Evaluare utilizator: 5 / 5
(afront destinului şi pace pentru curajoşi)delete reply tuesday, September 20, 2005 11:27 AM
m-am instalat
from: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
to: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
attachments: eu-aeroport.jpg (1,27MB); hostel-fain.jpg (2,01MB); pup.jpg (1,55MB)
dragă yry,
ai avut dreptate, la început e greu oriunde te-ai duce şi nu sunt în yunan decât de cinci zile. De fapt nici nu m-am gândit vreodată că voi câştiga bursa, erau alţii mai pregătiţi, dar parcă mi s-au deschis la semnal toate porţile. Mă bucur mult că mi-ai dat cartea, pentru că în primele zile cred că nu aş fi rezistat. Când am ajuns, am aflat că cei...
Următoarea ploaie in Yunan - Moștenirea lui Robert Brown - 5.0 out of
5
based on
3 votes
Pierdusem pe Petrea, de două ori Dumitrus, adios, Aldee. Teatrul de atacuri. Romantic Dharma. Eliadini cântând la Cella în casă. Tagore-Botta. Jean şi-a citit chinezul. Florin, din prefaţa lui Crainic la Naţionalismul lui Tagore, Nestor pe desene, Mihai cu metafizică, Doina cu Ţuţea, Puşi cu Romul, Ana cu taică-său, Sorin Spectacol de Botta, Pasi ce-a scris la inaugurarea bustului ,TGM Mânzul. De ce nu m-am dus la recepţia lui Sirkar, alt bengalez după Tagore. Din Jammu Kashmir în Transilvania, tot munţi, tot Chiuruş. Bravo, Geza, ai ştiut ce să faci, ai mei m-au cojocit cu iranieni şi...
- Proza scurtă -
Umilit, şocat de gestul şi de vorbele Mădălinei, înţelegând că totul era pierdut, că strategia lui eşuase, că fusese egoist când i-a propus să se căsătorească cu el în această situaţie idioată în care s-a băgat, fără să se apere s-a ridicat uşor şi a plecat, gânditor. „Ce mă fac acum? Ce-o să zică ai mei? Trebuie să rezolv cumva încurcătura asta. Aşa îmi trebuie dacă sunt un tâmpit! Şi am cheltuit deja cu meniul, cu lăutarii, Doamne, dă-mi o idee!", se frământa, conştient de ridicolul situaţiei. Simţind că s-a răcorit, tremurând toată de furie şi jignită de gestul lui, Mădălina a închis...
Toate relele se întâlnesc în temniţă ca într-un bâlci; dacă ar fi fost vorba doar despre un exerciţiu de imaginaţie, modul de exprimare dintr-un poem ca „Panopticum" (Aurel Dragodan, p. 253) ar stârni cel puţin zâmbetul, prin capacitatea de a descrie cu umor scene din lumea întoarsă pe dos. Dincolo de valoarea documentară, multe texte au şi valoare literară. Mă refer în special la textele lui Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Aurel Dragodan, Demostene Andronescu, Nichifor Crainic, Ionel Zeană. Aurel Dragodan este cel care se detaşează de suferinţă (dar şi de ceea ce am putea numi „mistica...
La Editura Mănăstirea Petru Vodă a apărut volumul Poeţi după gratii (640 de pagini) care cuprinde o parte din poeziile a 71 de deţinuţi politici, texte scrise în detenţie şi însoţite de scurte biografii ale autorilor. Aşa cum spun editorii în „Cuvânt înainte" şi Aspazia Oţel Petrescu în „Cuvântul unei deţinute politic", poezia scrisă în închisori a fost „alături de rugăciune, hrană sufletească, scară către cer, întărire şi izvor de trăire în mijlocul unui regim inuman. (...) Poezia a fost ea însăşi prigonită. Pentru un singur cuvânt scris pedeapsa era foarte aspră. Se scria doar în minte, în...
Ieşise la câmp satul. Se declanşase campania de recoltare la grâu. Strigaseră pe uliţe pândarii. „Toată lumea la secere! Peste două săptămâni s-anunţă ploi mari." (Timpul probabil radiodifuzat era aprobat de partid). Li se spunea şefi de tarla acum pândarilor. Îi plătea statul. Păzeau recoltele de proprietarii lor. „Mai întâi cotele către stat, toareşi. Ce rămâne este al ţăranului muncitor. Nu al exploatatorilor, ca altădată." Toareşu Bâldan era la datorie. Avea o misiune dificilă, dată de partid. Bunul mers al campaniei agricole de vară. La Gratia. Comună grea, cu mulţi chiaburi...
- Reportaj de Război Rece în sudul Basarabiei -
Decebal Vasiu - Decu, aşa cum îi spuneau colegii, a fost unul dintre cei mai buni şi mai statornici prieteni ai lui Petrică Georgescu, foşti colegi de bancă în ultimii doi ani de liceu la „Alexandru Lahovari" din Râmnicu Vâlcea. Tatăl său, Ion Vasiu, un bărbat voinic şi foarte chipeş, era din părţile Sibiului, de pe la Mărginime. Se oploşise în oraşul Călimăneşti, unde îşi deschisese o activitate individuală de prestări servicii. Era om de lume, de spirit ales şi mai cu seamă de o atracţie fizică irezistibilă în faţa femeilor, cărora, la prima vedere, le rupea inimile şi le arunca, fără...
- Fragment de roman -
Tatăl meu avea patima vânatului. Puşca lui, ca o vioară prinsă într-un chiron (cui) mare şi ruginit, în ambianţa patrontaşului şi a trăistuţei cu ineluşe de culoarea aurului, mă înnebunea. Oare când am să ajung şi eu în rând cu vânătorii, alături de Ştefănel, colegul meu de clasă, să aduc măcar un porumbel sălbatic, agăţat într-un ineluş de traistă?! Însă, de fiecare dată, refuzul dur al tatei mă făcea să adorm cu visul la acea vioară cu cei doi cucoşei. Obrazu-mi din dreapta îi strângea răcoarea ţevilor, iar degetele-mi îi netezeau stratul cela cu o fălcuţă în stânga, pe care era sculptată...
Scoasă la drumu-ăl mare, merge lin căruţa. Negrilă şi Rujan calcă alene ţărâna caldă. Nori alburii stârnesc în jurul copitelor. Rumegă boii. Ion Năbădae nu-i mai îndeamnă la drum. „I-am silit toată ziua. Le-ajunge. Ş-apăi, îmbătrâniră. Trecură dă doişpe ani". Îşi reazemă spinarea de cositura răcoroasă, cu mâinile sub cap. Priveşte departe. La capătul drumului e satul. Aprins în lumina apusului. Îi vine în minte scena unui incendiu simulat. Abia-şi mai aminteşte cuvântul. Era pe front, la o instrucţie de trageri. Prin toamna lui '916. Pe Argeş, spre Bucureşti. Locotenentul îi ordonase să...
Maria coborî din tren printr-o săritură. Fusese gata să-şi scrântească glezna, nefiind obişnuită să poarte pantofi cu tocuri înalte. Nu exista niciun motiv pentru care să nu păşească treaptă cu treaptă. Doar că aşa simţise nevoia, să sară, de parcă săritura aceea ar fi dus-o mai repede lângă cel care-o aştepta. Cu atât mai mult cu cât, tot drumul, simţise că trenul rapid abia se târăşte.
„Surâsul a fost inventat de un om care nu voia să se certe" (Dany Laferrier)
