Lui Pushi aka Rabindranath
Fă altceva după ce stai de vorbă. Le scrii pe urmă. Să ai curaj să mergi pe chestii-cheie. Vorbind, gândeşti, unii flecăresc, mă enervează. Snobism, să mă duc la vot, nici la scriitori, tabăra mea e dezorganizată, ailaltă, organizată. Ai treabă cu popii, părintele Serghei de Tolstoi. O budă de infractori, li(t)ota asta de scriitori băgaţi în faţă. Singurul scriitor e Breban.
Să nu mai vii că îmi aprind ţigara. Îşi taie venele dacă o întrebi de ce fumează. Ar trebui să-ţi arunc cuţitele, nici măcar nu sunt ascuţite. Nu ai fost bun la matematică pentru că nu s-a...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc la 30 iulie pe sfântul Valentin, episcopul Umbriei. S-a născut în anul 175, la Interamna (Terni, Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno şi consacrat episcop de Interamna de către Papa Victor I în anul 197. Pentru credinţa sa, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vindecării şi al facerii de minuni. A vindecat pe fratele tribunului Frontanus de o boală foarte grea şi apoi în trecere prin Roma, pe Cherimon, fiul vestitului filozof Craton, ceea ce l-a determinat pe acesta să se creştineze împreună cu toată familia şi trei...
Urechiştii au preluat puterea
Un zâmbet amar
Mare penurie de neuroni in finanţele şi în media româneşti! Când zic media, includ şi agenţiile de publicitate. In orice bancă, adicătelea acolo unde te-ai fi aşteptat ca lucrătorii să se priceapă la toate monedele lumii, inclusiv la moneda ţării în care ei îşi câştigă existenţa, ţi se vorbeşte numai despre RON. Nimeni din băncile româneşti nu a auzit care este moneda naţională a românilor! In plus, pe toate panourile publicitare ţi se aminteşte că dacă suni la nu ştiu ce numere, ai şansa să câştigi nu ştiu câţi Ron. La fel pe la televiziuni, pe la teledonuri şi altele.
A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai săi, marele regizor Sergiu Nicolaescu să-şi petreacă o jumătate de oră din viaţa sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Mării Negre de la Eforie Nord, împreună cu soţia mea Mioara. Deodată îl văd pe plajă pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede. Era îmbrăcat într-un costum de vară, cafea cu lapte, ţinându-şi haina peste umăr, şi păşea falnic în drumul său spre faleză. Am stat câteva momente parcă încremenit, nu-mi simţeam nici respiraţia. După ce regizorul a trecut pe lângă noi, am lăsat-o pe plajă pe...
Despre sentimente şi legi, am gândit, probabil, de când am conştientizat lumea înconjurătoare, un fel de spaţiu a tot, de când am văzut că trece ziua, vine noaptea, că anotimpurile, deşi îşi au locul şi rolul lor, uneori o iau razna şi ne joacă farse. Mai exact, de când am văzut că trebuie să dau din coate şi să-mi fac un loc al meu în tot ceea ce se întâmplă, prin însăşi întâmplarea de a fi. Dacă chiar o fi întâmplare! Desigur, omul, în genere, crede în scop şi mai ales în cel pe care şi-l atribuie, în condiţii de normalitate, ca făcător de bine şieşi şi semenilor, prin însăşi firea lui. La...
Nu închide ochii, nu ridica piciorul păşirii, nu te întoarce spre şoapta ce vine din spatele tău, stai drept, fii tu acel receptor cu simţurile treze ce nu e întreg decât nemişcat şi atent. Lasă siajul mulţimii din dreapta şi stânga, din faţa şi din spatele amintirilor ciuntite de vreme, depăşeşte amneziile trecătoare, distilează parfumul de epoci şi stări, pe cel din anotimpurile cu zăpezile albe şi toamnele roşii, fă-te stana de piatră şi închide strâns pumnul informaţiilor stocate, procesează ce-ai strâns în mintea-ţi cu o mie de iţe şi în cele din urmă, vorbeşte!
