„Frumuseţea va mântui lumea!” (Fiodor Mihailovici Dostoievski)

Marele scriitor rus creştin ortodox Fiodor Dostoievski s-a referit în expresia sa genială la frumusețea absolută care este Dumnezeu - Mântuitorul lumii.

Frumuseţea Feminină este cea care provoacă creaţia, civilizaţia şi cultura omenirii. Elita spiritual-creştină a Naţiuni Ortodoxe Române se naşte prin Voinţa lui Dumnezeu în concordanţă cu aspiraţiile, virtuţiile, misiunea proprie şi universală a Neamului, exprimate serafic, filocalic şi sofianic prin: suferinţă, jertfă, dragoste, frumuseţe, spirit, respectiv prin Crucea ca temei a biruinţei şi a Învierii. În fiinţa Românilor, respectiv a dacoromâncelor plămădite de Dumnezeu, răsar legile inimii şi ale duhului: Jertfa întru Adevăr, Libertatea întru Spirit şi Iubirea întru Frumos.

Femeia dacoromână prin frumuseţe şi spirit, prin jertfă şi iubire, prin sensul ei şi taina sensibilităţii este una dintre marile miracole ale lumii hărăzită de Dumnezeu. De aceea, se „explică originea sensibilităţii feminine a marilor mistici.” (Paul Evdokimov, Femeia şi Mântuirea Lumii, prefaţa Olivier Clement, trad. Gabriela Moldoveanu, Bucureşti,Ed. Christiana, 1995, p. 160)

Elena Ghica - Dora d'Istria - Sybila Valahă  

Elena Ghica s-a născut în familia Caterinei Faca/Facca, naţionalitate elenă şi prinţul Mihai Ghica, mare Ban al Craiovei, fratele domnitorilor Grigorie al IV-lea Ghica (1822-1828) şi Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842). Seva genealogică vine prin Gheorghe Ghica, armân din Zagoria-Macedonia, ajuns în fanar, apoi domn al Moldovei (1658-1659) şi al Ţării Româneşti (1659-1660).

Mihai Ghica a fost un pasionat de arheologie şi numismatică, membru al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odessa, iar mama a fost prima româncă traducătoare şi publicistă, care a tradus lucrarea De l’education des enfants, Paris, Baudouin freres, 1824 - Pentru educaţia copiilor. (Dora d’Istria, Gli Albanesi in Rumenia, 1871)

Cezar Bolliac aducea mărturie despre frumuseţea feminină a dacoromâncelor, precum că, mama Elenei Catinca şi Mariţica spătarului Costache Ghica, „erau cele mai frumoase femei ale timpului, din câte s-au văzut în societatea bucureşteană”. Geniul precoce a îndrumat-o spre studiul limbilor de la vârsta de 5 ani, greaca veche şi modernă, latina, engleza, franceza, germana, italiana. A avut privilegiul de a studia cu marii dascăli ai vremii, G.G.Papadopol şi J.A.Vaillant, primul dându-i măsura cuvenită, „Geniul ei precoce, bunătatea îngerească a inimii, o făcură obiectul adoraţiunii a lor săi şi o podoabă preţioasă a curţii principelui Alexandru”.

Armand Pommier a reuşit să-i redea cu fidelitate chipul prinţesei Elena Ghica: „Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare strălucitoare, subliniată de tonuri roze, şi animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante şi vii respirau bunătatea şi bunăvoinţa; părul şaten încorona fruntea sa largă bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului”.

După uzurparea lui Alexandru Dimitrie Ghica, în 1842, întreaga familie a Elenei, alături de unchiul Alexandru au plecat într-un exil voluntar de 7 ani în Europa, unde prinţesa a cunoscut marile curţi, Viena, Berlin, Dresda, Veneţia şi capetele lor încoronate, dar şi pe mentorul ei Alexander von Humboldt (1769-1859), naturalist, geograf, călător, fratele lui Wilhelm von Humboldt, întemeietorul Universităţii din Berlin (1810), aprofundându-şi studiile în pictură, muzică, istoria literaturii, sociologia şi religia. Familia Elenei s-a întors în Patrie la finele anului 1848, iar în Februarie 1849, s-a căsătorit cu prinţul Aleksandr Kolţov-Masalski, descendent din normandul Rurik (862-879) întemeietorul statului rus, căsătorie care n-a durat, fiindcă atitudinea naţionalistă a prinţesei faţă de Principatele Române în relaţia cu Rusia, au pus-o în postura de a părăsi Sankt Petersburgul, definitiv şi fără soţ. A fost momentul când s-a logodit definitiv cu Cultura, adoptând pentru eternitate numele literar de Dora d’Istria, nume ce presupune „Dor de Istria” – numele anticei Cetăţi dintre Casimcea şi lacul Sinoe, sau Dor de Istros”- Dor de Dunăre, străveghetorul fluviu.

