În livingul care ar fi putut furniza decorul unui film cu miliardari, în lumina schimbătoare a flăcărilor din şemineu domnul preşedinte moţăia într-un fotoliu adânc, iar la picioarele domniei sale dormea sforăind uşor Niki, animalul de companie preferat. Era un buldog englez, foarte deficitar la capitolul inteligenţă, gras şi leneş, însă credincios şi supus în relaţia cu stăpânul, adică exact acele calităţi pe care acesta le aprecia nespus de mult. Cu toate acestea domnul preşedinte era de fapt foarte îngrijorat. Prin urmare, sună clopoţelul de aur, iar majordomul apăru în cameră precum o hologramă:
- Excelenţă?
- Mâine, la prima oră, Anton să fie la mine în birou!
- Am înţeles!
Majordomul ştia însă obiceiurile casei aşa că a adoua zi la ora 11.00, Anton, Ministrul Apărării Naţionale, intra în biroul şefului său direct, cel care era şi Comandant Suprem, afişând o figură de om bolnav de hemoroizi. Ştia el de ce! Şi nu se înşela!
Niki îşi întrerupse puţin somnul, ridică o pleoapă şi-l privi pe noul venit, apoi adormi la loc. Îl ştia şi erau compatibili aşa că nu se făcea să depună vreun efort pentru a-l lătra. Preşedintele de uită la ministru cu aceeaşi privire pe care o folosea atunci când vedea ce mâncăruri l-au constipat, îl invită totuşi să ia loc, apoi rost cu o voce menită să aducă în încăpere adierea unei celule de puşcărie:
- Antonele tu ştii că la anul eu îmi închei mandatele de preşedinte?
- Desigur, excelenţă! Noi am şi pregătit festivitatea de retragere, una absolut grandioasă aşa cum v-au fost şi cele două mandate…
- Nu asta mă preocupă acum, ci faptul că după ce eu plec nici tu nu o să te simţi prea bine fiindcă nu mai are cine să te acopere şi ştii tu, achiziţiile alea de miliarde nu sunt tocmai…
- Crucea mă-tii de porc trădător, gândi absolut involuntar ministrul, fază la care Niki deschise ambii ochi pentru a se convinge dacă stăpânul său este în siguranţă, ceea ce ne duce cu gândul că părea el aşaaa, mai tâmpiţel, însă când era vorba de devotamnet nu exista nici o îndoială. Era devotat!
- Excelenţă precum prea bine ştiţi acele investiţii strategice în capacitatea de apărare au fost discutate în Consiliul Suprem de Apărare şi aprobate chiar de domnia voastră, cel care sunteţi şi Comandant Suprem, spuse dintr-o suflare ministrul. Părea totuşi ultima lui suflare…
- Antonele, te-au prostit muierile şi băutura! Uiţi faptul că eu nu am semnat nimic şi nu am făcut nici o plată! Tu te-ai ocupat de toate, aşa că pregăteşte-ţi nişte haine mai groase că vei avea nevoie timp de vreo douăzeci de ani! E un sfat, absolut sincer, prietenesc!
- Dobitocul are dreptate! Mă are la mână şi mă joacă în picioare! Superba antonimie nu a fost din păcate reţinută de istorie şi nici Niki nu s-a arătat interesat de ea. Păcat!
Ministrul era totuşi un politician versat, aşa că schimbă rapid cursul discuţiei scoţând-o din zona periculoasă:
- Excelenţă, am întocmit totuşi un plan de evitare a unor astfel de neplăceri care cine ştie până unde pot ajunge…
- Devii interesant! Dezvoltă!
- Dacă ţara, Doamne fereşte, s-ar afla într-o situaţie de război atunci legislaţia se schimbă fundamental, funcţie de priorităţile conflictului, aşa cum prevede de altfel şi constituţia, iar alegrile sau alte activităţi politice sunt suspendate până când situaţia revine la normal! Iar un război ştii când începe, însă nu poţi aprecia şi când se va sfârşi, deci…
- Dar trupele NATO aflate în ţară cum vor reacţiona?
