Spre sfârşitul verii şi începutul iernii anului 1986, printr-un fericit concurs de împrejurări am avut privilegiul de a-l vizita la Păltiniş-Sibiu şi de a sta de vorbă cu renumitul filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor, Constantin Noica, personalitate ştiinţifică de marcă a secolului al XX-lea, apreciat şi dezaprobat în egală măsură de contemporani. Fiind desemnat să însoţesc la Păltiniş un demnitar, apropiat al lui Noica, am fost de faţă când acesta din urmă a insistat să se transmită la Bucureşti necesitatea de a da mai multă libertate, hrană şi căldură românilor, cât şi reproşul că...
Cunună vie pentru graiul ce îmbracă sufletul celor drepți-dintotdeuna
Dacă vrei să te instalezi pe-un scaun de bar bun, trebuie să simți că locul este magic. Barul trebuie să fie cum se cuvine, cu glamour de filme vechi americane sau franțuzești: scaunele înalte, zincul confortabil, preferabil fără tonomat, iar barmanul serviabil dar blazat, indiferent. Dacă ai o percepție mai latino, poți să te crezi la un rodeo: călcâiele fixate pe barele scaunului, coatele puse ferm pe zinc şi privind caleidoscopul nenumăratelor sticle, dublate de oglinzi; barmanul mi-a povestit despre un client, care după ce s-a legănat timp de trei tequila, la a patra a căzut din...
Mă sculam dimineața cu ochii la icoanele bunicii agățate deasupra patului, alături de fotografia tatălui meu îmbrăcat în haine militare , făcută înainte de a fi trimis la război ca ofițer de rezervă. Nu-l cunoscusem bine, dar privind la poza lui mă simțeam în siguranță, crezând că am două chipuri sfințite și pe tata, care era pentru mine icoana cea mai prețioasă. Icoana cea mai mare era a Maicii Domnului (Sfânta Maria cu pruncul), o pictură veche de o rară frumusețe, încadrată în argint frumos modelat, totul așezat într-o ramă prețioasă grea, lucrată artistic. Mie mi se părea impresionantă...
Adevăratul izvor al democraţiei
Dimineaţa zilei de 22 nu prevestea nimic deosebit. Vasile, vecinul, le-a bătut în poartă şi l-a chemat pe Petru la el în ogradă. La întoarcere, Ioana l-a văzut schimbat la faţă:
Era ultima ei noapte, o noapte teribilă, o noapte cu lună plină, cu tânguit de greieri și-o ploaie teribilă de stele. Era singură, toți o uitaseră, era o srăbunică părăsită de copii, de nepoți și stănepoți. Avusese încredere în D.A. își împărții apartamentul, pensia, și ce mai avea cu acestă doamnă. D.A. era o roșcată cu pistrui cu un nas coroiat și șugubăț. Venise în țară imediat după „revoluție”, și neavând unde să stea, profită de ospitalitatea bunei doamne, în schimbul unei chirii modice, una de fapt așa doar să fie. Bătrâna îi încredința pensia, iar târguielile și toate plățile le făcea...
Când Panait Istrati a scris Chira Chiralina sau Nerantsoula, ne-a prezentat cartierele brăilene cu parfumurile semi-orientale și confruntările stradale specifice locului; unele povești le-am auzit și eu, chiar încoace târziu, după război, când localnicii din vechea generație mai trăiau din amintirile vremurilor de glorie ale acelui oraș. Chiar dacă m-am născut în război am mai inhalat ceva din aromele reminiscente ale unor timpuri pierdute, dar am și colindat cu prietenii și colegii de școală prin cartierele bogătașilor, ca și prin cele rău famate, să văd ce mai rămăsese din ele, să repun în...
Există o erarhizare în toate lumile din Univers! În lumea animalelor, cele mai feroce exemplare, prin teroare şi forţă, deţin supremaţia faţă de celelalte. Această ierarhizare, adică împărţirea unei lumi în puternici şi slabi, în buni şi răi, în harnici şi leneşi, în avuţi şi săraci, se face după alte criterii decât cele legate de bunătatea sufletului, înţelepciune, conştiinţă faţă de adevăr, dreptate, înţelegere, bun simţ. La fel şi în lumea peştilor, a păsărilor, a furnicilor, a târâtoarelor... Lumea copacilor, se pare că ar face excepţie de la această, să-i zicem, regulă. Copacii mai falnici...
