„Concilierea începe de la adevăr”.
„Personalitate remarcabilă a vieții politico-diplomatice, analist politic de cea mai înaltă probă și îndrăgit lider de opinie, Anatol Țăranu rămâne, cu toate acestea, un istoric apreciat în mediul academic prin valoroasele sale studii privind problemele foametei postbelice, ale deportărilor, ale conflictului transnistrean etc.”. (Academician Andrei Eșanu)
Născut la 19 octombrie 1951 în or. Chișinău, Republica Moldova, Anatol Țăranu și-a descoperit de timpuriu vocația de istoric, devenind în 1978 licențiat al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Chișinău. Și-a început cariera ca profesor de istorie în școala medie (1978-1981), după care a urmat Școala doctorală la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei (1982-1985) și un important stagiu în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Moscova (1983-1985).
Devenind din 1981 colaborator științific la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei și lector universitar prin cumul, după susținerea cu succes a tezei de doctor în istorie (1986), Anatol Țăranu a parcurs o impresionantă carieră profesională, ocupând consecutiv sau concomitent diverse funcții, inclusiv aceea de șef de laborator din cadrul Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1988-1990). Constituit din inițiativa Asociației Istoricilor din Moldova, laboratorul condus de dr. Anatol Țăranu a reușit să aducă în premieră la cunoștința opiniei publice o serie de teme, până atunci ignorate sau interzise cercetării în cadrul istoriografiei oficiale, publicând studii și articole privind rechizițiile staliniste postbelice, foametea din anii 1946-1947, colectivizarea gospodăriilor țărănești, deportările din R.S.S.M. etc.[1].
În calitatea de director al Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei (A.Ș.M.)(1990-1993), a demonstrat remarcabile calități de organizator și manager al cercetării istorice. În această postură, istoricul Anatol Țăranu a contribuit decisiv la reformarea pe baze moderne a Institutului de Istorie al A.Ş.M. atât din punctul de vedere al structurii sale, cât și mai ales al temelor de investigații din cadrul acestuia, afirmând cu tărie istoriografia națională ca imperativ al timpului.
„Ceea ce noi numim istoriografie sovietică moldovenească, - constata dr. Anatol Țăranu în noua sa postură de director al Institutului de Istorie al A.Ş.M. -, după conținutul și ideile de bază pe care ea le propagă, constituie, cu unele excepții, o totalitate de cunoștințe despre trecutul țării și poporului nostru, compartimentate și expuse după canoane străine obiectului ca atare, iar uneori și ostile intereselor noastre naționale”[2]. Ilustrare pregnantă a acestui adevăr îl constituie faptul că peste 65 % din totalul cercetătorilor Institutului de Istorie al A.Ş.M. erau antrenați în elaborarea unor teme purtând pecetea sistemului și ideologiei comuniste, cum ar fi: „Apărarea cuceririlor lui Octombrie în timpul războiului civil și intervenției străine. Situația economică și mișcarea revoluționară în Moldova. 1917-1940”; „Istoria construcției socialiste în U.R.S.S. Construcția și consolidarea socialismului în Moldova”; „Istoria perfecționării societății socialiste în U.R.S.S. Dezvoltarea social-economică și politică a R.S.S. Moldova la etapa actuală”; „Lupta ideologică în lumea contemporană: legități și tendințe”; „Critica concepțiilor burgheze privind istoria Moldovei și a țărilor din Sud-Estul Europei” etc.[3].
Urmare a modificărilor operate în structura și tematica de cercetare a Institutului de Istorie al A.Ş.M. din primăvara-vara anului 1991, prin efortul directorului acestuia în vederea depășirii vechii metodologii și a modalității de tratare a istoriei naționale, s-a renunțat la direcțiile de cercetare orientate exclusiv spre tratarea istoriei de pe pozițiile evoluției și schimbării formațiunilor social-economice -, feudalism, capitalism, socialism, - în favoarea unor direcții care să contribuie la reintegrarea cercetării istorice în contextul tradițiilor istoriografiei românești și celei europene.