- Cel mai probabil şi în cel mai bun caz doar verbal deoarece ar avea nevoie de combustibili pentru a se deplasa, iar aceştia sunt asiguraţi de noi. Şi noi de unde?
- Mdaa, pare o idee bună, iar tu eşti cel mai în măsură, dar şi cel mai interesat să o pui în practică. Însă acum ne pregătim de sărbători şi îmi doresc puţină linişte, aşa că programezi totul la începutul anului viitor. La treabă!
Nici nu se mistuiseră bine cârnaţii ultimelor sărbători de iarnă când opinia publică a fost zguduită de o veste îngrozitoare. La graniţa de est a ţării, în trei sate bogate ale zonei intraseră nişte terorişti. Anihilaseră toate mijloacele de comunicare şi timp de trei zile se dedaseră la crime înfiorătoare. Sub ochii plini de lacrimi ai locuitorilor, ignorând jalea şi durerea din sufletele lor, sălbaticii mâncaseră zeci de oale cu sarmale sau ardei umpluţi, arseseră tone de lemn pentru a frige tot ce jefuiseră din case, asasinaseră bestial tot felul de orătănii, ba chiar şi puţinii purcei scăpaţi de la Ignat şi băuseră mii de litri de ţuică şi vin. Apoi, după vreo trei zile de jaf şi crime de acest gen, încărcaseră camionalele pe care se vedeau inscripţii într-o limbă necunoscută, apoi plecaseră chiuind şi trăgând focuri de armă. În urma lor fumegau rămăşiţele rugurilor şi blestemele oamenilor… În context fuseseră şi ceva violuri însă situaţia era atât de disperată încât acestea nici nu mai puteau fi considerate demne de atenţia anchetatorilor ajunşi la locul sinstrului după aproape o săptămână.
După ce presa a documentat nenorocirea, preşedintele a întreprins o vizită fulger prin acele teritorii, fotografiile apărute în presă arătând durerea ce-l încerca, dar şi dârzenia cu care era hotărât să dea o aspră lecţie invadatorilor.
Ministrul Apărării a făcut o strălucită analiză a situaţiei de ansamblu şi a propus trecerea, conform constituţiei, la legislaţia de război, Consiliul Suprem de Apărare a validat propunerea, iar preşedintele a aprobat-o în context cu voinţa poporului. Discursul său cu acest prilej a fost unul istoric:
- Nu ne-am dorit niciodată război, dar dacă suntem siliţi să-l ducem vă vom arăta că ştim să o facem în aşa fel încât toţi duşmanii noştri îşi vor muşca mâinile de furie şi neputinţă!
Imediat, în zonele călcate de duşmani au fost dizlocate trupe care au fost bine primite de populaţia locală, iar presa a avut noi prilejuri de a prezenta emoţionanate relatări de la faţa locului unde tinerii luptători erau primiţi, cu braţele deschise, de toată populaţia feminină a zonei.
Exact aşa cum bine prognozase ministrul apărării trupele NATO staţionate în teritoriu au avut o puternică recţie de condamnare a fărădelegilor şi au afirmat încă odată că parte-neriatul strategic va fi pe deplin respectat. Şi atât!
Cel mai probabil, spaima provocată invadatorilor a făcut ca aceştia să nu mai repete atacul decât peste câteva luni în cu totul alte puncte de pe teritoriu. Desigur, s-au luat şi acum măsurile de rigoare, iar dacă acest conflict nu a escaladat a fost numai datorită bunei pregătiri şi a vitejiei trupelor noastre. Prin urmare, preşedintele a fost înălţat în gradul de mareşal, iar ministrul doar general cu patru stele. Conducerea militarizată a ţării a rezolvat oportun şi problemle interne, dosarele sensibile au fost secretizate de armată dispărând de regulă împreună cu acei care le întocmiseră. Conflictul a devenit unul de lungă durată ceea ce a făcut ca preşedintele să fie nevoit să rămână în funcţie pe toată perioada preconizată a fi necesară până la încheierea păcii. Aşa că a dat dovadă de mare putere de sacrificiu şi a rămas la datorie ca un adevărat erou din legende.