Orice am face, primul păcat înfăptuit de noi ne urmărește până la sfârșitul vieții. Primul păcat nu seamănă cu următorul. Pe măsură ce-l ascunzi crește în tine ca o avalanșă. Pe măsură ce plătești pentru el, datoria ți se mărește. Fiindcă nu poți plăti singur prețul primului păcat. Pe măsură ce tu fugi de el, mereu plătesc alții acel preț, cu dobândă. Primul păcat îți târăște toate victimile in iad împreună cu tine. Faci pe toți apropiați ție, pe cei pe care-i iubești, să trăiască iadul.

In jocul vieții nu are importanță cine câștigă. Important este să știi cine a pierdut atunci, că să afli cu cine vei sta față-n față, în viitor. Fiecare plătește pentru păcatul său în cele din urmă. Unora li se cere socoteală când mor. Altora în timpul vieții. Dar fiecare plătește atât prețul păcatului său, cât și al bunătății sale. Pentru că dacă nu împiedici săvârșirea lucrurilor rele, ești cel puțin la fel de vinovat ca și făptașul. Ăsta poate sa fie câteodată păcatul cel mare.

Păcătoșii se ascund în umbră. Fiindcă unele păcate se înfăptuiesc doar în întuneric. Păcătoșii se ascund doar în tăcere. Fiindcă unele păcate reprezintă tăcerea însăși.  Știi cum e să lași atâtea lucruri în urmă și să nu știi cine ești?  Primul păcat înfăptuit așteaptă, ca un iubit fidel, să te întorci la el într-o zi. Numără invers toate faptele rele pe care le-ai făcut, și vei ajunge la prima „vărsare de sânge”. Atunci te poți întoarce In acea prima zi. Urmărind aceeași plăcere, poți înfăptui același păcat în repetate rânduri. Dar dacă păcatul tău, este faptul că ți-ai trădat prietenul apropiat, pedeapsa ta e să-l „ucizi” cu mâinile tale la nesfârșit.

Destinul nu povestește nimic nimănui. El doar întreabă, și tu ești obligat să răspunzi. Pentru ca cei dragi să nu plătească pentru păcatele noastre, devenim străjerii propriei vini. Ar fi bine dacă cel ce înfăptuiește păcatul doar ar face acest lucru. Căci mereu îi dă el însuși altuia trădarea. Nu alerga degeaba după primul păcat înfăptuit, căci el va trece pe la toți cei dragi ție! În cele din urmă, îți va bate din nou la ușă, însuși trădarea.

Să duci o lupta nu înseamnă să înfrunți un inamic. Înseamnă să lupți pentru cei dragi ție. Înseamnă să accepți finalul inevitabil. Nu e ceva ce putem înțelege. Dacă ai fi forțat ai fugi și ai scăpa. Singurele lucruri de care nu poți să fugi, sunt lucrurile făcute pentru cineva drag.

Într-o zi, fiecăruia dintre noi, îi iese în cale o pădure din care nu mai poate ieși. Un munte de pe care nu mai poate coborî. Trăim cu impresia că putem sparge orice piatra cu pumnul. Dar, vine o zi când fiecăruia dintre noi îi iese in cale o stâncă ce nu se poate sparge. Să știi dinainte ce scrie pe ultima pagină, când nu mai poți schimba povestea, pentru cel ce citește, nu poate fi decât o mare povara!

Cugetul care îți pune întrebări fără răspuns, te înnebunește. Prăpastia dintre ce îți dorești și ce poți face se închide de la sine doar dacă renunți la tine însuți, și, dacă treci de partea cealaltă a morții. În cea mai întunecată zi, în cel mai disperat moment, dacă te arunci în mijlocul bătăliei, în clipa cea mai lipsita de speranță, nu o faci pentru tine însuți, ci pentru cei dragi ție.

Cel ce păstrează în suflet, dragostea pentru cei dragi, nu se simte niciodată neputincios. Chiar de i-ar fi încuiate toate ușile. Cel care ocupa un loc in inima cuiva, nu este prizonier în propria colivie. Neputința poate că ar trebui s-o simți exact în fața soluției pe care o cauți. Dar nu trebuie sa ai timp să cauți aceasta neputință. Adevărata neputință nu e să treci printr-o încercare fără soluție, ci să fie una care unuia îi face bine, iar altuia ii face viața amară.

Cândva credeai că poți sfărâma orice piatra în palmă, dar acum ai în față un munte de netrecut și foarte puțin timp la dispoziție. În față parcă ar exista două uși, dar numai o singură cale de ieșire. Fiecare alegere este o soluție. Adevărata neputință este fructul otrăvit al alegerii făcute. Când nu mai poți face nimic e ușor să accepți. Adevărata neputință este sa te întrebi continuu dacă ai făcut tot ce ai putut. Pentru că adevărata neputință este ratarea soluției salvatoare.

Cine se lupta mult timp cu dușmanul, ajunge să nu se mai despartă de el. Răzbunarea nu mai lasă în urma ei loc de altceva. Prețul legământului răzbunării, este să nu mai poți găsi niciodată drumul spre casă, spre cei dragi pentru care tu te-ai aruncat în luptă, de la începutul lumii. Și... poate este prețul primului păcat pe care îl vei plăti întreaga ta viață!