Balasa NicolaeDupă ceai, o feliuţă de pâine cu unt şi două pupături, am coborât în faţa blocului. În stradă, pe trotuar, înainte de a porni la drum, am aruncat o privire spre balconul clădirii în care locuiam. Din dosul perdelelor, priviri. Undeva, cu ochii parcă lacrimând, fata vecinei mele, o fâţă răsfăţată, ce credea că funduleţul i-ar fi fost pictat de Botticelli, când stătea de vorbă cu Cel de Sus, şi numai după aceea trimis de El spre facere, în lume. Mai jos, cu un etaj, baba cu inventarul şi prognoza. Ştia până şi culoarea chiloţilor, pe care îi îmbrăcam în fiecare dimineaţă. Ştia despre ieri, despre mâine. Nimeni nu-i scăpa. Mai spre parter, omul cu muierea în ceaţă. Un bătrânel cu o şapcă în colţuri, rămas parcă aşa, de pe vremea lui Lenin. Se cam scrântise, surzise şi nici nu mai vedea bine. Râsul său, un fel de ,,ha-ha-ha!", la întâmplare, semăna cu nechezatul gloabei lui nea Nicu, brutarul mahalalei, prin '50, înainte de dărâmarea totală. Noaptea, după primul cântat al cocoşilor, cei ce se întorceau acasă îl găseau un fel statuie la fereastră, ce punea pe gânduri hoţii. Atunci, înainte de a pleca la drum, în mintea mea, bârfa!
- Asta e! Pierzi, câştigi, tot negustor te numeşti! – mi-am zis, în gând, şi m-am urcat în maşina mea, un fel de vechitură, însă, la prima vedere, spaţioasă. Alături, în faţă, Olesya!
- Ce onoare!... De unde ai, domnule profesor, bijuteria asta? – m-a întrebat ea, oarecum uimită.
Eşti ironică?
- A, nu! Seamănă a maşină de epocă! Crede-mă! La mine acasă, doar boşii au aşa ceva...
Vorbeşti serios?
Da!
- E, atunci află că rabla asta, ce-i drept, nemţească, am luat-o din Belgia, imediat după '89.
Aveam doar câţiva anişori... Rabla...
Nu, eu! Iauzi rabla?! Mă!..
Păi, rabla, că de ea vorbeam...
Aşa!
- Mi-a dat-o un bătrân, simbrie. I-am stropit via... Avea, acolo, undeva, pe un deal, o plantaţie de vreo patru, cinci hectare... Munceam de dimineaţa, până seara... În jur, nimic. Doar eu, bondarul şi şura în care aveam aşternutul.
- Bondarul?
- Da! Un hârb! Tractoraş, tocmai de pe vremea lui de Gaulle!
- Aaa, da, şi eu care mă gândeam la cine mai ştie ce rătăcită, blondă, prin Occident...
- De ce nu o fanţuzoaică?
- E, ţi-ar fi plăcut, numai că ălea nu se tăvălesc în paie... Gândesc şi eu!
- Ba vezi că nu!
- Da? Iauzi, ale dracu! Ce ţi-e şi cu franţuzoaicele astea?!

După ce s-a încălzit motorul, am pornit. Nu stabilisem traseul, însă ştiam bine că trebuia să ajung la Târgu Jiu. Prima oprire, am făcut-o la o staţie de benzină, apoi, în faţa unei patiserii. Am cumpărat covrigi, cornuri şi câte o plăcintă abia scoasă din cuptor.
- Să vezi tu, la mine... Dintr-ălea, poale în brâu! Ehe! Ai mânca, până ai crăpa. – mi-a zis Olesya după prima înghiţitură.
- Pe aici, după cum vezi, un fel de păsat înmuiat şi brânză pârpălită... Nu de-alta, dar, mai ştii, plesneşte dracu, careva şi locuri în cimitir, mai rar!
- Cam scump, totuşi!
- Cimitirul? Da, o avere.
- Nu, dragă, plăcinta! Ori, cât a costat?
- Nici prea, prea, nici foarte, foarte... De, ca în Occident.
- Ai dreptate, uitasem. Voi aţi intrat în Comunitatea Europeană.
- Şi morţii?
- Costă şi ăştia, costă! De-aia, atunci când vine vremea, ştii tu... În coşciug, la fiecare, sacul...
- Cum adică?
- Aşa cum auzi...
- Sacul?
- Da, ce te miri?.
- Probabil, ca să aibă cu ce o lua din loc, în caz de întoarcere pe lumea asta?
- Vezi că ştii?
- De la tine. Lecţia cu momâile.
- Moroii, doar ţi-am zis.
- Hai, mă, spune-mi.
- Chestii, socoteli, economie de piaţă, rentabilitate...
- Morţii?
- Şi unii şi alţii!
- Moroii şi rentabilitatea?!
- Ăştia, după specialitate, fie la furat, fie la cerşit, în străinătate. Ai văzut că ăia au şi de bună voie, nu dau.
- Doamne, dar ciudaţi mai sunteţi! Ceilalţi?
- Putrezesc. Material prost din croială! Bun de pus doar la sac de plastic. Pentru arheologie. Mai caută şi antropologii. Ceva tot trebuie să găsească şi ei...
- Şi?
- Şi! „Groapă de vânzare!"
- „Preţ negociabil, nu?"
- Da! Un fel de a te tocmi, ca pe vremea lui Moş Gogu.
- Păi, şi mortul?
- N-ai auzit? Chestii, socoteli! A putrezit. Material prost. S-a dus dracu'.

