Era o frumoasă dimineaţă de duminică, în luna  iunie, iar bărbaţii de diferite vârste  care stăteau pe terasa casei domnului Costel Troscan erau rude: veri, cumnaţi, nepoţi, cuscri, fini. etc… Oamenii erau bine dispuşi, beau bere, mâncau  seminţe prăjite de floarea soarelui şi aşteptau începerea meciului. Nea Costel,  gazda,  bucuros  de  oaspeţi,  prăjea  al  treilea castron de seminţe fiindcă vizita avea să se prelungească şi nu se făcea să-ţi laşi musafirii fără trataţie.

În urmă cu ceva timp lucraseră toţi pe afară, în  construcţii  sau  în  agricultură,  iar  acum  aveau gospodăriile lor, însă de când lucrurile se schimbaseră şi prin economiile cele mai performante a continentului se reîntorseseră aici, în ţară, unde conceptul de  şomaj  nu  are  nici  o  conotaţie  peiorativă,  fiind  considerat  un  fel  de  meserie precum era în trecut  cea de fierar-betonist sau sculer-matriţer, unele despre care nu se mai ştie nimic acum.  

- Gata, băieţii! Uite încă un castron dă bomboane agricole, din astea dă la

noi  pe  care  nu  le-am  întâlnită  băă,  nicăiri  în  lume  şi  dacă  n-am  mai  văzut  noi

lumea, ăhăăă! 

- Aşa-i bre, nea Costele, că unde dracu’ să vezi aşa bunătate care merge la bere  mult  mai  bine  ca  pufuleţii  ăia  nenorociţi  făcuţi  cu  prafuri  care  miros  a

brânză?

- Bă, când lucram io-n Grecia, vorbeam cu patronu’: Nea Fasurachi, când ai f-un transport pă la noi, adă bre şi nişte seminţe să le facem cu ştim noi, să vezi acolo  minune! Bă  şi  el,  că  era  de  loc  din  Galaţi, aducea!  Bun  băiat!  Şi-i  mergea mintea ceva de speriat! Să vezi ce-mi spune când m-am angajat, că io, fraier, nu ştiam cum merg lucrurile şi-i spun că vreau şi asigurare medicală, că dacă… una-

alta, cum ne învăţaseră boii ăştia ai noştri, în ţară… Da’ el de acolo:  

- Băi, Costele, ca să-ţi fac asigurare de sănătate trebuie să te angajez cu acte, să  plăteşti  taxe  şi  impozite,  plus  în  fiecare  lună  asigurarea,  chiar  dacă  tu  nu  ai nevoie de aşa ceva că eşti tânăr şi în putere, iar dacă la o adică dai de vreo belea, te duc eu cu maşina în ţară, acolo te declari urgenţă şi, conform legilor voastre, eşti internat  imediat  şi  tratat  de  specialişti  fără  nici  o  plată!  Deci,  cum  facem?  Te angajezi cu acte şi ai salariu o mie de euro sau te plătesc în mână cu două mii şi te descurci cum ţi-am spus? Păi ce, eram prost?! Am bătut palma şi ne-am înţeles, iar după ce am intrat pe şantier am aflat că nimeni nu avea contract legal, însă toţi vorbeau  despre  un  doctor  al  lor,  unu’  Esculap,  care  te  vindeca  de  orice  boală, fiindcă şi grecii tot aşa se tratau, după reţetele ăstuia. Ce să mai spun, per total am ieşit în câştig fără să plătesc taxa aia lunară de sănătate, care numai mică nu era!

- Ai dreptate, nea Costele, numa’ că pe doctor îl chema Escalop, că eu am mâncat în Franţa o mâncare cu numele lui, aşa era de vestit doctorul!

- Băi, Gică, tu ai mâncat pe la ţărănoaia pe undeva, că la restaurantele de lux pe unde am lucrat eu ca debarasor se numea escargot şi era făcută din melci,

fie la ei acolo!

-  Titi, poate o fi aşa în Franţa că la cât de zgârciţi sunt ăia mă  mir că nu mănâncă şi raat, da’ la noi, în Italia, era ceva de încălţat şi se numeau escarpeni, că aşa le ziceau gagicile alea mişto dupe care fluieram noi de pe schele…

- Sile, nu fi bou! Voi de pe schelele alea habar nu aveaţi că pantofii ăia se numeau espadrile, că doar eu ştiu,  că măturam în faţa unui magazin de încălţăminte şi voiam şi eu să-mi iau că erau foarte la modă şi le purtau toţi băieţii de bani gata care se dădeau mari pe la discoteci…

- Claie, băi băiatule, tu eşti în eroare fiindcă n-ai făcut decât cinci clase până te-a luat în armată! Confunzi numele pantofilor cu nişte chestii din aviaţie care se numesc  escadrile,  că  io  ştiu  de  la  văr-miu,  Andronache,  care  a  făcut  armata  la

aviaţie şi ştia mai multe decât colonelu’ despre treburile astea! 

- Bă, bou eşti tu cu tot neamu’ tău, că alea de le zice escadrile cum ţi-a spus ţie Andronache, care nu ştia nici tabla adunării şi-l bătea domnu’ cu linia-n cap, sunt escadre bă, că io ştiu de la unchiu’ Filică care a fost bucătar la marină, ori dacă

nici el… atunci cine?  

-  Hai,  că m-am  râs!  Nu-i nici aia,  nici ailaltă! Se spune  escadron  că  doar tata-mare a fost grăjdar la cavalerie şi a făcut şi războiu’ aşa că…

- Hai băi, Titi, că şi tac-tu mare era un escroc de nu se vedea! Păi, ce, i-a mai dat înapoi sticla de rachiu părintelui Sofron când cu cumetria aia a lui? Ciuciu! 

- Băăă!  Lăsaţi  dreacu’  alea  cu  neamurile  voastre  de  târloi  beţivani  şi mincinoşi! Să vă spui io ceva de cultură că am fost angajat vreo trei luni ca zidar la

Escorial şi…

- Băi, fraţilor, da’ ce, noi ne-am întâlnit pentru a vorbi prostii!? Ia, mai bine spuneţi-mi şi mie cine joacă astăzi?

Autoritatea  lui  nea  Costel  făcu  linişte  printre  beligeranţii  lingvişti  de  pe