Perioada de dinaintea Sfântului Paşti, numită şi Săptămâna Patimilor, săptămâna sfânta şi binecuvântată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la răstignirea Sa, în Vinerea Mare. În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la câmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le...
În Bălceşti, am oprit cât să luăm două, trei sticle cu apă minerală, câteva cornuri şi nişte ciocolată. Cel care a intrat în magazin a fost Avi. Eu şi Maria am rămas pironite pe canapeaua maşini. Priveam amândouă parcă spre acelaşi loc.
Sunt Ioana
Suntem blocaţi între două dimensiuni: noi şi ei... noi, cei rămaşi să descurcăm iţele unei lumi ajunsă la capătul puterilor, agăţată de catargul unei nave lăsată în deriva, spre o destinaţie necunoscută şi aceiaşi „ei”, călători fără bilet, doar cu un „vot” la purtător, neînduplecaţi, neîmblânziţi şi neinstruiţi novici, „supra-veghetori” ai destinelor unor generaţii deja vândute unor speranţe deşarte. Menirea existenţei noastre este aceea de a păstra entuziasmul la parametrii optimi pentru a bloca drumul spre pierzanie al fiinţei noastre naţionale. Am mai avea timp pentru o lecţie de istorie...
Române, să fii bun!
„Dragă Doamne, sunt Oana! Tu mă ştii de la bunicul, care acum e acolo în lumea Ta. Ştiu că Ţi-a vorbit despre mine şi Te-a tot rugat să mă ajuţi şi să ai grijă de grijile mele. Ce mult îmi vorbea despre Tine! Mai ales seara, sau când ningea, sau când era Crăciunul, sau când eram tristă... Sau când se însera şi mă cuibăream la pieptul lui pentru a-mi lua porţia de mângâiat! Îmi vorbea despre Tine şi atunci când întrebam despre părinţii mei: unde sunt, cum arată, când vor veni? Ştii ce îmi spunea? Că i-ai luat Tu, la Tine sus! Aşa-mi spunea! Atunci mă linişteam, mă simţeam mândră de părinţii mei...
Sunt născut într-o localitate din Banatul montan într-o familie ai cărei membri au fost ţărani cu câteva clase primare.
Ne împărţim existenţa între speranţă şi deşertăciune
Haosul este starea de lucruri care ne convine cel mai mult.
Vremuri mari de crimă, fraudă şi noapte
Întâia dată mi s-a pus această întrebare, undeva în Republica Moldova, într-un orăşel, Căuşeni, ce îndrăzneşte să dateze de pe la 1455. Asta doar documentar, dacă stăm să ne gândim ar putea fi cu mult mai vechi, iar la vremea atestării nici Măria Sa, Ştefan nu se urcase încă pe tronul Moldovei. Ideea era că ori de câte ori am fost dincolo de graniţe am fost întrebat în alt fel: „de unde sunteţi?” „din ce ţară veniţi?” Pe când acolo, într-o dimineaţă în care mergeam aiurea printr-o piaţă agro-alimentară, cu tarabe de tablă, cu pătrunjel, borş, castraveţi şi roşii, sporovăind între noi...
Spre sfârşitul verii şi începutul iernii anului 1986, printr-un fericit concurs de împrejurări am avut privilegiul de a-l vizita la Păltiniş-Sibiu şi de a sta de vorbă cu renumitul filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor, Constantin Noica, personalitate ştiinţifică de marcă a secolului al XX-lea, apreciat şi dezaprobat în egală măsură de contemporani. Fiind desemnat să însoţesc la Păltiniş un demnitar, apropiat al lui Noica, am fost de faţă când acesta din urmă a insistat să se transmită la Bucureşti necesitatea de a da mai multă libertate, hrană şi căldură românilor, cât şi reproşul că...
