Șeful de cabinet apăsă pe butonul roşu şi rosti, foarte clar şi apăsat, o comandă fermă:

- La C+15, protocol zero, traseu patru!

- Am înţeles! La capătul celălalt al firului generalul, şeful Direcţiei Protecţie şi Pază Demnitari, răspunse calm şi precis. Era obişnuit! Zilnic organiza cam câte zece astfel de misiuni şi avea capacităţi, oameni şi maşini, pentru încă o sută, dacă ar fi fost cazul. 

În consecinţă, la C+10, jos, la baza scărilor ministerului, se afla coloana oficială iar pe traseu se aflau în dispozitiv atât lunetiştii cât şi agenţii de poliţie pentru dirijarea circulaţiei în aşa fel încât coloana oficială să poată merge fără probleme cu cel puţin o sută de kilometri pe oră prin oraşul supraaglomerat la această oră.

La C+14, însoţit de doi agenţi mascaţi, ministrului i se deschise uşa maşinii blindate. Cei trei poliţişti pe motociclete aflaţi în fruntea coloanei dădură semnal de plecare. Semnalul fu confirmat de cele două maşini de însoţire cu agenţi înarmaţi, dar şi de ceilalţi trei poliţişti din ariergardă.

Convoiul porni în trombă. Adevărul este că, „pe surse” cum se spune, toată lumea fusese informată despre urgenţa acestei misiuni deosebit de importante. Excelenţa sa, domnul ministru, fusese ieri la salonul de îngrijire şi o proastă de coafeză i-a modelat aiurea sprânceana stângă, rotunjind-o şi lăsând astfel impresia că înaltul demnitar are o faţă de prostălău. Presat de multiplele-i sarcini Excelenţa sa a observat abia în dimineaţa asta nenorocirea şi acum trebuia remediată fiindcă avea o ieşire în spaţiul public, la televiziune, peste doar două ore.

Uriaşa răspundere a sarcinii apăsa greu pe umerii celor de la pază şi protecţie mai ceva decât ştiftul acela cu sabia lui Damocles. Prin urmare, peste zece minute coloana oprea în faţa complexului Narcis, cel care se ocupa de imaginea oficialilor şi a guvernanţilor.

Ministrul coborî abia după ce agenţii ocupară poziţiile de luptă conform protocolului şi intră rapid în holul luxos al instituţiei. Fu întâmpinat de doamna Coca, şefa complexului, cea care de fapt era general şi aparţinea, evident, de structuri pentru că problemele acestea priveau direct interesul naţional, respectiv imaginea ţării în întreaga lume. O sarcină deosebit de dificilă având în vedere contextul tensionat al relaţiilor politice în ultima vreme.

Peste nici treizeci de minute excelenţa sa se privea în oglindă şi se declara mulţumit. Apoi coloana oficială returnă „obiectivul” (aşa se numea ministrul pe timpul misiunii pentru a fi protejat de eventualele infiltrări în reţeaua de comunicaţii speciale) şi peste încă o jumătate de oră acesta apărea pe ecranele televizoarelor şi rostea un discurs referitor la marea sa contribuţie în rezolvarea unor cereri ale celor din sindicatul poliţiştilor. Acum avea exact figura necesară unei astfel de apariţii. Una uşor stupidă, fermă, plină de încredere nejustificată, însă foarte hotărâtă. Perfect! Trei cameramani, după filmare, căzură pe jos de emoţie însă tot ministrul îi reanimă cu câteva vorbe de duh despre mama lor.

Poate că această poveste ar fi trecut absolut neobservată, în fond era ceva obişnuit în stilul de muncă al aleşilor, dacă un nesimţit de coate-goale strecurat de opoziţie în umbra excelenţei sale nu ar fi dat presei decontul acestei misiuni. Era vorba desigur de o sumă insignifiantă, ceva de ordinul a câtorva zeci de mii de euro, un mezelic prin comparaţie cu alte cheltuieli de reprezentare, însă aici apar şi nişte obraznici de reporteri puşi pe scandal şi răscolit prin gunoaie tocmai acum când ţara trecea prin cea mai glorioasă perioadă a istoriei ei.

Şi ce să vezi!? La o conferinţă de presă organizată la minister pentru a scoate în evidenţă rezultatele extraordinare obţinute în economie şi politică externă de acest guvern, se găseşte un tont de reporter, un vândut desigur, să întrebe cât a costat drumul pe care excelenţa sa l-a făcut cu coloana oficială pentru a se pensa.

Sprânceana recent pensată a ministrului tresări! Aşa ceva era impardonabil! Totuşi domnia sa, om cu multiple abilităţi de comunicare, rosti cu o voce de piept care impresionă profund întreaga adunătură:

- Îmi dau seama de provocare, dar sunt pregătit, aşa am fost întotdeauna, să o înfrunt! Sprânceana despre care se face acum vorbire, aflaţi că nu este a mea, ea aparţine poporului, iar acesta, poporul deci, nu trebuie să arate ca un dobitoc în faţa mulţimilor, prin urmare, orice efort bugetar în această privinţă este pe deplin justificat de priorităţile interesului nostru naţional!

Doamne, că bine le-ai mai tras-o Excelenţă