Pasiunea de alpinism, i-a înteţit zborul spre vârful Monch din Alpii Eleveţieni (4105 m), pe care l-a urcat ca prima femeie în 11 Iunie 1855, punându-i pe creastă tricolorul Valahie, alb-galben-albastru pe care era bodat cu litere aurii Valahia. A urmat apoi vârful Mont Blanc, la 1 Iunie 1860, fiind a treia femeie care l-a escaladat. (Geo Şerban, La Suisse allemande et l’ascension du Moench, 1856). După alpinism, tir şi călărie a participat cu două peisaje la muzeul Ermitaj, obţinând medalia de argint, după ce debutase în 1845 la Dresda. A vizitat Grecia, Beoţia, Focida, Aetolia, Peloponez, Muntele Athos, Elveţia, iar în Italia, Napoli, Torino, Genova, Florenţa, unde şi-a cumpărat casa care-i va purta numele „Villa d’Istria”. În anul 1867, parlamentul elen a emis o lege specială pentru prinţesa noastră dacoromâncă, acordându-i calitatea de cetăţean de onoare al Atenei, prima demnitate acordată unei femei, primul privilegiat fiind Lordul George Gordon Byron.

Dora d’Istria s-a bucurat de aprecierile unor mari personalităţi: Amalia de Oldenburg, regina Greciei, Frederic Wilhelm al IV-lea regele Prusiei, Pedro al II-lea D’Alcantara, împăratul Braziliei, baronul Ozeroff, Frederika Bremer, scriitoare suedeză, Edgar Quinet, Zef Serembe, poet albanez, Gaspare Gorresio, Tullo Massarani, Michele Amari, Graziado Isaia Ascoli, Giovenale Vegezzi Ruscalla etc. Cu ocazia venirii în Regatul Român în 1875-1876, regele Carol I, i-a acordat Ordinul şi medalia „Bene Merenti”, prin Decret Regal, fiind prima femeie care a beneficiat de această preţuire regală.

Elena Ghica - Dora d’Istria s-a bucurat de admiraţia lui George Bariţiu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu, Radu Ionescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Gheorghe Ionescu-Gion, care mărturisea: „Dora d’Istria a voit să facă totul. A tractat (tratat) istoria popoarelor balcanice, dar a tractat şi folclorul lor, a scris despre situaţiunea lor politică, dar a scris şi despre situaţiunea femeii în Orient şi de pretutindeni; s-a ocupat cu plantarea arborilor exotici în Toscana, dar s-a ocupat şi cu istoria şi critica artistică a picturei şi a sculpturei. A fost o eminentă ziaristă pe care, nu cerinţa imperativă şi inexorabilă a foii zilnice, ci bogăţia şi noutatea subiectelor o îndemnau să producă mult şi de toate felurile...”.

 

Marchizul de Villemer/ Charles Yriarte, redactorul şef al revistei Le monde illustre, Paris, sublinia că: „Dora d’Istria a citit totul şi a adnotat totul; ea vorbeşte corect nouă limbi şi le scrie cu mare eleganţă, fiind unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.”

Heinrich Kurz, scriitor, istoric literar o compara cu Madame de  Stael - gloria literelor germane şi franceze de la începutul secolului al XIX-lea; alţii, care o venerau, o apropiau de scriitoarea George Sand şi contesa Marie d’Agoult/ Daniel Stern.

Şirul admiraţiilor a continuat prin dr. Adam Wolf, profesor la Universitatea Graz, istoricul Mariei Tereza, Richard Cortambert, critic francez, E. Lovinescu, Carlo Francesco Gabba, profesor la Universitatea Pisa, Angelo de Gubernatis, scriitor, lingvist, orientalist, Antonio D’Alessandri, Universitatea Roma, George Enache, Universitatea Dunărea de Jos-Galaţi, Ileana Mihăilă, Univ. Bucureşti, Liviu Bordaş. Scrierile sale aparţinând unei creaţii de trei decenii în original sau în traduceri au apărut în Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, România, S.U.A.

Europa apuseană o considera „una dintre cele mai respectate voci ale timpului său”.

 

Multe enciclopedii de referinţă s-au întrecut s-o cuprindă în paginile lor, precum şi multe academii şi societăţi care i-au adus binemeritata cinstire enciclopedică:

Membru onorific al Societăţii de Arheologie Atena, 28 mai 1860; mb. onor. al Societe Geographique de France, 19 ian.1866; mb. coresp. al Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti-Veneţia, 8 martie 1868; mb. onor. al Academiei de Fizică-matematică şi statistică-Italia 18, iunie 1868; mb. onor. al Syllogos Ellinikos din Constantinopol, 8 aug. 1870; preşedinte onor. al Elicon-Societate literară-Smirna-Asia, 17 martie 1871; mb. emerit al Academiei Raffaello-Urbino, 17 dec. 1871; vicepreşedinte onor. al Asociaţiei Femeilor din Grecia pentru instruirea femeilor, 11 sept. 1872; mb. al Societăţii pentru L’incremento de Teatro-Italia, Florenţa, 21 ian. 1872; mb. al Accademia dei Quiriti-Roma, 1873; mb. onor. al Accademia Pittagorica-Neapoli, 24 mai 1873; mb. onor. al Academie Nationale de Lettres-Barcelona, mb. al Institutului Arheologic din Buenos Aires, 30 mai 1873; preşedinte onor. al societăţii El Chark – Constantinopol, 20 april. 1873; Meister al Freie Deutsche Hochstiff – Frankfurt; mb. al Societa italiana per gli studi orientali, 9 nov. 1873, devenită Accademia Orientale din 1877; mb. onor. al Minerva- Trieste; mb. al Accademia Nazionale dei Lincei.