Cunună vie pentru graiul ce îmbracă sufletul celor drepți-dintotdeuna
Dacă vrei să te instalezi pe-un scaun de bar bun, trebuie să simți că locul este magic. Barul trebuie să fie cum se cuvine, cu glamour de filme vechi americane sau franțuzești: scaunele înalte, zincul confortabil, preferabil fără tonomat, iar barmanul serviabil dar blazat, indiferent. Dacă ai o percepție mai latino, poți să te crezi la un rodeo: călcâiele fixate pe barele scaunului, coatele puse ferm pe zinc şi privind caleidoscopul nenumăratelor sticle, dublate de oglinzi; barmanul mi-a povestit despre un client, care după ce s-a legănat timp de trei tequila, la a patra a căzut din...
Mă sculam dimineața cu ochii la icoanele bunicii agățate deasupra patului, alături de fotografia tatălui meu îmbrăcat în haine militare , făcută înainte de a fi trimis la război ca ofițer de rezervă. Nu-l cunoscusem bine, dar privind la poza lui mă simțeam în siguranță, crezând că am două chipuri sfințite și pe tata, care era pentru mine icoana cea mai prețioasă. Icoana cea mai mare era a Maicii Domnului (Sfânta Maria cu pruncul), o pictură veche de o rară frumusețe, încadrată în argint frumos modelat, totul așezat într-o ramă prețioasă grea, lucrată artistic. Mie mi se părea impresionantă...
Adevăratul izvor al democraţiei
Dimineaţa zilei de 22 nu prevestea nimic deosebit. Vasile, vecinul, le-a bătut în poartă şi l-a chemat pe Petru la el în ogradă. La întoarcere, Ioana l-a văzut schimbat la faţă:
Era ultima ei noapte, o noapte teribilă, o noapte cu lună plină, cu tânguit de greieri și-o ploaie teribilă de stele. Era singură, toți o uitaseră, era o srăbunică părăsită de copii, de nepoți și stănepoți. Avusese încredere în D.A. își împărții apartamentul, pensia, și ce mai avea cu acestă doamnă. D.A. era o roșcată cu pistrui cu un nas coroiat și șugubăț. Venise în țară imediat după „revoluție”, și neavând unde să stea, profită de ospitalitatea bunei doamne, în schimbul unei chirii modice, una de fapt așa doar să fie. Bătrâna îi încredința pensia, iar târguielile și toate plățile le făcea...
Când Panait Istrati a scris Chira Chiralina sau Nerantsoula, ne-a prezentat cartierele brăilene cu parfumurile semi-orientale și confruntările stradale specifice locului; unele povești le-am auzit și eu, chiar încoace târziu, după război, când localnicii din vechea generație mai trăiau din amintirile vremurilor de glorie ale acelui oraș. Chiar dacă m-am născut în război am mai inhalat ceva din aromele reminiscente ale unor timpuri pierdute, dar am și colindat cu prietenii și colegii de școală prin cartierele bogătașilor, ca și prin cele rău famate, să văd ce mai rămăsese din ele, să repun în...
Pentru Alexandra
Plecasem la sfârşitul verii din Bucureşti spre Tulcea, traversând toată Dobrogea de la sud la nord. Praful şi căldura ne copleşiseră, fiindcă aerul condiţionat al maşinii era defect, iar curentul de la geamurile deschise ne răvăşea părul şi ne supăra ochii; drumul părea lung şi plicticos precum o traversare de deşert, fără niciun haz. Şoferul conducea ca un automat, iar eu moţăiam cu gândul la un duş răcoritor şi un pahar cu bragă sau bere rece. Treceam pe lângă, sau prin sate cu nume turceşti pe care eu le identificam pe hartă: Atmagea, Başchioi, Ortachioi, Sarichioi, Medanchioi, Islam...
Cultură e viaţa - trăiește și este vie. Suntem de-o credință ce crede în viața-Înviere, chiar dacă toate indicatoarele ne anunță un final de moarte!... suntem dintotdeauna pe acelaşi ogor și am primit multe și minunate daruri-parcă înadins hărăzite celor chemați pentru a locui acele plaiuri de vis... Dar o să vă spun o poveste frumoasă din trăirea omului care încearcă a înțelege....! Se spune că Dumnezeu a poruncit Sfântului Petru să împartă tuturor neamurilor câte o bucată de pământ, numai că cei din neamul nostru au rămas în aşteptare. „Doamne, ce ne facem, lor ce le dăm?" Şi atunci se zice că...
