Istoria de dezvoltare a copilului Avram Iancu
Analiza biografică a subiectului Avram Iancu a fost realizată de-a lungul timpului de diverşi istorici, biografi, cercetători şi scriitori, care au citat surse apropiate marelui conducător român. Într-o veche familie de moţi de pe Valea Arieşului mic va fi cunoscută obârşia lui Avram Iancu şi primul despre care se va face vorbire este bunicul acestuia Gheorghe Iancu. Târziu pe la 1872 se afirma despre el că a fost preot ortodox în Vidra de Sus şi că la 1784 ar fi luat parte la răscoala lui Horea fiind chiar rudă cu aceasta (Dudaş, 1993). Printre alţii cercetătorul, istoricul şi biograful Silviu Dragomir în lucrarea ,,Avram Iancu” descrie această perioadă de debut. Şi în lucrarea acestuia este menţionat bunicul Gheorghe ca fiind un om de ispravă care a ridicat 7 copii pe care i-a dăruit societăţii. Fetelor pe nume Sântioana, Maria, Maria, Zamfira şi Ana li s-a dat zestre aşa cum se obişnuia în acele vremuri şi toate s-au măritat cu moţi de frunte din familiile Resiga, Vasin, Trifuţiu şi Bistroi cu care au zămislit noi generaţii de români ardeleni. Cei trei fii de parte bărbătească ai familiei numiţii Alicsandru, Avram şi Ioan, au învăţat la şcoala din sat. Datorită pregătirii minimale şcolare aceştia au putut să obţină slujbe de gornici (pădurar) şi juzi, adică un fel de primari ai satelor din domeniul fiscal. Alicsandru tatăl eroului Avram Iancu va ajunge jude în Vidra de Sus, celălat frate Avram în Vidra de jos iar Ioan undeva la Zlatna. Menţiunea precum că fratele cel mai mic ,,este român zdravăn” se referă la faptul că Ioan Iancu era abonat al ,,Gazetei de Transilvania” şi astfel putem deduce dorinţa lui şi a celor apropiaţi de a fi la curent cu noutăţile care apăreau în spaţiul public cu privire la ideile de redeşteptare naţională.
Prin capacităţile lor native fraţii Iancu rămân oameni deosebiţi în viaţa satelor unde trăiesc dar situaţia lor este acceaşi cu a tuturor: sunt iobagi datori să muncească pe nimic pământul domeniului fiscal austriac. În familia soţilor Alicsandru Iancu şi Maria Vila Gligor copilul Iancu a văzut lumina zilei în 1824 vara ,,la vremea cireşelor” (iunie sau iulie) ca al doilea fiu (după Ioan care era cu patru ani mai mare);(o cercetare recentă a acad Pascu arată că într-o carte religioasă s-ar fi descoperit data de naştere a eroului: Paştele anului 1824 deci în aprilie dar acest aspect nu întruneşte sufragiile cercetătorilor). Mama eroului este descrisă de apropiaţi ca o femeie mică de statură cu părul blond şi ochi albaştri, foarte energică şi implicată total în viaţa de familie. Ziua în care s-a născut Avrămuţ (aşa va fi chemat în familie) nu este cunoscută deoarece condica bisericii din acel an nu este de găsit, iar foile matricole ulterioare nu consemnează decât vârsta copilului. O explicaţie pentru această omisiune de documente ar fi frica părinţilor de a nu-şi pierde copiii, deoarece după cum se ştie în imperiul austriac acolo unde se năşteau doi fii unul trebuia să meargă într-un lung serviciu militar. Probabil că uzând de importanţa statutului privilegiat de care se bucura familia Iancu s-ar fi reuşit ştergerea mezinului din registrul matricol al satului. De altfel tot din acest motiv se crede că Avrămuţ va face primele două clase în satul Neagra şi nu la Vidra. Ironia destinului său: deşi părinţii l-au protejat cât au putut să nu fie luat la oaste Avrămuţ va ajunge generalul ardelenilor şi pe timpul revoluţiei Conducătorul absolut al românilor ardeleni.