Dora d’Istria s-a urcat cu Dorul la ceruri în 17 Noiembrie 1888 din Florenţa.

 

Alături de Ana contesă de Noailles, Martha Bibescu şi Elena Văcărescu, Dora d’Istria formează salba de prinţese frumoase dacoromânce care au fermecat Europa prin cultura, rafinamentul şi spiritul lor creator. Posteritatea i-a adăugat lângă blazonul princiar şi sceptrul geniului spiritual. Cel mai realizat portret pe pânză i-a aparţinut lui Petre Mateescu, unde personajul ţine o carte în mână, profilându-şi silueta princiară pe întinsul mării agitate (1876).

Galina Răduleanu, doctor în medicină

 

Galina Răduleanu s-a născut în familia preotului basarabean cu vocaţie Boris Răduleanu, autorul celebrului tratat dogmatic Parusia. Părintele şi-a crescut şi educat copiii, Mircea şi Galina în spiritul dragostei de Dumnezeu şi a iubirii de Patrie. Galina a dat primul test de patriotism înflăcărat în clasa a VIII-a, pe când era liceană, cu cruciuliţa prinsă pe o panglică tricoloră la gât, în ora de dirigenţie pe tema Patriotism, răspunzând: Patriotism înseamnă să-l iubeşti pe Dumnezeu şi pe rege! La orele de română se făcea apologia tătucului, care a înrobit popoarele prin proletariatul marxist, pe care Galina îl caricaturiza cu satiră şi dispreţ într-un carneţel, dar prin grija responsabilei U.T.C. a ajuns la directoare, iar aceasta a alarmat inchizitoarea inspectoare, care a luat foc, interogând-o după metoda Makarenko.

Întrebare: „Recunoşti că Stalin e un geniu”? Răspunsul Galinei a fost promt: „Nu ştiu, nu l-am cunoscut personal”. Sentinţa a fost pe măsura răspunsului, eliminarea din şcoală. Avea 17 ani. A vrut să ia calea partizanilor, dar a ajuns magazioneră la o tipografie. Providenţa a ajutat-o însă să termine la fără frecvenţă într-un an clasele a IX, X şi XI-a, apoi a intrat la Facultatea de Medicină din Cluj pe care a absolvit-o cu brio. După un început de carieră promiţător a venit arestarea, care nu i-a ocolit nici pe părintele său, nici pe fratele drag. Era într-o Vinere, 23 Septembrie 1960.

A făcut cunoştinţă cu sinistrele închisori Jilava, Arad şi Oradea, trăind suferinţa, umilinţa, batjocura, frigul, foamea, dorul de familie, de neam, dar şi demnitatea, curajul, răbdarea, ruga, poezia lui Eminescu, a lui Radu Gyr, întărirea credinţei, iubirea de străbuni şi de Dumnezeu, despre care vorbeşte în autobiografia sa, Repetiţie la moarte... din spatele gratiilor, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti-2013. Manuscrisul înainte de a fi terminat a plecat în Franţa în 1966 şi s-a întors în 1990.

Alături de binecuvântarea Maicii Domnului, de purtarea de grijă a Mântuitorului Hristos, de rugile părintelui Boris, alte două puteri angelice i-au dat aripi sufletului: Mihail Eminescu şi Radu Gyr, care au aşezat-o pururea în Pantheonul spiritualităţii şi demnităţii dacoromâne. „« Veghetorul » meu constant a fost Eminescu. În închisoare, fiecare zi, aproape fiecare ceas şi-a avut versul şi melodia sa” (Repetiţie..., p. 77).

Poezia lui Radu Gyr o cuprindea ca o tainică adiere celestă venită de sus sau ca o vibraţie misterioasă, ancestrală ţâşnită din străfundurile serafice ale Străbunilor. „Cu vele rupte ne-am retras/ în golful rănilor de-acum/ şi totuşi ce suav parfum/ în sânge încă ne-a rămas...// Înfrânţi - şi n-am căzut deloc,/ învinşi - şi-o luptă n-am pierdut,/ n-am sângerat decât în lut/ şi suntem numai răni de foc.”

 

Ziua de 23 Iunie 1964, a venit ca o Zi de Înviere, aducându-i eliberarea. A ajuns un smerit şi distins medic psihiatru. Mi-am trăit  profesia ca fiind însuşi sensul vieţii mele!