Evaluare utilizator: 5 / 5

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o cetate mare numită mai nou Bucurstadt, așezată de Dumnezeu la încrucișarea drumurilor dintre Soare Apune și Soare Răsare. Și în cetatea aceea era un mic palat numit Cotropeni. Frumos, îndestulat, împrejmuit cu zid nici mare, nici mic, exact cât trebuie pentru un loc unde oamenii se bucurau cândva de toate anotimpurile. În palat erau săli mari, luminoase, cu mese, scaune și multe obiecte meșteșugit lucrate, să fie pe placul tuturor invitaților stăpânului.

Despre stăpânul palatului începuse de multă vreme să umble în popor...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 4 / 5

Stăvărache luă secera, se sui pe scară şi tăie vârfurile joardelor de la bolta de viţă de vie, din bătătură. Ca să se uite soarele la toţi strugurii, la fel. Mai era un pic până la Sântă Mărie şi nu se cădea să nu aibă struguri copţi, măcar pentru pus pe colaci, de sufletele morţilor, după obicei, într-un an o dată. Cu mâna tremurândă, atârnă secera de pălimarul prispei de la casa a mică şi se lăsă ca bolovanul pe scaun, de parcă răsturnase pământul. Îşi zise în gândul lui: „Nu mai sunt om deloc! Am ajuns mai rău ca o gloabă!”.

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Încerc din toate puterile, dar degeaba. De câteva zile nu reușesc să mă ridic. Sunt căzut pe jos. Sunt la pământ. Mă uit în jur, în sus, din nou în jur ca să găsesc ceva de care să mă agăț pentru a mă ridica din nou în picioare și nu găsesc nimic. Mă târăsc cu greu fără o țintă anume, numai ca să îmi demonstrez mie că încă nu sunt mort, că încă mă pot mișca. Mă opresc derutat după câțiva metri de mers dea bușilea, mă uit din nou în jur și nu știu nici încotro să o apuc nici încotro să mă uit. În jurul meu o agitație browniană care e gata să mă calce în picioare. Oamenii aleargă în toate...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Azi noapte eram în burta unui dinozaur de oțel turnat. Imaginați-vă un bloc de o sută de metri lungime și vreo 20 lățime, poate un submarin atomic din care se demontaseră toate părțile mișcătoare, butoane, cabluri, furtunuri pneumatice și hidraulice de control, calculatoare, capace și alte componente care completează un schelet și îl aduce la forma unei nave sau robot extraterestru. Pluteam prin el deși era doar aer, gravitația pământului de afară lipsea în acest interior și înotam cumva atras de vocea unui card inamic imbecil care venea de undeva din față. Orificiile mari dintre încăperi...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 4 / 5

O cheamă Ioana! Locuiește într-un fost vagon de tren, transformat, prin bunăvoința unor oameni, într-o baracă rudimentară pe roți, prin care, cu toată împotrivirea unor folii de plastic, vântul se încăpățânează să pătrundă. O masă, un aragaz vechi, două paturi, un godin, un braț de coceni, o candelă, câteva lucruri de îmbrăcăminte, icoane, cărți… și multă singurătate.

Pe fereastră se văd câmpul, dealurile și cerul. Bătrâna stă chircită, lângă godin, privind, cu ochii orbi, undeva, departe… Nu mai are nimic și pe nimeni. Câțiva oameni milostivi au lăsat-o să locuiască aici și îi aduceau, din...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Toată viața mi-am văzut-o filmic, chiar și atunci când am visat.

E o caldură și liniște nebună în Ciudanovița în fața garajului. Nu e țipenie de om prin prejur și doresc nespus să merg la alimentara de sus, de lângă puțul din apropierea turnului de răciere al compresoarelor miniere. Am de ridicat o cutie cu ceva important și nu trece nici o mașină ca să merg cu o ocazie. Unde or fi plecat toți? Mă întreb. Deodată se aude un motor de motoretă și mă bucur. Iată-l, vine de la cinematograf în jos, îi fac semn și se oprește. Îi explic depre ce-i vorba și îmi răspunde că nu are cum și se întoarce...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Eroii şi Martirii valahi nu se plâng niciodată, nu se regretă nicicând, ci se slăvesc continuu, mândrindu-ne cu ei întotdeauna şi urmându-i permanent !

