Bătea dinspre Dunăre un vânt rece iar sălciile scânceau a plânset de vădana când ne-am urcat pe vaporul de la Tulcea să fugim spre Brăila. Se zvonea că veneau ruşii dinspre răsărit şi lumea înnebunise de spaimă la auzul unor întâmplări de necrezut când intrau soldaţii în oraşe şi sate. Frica ce mă îngheţa cu totul îmi trimitea mesaje devastatoare şi de eram un nod de copil fără experienţe de vreun fel. Trenul cu toate lucrurile din casa noastră plecase spre Brăila prin Cernavodă dar... n-a mai ajuns niciodată. Vaporul înainta foarte încet contra curentului şi m-am strecurat mai aproape de...
N-avem destule lacrimi să plângem izgonirea din locurile unde am văzut lumina zilei, n-avem cui spune durerile îndurate de fuga spre mult dorita libertate, vorbind despre exodul bieților români, începând cam prin 1968-70 până în prezent, care au plecat care cum a putut, legal sau ilegal. Acum, când privesc la disperarea cu care fug cei din orient către salvatoarea Europă, nu pot să nu-mi amintesc cum a fost și plecarea noastră către vestul vestului, în speranța că vom avea o altă viață. O altă viață ne-am construit, dar ce fel de viață și cu ce sacrificii, mai greu de înțeles de către cei ce...
„Viaţa trebuie să fie simplă, dar nu simplistă!"
Cu ceva timp în urmă (ani vreu să zic!), scriam un eseu... (Eseu?! Termenul, pentru mine, ar putea fi nepotrivit sau „pretenţios". Am văzut că, mai nou, cei care au abordat genul - adică scriu eseuri - înşiră cuvinte în rânduri încărcate neologistic, fără logică, fără a spune ceva, fără a înţelege cineva ceva şi fără a bate măcar „câmpii cu graţie"). În acest context, mai potrivit mi se pare să spun că atunci am pus pe hârtie un text cu titlul „Frumosul ca frumos manifest", cu intenţia de a contura ideea asupra căreia stăruiam: „identitatea de a fi" legată într-un fel de fapta ce ne poate...
Ion Pena, scriitorul interzis, îngropat alături de fiul lui Sadoveanu, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
Balsamul liric al lui Radu Gyr s-a mustit în inima sa cu şoapta mirifică a paşilor profetului ce i-a proorocit ardoarea pentru Neamul Dacoromân înflorit în verdele suferinţei. Lujeri de zori i-au înmugurit în sufletul său serafic, cântarea divină, ţesând în răbdarea străbună porfira cerească a martirului. În cugetul său a înflorit jertfa şi dorinţa de a adora frumuseţea lui Dumnezeu. Fiecare fior al său e un borangic de ţărână sfântă care a brodat veşnicia Străbunilor pe Marama primei Dimineţi a Creaţiei divine. Versul său se răsfrânge cum se răsfrânge cerul peste ape, soarele peste pământ...
Femeia este ceea ce noi constatăm că dorim a fi formă a frumosului. Este starea de veghe domesticită, este lacrima travestită în zâmbet, este partea frumoasă a suferinţei. Femeia poate fi mamă sau iubită! Fiecare mama poartă în ea munţii, copacii, cerul, apele, adică tot ce este sfinţit pe acest pământ şi trebuie înlănţuit generaţiilor hotărâte a se naşte, pentru ca astfel copilul să le cunoască la pieptul ei. Femeia este ploaia, furtuna, lumina trăsnetului, dar şi zăpada, curcubeul, soarele. De aceea mama zâmbeşte când îşi mângâie copilul. Toate acestea definesc iubirea. Femeia este fiecare...
1 Martie-Marţişor, urmat îndeaproape de 8 Martie, Ziua Femeii, noi, bărbaţii, le oferim bunicelor, mamelor, soţiilor, iubitelor, surorilor, colegelor, fiicelor noastre ipotetici ghiocei însoţiţi de câte o „floare” ziaristică. Poate reuşim, poate nu reuşim. Considerăm că cea mai furmoasă floare artistică nu le o acordăm noi ci ne-au oferit-o chiar Dumnealor, Femeile, prin superbe şi emoţionante creaţii artistice şi excelente realizări tehnice şi sportive de vârf „săvârşite ” de-a-lungul timpurilor. Începem, nici nu se putea altfel, cu Veronica Micle, aceea care a inspirat/generat acea celebră...
În luna ianuarie, 2015,după Sărbătoarea Naţională a Limbii Române, când Poetul Eminescu, Omul ca şi Opera sa traversau minţile celor neadormiţi în fapte, la Bulzeştiul natal, se stingea Nicolae Şt.
Romancier şi eseist, ziarist, bine stabilit în arta comunicării din mass-media românească (având şi o teză de doctorat în domeniu), scriitorul Nicolae Bălaşa, din Craiova, şi-a adjudecat meritoriu impulsurile dialogului referenţial şi în teatru: vezi volumele Preţ pe dispreţ (2011-79p), Ziua a şasea (2012-61p), Teatru (2013-162p), Slugă la dârloagă (2014- 74p). Toate piesele componente sunt comedii cu subiecte fixate în lumea satului contemporan, cel din timpul şi după dezastrul colectivizării. Punctul nodal al inspiraţiei sale rămâne totuşi satul românesc, începând cu cel în spaţiul căruia...
