Ți-am scris, bătrână doamnă, de mai multe ori, dar nu te-ai sinchisit. Ori n-ai văzut, ori n-ai auzit, ori ai uitat, ori nu ți-a păsat! Ți-am scris, sintetizând în acele rânduri multe din nemulțumirile oamenilor de aici, de azi. Credeam că îți sunt de folos pentru a-ți croi planuri de viitor, pentru a ști cum te percepe lumea, „talpa țării”. Se pare că te simți prea sigură pe tine însăți, prea puternică și bogată, prea deșteaptă, ca să-ți pleci urechea la suspinele supușilor de aproape și de departe.

Veacuri la rând ai fost pentru înaintașii generațiilor de azi speranță, reazim, model de viață și de organizare. Veacuri de-a rândul am fost străjeri la porțile tale și am adăpat pământul cu sângele nostru, ca să te apărăm, să-ți fie ție bine, să poți să-ți bei liniștită cafeaua, să poată petrece în voie tinerii tăi în saloanele galante, să poată învăța studenții în marile tale universități. De câte ori ți-am cerut sprijinul militar, economic, sau de altă natură, ne-ai aruncat mai mult praf în ochi, amăgindu-ne speranțele și așteptările. Noi, totuși, te-am iubit și am crezut în tine și-n viitorul tău. Mii de confrați de-ai noștri și-au riscat viața în deceniile trecute ca să ajungă la tine, înfruntând pericole imense.

A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel care n-a trăit o jumătate de veac lipsit de libertate. Din păcate, dezamăgirile au venit repede. Am fost confundați mereu cu țiganii și cu cerșetorii, am fost considerați mereu rudele sărace, am rămas mereu cu mâinile întinse pe la porțile „fraților” europeni.

Salariile cele mai mici, angajările „la negru” și altele asemenea au fost destinate românilor. Răbdători din fire, românii s-au mulțumit și cu mult și cu puțin, sperând că într-o bună zi va răsări soarele și pe ulița lor. Ne-au plecat tinerii din sate și orașe, a rămas o populație îmbătrânită și tot mai bolnavă. Așa numiții investitori străini, în cârdășie cu atâția nemernici locali, s-au năpustit asupra bogățiilor țării, precum corbii pe cadavru, smulgând ce-au putut, cât mai repede și cât mai ieftin. Ni s-a dus pe râpă economia țării, fie că a fost vorba de industrie, fie de agricultură, fie de alte forme de activitate. „Frații” europeni și nu numai ei, ne-au umplut satele și orașele de magazine cu toate minunile aduse de aiurea, împănate cu chimicale și otrăvuri de tot felul. Produsele autohtone, atâtea câte au mai fost nu și-au găsit loc pe rafturi, în marile magazine, iar în piețe o adevărată mafie de interlopi au eliminat pe micii producători.

De pe o zi pe alta, tu, bătrână Europa, te dovedești a nu fi cea pe care o speram să fie. Am descoperit în inima acestui colos de peste o jumătate de miliard de locuitori putregaiuri greu de vindecat. O decădere morală cum nu ne-am putut imagina se tolănea la umbra așa-ziselor „drepturi ale omului”. Am fost oameni săraci, jecmăniți din generație în generație de mai marii zilei, de marile imperii din jur. Ne-au luat bogățiile solului și ale subsolului, ne-au luat bucate, vite, bani, copii, dar nu au reușit să ne ia sufletul. Rareori se întâmpla ca cineva să „se turcească”, să treacă în altă lege, în altă credință. Românii adevărați se comportau asemenea lui Brâncoveanu și nici moartea nu-i îndupleca să-și vândă sufletul. Ne-am ridicat biserici și mânăstiri, am plâns și ne-am rugat în fața sfintelor icoane și L-am avut pe Dumnezeu de ajutor la vremuri de primejdii și de încercare.