La venirea pe lume părinţii îi vor da numele unchiului său Avram. Tatăl Alicsandru se dedică la acea vreme trup şi suflet acumulării financiare şi economice, făcând transporturi de mărfuri la câmpie, crescând animale mari şi prelucrând lemnul pe care îl valorifică la Abrud la Zlatna sau la Câmpeni. Lângă casa veche în care locuieşte bunica familiei, Alicsandru va construi o casă nouă care va dăinui până în zilele noastre. În această casă se păstrează printre alte obiecte şi leagănul de nuiele de alun împletite al lui Avram Iancu pe când era copil.
Istoricul comportamental. Elemente minimale consemnate la debut
În acest mediu montan de o frumuseţe pentru care cuvintele sunt prea sărace se dezvoltă armonios cei doi copii ai lui Alicsandru Iancu din Vidra de sus. Fratele Ioan este cu patru ani mai mare decât Avram, el va iniţia şi va supraveghea joaca din copilărie a lui Avrămuţ sub ocrotirea mamei lor. Copii se joacă şi se scaldă în iazul morii care nu este prea adânc. Toţi copiii învăţaseră să prindă păstrăvul cu mâna în ungherele pâraielor şi pe sub pietrele de sub apă. Avram învaţă să pescuiască şi cu undiţa abilitate care-i va ajuta mai târziu în anii de suferinţe să se liniştească (Dragomir, 1988).
S-a întâmplat ca la moara Inceştilor ce aparţinea tot tatălui lui Avrămuţ unde era un alt iaz mai adânc să vină mai mulţi copii la scaldă. Unul dintre ei, un băiat de 15 ani începuse să înghită apă şi să dea deznădăjduit din mâini. Avrămuţ foarte liniştit i-a intins o undiţă lungă pe care acest copil a apucat-o şi astfel trăgându-l la mal l-a salvat de la înec. Nimic nu lipsea din specificul vieţii idilice de la ţară pentru a bucura traiul unui copil de iobag. Economia relativă a familiei permitea părinţilor să se preocupe cu atenţie şi afecţiune de copil hrănindu-l şi îmbrăcându-l corespunzător. Joaca era susţinută de grupurile nepoţilor care îşi vizitau pe bunicuţa Gheorgheasa care locuia în casa bătrânească alături de fiul ei Alicsandru. Mulţimea de veri şi verişoare îi vor păstra dragoste lui Avram şi în anii grei de pribegie şi boală. Dar despre acea vreme a începutului biografii afirmă că a fost un bun şi vesel tovarăş de joacă răsfăţat de părinţi şi iubit de copiii satului. ,,Clocotea viaţa şi sănătatea în el” spune un martor contemporan (idem). Iosif Şterca Şuluţiu relatează prima întâlnire din copilărie cu Avrămuţ: ,,Avrămuţ stătea în mijlocul curţii în cămaşă lungă, încins peste mijloc cu un şerpărel neted, frumos cusut, iar pe cap o pălăriuţă neagră cu ciucuri roşii”. ,,Atât de iute la luat fiul de iobag pe domnişorul venit în vizită tutuindu-l şi târându-l în hoinăreala sa necontenită că a trebuit să fie dojenit de maică-sa” (Şuluţiu, 1897).
Istoricul şcolar
Şcolile în care va învăţa Avrămuţ erau foarte apreciate de ţăranii în regiunile din munţii Apuseni. Învăţătorul în satul Neagra-unde va absolvi primele două clase- Avrămuţ era Mihai Gomboş cel care va deveni întemeietorul unei linii tradiţionale de cărturari dedicaţi total Neamului Românesc şi care vor emancipa pas cu pas viaţa intelectuală a noilor generaţii de moţi. Se spune că la primul examen Avrămuţ a uimit pe toţi fruntaşii satului care veniseră să asiste la eveniment. A primit calificativul ,,foarte bine” la toate întrebările şi drept răsplată aceşti bătrâni venerabili i-au dăruit o sumă importantă de galbeni. Copilul Avram Iancu nu a vrut să primească banii şi a spus că toată cinstea i se cuvine învăţătorului său.
