
Vremuri mari de crimă, fraudă şi noapte
Ai febră, ţara mea, şi ai frisoane,/ Şi grănicerii tăi de boală zac,/ Mai suntem numai nişte milioane,/ Atâţia au fugit, că nu ai leac [...] E libertate câtă poţi cuprinde,/ E libertate ca un handicap,/ E libertatea naţiei murinde,/ E libertatea de-a ne da în cap.//[1]
Măştile se schimbă, „contra” zice „pro”,/ [...] Vin din nou alegeri, lupta e urâtă/ Iar se umple scena de cretini vicleni. [...]
Impozite şi taxe
De ce nu puneţi şi pe râs impozit/ Şi birul progresiv pe sărăcie?/ De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?/ Impo...
Fiecare din noi avem momente în care ne punem întrebări despre viaţă, despre rostul nostru în Univers, despre felul în care ne raportăm la tot ce există, despre importanţa noastră, despre felul în care am ajuns în această ipostază de OM printre atâtea şi atâtea alte fiinţe. Este greu de asumat răspunsuri şi cu atât mai greu de verificat. Tentativele noastre de a emite ipoteze despre tot ce există, ne duc într-un inevitabil moment de neputinţă în a afla mai multe despre noi. Incursiunile, de acest gen, duc într-un neant în care toate pârghiile de logică, căutare, discernere şi tot ce ar putea...
Întâia dată mi s-a pus această întrebare, undeva în Republica Moldova, într-un orăşel, Căuşeni, ce îndrăzneşte să dateze de pe la 1455. Asta doar documentar, dacă stăm să ne gândim ar putea fi cu mult mai vechi, iar la vremea atestării nici Măria Sa, Ştefan nu se urcase încă pe tronul Moldovei. Ideea era că ori de câte ori am fost dincolo de graniţe am fost întrebat în alt fel: „de unde sunteţi?” „din ce ţară veniţi?” Pe când acolo, într-o dimineaţă în care mergeam aiurea printr-o piaţă agro-alimentară, cu tarabe de tablă, cu pătrunjel, borş, castraveţi şi roşii, sporovăind între noi...
Mă sculam dimineața cu ochii la icoanele bunicii agățate deasupra patului, alături de fotografia tatălui meu îmbrăcat în haine militare , făcută înainte de a fi trimis la război ca ofițer de rezervă. Nu-l cunoscusem bine, dar privind la poza lui mă simțeam în siguranță, crezând că am două chipuri sfințite și pe tata, care era pentru mine icoana cea mai prețioasă. Icoana cea mai mare era a Maicii Domnului (Sfânta Maria cu pruncul), o pictură veche de o rară frumusețe, încadrată în argint frumos modelat, totul așezat într-o ramă prețioasă grea, lucrată artistic. Mie mi se părea impresionantă...
Adevăratul izvor al democraţiei
„Bulină”: Acest articol poate fi citit de copiii politicienilor numai dacă îşi obligã şi părinţii să-l citească!
Circulă pe net un fel de fabulă, în care personajele sunt diverse componente ale organismului uman, sau produse ale acestora, care se luptă pentru poziţia de şef. Numai pentru cei care nu au citit-o, menţionez că, în final, rahatul a obţinut acest post, în detrimentul inimii, al creierului, al celorlalte „personaje”. Argumentul rahatului a fost acela că, atunci când el s-a încăpăţânat şi n-a mai vrut să-şi urmeze destinul, toate celelalte s-au...
Era ultima ei noapte, o noapte teribilă, o noapte cu lună plină, cu tânguit de greieri și-o ploaie teribilă de stele. Era singură, toți o uitaseră, era o srăbunică părăsită de copii, de nepoți și stănepoți. Avusese încredere în D.A. își împărții apartamentul, pensia, și ce mai avea cu acestă doamnă. D.A. era o roșcată cu pistrui cu un nas coroiat și șugubăț. Venise în țară imediat după „revoluție”, și neavând unde să stea, profită de ospitalitatea bunei doamne, în schimbul unei chirii modice, una de fapt așa doar să fie. Bătrâna îi încredința pensia, iar târguielile și toate plățile le făcea...
Când Panait Istrati a scris Chira Chiralina sau Nerantsoula, ne-a prezentat cartierele brăilene cu parfumurile semi-orientale și confruntările stradale specifice locului; unele povești le-am auzit și eu, chiar încoace târziu, după război, când localnicii din vechea generație mai trăiau din amintirile vremurilor de glorie ale acelui oraș. Chiar dacă m-am născut în război am mai inhalat ceva din aromele reminiscente ale unor timpuri pierdute, dar am și colindat cu prietenii și colegii de școală prin cartierele bogătașilor, ca și prin cele rău famate, să văd ce mai rămăsese din ele, să repun în...
