
- Asta e! Pierzi, câştigi, tot negustor te numeşti! – mi-am zis, în gând, şi m-am urcat în maşina mea, un fel de vechitură, însă, la prima vedere, spaţioasă. Alături, în faţă, Olesya!
- Ce onoare!... De unde ai, domnule profesor, bijuteria asta? – m-a întrebat ea, oarecum uimită.
Eşti ironică?
- A, nu! Seamănă a maşină de epocă! Crede-mă! La mine acasă, doar boşii au aşa ceva...
Vorbeşti serios?
Da!
- E, atunci află că rabla asta, ce-i drept, nemţească, am luat-o din Belgia, imediat după '89.
Aveam doar câţiva anişori... Rabla...
Nu, eu! Iauzi rabla?! Mă!..
Păi, rabla, că de ea vorbeam...
Aşa!
- Mi-a dat-o un bătrân, simbrie. I-am stropit via... Avea, acolo, undeva, pe un deal, o plantaţie de vreo patru, cinci hectare... Munceam de dimineaţa, până seara... În jur, nimic. Doar eu, bondarul şi şura în care aveam aşternutul.
- Bondarul?
- Da! Un hârb! Tractoraş, tocmai de pe vremea lui de Gaulle!
- Aaa, da, şi eu care mă gândeam la cine mai ştie ce rătăcită, blondă, prin Occident...
- De ce nu o fanţuzoaică?
- E, ţi-ar fi plăcut, numai că ălea nu se tăvălesc în paie... Gândesc şi eu!
- Ba vezi că nu!
- Da? Iauzi, ale dracu! Ce ţi-e şi cu franţuzoaicele astea?!
După ce s-a încălzit motorul, am pornit. Nu stabilisem traseul, însă ştiam bine că trebuia să ajung la Târgu Jiu. Prima oprire, am făcut-o la o staţie de benzină, apoi, în faţa unei patiserii. Am cumpărat covrigi, cornuri şi câte o plăcintă abia scoasă din cuptor.
- Să vezi tu, la mine... Dintr-ălea, poale în brâu! Ehe! Ai mânca, până ai crăpa. – mi-a zis Olesya după prima înghiţitură.
- Pe aici, după cum vezi, un fel de păsat înmuiat şi brânză pârpălită... Nu de-alta, dar, mai ştii, plesneşte dracu, careva şi locuri în cimitir, mai rar!
- Cam scump, totuşi!
- Cimitirul? Da, o avere.
- Nu, dragă, plăcinta! Ori, cât a costat?
- Nici prea, prea, nici foarte, foarte... De, ca în Occident.
- Ai dreptate, uitasem. Voi aţi intrat în Comunitatea Europeană.
- Şi morţii?
- Costă şi ăştia, costă! De-aia, atunci când vine vremea, ştii tu... În coşciug, la fiecare, sacul...
- Cum adică?
- Aşa cum auzi...
- Sacul?
- Da, ce te miri?.
- Probabil, ca să aibă cu ce o lua din loc, în caz de întoarcere pe lumea asta?
- Vezi că ştii?
- De la tine. Lecţia cu momâile.
- Moroii, doar ţi-am zis.
- Hai, mă, spune-mi.
- Chestii, socoteli, economie de piaţă, rentabilitate...
- Morţii?
- Şi unii şi alţii!
- Moroii şi rentabilitatea?!
- Ăştia, după specialitate, fie la furat, fie la cerşit, în străinătate. Ai văzut că ăia au şi de bună voie, nu dau.
- Doamne, dar ciudaţi mai sunteţi! Ceilalţi?
- Putrezesc. Material prost din croială! Bun de pus doar la sac de plastic. Pentru arheologie. Mai caută şi antropologii. Ceva tot trebuie să găsească şi ei...
- Şi?
- Şi! „Groapă de vânzare!"
- „Preţ negociabil, nu?"
- Da! Un fel de a te tocmi, ca pe vremea lui Moş Gogu.
- Păi, şi mortul?
- N-ai auzit? Chestii, socoteli! A putrezit. Material prost. S-a dus dracu'.
Imediat ce am trecut de clădirea gării, am cotit la dreapta, pe sub podul a cărei spinare suporta, de ani şi ani, greutatea şi trăncănitul vagoanelor de cale ferată. O clipă, m-am văzut copil, într-o căruţă plină cu lemne, ce aştepta să se ridice bariera. În faţa mea, aievea, locomotiva cu aburi, fumegând.
- Uuu! Uuu! Puf, puf! – am imitat eu plecarea trenurilor de epocă.
Uuu! - s-a prins în joc şi Olesya. Doamne, nebună mai sunt! Dar asta e!
- Este?
- Păi, află că este, câtă vreme, tocmai la....
- La dracu în praznic - se zice pe la mine.
- Mă, în Franţa... Tocmai în sudul...
- Tot cam aia e...
- E, că tocmai acolo, în buricul târgului, pariez pe un Făt- Frumos şi...
- Şi am încălecat pe o şa...
- Pe ce?
- Pe ceva... Şi o să auzi povestea...
- Povestea poveştilor! - m-a aprobat Olesya, în timp ce a scos telefonul mobil care îi suna deja în geantă.
- Alo, aaa!... Yanina! Draga mea, de-ai şti...
- ....
- Păi, prin România... Parcă ţi-am spus... Acum, cu Nick, mâine, spre casă. Ştii ce? Vorbim când ajung – a zâmbit Olesya şi a închis.
- Iar te-a supărat?...
- E! De-aia nu mai pot eu, rusoaica a intrat în politică.
- Au, Doamne! Hârca şi războiul nuclear!...
- Află! Lipeşte afişe şi...
- Musai să vorbească mult, prost şi fără rost.
- Aşa e! Bate câmpii! Că o fi, că o păţi...
- Şi crede?
- E, şi cu tine! Păi, cum să crezi că porcul zboară?
- Tot ca pe-aci!
- Ce-ai zis?
- Ca şi pe la mine! Că aşa şi pe dincolo... Unul, cică: muică, dacă ne-alegeţi, pensia, opt milioane!... Ăilalţi, şi mai şi! Zece „O fi vreuna, maică!" S-a zăpăcit baba! „Mărie, ce ziseră, fă, ăia?" - un vecin de-al ei. „Iauzi, mă, că ne dau!" „Fugi, fă, dracu! Unde s-a mai pomenit să-ţi dea?!" „Machea?!" – şi-a zis Măria. Iar acum, cei care ieri dădeau, astăzi iau.. Şi, află, că iau!
- Iau, iau! Ca şi pe la mine...
- Că la luat, ca ei, nimeni!... Oriunde! Politica, tot una! Înainte, o mai scăldau, când cu comunismul, când cu capitalismul... Acum, tot un drac!
- „Putin! Cel mai iubit ţar dintre contemporanii lumii!" – Ţi-aduci aminte? Yanina?!
- Avea şi ea dreptate! „Suntem în zorii transformării globale, nu mai avem nevoie decât de o criză majoră, adecvată, şi naţiunile vor accepta noua ordine mondială"! - i-am amintit spusele lui David Rockeffeler. - Ţar la Moscova, la Washington, Bruxelles la Paris... Ce e ăla comunism? Ce e ăla capitalism? Regula numărul unu: cei ce suntem să fim! Regula doi: acum şi în veacuri! Criza...
- Şi criză e! ...Nu e?
- E! Că o fac cei ce sunt.
- Acum şi în veacul veacurilor!...
- Amin! Doamne miluieşte! Doamne miluieşte!...
Râdem noi, râdem, dar scroafa e moartă în coteţ! – mi-am zis, în gând, în timp ce am oprit maşina, în vârful dealului, deasupra Gurii Racului, locul din care se putea vedea Valea Bulzeştiului, în toată splendoarea.
- Pe aici, prin văgăuna asta, s-a plimbat, într-o zi, Cel de Sus.
- Ca să vezi!
- Nu glumesc! ...Cu cercul, de-a lungul drumului! Vâşti, la deal, vâşti, la vale! Dădea lumii de veste! Asta, cândva, de mult!
- Mă, uite, de-aia îmi vine să te mânânc! Că ştii să spui poveşti!
- Ascultă-mă! La plecare, s-a înfipt spre cer copac. Îl vezi? Acolo, departe... Stă rotit, ca un paşă! Tot semn! Cum ar putea să stea, altfel, Dumnezeu?!
- Mda! Ţi-am zis eu... Copilaşul tău! Mă duci cu zăhărelul! Chestii, socoteli...- vorba ta. Nu e rău! Hai, mai spune-mi ceva!
- Păi, „A fost odată ca-n poveşti"...
- „A fost ca niciodată,/ De rude mari împărăteşti,/ O prea frumoasă fată/ Şi era una la părinţi", adică eu...
- Eminescu... ştii, a fost în Bucovina, la Cernăuţi, în Bucovina mea, vreau să zic.
- A noastră, că sună mai bine! Nu aşa am comvenit?
- Ba da! Zii, ce facem? Că doar nu m-ai fi adus până aici, să-mi arăţi un copac şi să-mi spui poveşti! Iauzi!...Cică s-a plimbat Dumnezeu cu cercul!... Ori, cum ai zis? A, da! Vâşti! Vâşti! Mă, tu eşti zdravăn? Şi oamenii ce-au zis?
- Şi ei, ca oameni! Ca tine! Una, alta... aşa!