Naţiunea creştină Daco-Română,fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în  bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

De pe la patru după-amiaza o senzație de greață puse stăpânire pe Vicențiu fără să își dea seama de ce. Luă o pară, o spălă atent în jetul de apă rece, o curăță bine de sâmburi și de partea tare din jurul sâmburilor și iar o spălă. Apoi o tăie în patru și așeză pe o farfurioară albă de porțelan de Cluj. De Cluj sau de Alba Iulia, oricum din acelea din care astăzi nu se mai fac pentru că fabricile nu mai există. Para, tăiată în patru și curățată, albă, așezată pe farfurioara de porțelan alb. O imagine de tablou de sufragerie. Tablou nesemnat, cumpărat într-un anticariat de cartier, ca cele din...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Termenul decadență provine de la latinescul decadentia - decadență. Sinonime: degradare, decădere, declin, scăpătare, secătuire. A fost utilizat referitor la societate, literatură, artă, modă, creatori. Uneori, cuvântul decadență este aplicat în sens biologic, avându-se în vedere semne patologice de degenerare psiho-fizică. În literatura diferitor țări, putem găsi ici-colo creații care mărturisesc despre starea de decadență mintală a creatorilor lor. Dacă are răbdare să ajungă la sfârșitul cărții, cititorul exclamă adesea: „Naiba știe ce!”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Am plecat din România cu un tablou național pe care erau brodate încrustate o Nadia Comăneci, un Ilie Năstase, un Ion Creangă, un Eminescu, Ispirescu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, un Vlad Tepeș, un Decebal, un Făt Frumos, o Ileana Cosanzeană și o Punguță cu doi bani, Mama și Tata, Fratele și Sora, un Munte și o Mare, chiar Neagră dar o aveam, era a noastră că de aceea învățasem la școală. Țara Noastră - Casa Noastră, Colegii și Dascalii mei, Blocul, Cinematograful, Școala și Șantierul Minier Ciudanovița. Am uitat să amintesc de Ceaușești, dar și pe aceștia i-au împușcat de Crăciun și nu...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Că omul, în general, ar fi putut trece, la propriu, într-o altă dimensiune, într-un alt spațiu, un alt timp, într-o altă inteligență și o altă formă de viață, în ziua de astăzi, nu ar mai mira pe nimeni. Știința a mers până acolo unde mintea umană, cantonată, totuși, până mai ieri, în canoanele determinismului, a ajuns acum unde nimeni nu ar fi putut gândi. „Experimentul Philadelphia”, din informațiile puse în circulație, se pare că ar fi fost la propriu. Nedeslușite sunt urmările sale de atunci. Nu se știe sau nu au fost date publicității suferințele marinarilor ce  se aflau pe marele...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Cu ani în urmă - deja prea mulţi adunaţi - în clasele primare se preda copiilor Istoria Românilor. Cea adevărată, cu bunele şi mai puţin bunele ei, dar cu care ne putem mândri. Astăzi, programa şcolară alcătuită la ordinul celor de peste mări şi ţări de către nevrednicii postdecembrişti puşi la conducerea ministerului (ne)educaţiei au scos din programele şcolare disciplina „Istoria Românilor”. A rămas doar „Istoria”… nu se ştie prea bine a cui, cât este de „curat” aşternută în manualele şcolare alternative şi  cui foloseşte. Am socotit de datoria noastră să amintim tuturor...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

„Inima unui Sfinx are formă de romb”

„Imaginea reală simte nevoia unui suport mental; oricât de versat ar fi el, trebuie să fie în stare să construiască realul. Nu reuşeşte, atunci înseamnă că totuşi cel de-al treilea ochi pe care fiecare dintre noi îl avem, devine inutil, ba mai mult, ne-ncurcă: priveşte fără să vadă şi vede fără să ştie. Păcat vechi de când lumea şi pământul, supralicitarea ca mângâiere a orgoliului naşte de cele mai multe ori o aură a sublimului şi atunci iată cum apare efectul bumerang. Aş fi vrut să-ţi trimit o scrisoare frumoasă după atâtea săptămâni de tăcere, dar de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Sunt sigur că, până la miezul nopții, acest articol va fi accesat de 389.215.107 cititoare. Celelalte îl vor accesa mâine, azi fiind la salonul de înfrumusețare, fiindcă nu apucaseră să citească metoda mea.

În ultimele zile, soția îmi tot spune, plină de entuziasm, ba că a văzut niște cățeluși foarte frumușei, cu niște… și cu niște…, ba că a văzut niște bebeluși tare frumoși, cu niște… și cu niște…, ba niște pisoiași frumoși foc, cu niște… și cu niște…

Chestia asta mi-a amintit că, nu cu foarte mulți ani în urmă, într-una din scrierile mele despre fericire și despre frumusețe, ziceam că și...

Citeşte articol complet...