Pentru Alexandra
Plecasem la sfârşitul verii din Bucureşti spre Tulcea, traversând toată Dobrogea de la sud la nord. Praful şi căldura ne copleşiseră, fiindcă aerul condiţionat al maşinii era defect, iar curentul de la geamurile deschise ne răvăşea părul şi ne supăra ochii; drumul părea lung şi plicticos precum o traversare de deşert, fără niciun haz. Şoferul conducea ca un automat, iar eu moţăiam cu gândul la un duş răcoritor şi un pahar cu bragă sau bere rece. Treceam pe lângă, sau prin sate cu nume turceşti pe care eu le identificam pe hartă: Atmagea, Başchioi, Ortachioi, Sarichioi, Medanchioi, Islam...
Cultură e viaţa - trăiește și este vie. Suntem de-o credință ce crede în viața-Înviere, chiar dacă toate indicatoarele ne anunță un final de moarte!... suntem dintotdeauna pe acelaşi ogor și am primit multe și minunate daruri-parcă înadins hărăzite celor chemați pentru a locui acele plaiuri de vis... Dar o să vă spun o poveste frumoasă din trăirea omului care încearcă a înțelege....! Se spune că Dumnezeu a poruncit Sfântului Petru să împartă tuturor neamurilor câte o bucată de pământ, numai că cei din neamul nostru au rămas în aşteptare. „Doamne, ce ne facem, lor ce le dăm?" Şi atunci se zice că...
Ce bine ar fi dacă aş putea să spun: Aici mi-a fost dor să trăiesc, să visez şi să-mi plantez florile şi pomii! Ce bine ar fi fost! Dar nu s-a putut. N-a fost să fie. Reîntoarcerea în Adâncata natală din Lerodenii care m-au ales cetăţean de onoare, cum a făcut-o şi judeţul din care fac parte, a rămas un vis mereu reportat. Chemările urbanizării şi delirul scrisului mi-au interzis să mai fiu eu însumi. Mi s-a părut că m-a transformat într-un eu înşivă. Cu alte cuvinte, m-am dăruit. Vouă, tuturor! Vouă, vă, vi, cum mă-nvăţa profesorul de limbă natală, Vasile Lica. Lui i-am dăruit prima mea...
Atrăgătoare, în textul de mai jos, e partea lui finală, dar ca să ajung acolo mi se pare cool să o iau pe înconjuratelea, cu incursiuni motivate istorico-geografic, ostenindu-mă să fac aluzii temerare de natură politico-ideologică. Vă place să duhăniți, să beți bere pe datorie, să umblați alandala, să sperați în disperări fără repere și să munciți cât mai nespornic? Vă ofer ceva captivant, un hic et nunc valabil omni et soli cu puțină imaginație și oarece informație în spațiul actual carpato-dunăreano-pontic. Veri-ficarea vă aparține În vara anului 2000 revenisem din Franța, unde fusesem...
Neamestecul „unşilor" în găleata cu jumări
Niciun fer nu e mai tare/ Ca salcâmu', frăţioare (Cântec dobrogean)
„Cum se poate ca dumneata, cu o privire aşa de curată şi o frunte aşa senină, să admiri pe scatologul de Arghezi?" i-a reproşat odată Iorga mai junelui Şerban Cioculescu, care i-a replicat băţos : „Domnule profesor, ştiţi, lumea face comparaţii sub raportul scatologiei între dumneavoastră şi Arghezi." „Nu zău, şi ce zice lumea?" „Zice că dumneavoastră gătiţi din respectivele materiale un singur fel, domnule profesor, pe când Arghezi prepară un meniu complet."
S-a terminat vacanţa. Ne întoarcem spre Bucureşti. Pasagerii vin agitaţi şi transpiraţi pe burduful avionului. Deşi au locurile rezervate se chinuie să treacă unul în faţa celuilalt ca să intre printre primii în avion. Pe culoarul strâmt dintre rândurile de fotolii se împiedică în propriile bagaje care dintr-o dată au devenit prea mari. Din spate se aud voci nerăbdătoare şi nemulţumite că lucrurile merg prea încet. Se împinge. Cămăşile transpirate se lipesc şi se presează între ele. Colac peste pupăză stewarzii opresc intrarea în avion şi aşteaptă să se aşeze pasagerii deja intraţi. Pe burduf...
Mama - Icoana făcătoare de minuni
