21 iunie 1946

Vai, câte Galine am întâlnit în viaţă, dar numai una şi-a lăsat amprentele asupra destinului meu. Când doi necunoscuţi se întîlnesc în drum, ei se întreabă: cum te cheamă? Şi fiecare-şi pronunţă numele său. Aşa s-a întâmplat şi cu mine în tinerețe. Un necunoscut mă întrebă:
- Cum te cheamă?
- Om, -i-am răspuns eu, înţelegând ce răspuns aştepta.
- Bine, noi toţi suntem oameni, dar fiecare are numele său propriu, insistă necunoscutul.
- Aveţi dreptate, fiecare din noi poartă cu sine numele său, un nume-poreclă, zis social, dat sau ales de părinţi ori de preot, ca să ne deosebim unii de ceilalţi, dar numele propriu adevărat, al fiecăruia din noi este Om, şi doar mai apoi Ion al lui Constantin şi Elena, Trifan al lui Vladimir al lui Vasile al lui Luca Brânză etc.
- Interesant vorbeşti dumneata, zise îngândurat necunoscutul, se vede că ai dreptate. Noi, oamenii, până-ntr-atâta ne-am obişnuit cu numele noastre sociale, încât ne-am rupt de la origini, uităm că suntem mai întâi oameni, apoi Ioani, Marii, Elene , Petre, Galine sau altcumva...

Mi-am amintit de acest caz curios din viaţa mea când mi-am propus să scriu câteva gânduri despre colega Galina Furdui. Cu omul Galina Ciuhrii, cunoscut în lume ca scriitoarea Galina Furdui, am făcut cunoştinţă prin anii 1987-1988 ai secolului trecut. Nu ne-am întrebat cum ne cheamă, ştiam ambii numele nostru propriu. În 1987 a apărut o carte semnată de Galina Furdui - „Omul către om". M-a impresionat acea denumire în anii cînd eu căutam răspuns la frământările mele: ce este omul, cine este omul, cum este omul, de ce noi, oamenii, sîntem buni şi răi, paşnici şi războinici, frumoşi şi urîţi, măreţi şi mizerabili, făuritori şi distrugători? Recunosc, nu m-am adâncit în conţinutul cărţii. Eram atras de mişcarea de eliberare naţională, de Frontul Popular, de lupta pentru limbă, alfabet şi tricolor, etc. Multe, multe aş avea de scris despre frământările mele de pe atunci, a unui homo sovietucus, precum eram majoritatea, fără istorie, conştiinţă şi demnitate naţională, fără rădăcini, crescuţi şi formaţi de ideologia comunistă a bolşevicilor ateişti care vroiau să formeze o naţiune nouă, poporul sovietic, pentru care: „Moi adres - ne dom i ne uliţa, moi adres - Sovietschii Soiuz!" (Nu am nici patrie, nici mamă, adresa mea este Uniunea Sovietică).

Un vechi cunoscut de al meu, fost redactor-şef la ziarul „ Zorile" din Călăraşi prin anii 60-70 ai secolului trecut, Iacob Ion Butnaru lucra la Casa Radio. Prin el am făcut cunoştinţă cu regretatul Ilie Teleşcu, un talent deosebit, rar întâlnit în cultura radiojurnalistică, care m-a susţinut în propagarea ideilor studiului complex al omului. Aşa am făcut cunoştinţă şi cu Galina Furdui - cea care pe parcursul timpului a pus umărul la fondarea Societăţii Ştiinţifice „Omul şi Universul", a devenit şi este redactor-şef al revistei noastre „Univers Om".

La jubileul meu de 65 de ani dânsa, rostind multe cuvinte frumoase despre strădaniile-mi, m-a numit în glumă „extremist" în sensul că plutesc între două extreme: idealistă şi materialistă. Aceasta fiindcă concepţia studiului complex al omului, pe care deja o formulasem, îmi spunea: dacă mă plasez pe concepţia creaţionistă devin adept al ei, dacă mă plasez pe concepţia evoluţionistă devin adeptul acesteia. Ce era de făcut ? Am început a căuta mecanismele formării la oameni a acestor două concepţii metafizice fundamentale cu privire la origini. Până la urmă, am ajuns la concluzia: aceste două concepţii nu sunt diametral opuse, ci sunt două jumătăţi indispensabile ale unui „Tot întreg". Sau doi poli ai cunoaşterii de către om a Realităţii obiective şi subiective. Numai că unii încep de la dat, de la concret şi ajung la Marele Necunoscut. Alţii încep de la Marele Necunoscut, numit de ei Dumnezeu, şi ajung la dat, la concret. Şi unii şi alţii scapă din vedere unitatea lor din motiv că procesul cunoaşterii de către om a Realităţii obiective şi subiective se produce involuntar şi treptat pe calea analizei şi sintezei unilaterale. Astfel se formează convingerile în mintea omului.