Imediat ce am trecut de clădirea gării, am cotit la dreapta, pe sub podul a cărei spinare suporta, de ani şi ani, greutatea şi trăncănitul vagoanelor de cale ferată. O clipă, m-am văzut copil, într-o căruţă plină cu lemne, ce aştepta să se ridice bariera. În faţa mea, aievea, locomotiva cu aburi, fumegând.
- Uuu! Uuu! Puf, puf! – am imitat eu plecarea trenurilor de epocă.
Uuu! - s-a prins în joc şi Olesya. Doamne, nebună mai sunt! Dar asta e!
- Este?
- Păi, află că este, câtă vreme, tocmai la....
- La dracu în praznic - se zice pe la mine.
- Mă, în Franţa... Tocmai în sudul...
- Tot cam aia e...
- E, că tocmai acolo, în buricul târgului, pariez pe un Făt- Frumos şi...
- Şi am încălecat pe o şa...
- Pe ce?
- Pe ceva... Şi o să auzi povestea...
- Povestea poveştilor! - m-a aprobat Olesya, în timp ce a scos telefonul mobil care îi suna deja în geantă.
- Alo, aaa!... Yanina! Draga mea, de-ai şti...
- ....
- Păi, prin România... Parcă ţi-am spus... Acum, cu Nick, mâine, spre casă. Ştii ce? Vorbim când ajung – a zâmbit Olesya şi a închis.
- Iar te-a supărat?...
- E! De-aia nu mai pot eu, rusoaica a intrat în politică.
- Au, Doamne! Hârca şi războiul nuclear!...
- Află! Lipeşte afişe şi...
- Musai să vorbească mult, prost şi fără rost.
- Aşa e! Bate câmpii! Că o fi, că o păţi...
- Şi crede?
- E, şi cu tine! Păi, cum să crezi că porcul zboară?
- Tot ca pe-aci!
- Ce-ai zis?
- Ca şi pe la mine! Că aşa şi pe dincolo... Unul, cică: muică, dacă ne-alegeţi, pensia, opt milioane!... Ăilalţi, şi mai şi! Zece „O fi vreuna, maică!" S-a zăpăcit baba! „Mărie, ce ziseră, fă, ăia?" - un vecin de-al ei. „Iauzi, mă, că ne dau!" „Fugi, fă, dracu! Unde s-a mai pomenit să-ţi dea?!" „Machea?!" – şi-a zis Măria. Iar acum, cei care ieri dădeau, astăzi iau.. Şi, află, că iau!
- Iau, iau! Ca şi pe la mine...
- Că la luat, ca ei, nimeni!... Oriunde! Politica, tot una! Înainte, o mai scăldau, când cu comunismul, când cu capitalismul... Acum, tot un drac!
- „Putin! Cel mai iubit ţar dintre contemporanii lumii!" – Ţi-aduci aminte? Yanina?!
- Avea şi ea dreptate! „Suntem în zorii transformării globale, nu mai avem nevoie decât de o criză majoră, adecvată, şi naţiunile vor accepta noua ordine mondială"! - i-am amintit spusele lui David Rockeffeler. - Ţar la Moscova, la Washington, Bruxelles la Paris... Ce e ăla comunism? Ce e ăla capitalism? Regula numărul unu: cei ce suntem să fim! Regula doi: acum şi în veacuri! Criza...
- Şi criză e! ...Nu e?
- E! Că o fac cei ce sunt.
- Acum şi în veacul veacurilor!...
- Amin! Doamne miluieşte! Doamne miluieşte!...

Râdem noi, râdem, dar scroafa e moartă în coteţ! – mi-am zis, în gând, în timp ce am oprit maşina, în vârful dealului, deasupra Gurii Racului, locul din care se putea vedea Valea Bulzeştiului, în toată splendoarea.
- Pe aici, prin văgăuna asta, s-a plimbat, într-o zi, Cel de Sus.
- Ca să vezi!
- Nu glumesc! ...Cu cercul, de-a lungul drumului! Vâşti, la deal, vâşti, la vale! Dădea lumii de veste! Asta, cândva, de mult!
- Mă, uite, de-aia îmi vine să te mânânc! Că ştii să spui poveşti!
- Ascultă-mă! La plecare, s-a înfipt spre cer copac. Îl vezi? Acolo, departe... Stă rotit, ca un paşă! Tot semn! Cum ar putea să stea, altfel, Dumnezeu?!
- Mda! Ţi-am zis eu... Copilaşul tău! Mă duci cu zăhărelul! Chestii, socoteli...- vorba ta. Nu e rău! Hai, mai spune-mi ceva!
- Păi, „A fost odată ca-n poveşti"...
- „A fost ca niciodată,/ De rude mari împărăteşti,/ O prea frumoasă fată/ Şi era una la părinţi", adică eu...
- Eminescu... ştii, a fost în Bucovina, la Cernăuţi, în Bucovina mea, vreau să zic.
- A noastră, că sună mai bine! Nu aşa am comvenit?
- Ba da! Zii, ce facem? Că doar nu m-ai fi adus până aici, să-mi arăţi un copac şi să-mi spui poveşti! Iauzi!...Cică s-a plimbat Dumnezeu cu cercul!... Ori, cum ai zis? A, da! Vâşti! Vâşti! Mă, tu eşti zdravăn? Şi oamenii ce-au zis?
- Şi ei, ca oameni! Ca tine! Una, alta... aşa!