Prin ’68, m-a luat deoparte un tehnician de la serviciul Plan de la slujba mea; s-a uitat în jur și mi s-a destăinuit: „Domnu’ inginer, n-o să citiți în ziare, e ultrasecret, eu am un cumnat la Statu’ Major care a fost informat că acum trei zile a fost dus de la I.F.A. Măgurele laserul lor, cu care au pulverizat zece tancuri ungurești care voiau să treacă frontiera. Zob le-a făcut!” Este evident că n-am difuzat această știre, nu numai fiindcă i-am promis „confesatului” nedivulgarea. Aveam mulți colegi care lucrau la I.F.A. și ei, măgarii, nu-mi spuseseră nimic. ...
Există o erarhizare în toate lumile din Univers! În lumea animalelor, cele mai feroce exemplare, prin teroare şi forţă, deţin supremaţia faţă de celelalte. Această ierarhizare, adică împărţirea unei lumi în puternici şi slabi, în buni şi răi, în harnici şi leneşi, în avuţi şi săraci, se face după alte criterii decât cele legate de bunătatea sufletului, înţelepciune, conştiinţă faţă de adevăr, dreptate, înţelegere, bun simţ. La fel şi în lumea peştilor, a păsărilor, a furnicilor, a târâtoarelor... Lumea copacilor, se pare că ar face excepţie de la această, să-i zicem, regulă. Copacii mai falnici...
Pentru Alexandra
Stăpânește-mă, limbă, nu mă muscăli, când ți-a fi mai greu de chin, să fii ca mine străin, să te văd umblând pribeag, în opincă și toiag, cerând milă de la prag.
16 (28) mai 1812: Prutul, din locul unde acest râu pătrunde în Moldova până la întâlnirea sa cu Dunărea, apoi pornind din acest loc, țărmul stâng al acestui din urmă fluviu până la Chilia și până la vărsarea în Marea Neagră, vor face hotarul celor două împărății.
(2002). Conferința plănuită pentru 15 ianuarie, cât n-ar putea fi tăcută, bine, oarecare inrostire / decomunicare. Zăpada lunecă de pe tabla...
Plecasem la sfârşitul verii din Bucureşti spre Tulcea, traversând toată Dobrogea de la sud la nord. Praful şi căldura ne copleşiseră, fiindcă aerul condiţionat al maşinii era defect, iar curentul de la geamurile deschise ne răvăşea părul şi ne supăra ochii; drumul părea lung şi plicticos precum o traversare de deşert, fără niciun haz. Şoferul conducea ca un automat, iar eu moţăiam cu gândul la un duş răcoritor şi un pahar cu bragă sau bere rece. Treceam pe lângă, sau prin sate cu nume turceşti pe care eu le identificam pe hartă: Atmagea, Başchioi, Ortachioi, Sarichioi, Medanchioi, Islam...
Cultură e viaţa - trăiește și este vie. Suntem de-o credință ce crede în viața-Înviere, chiar dacă toate indicatoarele ne anunță un final de moarte!... suntem dintotdeauna pe acelaşi ogor și am primit multe și minunate daruri-parcă înadins hărăzite celor chemați pentru a locui acele plaiuri de vis... Dar o să vă spun o poveste frumoasă din trăirea omului care încearcă a înțelege....! Se spune că Dumnezeu a poruncit Sfântului Petru să împartă tuturor neamurilor câte o bucată de pământ, numai că cei din neamul nostru au rămas în aşteptare. „Doamne, ce ne facem, lor ce le dăm?" Şi atunci se zice că...
Din „State" ajungi la Malaga via aeroportul Londra, după ce sigur ți s-au rătăcit bagajele, care mai ajung sau nu, după câteva zile, la adresa lăsata pe geamantan. Din Malaga mai iei un autobuz sau taxi, dacă găsești, până la Nerja, unde începi să simți că altfel bate briza mediteraneană, iar inima tresaltă și ea mai veselă la ceace simte venind din eter. Paradisul din sudul Spaniei mai are egale doar insulele grecești și Hawaii, după părerea mea. Cum ai călcat acel pământ parcă prinzi viață, ai vrea să cucerești lumea zburând peste mări și țări, să-ți umpli sufletul cu frumusețea florilor...
Ce bine ar fi dacă aş putea să spun: Aici mi-a fost dor să trăiesc, să visez şi să-mi plantez florile şi pomii! Ce bine ar fi fost! Dar nu s-a putut. N-a fost să fie. Reîntoarcerea în Adâncata natală din Lerodenii care m-au ales cetăţean de onoare, cum a făcut-o şi judeţul din care fac parte, a rămas un vis mereu reportat. Chemările urbanizării şi delirul scrisului mi-au interzis să mai fiu eu însumi. Mi s-a părut că m-a transformat într-un eu înşivă. Cu alte cuvinte, m-am dăruit. Vouă, tuturor! Vouă, vă, vi, cum mă-nvăţa profesorul de limbă natală, Vasile Lica. Lui i-am dăruit prima mea...
ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |