„Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie tu singur ești acel ce-a dat viață frumosului meu stil ce-mi e mândrie” (Dante Alighieri, Cântul I)

 Pe admirabilul nostru filosof creștin - Petre Țuțea, l-am admirat ca pe un templu celest privind divina sa înțelepciune ortodoxă din al cărei izvor, omenirea își merită cu prisosință savoarea și splendoarea. Cu înțelepciunea lui a atins marginile lumii, iar cu faima demnității și onoarei stelele cerului. Pilda lui a înmugurit gândul, a înflorit graiul, a odrăslit rodul faptei frumoase, țîșnind în torentul prezent al desăvârșirii viitoare.

Adeseori printr-o minune deosebită, Mântuitorul Hristos ori Maica Domnului – Maria, pe care filosoful nostru i-a adorat cel mai mult, datorită jertfei și dragostei marelui nostru gânditor și împotriva oricărei înțelegeri omenești, ne sprijină și ne ocrotește Neamul, întru dăinuirea lui misionară și mesianică.

Mi-ar fi plăcut să se numească Pavel, care să fie „cât Mediterana”, așa cum l-a numit el pe cel mai mare Apostol, dar mama, frumoasa, evlavioasa mușceleanca Maria de Argeș, i-a dăruit numele tatălui, vrednicul de pomenire și dăruire, preotul Petre. Oricum, înțelepciunea sa și dragostea lui pentru Neam și Dumnezeu îl poate gratula cu cognomenul Durante, cuvânt pelasgo-get, din a cărui tulpină a țâșnit pentru Roma, marele dacolatin Dante Aligheri, iar pentru Națiunea noastră, marele dacoromân Petre Țuțea, ce va dura, pururea întru veșnicia Seminției noastre primordiale.

Cromatica, semantica și simfonia numelui pelasg – Durante, mai semnifică prin seva lui însăși, izvorul omeniei ce susură prin limpezimea frumoasă a sufletului: har, dor, strălucire, iubire, dăinuire. Viața sa cumpătată, sacra suferință, demnitatea credinței, înveșnicirea tradiției, apoteoza Neamului, jertfirea întru Adevăr și Frumos, i-au odrăslit dulci roade bogate în adevăruri istorice, filosofice ori teologice în care a crescut Pomul cunoștiinței lui - „Între Dumnezeu și Neamul meu”.

Cu mierea Adevărului divin s-a cuminecat ca fiu ales al Națiunii, hărăzite de Dumnezeu întru marile ei înfăptuiri hristico-mesianice, universale. Frumusețea lui fizico-moral-spirituală l-a călăuzit spre filosofie - acel izvor dăruit Neamului nostru pelasgo-get, dintru fașa ontologică și, pentru ca nici o parte a filosofiei să nu-i rămână necunoscută s-a cufundat cu mintea lui ascuțită în adâncurile cele mai tainice ale teologiei ortodoxe.

Înfăptuirea dorinței nu s-a lăsat prea mult așteptată, căci prin prinosul suferinței jertfelnice din temnițele regimului concentraționar, prin harul Duhului Sfânt a priceput ceea ce puțină minte omenească poate pricepe aici pe pământ, despre esența divină și despre celelelte inteligențe separate – cele nouă ceruri angelice...

Pe vremea când albastrul cerului hristic a împodobit verdele Pământului dacic al Fecioarei Maria, cu frumusețea spirituală a geniului argeșean și profet al Neamului – Petre Țuțea, Dacoromânia s-a răsfrânt în Aura Eroismului, reflectat pururea în Icoana Martiriului cu sclipiri valahe Durante...

Harul, erudiția, jertfa, mărturisirea i-au adus marelui gânditor creștin - Petre Țuțea, cununa ortodoxă a laurului celest: nemurirea spirituală!