Împing niște mobile grele prin casă, dar nu le găsesc locul. Le împing din nou dar nu stau bine, nu se aranjează. Palmele mă dor și tălpile mi-alunecă peste parchetul lustruit. Împing și cu genunchii, cu spatele și fruntea, dar mobilele nu se aranjează. Nu stau în nici un fel și nu se potrivesc deloc. Am zgâriat parchetul și le mut din nou să le găsesc un loc mai bun și mai frumos. Nu merge, nu se aranjează, nu iese nimic ca lumea, e o aiureală. Le împing din nou prin casă, mobilele grele. Dau din colț în colț. De lângă un perete către altul.

Am să schimb tapetul. Asta e. Din cauza tapetului nu se potrivesc. E țipător. Am să-l vopsesc în roșu. Nu, nu mai e la modă roșul. În bleu sau în albastru sau în albastru cu steluțe sau poate-n alb că e mai natural, nu e nici o culoare și sunt toate la un loc. Mai bine-l las așa cum e, că tot degeaba.

Și tavanul e prea jos. Ar trebui mai multă înălțime și ușa mai deschisă, mai înaltă și mai lată, cu clanțele de bronz. Un bronz lucios să strălucească, bronz greu, să-l simți la mână.

Ia, uite!... la lustră nici nu m-am gândit. E mică, strâmtă și sărăcăcioasă. Are doar trei brațe. Ar fi putut să aibă șase sau măcar patru, iar abajururile sunt colorate slab-pastel, din sticlă mată și bumburuțată.

Împing prin casă mai departe mobilele grele și nu le găsesc un loc mai acătării. Mă întreb de ce. Am epuizat cam toate variantele. Altele nu știu. Am făcut aranjamente de n luate câte m și… nimic nu iese bine. O alandala fără nici o noimă. Nici o rimă, nici un gust, nici un parfum sau panorama. Mai degrabă panaramă. Da, aici suntem. Într-o totală și greoaie panaramă. Greoaie ca și mobilele. Degeaba sunt masive, lustruite și meșteșugite. Nu se potrivesc. Sunt din altă casă.

Ce să fac cu ele? La mine, aici, nu merg. Nu se potrivesc, nu se așează. Să le duc de unde au fost luate, dar casa de unde au fost luate nu mai e. Și de ce-au ajuns la mine? Pentru că am tânjit după ele toată viața, după mobile frumoase, din lemn masiv de nuc și abanos, cu lustru de oglindă și cu miros de lac. Ai zis tu ba, când ți le-au adus acasă sau, din contră, ți-a surâs ideea? Ai ieșit în stradă să joci de bucurie țonțoroiul cu vecinii.

Nu, n-am zis ba, le-am primit cu bucurie, le-am înghesuit degrabă. Acum ce să fac cu ele dacă nu se potrivesc deloc în casa mea? N-ai decât să pleci din casa ta dacă nu îți place cum se aranjează mobila în ea. Te duci unde-oi vedea cu ochii, căci de amatori care să îți intre-n casă nu e lipsă. Uite-i, s-au înșiruit pe scară și s-au înstăpânit pe lift. Așteaptă și pândesc. Îți convine? Lasă mobila așa cum este, unde este, că e totuna, și, mai bine, închide-te în casă.

Auzi bine ce îți zic? Să stai în casă cu mobila asta ce nu se potrivește căci de bine de rău e încă a ta și alta n-o să ai. Nu te mai gândi la mobila cea veche. Azi nici ea nu s-ar mai potrivi. Intră în casă și trage zăvorul. Bucură-te că ai mobilă în casă, că ai casă, că ai unde să stai, cât o să mai stai, că pe afară e vânzoleală. Vânzoleală mare. Un roi de viespi rămase fără cuib dau ocoluri peste tot. Și-au pus pe foc mobilele vechi în așteptarea celor promise, mai mari și mai frumoase. Mari de tot, mai mari decât casele, așa că în așteptarea mobilelor și-au dărâmat casele, că, cică, mobilele noi și mari vor veni împreună cu case pe măsură. Dar n-au venit la toți. Au fost puține, cât să încapă într-o emisiune de știri la televiziuni. La majoritatea n-au venit nici unele, nici altele și indivizii se învârt speriați, dezamăgiți, dezorientați și agresivi, niște viespi întărâtate, negăsind unde să stea, neștiind încotro să o ia, unde să se mai oprească, unde și ce să mai mănânce, ce să facă să fie bine, nemaiștiind nici ce e mai bine, nici ce e de bine, nici ce e de rău.

Și ție de mobilă îți arde-acuma. Auzi cum învrăjbite și-nrăite viespile îți bat în ușă! Auzi cum zumzăie pe sub țigle sus pe casă! Ia spray-ul și îl folosește. Nu mai sta, că nimeni n-o să vină să ți le alunge în locul tău! Dă cu spray de viespi și de gândaci, chiar dacă și tu te vei intoxica un pic! Intoxicat mai bine decât năpădit de paraziți. Nu-i lăsa să-ți intre-n casă, că de ei nu vei mai scăpa. Loc în casa ta nu vei mai avea, iar casa ta va deveni fosta casă. Ca să scapi cu viață vei pleca, îți vei lua lumea în cap și te vei duce acolo unde oi vedea cu ochii, fără să te mai uiți înapoi.

Lasă mobila așa cum este căci de bine-de-rău este și cum-necum este a ta, așa nepotrivită cum o fi! Pune mâna pe spary-ul de viespi și de gândaci și nu mai sta pe gânduri, dă cu hotărâre, căci, după cum ți-am spus, nimeni n-o să dea cu spray în locul tău!