Nu, nu este nici-o eroare. Nu despre Parfumul străzilor vreau să scriu, ci despre prostia străzilor. Parfumul, la final[1].

În urmă cu multe sute de ani, în Tokyo, pe un deal, s-a ridicat o moară. Firesc, cei interesați au început să se ducă la moară. S-a creat o potecă, poteca s-a lărgit cu trecerea timpului și creșterea numărului de trecători. Cu timpul a devenit stradă, în înțelesul modern al acelor vremuri. Stradă cunoscută de toată lumea ca „Strada care coboară de la moară”. Au trecut acele multe sute de ani, nu știu dacă moara mai există, dar locuitorii din Tokyo, tot atâția câți numără și România toată, știu și acuma care este „Strada care coboară de la moară”.

Cetățeanul și-a făcut cruce și a trecut pe trotuarul celălalt. Eu nu mi-am făcut cruce și n-am trecut pe trotuarul celălalt, că n-avem de ce.

N-am înțeles niciodată ce-i prostia asta cu numele de străzi date după niște oameni. Oameni care sunt ridicați în slăvi, la un moment dat, dar ajung blamați, acuzați, la alt moment istoric. Sau denumiri date după anumite evenimente, gen 11 iunie, sau 6 martie. Când se schimbă regimul politic, se schimbă și numele străzilor, de parcă străzile alea ar lua-o pe altundeva, n-ar mai curge pe acolo pe unde curg ele de când erau poteci.

Până și în denumirile date străzilor se manifestă perfidia românească? Dăm nume de străzi ca să ne punem bine cu cineva!? Să ne remarcăm în fața cuiva?! A, dacă o stradă ar purta numele unui cetățean care a locuit mulți ani pe strada aia, și o fi făcut ceva meritoriu pentru acea stradă, ceva de care au beneficiat și ceilalți locuitori, pot să înțeleg, dar altminteri!?! Într-o astfel de situație numele acelei străzi nu poate fi schimbat de nici-un regim politic, că n-ar putea inventa vreo justificare. Iar dacă, totuși, i-ar schimba numele cu siguranță, locuitorii o vor recunoaște tot după numele inițial.

Pornind de la prostia cu numele străzilor, mi-am amintit de o altă prostie, cu numele orașelor. La intrarea în Brașov, pe calea ferată, am văzut mai multe denumiri. Am întrebat niște localnici, nefiindu-mi cunoscute toate denumirile acelea. Așa am aflat că una era denumirea Braşovului în limba germană și una în limba ungară, întrucât, cândva, în istorie, Braşovul purtase acele denumiri. Mă gândesc că, dacă nu-și vedeau denumirea în limba lor, germanii și ungurii care locuiesc în Brașov n-ar fi știut unde locuiesc, dar în cazul ăsta, dacă tot ne batem în piept cu cărămida istoriei, de ce nu afișăm și denumirea Oraşul Stalin? Că, tot în istorie, Braşovul, într-o anumită perioadă, a purtat acest nume şi or mai fi bătrâni care au locuit în Oraşul Stalin, nu în ăsta cu trei denumiri. Sau, ăia n-au voie să aibă amintiri?!?

La fel s-ar putea face și la străzi, că e păcat să nu ne prostim complet. În capul străzii se pune un panou mare, pe care se înșiră numele acelei străzi de-a lungul istoriei, ceva de genul Calea… cum s-o fi numit - „6 Martie”, „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, „Regina Maria”…

Iar la intrarea în România, să afișăm toate denumirile sub care au fost cunoscute aceste meleaguri de-a lungul istoriei. Poate, atunci, n-ar mai pomeni nici-un european Budapesta ca fiind capitala României.