Brusc, a venit căldura, ieri erau zero grade, azi 20, şi, ca prin miracol, au şi îmbobocit tufele de pe aleea unde îmi place să mă odihneasc. Aleg mereu „aleea cascadei”, cum îi zic eu, fiindcă de pe băncile ei se vede un peisaj rar. În față ai un lac şerpuitor,  acum era încă înghețat, încă se patina, şi din el țâşneşte o stâncă muntoasă pe care se prăvale apa unui izvor, iar între lac şi stâncă zeci de copaci şi tufe. Nimic neobişnuit, ai spune, în acest Central Park neobişnuit, dar în acea zi caldă, când oamenii au ieşit în tricouri şi pantaloni scurți, s-a întâmplat deodată un...

Citeşte articol complet...

Pământul a trecut prin multe fenomene cosmogonice, însă numai o parte dintre ele sunt cunoscute şi studiate; evidenţe geologice indică pe cele re-istorice. Omul a participat desigur la aceste convulsii terestre, dar o dată precisă a începutului existenţei lui - cel puţin deocamdată - indicată; acest timp nebulos, nu poate fi precizat în ani, secole sau milenii aşa cum este precizat mai târziu prin scris, care a devenit elementul mnemonic de înregistrare a faptelor. Paralel cu existenţa lui biologică, încă de la început, omul a avut preocupări spirituale pe care le-a transmis urmaşilor sub...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Ce aiurea e mâncarea în Canada, în Olanda si în tot Occidentul! Numai  prin Italia se mai salvează, în rest, numa’ carton, ca ăla din  care  se confecționează cofrajele pentru ouă. Pământul e chimizat până la suprasaturaţie, e și el vai de steaua lui! Ce au vesticii e din furat - colonii și teritorii de la vecini. De ce au colonii? Pentru că s-au dus peste alții la furat, că acasă nu aveau. Românii au avut, așa că au stat cum stau și azi: ca tâmpiții și proştii, ca să-i jefuiască străinii!

Ce e istoria? O poveste cu tâlhari și criminali, aia e! De la Troia, la Războiul din...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 3 / 5

Citeşte articol complet...

Povestea mea „Colinda'om, ori lăsa'om ?", se termina aşa: Colindatul cu straiţa în spate, pentru copii, merge până la 10-11 ani. Adolescenţa era marcată de altă datină de Crăciun, Vestirea de către cei Trei Crai de la Răsărit, care călătorind, mergând după o Stea, au descoperit ieslea cu Naşterea Domnului. Iar noi aveam obligaţia creștină să repetăm drumul Crailor de la Răsărit şi cu Steaua noastră să vestim borşenilor, din casă în casă, Naşterea Domnului. Pregătirea evenimentului necesita chiar nişte etape obligatorii. In deosebi procurarea materialelor din care era construită steaua, nu era...

Citeşte articol complet...

E mijlocul lui decembrie. Se apropie Sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou! Cum a trecut timpul! Mă gândeam la marea bucurie ce o aveam eu în Ajunul Crăciunului, când aranjam micul brad artificial pe care îl adusese părinţii din Bucureşti. Pe un stativ solid de lemn era fixată o structură metalică verticală cam de un metru, din ea se desprindeau la distanţe egale, până în vârf, ramuri de sârmă mai moale, de dimensiuni descrescătoare, în sus, care simulau ramurile de brad. Pe ele erau fixate pene de gâscă, iniţial au fost albe, dar acum erau vopsite verde, lipite şi prinse cu aţă, tot...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Traversând bulevardul prin zona lui cea mai îngustă, observ că o parte a băncii pe care, tremurând-murmurând mi-am petrecut revoluţia, e ocupată de o cucoană în tonuri de lapte şi miere, rătăcită-n peisaj oarecum la-întâmplare. Trecuseră deja vreo şapte zile de când „tiranul"şi „odioasa" au fost împuşcaţi în reluare, la televiziunea naţională, dar oraşul continuă să zuruie înfundat, ca un uriaş cărăbuş răsturnat cu picioarele-n sus. Plus un freamăt febril, de coardă prea-întinsă, pe care îl port pretutindeni cu mine. Aşa că mă aşez cu tabiet la celălalt capăt al băncii, după ce cu sclipiciuri...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Scrisoarea I, foarte larg deschisă

„Oricât te-ai pierde printre verbe,/ Ca să-ți dosești duhoarea din plămâni,/ Ești doar o marionetă-n care fierbe,/ Fără de margini, ura de români// Orfan de sentimentul țării tale/ Pe care-o-njugi pieirii neclintit,/ Ne vinzi în târgul poftei radicale/ Din care însuți ești preazămislit.// Laș până-n rărunchi și despot nemilos/ Nărod în toate câte poți să fii,/ Ne-ai răsturnat și cimitirele pe dos,/ Nimeni să nu se poată odihni.// Liberal - un șarlatan politic uns/ Spre-a plăvăni o Țară și un Neam,/ Ne-ai stat în suflet ca șarpele, ascuns/ Şi-acum ne smulgi...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

