„Într-atât de mult soarta le-a fost favorabilă în războaie și într-atât succesele au depășit speranțele și părerile oamenilor”. (Francesco Petrarca)

Parții sau parnii - triburi traco-iraniene nordice care au penetrat imperiul Persan, altă ramură a Marelui Trunchi trac. Statul part s-a format în jurul Cetăților Dara și Asac, cu capitala la Partava Nisa - Așezarea Parților, după destrămarea imperiilor trace persan și macedonean. „În vremea Titanilor, imperiul rasei pelasge sau aramaice se extindea și dincolo de Tigru, peste Assyria, Persia, Bactria și celelalte regiuni ale Asiei vechi. În acele timpuri, domnia politică a rasei pelasge se întindea și dincolo de Fenicia, peste Eufrat și Tigru, până în regiunile cele mai îndepărtate ale Asiei orientale.” (Homer, Odiseea, Cartea a VII-a; Hans Christian Huf, Tainele istoriei, Saeculum I.O-Vestala, 1999; Robert Charroux, Istoria necunoscută a oamenilor, 1999)

Imperiul Atlant își avea centrul pe țărmul apusean al Mării Negre - Marea Albastră, fiind pomenită în dialogurile Marelui filosof trac Platon, ca Marea Atlantă. În vechime Strâmtorile Gibraltar și Bosphor se numeau Coloanele lui Heracles - Hercule. (Virgiliu, Eneida,VIII, 102, 172, 271; Titus Livius, Historia „Ab urbe condita”, 23,3) „Am survolat, mărturisește cercetătorul Adrian Bucurescu, Iranul, Afganistanul, Pachistanul și India care, în străvechime, au făcut parte din al șaselea regat atlant.” (Adrian Bucurescu, Atlanții din Carpați, Ed. Obiectiv-Craiova, p. 10)

Anul atlant începea la 21 Decembrie. Prima lună care era închinată lui Kronos se termina la 19 Ianuarie și ținea de zodia Capricorn. Lui Kronos i s-a mai spus și Ianus – „Primul”, veghetorul cu două fețe. A doua lună din 20 Ianuarie până în 18 Februarie era dedicată lui Poseidon, fiul lui Kronos și aparținea zodiei Vărsător. A treia lună începând cu 19 Februarie până în 21 Martie era închinată lui Atlas, fiul lui Poseidon și al lui Kleitho. Lui Atlas i se mai spunea Triton – „Cavalerul”; A Treilea; dar și Alutus, Cel Iute, Pe Cal, Curgător. (Adrian Bucurescu, op.cit.,p.143)

Mithradates I

După șirul de victorii ale lui Antiochos al III-lea urcat pe tronul Seleucizilor din Babilonia, dinastia creată de Seleucos I - Nikator, ilustru general, fostul comandant al celebrei cavalerii hetaire, apoi diadoh al Împăratului Alexandru cel Mare, era doar o chestiune de timp eliminarea totală ori parțială a parților din istorie. În ciuda întăririi deosebite a monarhiei Seleucizilor sub Antiochos, Parția care n-a căzut pradă traiului sedentar al perșilor, a început încet, încet să se revigoreze. Momentul certurilor dinastice în regalitatea Seleucizilor și setea de invazie a romanilor a fost dorit și aprig așteptat de parți. El a coincis cu venirea unui mare izbăvitor cu numele predestinat de Mithradates I Philoelenul (171-138 î.Hr.), cel care a transformat satrapia într-un stat suveran și expansiv.

Eroul part și-a așezat granița statului pe malul Eufratului, după cucerirea Mediei și Persiei. A supus apoi sudul Bactriei și Afganistanul până la poalele munților Afgani, depășind în putere regatul Seleucizilor, din care mai smulge apoi două mari satrapii, Elamul și Babilonia. Disperați Seleucizii încearcă recuperarea acelor teritorii, dar demersul lor în anul 143 î.Hr., dincolo de eșec s-a soldat și cu capturarea suveranului Demetrios al II-lea - Nikator în anul 140 î.Hr.

Regalul prizonier ajunge oaspetele de seamă al învingătorului, care îl face ginere, dându-i de soție pe fiica sa, prințesa Rodoguna. Fenomen similar cu cel al Marelui Rege al geto-dacilor Dromichaites, cu vărul vrăjmaș Lisimah. Astfel, Mithradates I își face din dușman un aliat puternic, urcându-și strălucirea sa imperială la titlul de „rege al regilor”. „Reflex al acestei situații este adoptarea titlului de Basileus Megas - Mare Rege de către Mithradates I și faptul că el este primul rege part care bate monedă cu propriul său portret.” (Horia C. Matei, Civilizația Lumii Antice - Mic dicționar biografic, Ed. Eminescu, București-1983, p. 329).

