(utopie socială realizabilă)

Am avut şansa să discut cu o sursă sigură, care m-a informat asupra unor aspecte ale prezentului. Din fericire nu m-a costat nimic, singurul efort pe care l-am făcut a fost acela de a găsi întrebările elocvente, cu cea mai mare relevanţă pentru noi.

Sursa mi-a povestit de un mare politician care, printr-o serie de conjuncturi favorabile, ajunsese ministru al economiei. Avansarea lui în noua demnitate a venit ca o încununare a carierei sale politice, care începuse cu treizeci de ani în urmă. Prima mare încercare, ivită la numai o lună de la investire, a fost decizia privatizării celei mai mari rafinării din ţară. Datele problemei nu indicau o situaţie prea bună pentru angajaţi. În săptămîna în care a analizat proiectul, ministrului i-a fost greu să rămînă concentrat, gîndindu-se că peste douăzeci de mii de oameni ar fi urmat să devină şomeri. În cele din urmă, a convenit cu şefii sindicatelor şi cu noii patroni să păstreze cel puţin jumătate din angajaţi, în special cazurile sociale. Un alt aspect în privinţa căruia ministrul s-a impus la masa negocierii a fost păstrarea necondiţionată în posesia statului a puţurilor de urgenţă, în caz de război, cu acces nelimitat la exploatare şi transport. Sursa mi-a dezvăluit că patronii străini ar fi încercat să-i ofere ministrului literalmente o geantă de bani în schimbul unui contract mai profitabil, dar refuzul lui a fost vehement, aproape că a ajuns să-i jignească pe străini din cauza intenţiei lor neloiale. Le-a explicat clar că este remunerat de stat şi că singurii bani pe care îi acceptă sînt cei din impozitele pe care le plătesc concetăţenii lui.

Sursa mi-a mai povestit de un mare cercetător în biologie moleculară, care lucrase toată viaţa la o catedră din ţară. Se remarcase încă din primii ani ai carierei, primind multe oferte să plece în străinătate, mai ales cu ocazia simpozioanelor internaţionale, la care întotdeauna prezenta cîte un studiu original. De fiecare dată le spunea că statul a investit în el şi că are o datorie morală ca modestele sale rezultate să le ofere celor din rîndul cărora s-a ridicat. Munca neîncetată a dat în final roade, cercetătorul descoperind un nou principiu în lupta împotriva infecţiilor de orice fel, anume că nu vaccinarea este eficientă, ci stimularea imunităţii fiecărui organism cu o substanţă nouă, extrasă din plante. Cunoscînd bine nedreptăţile din istorie, s-a asigurat dinainte şi a publicat descoperirea într-un jurnal cotat, de limbă engleză. După ce alte laboratoare i-au confirmat experimentele, cercetătorul s-a confruntat cu o avalanşă de oferte de la firmele de medicamente pentru a produce noul principiu. El îşi justifica refuzul argumentînd că a obţinut rezultatele pe animale, că este periculos să se treacă repede la uzul uman, că sînt necesare teste suplimentare pentru a demonstra inocuitatea la oameni a noii substanţe. O anumită companie nu a primit cu entuziasm reticenţa lui şi a decis să fure formula şi modul de preparare, cu scopul de a comercializa o moleculă asemănătoare în mod legal. Numai că cercetătorul distrusese calculatoarele pe care lucrase şi păstrase doar două copii ale protocoalelor, pe care le ascunsese din timp. Măsura aceasta a dus în cele din urmă la demiterea sa din funcţia universitară, pe motive ridicole. Într-un interviu ulterior, cercetătorul declara că suferinţa pentru adevăr nu poate să-i aducă decît bucurie.

Sursa mi-a mai povestit de un mare muzician, care se lansase încă din vremea cînd muzica se înregistra pe vinil. Era cunoscut în ţară pentru versurile sale deosebite, adevărate poezii, şi pentru viaţa sa modestă, atît pe scenă, în puţinele spectacole pe care accepta să le ţină, cît şi în meseria lui de inginer. Stăpînea mai multe instrumente de percuţie şi cu coarde, de aceea nu avea nevoie de o formaţie stabilă. Cîteva din melodiile sale abordau şi teme sociale, fapt remarcat de o casă de producţie care, judecînd după priza lor la segmentul de public intelectual, a decis să-i ofere în plus filmarea unui videoclip. Proiectul nu s-a împlinit din cauza muzicianului, care obiecta la fiecare detaliu. Mergînd pe premisa că imaginile pot fi periculoase, nu accepta garderoba propusă de regizor, motivînd că nu vrea să influenţeze negativ gîndirea tinerilor. Din acelaşi motiv, a refuzat vehement prezenţa dansatoarelor în videoclip şi a părăsit platoul cînd regizorul i-a sugerat nişte modificări ale versurilor, strigînd că nu vrea să aibă de a face cu astfel de manipulatori. În urma acestei experienţe, muzicianul a decis să se retragă din muzică, afirmînd într-un articol că episodul l-a ajutat să-şi dea seama cît rău făcuse prin faptul ca amăgise minţile căutătorilor de estetic muzical.

Aceeaşi sursă mi-a spus la sfîrşit că, printre altele, a rezolvat cvadratura cercului, că a comunicat verbal cu celule propriului corp şi că poate imita toată gama muzicală prin ciocnirea controlată a gîndurilor-undă.