Tu ne-ai dovedit cu prisosință de-a lungul ultimelor decenii, că nu ne vrei doar ca vacă de muls, ca piață de desfacere, ci vrei să ne transformi în cifre statistice, fără personalitate, fără istorie, fără conștiință de neam, fără religie, fără Dumnezeu. Ne-ai dovedit cu prisosință, că-ți trebuie și sufletul nostru. Cu o nerușinare greu de imaginat cu câteva decenii în urmă, ai promovat tot ce e mai scârbos și mai josnic în comportamentul uman. Toate eculubrațiile, aberațiile și apucăturile morbide, bolnăvicioase, ale unor indivizi fără rușine de oameni și fără Dumnezeu ne sunt băgate pe gât ca „drepturi ale omului”.

Aceștia au „drepturi”, pe care ni le impun în Constituție, dar majoritatea, milioanele de cetățeni creștini, nu sunt observați, nu sunt luați în seamă, nici ei, nici modul lor de comportare, de gândire și simțire. Sunt atacate instituții fundamentale, precum Familia și Biserica, în școală se introduc discipline care nu au nimic comun cu morala creștină, sufletul copiilor noștri este pervertit cu tot felul de păcate frumos ambalate. Nu s-a pomenit în țara noastră, în comportamentul părinților, moșilor și strămoșilor noștri, să se vorbească ori să se practice homosexualitatea, pedofilia, necrofilia(relațiile sexuale cu morți), căsătoriile între persoane de același sex și alte aberații de felul acesta.

Sub pretextul „modernității”, „libertății”, „drepturilor”, devii, cucoană, o adevărată Sodomă a timpului nostru. În vremea aceasta, islamismul ocupă, treptat dar sigur, bucată cu bucată din bătrânul continent. Nesiguranța este prezentă la tot pasul. Moartea îți suflă în spinare, fie că te duci într-un magazin, într-o instituție publică, într-un mijloc de transport, pe stradă. Cei peste 60 milioane de musulmani din Europa sunt gata să se transforme în bombe, gata să distrugă cât mai mult și cât mai mulți dintre ghiauri(nemusulmani).

Nu este aceasta Europa, pe care noi, românii, am visat-o, am dorit-o, am iubit-o! Am crezut că este Europa marilor scriitori, poeți, artiști, oameni de știință, Europa marilor universități și academii, Europa hărniciei și omeniei, a belșugului, Europa fraților noștri creștini. Ușor-ușor, ne dăm seama că tu, Europa de azi, nu ești decât o babă sclerozată, incapabilă de a gestiona problemele grave cu care se confruntă lumea.

Și fiindcă lipsea bomboana pe colivă, te-ai grăbit s-o pui zilele acestea. Ai hotărât tu, așa, de capul tău, că de acum încolo ne vei introduce în alimentație goange de tot felul, adică lăcuste, scaluși, furnici, râme, viermi etc. Le vei coace, le vei frige, le vei măcina și ni le vei da să le mâncăm. Asta în timp ce vei continua să distrugi păsările și animalele cu care ne-am dus traiul de milioane de ani.

Păsările ni le-ai distrus, că au făcut gripă; vacile că au avut limba albastră; porcii că au pestă. Nenumărate animale și păsări ne-au fost distruse sau luate de comuniști timp de aproape 50 de ani. N-am apucat să ne refacem șeptelul după 1989, că ai venit tu cu tot felul de măsuri care mai de care mai aiurite, menite să pună pe butuci pe producătorii români, țărănimea românească. S-au distrus livezi, vii, culturi de cereale și zarzavaturi, s-au închis târgurile în întregime sau numai pentru anumite specii de animale, așa încât orice încercare de a realiza o producție mulțumitoare să dea greș. Am ajuns azi să cumpărăm fructe și legume produse la mii de kilometri, să cumpărăm carne și produse lactate de aiurea, să consumăm tot felul de chimicale și tâmpenii producătoare de boli grele și incurabile.

Ți-a intrat în cap să distrugi rumegătoarele, fiindcă, vezi Doamne, poluează atmosfera și contribuie la încălzirea climei. Nu te îngrijorează miile de bombe care explodează pe câmpurile de luptă din lume, milioanele de mașinării de tot felul, uzinele și combinatele, incendiile; te îngrijorează bietele vaci, care dau vânturi, pe care le-ai făcut responsabile de distrugerea planetei.

Buna-cuviință și statutul social mă obligă să mă păstrez în anumite limite. Tocmai de aceea, îți spun atât: să-ți fie rușine!