Mare legislator, deosebit de apreciat de grecii-traci și bun organizator, Mithradates I și-a consolidat imperiul stabilind o armonie între supuși, prin neamestecul în populațiile vasale pe de o parte, iar pe de altă parte și-a continuat tradiția străbună a simplității și purității parților, prin întărirea și mărturisirea în rândul acestora a cultului strămoșilor – zeul Mithra, fiul lui Zurvan = tatăl măreției. Astfel, Mithra, cel născut din stâncă a devenit protectorul dinastiei Mithradates, care de altfel Mithradates, înseamnă „cel ieșit Mithra” și suveran al lumii.

Mithra - reprezentat ca un tânăr impunător, înveșmântat cu o tunică scurtă, o mantie fluturândă și o beretă frigiană. La vechii indieni și perși era venerat ca zeu al luminii și al faptelor bune, identificat cu Soarele. Și romanii l-au cinstit ridicându-i numeroase temple (George Lăzărescu, Dicționar de Mitologie, Ed. Ion Creangă, București-1979).

După cucerirea Mesopotamiei cu vestita Cetate Seleucia - puterea Seleucizilor, Mithradates I, pentru a-și feri oștenii de proastele moravuri ale Seleuciei elene, și-a fixat capitala peste fluviul Tigru la Ctesiphon, unde și-a ridicat palatul regal.  Mithraismul, a creat în tradiția parților mitul mesianic. După Răsăritul domniei strălucite a lui Mithradates I, a urmat apusul prin invazia triburilor scite venite din Turkestan în anul 138 î.Hr. Pentru moment sciții au fost opriți, dar moartea suveranului part în 138 î.Hr., îi ispitește pe războinicii sciți să râvnească la izbânda lor.

Mithradates al II-lea, supranumit cel Mare

Anul 92 î.Hr., este un an de cumpănă pentru romani. Tăvălugul roman rostogolit de iscusitul general Sulla, după ce a zdrobit orice opoziție în stânga și în dreapta a fost oprit de excepționala Cavalerie partă. Faima parților a încremenit legiunile lui Sulla dincolo de Eufrat. A urmat spaima și alungarea sciților și readucerea Babilonului în imperiu, anexând totodată și teritoriile de est ale fostului imperiu persan al lui Darius cel Mare. A urmat cucerirea Armeniei, Siriei de Sud, celebrul „Marele drum al mătăsii” și Mediterana Orientală, peste care parții vor domina vreme de aproape 3 veacuri.

Regatul part a atins prin iscusința lui Mithradates cel Mare, un vestit apogeu, refăcând astfel fostul imperiu persan sub o nouă glorie în care va înflori  dinastia Arsacizilor. Cel mai renumit vlăstar al ei a fost  Mithradates VI, Eupator - cel Mare. Legenda spune că la nașterea viitorului mare rege, în anul 132 î.Hr., dar și la urcarea lui pe tron, în anul 112 î.Hr., o cometă strălucitoare, „trimisă de zeul Mithra” a luminat cerul vreme de 70 de zile, părând înveșmântat într-o imensă mantie de purpură de foc.

Legenda mithraismului grăiește că Zeul lor se întoarce din când în când printre credincioșii săi, astfel încât vedeau în Mithradates al VI-lea Eupator, o încarnare a marelui Zeu. De mic copil, vlăstarul regal este inițiat în arta militară, învățat să lupte, să călărească, să mărșăluiască ca un ostaș, să se călească alături de soldații trecuți prin focul luptelor. La vârsta de 12 ani Mithradates este obligat să părăsească curtea regală în urma asasinării tatălui său, grație complotului pus la cale de mama sa, regina Laodice, care îl prefera pe tronul Pontului pe fratele lui. În perioada retragerii sale forțate, de la palat și-a completat destul de temeinic pregătirea militară, învățătura moral-religioasă și o cultura spirituală neegalată în vremea sa.