Deoarece a avut rezultate bune este mutat la şcoala din Câmpeni unde are ca dascăl pe Moise Ioanette ,,un om plin de râvnă pentru ridicarea poporului”. Mutarea în orăşelul de munte apare ca un indiciu că elevul învăţa bine şi merita dus la şcoli mai înalte.
În toamna anului 1837 se evidenţiază ca elev al gimnaziului din Zlatna condus de clericii catolici. Copilul Iancu avea deja 13 ani. Aici se preda în limba latina dar ca orice român nu va avea greutăţi de adaptare în această comunicare familiară. Este centrat cu seriozitate pe sarcinile şcolare şi cu o extraordinară determinare intelectuală obţine cele mai mari note la cele 4 materii studiate. Profesorii sunt uimiţi nu doar de voinţa sa ci şi atributele inteligenţei sale deosebite. Se va plasa timp de 4 ani printre primii elevi ai gimnaziului catolic. Şcoala este influenţată de specificul catolicismului maghiar. De aceea Iancu va fi nevoit să studieze şi catehismul catolic. În matricola gimnazială el apare acum ca fiind de confesiune greco-catolic, dar în anii următori apare din nou de confesiune ortodoxă. Se pare că tătăl său a intervenit cu fermitate pentru a înlătura măsura de forţă prin care erau determinaţi elevii să părăsească credinţa ortodoxă. La terminarea cursurilor contemporanii îl descriu: ,,Avram este un adolescent bine făcut destul de înalt cu bucle blonde şi ochii de culoare deschisă”. Avram îşi va continua studiile la şcolile din Cluj. Tatăl său speră să-l poată susţine financiar până la terminarea studiilor.
Din 1841 Avram Iancu parcurge materiile şcolare în clasa superioară de umanităţi la liceul Piariştilor din Cluj, şi totodată va absolvi cele două clase de filosofie. Se menţine între studenţii foarte buni ai cursului de filosofie. După anul 1844 îşi alege specializarea la Drept. În acest timp locuieşte la o familie ungurească Bokor originară din Cămpeni. Se integrează în viaţa academică studenţească participă la petreceri academice dar nu uită să-şi ajute colegii săraci cu cărţi, cu haine şi uneori chiar cu bani. Numărul românilor care sunt înscrişi la cursurile facultăţii de drept este ridicat. Majoritatea acestora îi vor deveni camarazi de luptă în Revoluţie. La acel timp Iancu nu va demonstra aptitudini literare dar se va afirma ca om de drept, de acţiune şi voinţă bărbătească.
Istoricul aprentării psihice în familia de origine
Moţii luptau din greu pentru a-şi asigura existenţa. Făceau drumuri lungi şi obositoare în târguri, în zona de câmpie pentru a-şi cumpăra alimentele necesare. Imaginea moţului mergând în urma căluţului de munte încărcat cu ciubere, doniţe şi cercuri de butoaie pentru a le vinde şi a-şi cumpăra ,,farină” devenise familiară în toată ţara. În condiţiile în care administraţia austriacă a domeniului Zlatnei făcea totul pentru ca iobagii fiscali să consume cât mai puţin şi dar să aducă în schimb maximum de beneficii fiscului habsburgic, jugul asupririi sociale devenea de nesuportat (Badea., Bodea., 1976).
