Marele analist politic Aristotel Empedocle Chiricuţă îşi tremura piftiile sub privirea necruţătoare a şefului de partid de la care lua banu’ la gros ca să facă analize corecte, adică numai de bine despre partid. În ultima vreme însă o cam zbârcise, iar sondajele îl cam disperaseră pe foarte irascibilul boss. Ori asta însemna foame la greu că omu’ era un zgârcan şi-un neam prost de zile mari.

- Bă' Mucea, suntem în campanie şi tu, ca ultimul bou de pe planeta asta, te-ai apucat de tâmpenii şi nu mai scoţi nimic bun pe trompa aia de idiot, a ta! Ai trei zile, pleci pe teren şi dacă nu-mi vii cu ceva care să salte sondajele, te duci de unul singur la pârnaie, că trimit eu imediat după tine toate informaţiile necesare ca să stai acolo cam cinci ani. O să-ţi placă! Eşti tocmai bun de salteluţă pentru pârnăiaşi, mai şi înveţi ceva meserie, poate mai şi slăbeşti puţin... Flit!

Marele analist dispăru ca luat de vânt, îşi reveni oarecum doar pe hol şi îi dădu un telefon unui prieten, Gigi, care aspira la un post de ministru al educaţiei şi făcea sluj în faţa oricui i se părea lui că ar putea să-l ajute.

- Gicică, băiatule, arde! Pune la cale o întâlnire de lucru pe teme de politică socială că trebuie să dregem, urgent, busuiocu’! Hai, rapid, că nici eu nu te uit!

Cert este că a doua zi, la universitate, se făcea o convocare în Aula Magna cu tema Pro şi Contra, dar nu se spunea despre ce sau cine ar fi vorba, însă conferenţia marele analist care onora cu înalta sa prezenţă… etc… etc…

Oamenii, crezând, normal, că este vorba de mărirea salariilor, veniră entuziaşti pentru că aveau tot felul de motive, dar şi de propuneri. Prin urmare Chiricuţă, extrem de încântat, le-a distrus nervii vorbind cam o oră despre necesitatea ca actualul guvern să fie lăsat să-şi îndeplinească toate promisiunile făcute în campanie deoarece, acestea şi numai acestea, vizau creşterea calităţii vieţii, pe când opoziţia urmăreşte doar scopuri meschine fără să ia în seamă necesităţile oamenilor… În fine, acel gen de tâmpenii şi gogomănii care merge rostit oricând şi în faţa oricărui segment social.

Nu mai spunem faptul că distinsul conferenţiar, văzând în primul rând un ascultător care părea deosebit de atent şi se uita numai la el, se cam înfierbântase şi ar mai fi continuat o vreme dacă prietenul Gigi nu i-ar fi făcut semn că e timpul să treacă la etapa următoare a discursului, cea interactivă.

El, Gigi, îl ştia foarte bine şi pe neobişnuitul ascultător. Era Gogu, caloriferistul, numit între colegi Gogu Democratu’ unul dintre acei oameni pasionaţi excesiv de politică, genul care avea întotdeauna soluţii pentru orice problemă internă sau externă a ţării şi era atât de bun încât nu-l băga nimeni în seamă. O tipologie de altfel foarte întâlnită pe aceste meleaguri.

Cu regret, Chiricuţă se aşeză pe scaun, bău demonstrativ un pahar cu apă şi spuse cu acel aer de maximă suficienţă pe care îl abordează orice idiot după ce crede el că a rupt gura ascultătorilor cu inteligenţa sa:

- Ei, şi acum să trecem la discuţii, eventual întrebări…

Nici măcar nu s-a mirat când l-a văzut pe ascultătorul său preferat sărind în picioare şi spunând:

- Domnooo! Io trei am întrebări la care aş dori să primesc un răspuns!

- Crucea mă-tii! Îi răspunse în gând Chiricuţă enervat că trebuia să-şi piardă vremea cu toţi proştii. Dar, fiind un mare analist politic, zâmbi de parcă ar fi fost numit deja europarlamentar şi spuse blând:

- Te rog!

- Deci, unu! Dacă numai ministerul justiţiei este numit în presă ministerul public, înseamnă că toate celelalte sunt ministere private? Nu de alta, dar mi-aş lua şi eu unul!

Deci, doi! Înţeleg deci că libertatea de expresie este garantată prin lege. Dar cea de exprimare? Sau nu am voie decât să scot limba la un politician, dar sub nici o formă să-i spun că e un bou, că mi-o iau de nu mă văd?

Şi, deci, trei! Cine este sau cine face parte din societatea civilă de care se face atâta caz? Că eu, chiar dacă nu am făcut armata pe bază de platfus, nu fac parte din acest segment social ceea ce înseamnă că sunt membru al societăţii militare! Ori dacă este aşa, cer să mi se plătească în mod corect drepturile cuvenite ca militar, inclusiv deci şi pensia!  

Chiricuţă înghiţi în sec îl mai înjură o dată pe idiot, tot în gând, şi-i dădu un răspuns care provocă un torent de râsete:

- Du-te, bă!

După această istorică întâlnire cu electoratul, partidul de guvernământ preferă să-l scoată pe Chiricuţă ţap ispăşitor, iar acesta se refugie la opoziţie de unde începu să arunce cu zoaie peste foştii săi colegi. Nu prea multă vreme fiindcă un dosar de delapidare începu să-i dea bătăi de cap.