Mithradates al VI-lea, era înzestrat cu o rară inteligență, o frumusețe strălucitoare, un curaj nefiresc, o intuiție mai puțin obișnuită și o deosebită capacitate de sinteză și analiză, prefigurând viitorul strălucitor și măreț, prezis de cometa destinului său la naștere și la primirea sceptrului regal. Suferința în urma pierderii tatălui, prin conjurația mamei, durerea, curajul, răbdarea, istețimea, ascultarea de învățătorii săi, precum și încrederea nemărginită în sine sub steaua veghetoare a Zeului Mithra, l-au transformat într-un mare luptător.

Mithradates al VI-lea a rămas celebru în istorie ca un, „soldat prin curajul său ieșit din comun, general prin înțelepciunea cu care-și copleșea locotenenții, stăpân peste o cultură care, îndeobște, se întâlnește în vremea Renașterii, inclusiv vaste cunoștiințe medicale și de chimia otrăvurilor, vorbind curent în 23 de limbi și dialecte...” (Iohanna Șarambei, Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-București, 1983, p. 212).

Anul 111 î.Hr, i-a fost favorabil marelui prinț part, care a reușit în urma unei revolte de palat, să-și îndepărteze dușmanii de sânge, respectiv mama și fratele.

Imediat a grăbit reconstrucția internă, punând bazele pe reorganizarea armatei și în mod expres Cavaleria, întărirea și mărirea oștirii care-l va face nemuritor între Eroii antichității. În fruntea armatei l-a numit inspirat pe generalul Diophantes, care și-a trecut oștile peste Pontul Euxin, izbind fulgerător Bosforul cimmerian – zona Kerci din Crimeea și Chersonesul tauric tot în Crimeea. Cucerirea sa s-a întins apoi asupra coloniilor grecești Phanagoreea și Panticapeea în anul 107 î.Hr.

Stăpânirea lui Mithradates al VI-lea, devenit între timp cel Mare, controla principala cale a grâului, ce cobora din grânarul nordpontic pe Don, apoi peste Azov și Pontul Euxin. În anul 95 î.Hr., Mithradates cel Mare a încheiat un tratat de alianță mutuală și de împărțire în zone de influență a Asiei Mici, cu regele Armeniei trace Tigranes al II-lea. Partului i-a revenit jumătatea nordică a Asiei Mici, cu întregul litoral al Pontului Euxin, rezervându-și dreptul de agresiune în Grecia peninsulară, peste interesele romanilor, vizând în mod expres Capadocia și Bithynia, aliata romanilor. După cucerirea Bithyniei, marele Part a ridicat cetățile grecești care i-au făcut o primire triumfală, de partea lui contra Romei, care-l considera „cel mai capabil dușman al lor în Oriennt.” A urmat primirea Cetăților Efes și Atena fără luptă, dar în 85 î.Hr., a fost silit să încheie pace cu Roma, care va încălca armistițiul în anul 82, pentru a mai recupera ceva, dar este înfrântă zdrobitor, privind apoi cu umilire alipirea Cappadociei la Pontul part.

Anul 74 î.Hr., i-a adus Romei o nouă înfrângere a armatei sale conduse de consulul Cota, dar Eupatorul și-a transformat victoria într-un eșec, prin epuizarea oștirii în lungul asediu de la Cyzic, fiind înfrânt de generalul Lucullus. Mithradates VI s-a refugiat la ginerele-aliat Tigranes al Armeniei, în anul 71 î.Hr. Revolta legionarilor lui Lucullus, a permis întoarcerea partului pe tron. Părăsit de sprijinul grecilor Mithradates VI, s-a retras în Panticapeea, unde moare în anul 63 Î.Hr. „Acest Hannibal al Orientului, cum îl considera senatul roman, trebuia să piară, iar frumosul său regat să intre în compunerea provinciilor asiatice ale Romei.” (ibid, p. 215)

Regele...

„...În mâinile ce le-au desfășurat/ La dus, se-ntorc și flamurile noastre./ Asemeni unui pâlc de vânători/ Vin mândrii noștri cu mâini roșite/ În măcelul groaznic al vrășmașilor./ Deschideți și primiți pe-nvingători!//... Cu sânge-a plătit sângele; bătaia/ Bătăii a răspuns; cu vlaga vlaga/ S-a războit, puterea cu puterea.” (William Shakespeare, Opere, Ed. de Stat pentru Literatură și Artă, București-1955)

Notă - Ciclul: Eroi legendari ai Trunchiului pelasgo-traco-geto-dac. Articol dedicat vâlceanului meu drag, un vechi și bun colaborator Ion Măldărescu și tuturor iubitorilor de alethinon logon - istorie adevărată.

Aranjament grafic – I.M.