Unii, nefiind în stare să admită şi o altă versiune, apărând cu vehemenţă punctul lor de vedere, concepţia lor cu privire la origini şi existenţa Universului, vieţii şi a omului drept Adevărul suprem, devin intoleranţi şi agresivi. Atunci am formulat ideea că fiecare din noi are viziunea sa proprie la toate întrebările existenţiale, dar asta nu trebuie să ne facă duşmani. Din contra, deaceea am constituit Templul omului, adică Societatea „Omul şi Universul" unde oameni cu diferite convingeri se adună şi discută fără ambiţii şi intoleranţă. Primii care m-au susţinut au fost regretatul pastor şi capelan Ştefan Lungu, scriitoarea Galina Furdui şi regretatul academician Boris Melnic. Pe parcurs au aderat mulţi şi diferiţi oameni din domeniul ştiinţei, cel al culturii.

Pe parcursul vieţii sale pământeşti fiecare om trece prin multiple încercări, provocări, înălţări şi coborâri. Când Galinei îi este greu de tot pe suflet, ea este îngîndurată, dar nu tristă, deznădăjduită. Ea nu-şi plânge greul în palmele altora. Lacrima ei poartă numele Tăcere, Concentrare în interior. Zbuciumul ei se prelinge în versuri, transformându-se în esenţe privind viaţa de Om. E lacrima concluziilor concentrate în cărămidă de Cetate. La adresa ei aud mereu fraze de genul: „E puternică". „Merită un monument cu numele Răbdare". „O perseverenţă cu adevărat uluitoare"... În asemenea clipe dânsa pronunţă mereu: „... n-avem dreptul să ne oprim. Ne aşteaptă viitorul". Şi încă ceva: dacă e să o urmăreşti pe Galina noastră în viaţa de toate zilele, vei constata că ea include două Galine. Una e visătoare, uşor-zburătoare, plutind în sfere doar de ea cunoscute... cealaltă e severă, decisivă, exigentă până la refuz... (Zice: sunt născută în zodia Gemenilor..!)

Galina este o fire înzestrată cu lumină harică. Ea vede Lumea nu ca ceilalţi, ca toţi. Deaceea în mulţimea de condeieri autohtoni anume ei i-a fost hărăzit destinul cel „sublim şi rondelic" (Steliana Grama) ca să scrie o pagină de aur în istoria literaturii autohtone şi a gândirii umane. „Tâmplele mi se zbat ca prinse într-un cleşte,/ Şi tună în urechi: iubeşte mult, Iubeşte". (Galina Furdui)

Iubirea este călăuza inimii Galinei Furdui din Vărăncăul Sorocii. De origine dacică, ea învinge cu stoicism durerea şi plânsul (plânsul ei este cel al lumii, al nostru, al tuturor) şi merge înainte. Perseverenţa ne făce să colaborăm fructuos în cadrul Societăţii Ştiinţifice „Omul şi Universul". Ca rezultat al dialogurilor noastre, am scris aceste rânduri: „Dragostea este lumina minţii şi cea mai fidelă călăuză a inimii omului./ Ura este bezna minţii şi cea mai înşelătoare călăuză a inimii omului. Prin dragoste omul făureşte binele şi frumuseţea./ Prin ură omul făureşte răutatea şi urâţenia./ Dar Iubirea este învingătoare dintotdeauna".

Dragostea şi ura sunt cei doi condrumeţi în calea vieţii omului. Cu cine din ei te vei împrieteni, o astfel de viaţă vei avea: în pace şi fericire sau în război şi nimicire. Galina Furdui şi-a ales condrumeţ în calea vieţii sale Dragostea, iar Dragostea este Lumină. În acest an al Luminii (şi în acest an) o întreb pe Galina Furdui, mă întreb (iar şi iar!) eu însumi pe mine: Ce este omul ? Un vas care trebuie umplut? O făclie care trebuie aprinsă? Cine este Omul? Cine este Galina Furdui? Pe bolta literară printre stele,/ O tânără Femeie, făurind rondele,/ Scrisoare Vieții scrie ne-ncetat,/ Infernul ca să fie lichidat.