21 iunie 1946

Vai, câte Galine am întâlnit în viaţă, dar numai una şi-a lăsat amprentele asupra destinului meu. Când doi necunoscuţi se întîlnesc în drum, ei se întreabă: cum te cheamă? Şi fiecare-şi pronunţă numele său. Aşa s-a întâmplat şi cu mine în tinerețe. Un necunoscut mă întrebă:
- Cum te cheamă?
- Om, -i-am răspuns eu, înţelegând ce răspuns aştepta.
- Bine, noi toţi suntem oameni, dar fiecare are numele său propriu, insistă necunoscutul.
- Aveţi dreptate, fiecare din noi poartă cu sine numele său, un nume-poreclă, zis social, dat sau ales de părinţi ori de preot, ca să ne deosebim unii...

Citeşte articol complet...

Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui? Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul „revoluției", când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Dragă Basarabie!

Află de aici că mâna nu mi-a îmbătrânit pe hârtie și dorul nu s-a înstrăinat de tine. Pentru că nu ți-am scris, ar fi mai bine să întrebi norii. Am rugat norii să-ți trimită Dorul, dar, ploile toamnei l-au îngălbenit! Astăzi, dintr-un azil de toamnă, ce-și cheamă bolnavii în vreme, îți scriu cu mâinile tinere dar cu sufletul îmbătrânit de dor! Pe hârtii de cer mi-am întruchipat gândurile în nenumărate scrisori, pe care le-au deschis poate răsăritul și le-au închis amurgul. În acest mister al corespondenței nu mi-am luat nici un aliat, căci nu există alianță în dragostea...

Citeşte articol complet...

„Oricând e prea devreme ca să spui că-i prea târziu".

„Gând întors, copil pribeag al minții, n-ai cum să-l cerți și de ce să-l chinui ținându-l închis în cutia-ți minunată ce-și spune craniană. M-ai înțeles? Lasă-l să umble, trimite-l și-ntoarce-l, strigă-l și șoptește-i doar ultima silabă. Ea să fie și prima din cuvântul ce se dorește spus. Acum ai înțeles? Joacă-te singur și umple-ți universul cu legătura de chei a ideilor. Ia cheia pe care crezi c-o vei potrivi unui semn grafic, răsucește-o în fibra fosforului și observă-i culoarea, vezi dacă luminează. Abia atunci poți spune că « ai...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Florile sunt mlădiţe de Primăvară ce poartă-n petale surâsuri de-nceputuri.
Florile sunt veşnicii multicolore ce cădelniţesc miresme ţărânei patrafir.
Florile sunt lacrime de îngeri căzute peste oameni, prelinse peste fluturi.
Florile sunt Cosânzenele naturii ce ţes covorul Ierbii de mii de ani în şir.
Florile sunt încântarea ochilor, parfumul sufletului dulce şi inimii comoară.
Florile sunt coliere de curcubeie răsfrânte, potire sacre, sublimele altare.
Florile sunt bucuria serafică cu care Creatorul ne-aduce iarăşi primăvară.
Florile sunt psaltirea pământului ce-aduce armonie în noi, în toţi şi-n...

Citeşte articol complet...

Mai există, Omenia încă mai există !

Sâmbăta dinaintea Paștelui. Un hipermarket din Brașov, furnicar de lume, care mai de care mai grăbit, îngândurat, împingându-și căruciorul de cumpărături printre rafturi, absent la mulți și multe, aflat în marea trecere printre produse, alegând marfa, așezând-o-n coș, rapid, pentru că de ce să n-o recunoaștem, cumpărăturile aflate pe ultima sută de metri, uneori constituie parcă cea mai grea corvoadă. Mă amestec, mă pierd în mulțime, îmi fac cumpărăturile și ajung în final la casa de marcat. N-am dat prea mare importanță celor care se aflau înaintea mea...

Citeşte articol complet...

Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat „Păpușile Morții". Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei - poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la „Ordinul Muncii" - clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali „underground" pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit „revoluția" cu „democrația", care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și...

Citeşte articol complet...

Îl cunoșteam demult, din anii când, coleg de bancă fiind, mă mai tachina cu câte un exercițiu, o temă, un răspuns aiurea, acolo, așa, pentru „diversitate" spunea el. Drumurile multora dintre noi se despart, vine un timp când parcă vârsta nu mai contează, când te simți paraleu, când ziua are valoare de cap, iar noaptea de pajură, când imaginația-ți lucrează continuu, iar inima încarcă să țină „pasul" cu ideea. Încerci să faci ce știi mai bine, încerci să dai valoare vieții tale și a altora, fără a simți că totuși pe lângă tine, viața trece. Ea e în continuă mișcare, dar tu? Te miști, unii spun...

Citeşte articol complet...