământului ascund adevărate armate, pe care de ani de zile nu le pot învinge statele aliate, în ciuda celor mai sofisticate arme.

Războaie oprite pentru o vreme, precum cel din Kosovo, stau să izbucnească în orice moment prielnic. Terorismul amenință la tot pasul țări și persoane. Auzim tot mai des de atentate în masă, de sinucideri tip kamikadze făcute numai din dorința de a face cât mai mult rău celorlalți, chiar cu prețul propriei vieți. Auzim de zone înfometate ale Pământului, în care mor oameni și copii de foame. Am văzut câteva filmări din Africa, unde copiii arătau ca niște schelete de la Auschwitz din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Aflăm, în același timp, de țări și popoare foarte bogate, unde câinii și mâțele sunt cazate la hoteluri special construite pentru ele, unde marii bogătași ai lumii se plimbă în mașini cu caroserie de argint… Palate, cum nici în poveștile cele mai îndrăznețe nu găsești, sunt construite acum de „oameni de afaceri”, de îmbogățiți peste noapte din afaceri murdare, din crime și din exploatarea semenilor. Priveam cu uimire asemenea palate în Dubai, în timp ce puțin mai încolo trăia populația săracă aflată la nivelul triburilor de altădată.

Grupări tot mai mari și mai puternice de interese militare, economice, politice stochează în vistieriile lor grămezi imense din bogățiile lumii,  se blindează cu sisteme de armament greu de imaginat pentru omul de rând, croiesc planuri sumbre pentru viitorul lumii. Imperii se ridică peste noapte, imperii se prăbușesc precum castelele de nisip. Granițele au devenit niște linii convenționale, care amintesc că pe acolo își aveau cândva limitele niște națiuni bine conturate în concertul popoarelor. Globalizarea înghite zi de zi specificul național, elementele care defineau popoarele și le făceau inconfundabile.

Patriotismul a ajuns o piesă de muzeu aruncată în lada de zestre a bunicii. Un dispreț tot mai puternic se încearcă să se inoculeze micilor popoare față de țările lor, de istoria lor, de tot ceea ce le reprezintă în lume. Pe de altă parte, se scot tot mai mult în evidență valorile materiale și spirituale ale marilor națiuni, ale marilor imperii. Disprețuiești ce este al tău, ți-e rușine să spui că faci parte dintr-un popor sau altul și admiri tot mai mult națiunea dominantă, dorești cu tot dinadinsul să te integrezi în ea, să-ți pierzi urma și originea.

Elementul material, financiar, traiul  mai bun, te fac să-ți înjuri părinții, moșii, strămoșii, țara și istoria. Interesul domină relațiile dintre oameni și dintre popoare, călcând în picioare valorile morale,  religioase. Dacă nu faci parte dintr-o grupare de interese, dintr-o grupare politică, economică, financiară etc., ești un nimeni, ești marginalizat, disprețuit, strivit, eliminat. Ești puternic atâta timp cât faci parte din haită.

Copiii și tinerii privesc cu tot mai multă teamă, neîncredere și dezorientare spre un viitor incert, ascuns în ceață. Nu mai vorbesc de împlinirea unor vocații înnăscute, de cultivarea talentelor cu care s-au născut. Sunt mulțumiți pe orice și oricum, numai să găsească un loc de muncă.

Însăși instituția familiei este în declin. Căsătoriile din interes iau tot mai mult locul celor bazate pe dragoste sinceră și adevărată. Căsătoriile ,,de probă” sunt tot mai dese. Căsătorii destrămate întâlnești la tot pasul. Instanțele de judecată sunt sufocate de divorțuri. Milioane de prunci nenăscuți sunt aruncați la tomberon. Nenumărați copii sunt lăsați în grija străzii și a anturajelor nefaste, sunt vânduți întregi sau în bucăți sub formă de organe, ori sunt instruiți să cerșească pe străzi. Bătrânii sunt tot mai săraci și mai singuri, tot mai bolnavi și mai triști. Bolile ne macină trupurile și sufletele. Medicamentele și spitalele sunt tot mai scumpe și tot mai puține; cimitirele sunt mereu extinse și mereu neîncăpătoare.

Cârciumile și pușcăriile gem de aglomerate; bisericile sunt tot mai goale. Mâncarea ne este pervertită și împănată cu tot felul de chimicale, parcă anume ca să ne distrugă ființa. Fețe ofilite, gălbejite, întâlnești la tot pasul. Tot mai des auzi de creșterea prețurilor, a taxelor și impozitelor, de scăderea salariilor și pensiilor. Tot mai des auzi de greve, de manifestații de stradă violente, de răsturnări de guverne și de împărați cu picioare de lut.

Natura însăși e bolnavă, la fel ca societatea. Pământul e otrăvit în fiecare an cu chimicale. Mărăcinii și scaieții invadează terenurile mănoase de altădată. Legumele, fructele, carnea  sunt falsificate, nu mai au gustul adevărat. Am dat vacii un măr cumpărat din piață, măr adus dintr-o țară îndepărtată și l-a aruncat, privindu-mă înspăimântată, parcă ar fi vrut să mă întrebe: ,,Tu poți să mănânci așa ceva?” Lași carnea cumpărată zile întregi descoperită și nu se apropie muștele de ea și nici nu se strică…, parcă n-ar fi carne.  Pământul se zvârcolește tot mai des sub formă de cutremure, inundații, alunecări de teren, prăbușiri, furtuni și multe alte calamități, parcă s-ar fi săturat și el de noi. Ceva nu e în ordine!