Undeva, într-o scorbură a universului timpul aşteaptă îngrijorat de soarta pământului. Trei anotimpuri îi stau împrejur. Se repetă secvenţe imemoriale. Albumele prăfuite celest sunt singurul material didactic. Fumul rugăciunilor mistifică spectacolul. Trei anotimpuri supuse slujesc aşteptarea Pământului. Jos, al patrulea anotimp se copilăreşte printre oameni. Scena vieţii e Pământul. Acolo departe. O poiană a universului. Viaţa mea se derulează între două drumuri. Al plecării şi al întoarcerii. Cu resemnare, dezinteres sau ambiţii, dimineaţa îmi părăsesc camera şi merg. Merg spre partea...
Filmul este produsul unei arte şi totodată al unei industrii, cinematografia, care a cunoscut cea mai rapidă evoluţie. La ascensiunea ei au contribuit mai mulţi inventatori, un număr mare de artişti, actori, regizori, scenarişti, decoratori şi, mai ales, spectatori pentru că ei, în numar tot mai mare, încurajau producătorii şi artiştii minunându-se de miracolul care ecraniza viaţă. Printre acesti spectatori care au văzut filmul ca pe cea mai mare minune a lumii la care au şi ei acces, au fost şi locuitorii satului în care m-am născut şi am copilărit. În acest sat, pitulat pe malul Streiului...
- Vă mai amintiţi caii noştri? întreabă mama. Acum la Cenad e iarnă şi mama stă cu spatele lipit de cuptor, întotdeauna a fost ea cam friguroasă, făceam chiar haz pe socoteala ei şi-i spuneam că nu ar strica să mai dea jos de pe ea câteva kilograme, şi aşa avea cam multe la vârsta ei. „Cine e gras e şi sănătos", ne spunea ea cu convingere, cu convingerea încăpăţânată că ne transmite un mare adevăr, şi un îndemn în acelaşi timp, fără să-şi facă însă prea mari iluzii că-l vom urma.
Multe daruri minuni avem pe Pământ! Poate că cel mai important este existenţa anotimpurilor! Nu pentru a nu ne plictisi ni s-au dat anotimpurile! Fiecare astfel de perioadă din an aduce schimbare! Natura, temperatura, percepţia, simţurile, puterea de zâmbet, adevărul despre tot ce înseamnă viaţă şi multe altele încă neştiute de noi, trăiesc aceste schimbări! Dar ceea ce noi numim „schimbare" reprezintă, de fapt o perpetuă desăvârşire.
Laguna ţesută-n ierburi, papură şi ţipirig dintre bungetul din dreapta-al pădurii de plopi şi hărţile mereu schimbătoare-ale Buhazului n-a avut niciodată un nume, dar toată lumea-i zice acum Balta Şarpelui, chiar dacă nimeni nu-şi aminteşte să fi văzut pe-acolo vreun şarpe mai altfel, că şerpi d-ăştia vineţi de apă , cu urechile galbene ca pucioasa, bântuiau peste tot, de se-ntâmpla deseori să găsim câte unul şi-n casă, încolăcit pe piciorul de scaun sau ascuns după mătură, dimineaţa, când, cu ochii lipiţi, nici nu desluşeai bine ce se mişcă pân colţuri. La fel şi prin baltă, ziceau unii c-ar...
„Capodopera lui Dumnezeu este inima de mamă" afirma magistral Gretry, o zicere mirabilă pe deplin confirmată de cartea „Ultimul ţăran", având ca autor pe Constantin Argeşanu. Puţini sunt scriitorii care să nu-şi fi oglindit în cărţile lor (indiferent de gen) pe cea care le-a dat viaţă şi le-a fost cel mai aproape de suflet, dar şi mai puţini sunt aceia care să fi reuşit o mai frumoasă pledoarie pentru fiinţa cea mai dragă de pe pământ aşa cum realizează Constantin Argeşanu în cartea la care ne referim.