Copil fiind, mergeam adesea în vacanța de vară la Cetate, în excursie, împreună cu profesorul de istorie. Aici, după o lecție autentică de istorie locală, presărată cu multe aplicații practice precum confecționarea unui arc cu săgeți, a unui adăpost din ramuri de stejar și furișarea în spatele dușmanului, încingeam un meci de fotbal, iar seara, ajunși acasă, rupți de oboseală după un drum atât de istovitor și după o partidă de fotbal epuizantă picam morți, uitând de foame și de sete. Cu greu le venea părinților să creadă că odraslele lor, care nu intrau în casă până la miezul nopții, se culcă...
M-a prins Anul Nou la tablă, scriind în intersecţia în care locuiesc de o veşnicie iarna îmi pare o piatră ascuţită sub epidermă. Universul miroase a smirnă şi colaci dulci scoşi din cuptoare de lut.
Stăteau în jurul mesei ca nişte manechine ţepene şi curăţele, nişte proşti cu ciucuri. Doar clopoţeii la gât le lipseau, altfel, poate, m-aş fi ridicat de la început şi aş fi plecat, fără să mă mai uit înapoi. Oamenii ăştia îmi hotărau soarta, sau, mă rog, o felie din ea. Aliniaţi de la stânga la dreapta sau invers, depinde din ce parte priveai scena, începând cu papagalul multicolor din capul mesei. Individ cu o responsabilitate uriaşă în desfăşurarea mascaradei care se pregătea, o dată pe lună, cu o meticulozitate aproape indecentă. Cravata de un roşu ţipător i se lăbărţa pe albul imaculat al...
A fost odată un Om! S-a născut la începuturile lumii precum celelalte trebuinţe. Ca un strigăt. La început totul era tăcere, doar lumina desluşea neantul. Dumnezeu i-a dat câte puţin din toate lucrurile Pământului. Avea tot ce există. După primii paşi s-a uitat în jur, a privit, a înţeles, a zâmbit. Din zâmbetul lui primea Cerul veşti! Munţi, ape, câmpii au fost aşezate împrejurul lui cetate. Loc care apără, dă linişte şi încredere. Gândurile sale alergau peste tot. Seara se întâlneau cu cele ale Pământului. Aşa a învăţat despre prietenie şi dragoste! Omul mângâia Pământul. Cu privirea, cu...
Suntem cu adevărat fericiţi? Care sunt acele lucruri, ce ar putea întregi starea de fericire, de pur şi simplu fericire să urmăm astfel... ce anume!? Carieră, bunăstarea funcţiile, gradele sau locul de deputat, senator, europarlamentar pe liste fără principii!? Avem totul şi de fapt nu avem nimic, suntem într-o permanentă competiţie cu trecutul nostru, cu varianta aceasta de prezent derizoriu, care ne alimentează furia gândului ,progresând halucinant spre sfere înalte de influenţe politice, dar nu numai. Si bineînţeles cu viitorul despre care habar nu avem că ne-am putea programa propria...
După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți. Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite.
Naşterea și Învierea lui Iisus nu sunt evenimente, sunt legi pentru viață! Pentru viața noastră. Aceste legi ne ajută să pășim pe calea de adevăr a luminii pentru a fi frumoși, zâmbitori, buni. Precum copacii de pe marginea drumului ajută un om să nu rătăcească drumul cel adevărat. Așa trebuie să fie viața noastră! Frumusețea, zâmbetul, bunătatea, se hrănesc numai cu lumina adevărului! Lipsa luminii înseamnă întuneric. De aceea Iisus se întoarce. Precum anotimpurile este întoarcerea. Este perpetuă și definește prezentul etern. Viaţa noastră nu este jocul întâmplării. Suntem pentru că așa s-a...
Perioada de dinaintea Sfântului Paşti, numită şi Săptămâna Patimilor, săptămâna sfânta şi binecuvântată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la răstignirea Sa, în Vinerea Mare. În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la câmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le...
În Bălceşti, am oprit cât să luăm două, trei sticle cu apă minerală, câteva cornuri şi nişte ciocolată. Cel care a intrat în magazin a fost Avi. Eu şi Maria am rămas pironite pe canapeaua maşini. Priveam amândouă parcă spre acelaşi loc.
Române, să fii bun!
„Dragă Doamne, sunt Oana! Tu mă ştii de la bunicul, care acum e acolo în lumea Ta. Ştiu că Ţi-a vorbit despre mine şi Te-a tot rugat să mă ajuţi şi să ai grijă de grijile mele. Ce mult îmi vorbea despre Tine! Mai ales seara, sau când ningea, sau când era Crăciunul, sau când eram tristă... Sau când se însera şi mă cuibăream la pieptul lui pentru a-mi lua porţia de mângâiat! Îmi vorbea despre Tine şi atunci când întrebam despre părinţii mei: unde sunt, cum arată, când vor veni? Ştii ce îmi spunea? Că i-ai luat Tu, la Tine sus! Aşa-mi spunea! Atunci mă linişteam, mă simţeam mândră de părinţii mei...
Sunt născut într-o localitate din Banatul montan într-o familie ai cărei membri au fost ţărani cu câteva clase primare.