Ce atmosferă de pace şi înţelegere era într-un cămin de ţărani credincioşi şi blânzi ne putem uşor închipui. Copiii nu înţelegeau încă ticăloasele orânduiri omeneşti, dar pe timp ce trece ei cresc şi încep a pricepe cuvintele părinţilor care descriu nedreptăţile şi aceste concepte li se vor întipări în suflete pentru totdeauna. Frânturi de fraze care evidenţiază nedreptatea sau lipsa libertăţii, vor avea un impact emoţional major şi îi vor marca psihologic pentru toată viaţa. Respectuos faţă de autorităţi tatăl lui Iancu ştie să se menţină pe calea cea dreaptă. În sânul familiei însă va răbufni şi va acuza nedreptatea generată de conducătorii unguri şi de austrieci. Cei doi copii vor auzi pe părinţi vorbind de numele lui Horea, eroul moţ din Albac. Tragedia lui pare să le fi aprins visul dulce al libertăţii. Dorul de libertate sădit în sufletul lui Iancu încă din copilărie nu se va stinge niciodată. Povestea copilăriei eroului nostru nu e însă din păcate prea bogată în date şi amănunte. Din punct de vedere al apartenenţei şi filiaţiei străbune psihologic Iancu era sigur de descendenţa sa cel puţin spirituală dacă nu directă din străbunicul său Horea pe care-l purta în inimă şi în minte ca model de acţiune şi înţelepciune.
Dorul şi dorinţa de libertate şi dreptate, organice şi ancestrale sau amplificat în mintea şi inima sensibilă a copilului de moţ. Fapta de hotărâre şi acţiune a înaintaşului său în credinţă şi idealuri Horea, (nu trecuseră decât 50 de ani de la răscoala din 1784), în gândul şi simţirea tânărului moţ luase proporţii uriaşe. Avram Iancu s-a mărturisit la un moment dat unui prieten de idei şi idealuri revoluţionare, ungurul Vasvari Pal, că este înrudit cu nemijlocit, spiritual şi de spiţă cu Horea al cărui nepot se mândrea a fi. Aceasta este motivaţia pentru care un tribun al revoluţiei ardelene - Aron Crainic- îl numea la 1872 Avram Iancu Horea (Pascu, 1972).
Folclorul moţilor era şi este bogat în basme. Astfel povestea unui personaj mitic -Cegheran Viteazul - are o deosebită semnificaţie pentru dezvoltarea psihologică lui Avram Iancu în copilărie; este povestea unui voinic din partea locului care a fost înşelat de un stăpânitor din vremuri străvechi numitul-,,Minciros împărat”!!!. Probabil că acest împărat era unul din ,,regii” nomazi care au apărut ca şi zmeii în mitologia populară şi ale căror fapte erau caracterizate de necinste şi înşelătorie. Mentalul colectiv le-a păstrat şi le-a transmis în tradiţia narativă a moţilor. Odată cu aceste basme mintea copilului Avrămuţ a memorat şi poveştile despre Horea şi soarta sa. Şi aşa cum Horea a fost înşelat de împărat în urmă cu 50 de ani la fel şi Avram Iancu va fi minţit fără ruşine de hegemonul din Viena, Frantz Iosef. Se pare că a fost o indentificare a eroului cu soarta unui alt erou înşelat care mai apoi s-a împlinit.
După cum ne spune biograful Sterca Şuluţiu în copilărie Iancu a fost impresionat amarnic văzând cum pandurii băteau cu vergile pe sătenii din Vidra găsiţi vinovaţi de încălcarea a legilor austriece (pentru că luau lemne din pădurea lor) dar devenită prin rapt criminal proprietate a fiscului imperial austriac. Se spune că odată Avrămuţ a protestat în faţa tatălui său: ,,Tată, nu e bună rânduiala de acum! Trebuie schimbată!Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi iar alţi să crape de sătui” ! (Ursu, 1966).
Nicolae Buta arată în cercetările sale că şi mediul natural al munţilor Apuseni a avut o mare importanţă în dezvoltarea caracterului său. ,,E firesc, prin urmare, ca sufletul omenesc mai ales un suflet asa de sensibil ca al lui lancu să aspire în scurta durata a vieţii sale la ce este etern, nu numai în cadrele naturii exterioare, ci şi în cadrele reduse ale uncí vieţi singuratice la echilibru, la dreptate” (Buta, 1924).
- Va urma -