În atare mod, știința istorică academică din Republica Moldova a încetat, practic, din acea perioadă să mai servească drept „unealtă” sau „armă” a vreunei clase, grup social sau partid politic, tinzând tot mai mult să devină un bun al întregii societăți. În conformitate cu noua viziune asupra istoriei naționale promovată de dr. Anatol Țăranu în postura de director al Institutului de Istorie al A.Ş.M., colectivul de cercetători ai Institutului și-a axat activitatea pe direcții moderne de investigații, angajându-se să lanseze în circuitul științific o serie de noi fapte și evenimente referitoare la istoria culturii, artei, bisericii și vieții religioase, precum și la istoria mișcării naționale, a vieții social-politice, a relațiilor internaționale etc.[4].
O importantă acțiune a Institutului de Istorie al A.Ş.M. în perioada exercitării de către dr. Anatol Țăranu a funcției de director a fost desfășurarea, în zilele de 17-18 decembrie 1991, a primei sesiuni științifice cu participarea unor istorici de notorietate de pe ambele maluri ale Prutului, consacrate memoriei personalității de excepție a lui Nicolae Iorga – istoric de talie europeană și mondială[5]. În același palmares se înscrie și Sesiunea științifică „Destinele istorice ale pământurilor moldovenești la est de Nistru”, organizată de Institutul de Istorie al A.Ş.M. în ziua de 11 iunie 1992, care a subliniat că „istoria Transnistriei este o parte componentă a istoriei moldovenilor, iar, mai larg a românilor” și deci, se poate vorbi de un areal etnic ce depășește spațiul tradițional dintre Nistru și Tisa[6].
Așa cum succesul reorganizării și modernizării domeniului cercetării istorice se afla într-o dependență directă de reușita amplei mișcări de renaștere și de eliberare națională din a doua jumătate a anilor ’80, istoricul Anatol Țăranu s-a lansat inclusiv în activitatea politică, devenind deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales pe baze democratice (1990-1993) și certificându-și atașamentul irevocabil față de valorile și principiile democrației liberale prin semnătura pusă sub textul Declarației de Independență din 27 august 1991[7].
În responsabila postură de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a exercitat funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru apărare și securitatea statului, iar în anii 1993-1994 a reprezentat Republica Moldova în înalta postură de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Federația Rusă, precum și în aceea de șef al delegației Republicii Moldova la tratativele cu Federația Rusă privind statutul de ședere și termenii de evacuare a armamentului și trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Evocând experiența acelei perioade, dr. Anatol Țăranu conchide, cu justificat temei că, „a fi ambasador moldovean la Moscova, e mult mai mult decât a fi ambasador oriunde în altă parte”, aceasta presupunând „să-ți sacrifici, zi cu zi, propria carieră în favoarea intereselor țării”[8]. Acest sacrificiu s-a manifestat inclusiv prin exercitarea funcției de consilier cu misiuni speciale al Președintelui Republicii Moldova în anii 1997-1998, experiență din care a ajuns să prețuiască libertatea mai presus de orice.
A îmbinat în continuare la fel de reușit cariera de savant cu aceea de persoană publică, prin exercitarea funcției de director al Institutului de politologie și istorie politică al Universității de Studii Umanistice din Moldova și de titular al cursului de politologie generală (1999-2005), de director al Institutului de Studii politice și militare din cadrul Universității Libere din Moldova (2005-2009) și redevenind, totodată, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în aceiași ani.
Activitatea parlamentară a istoricului Anatol Țăranu s-a remarcat în special prin elaborarea unui proiect privind modificarea și completarea Legii nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, modificări adoptate după lungi dezbateri la 29 iunie 2006 și intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2007[9]. În conformitate cu respectivele modificări și completări, victimele represiunilor politice au obținut dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilele pierdute: în cazul în care prețul acestora este evaluat până la suma de 200 mii de lei, plata compensațiilor urmează a fi eșalonată pe o perioadă de trei ani, iar în cazul în care depășește această sumă - pe o perioadă de cinci ani. În atare mod, grație acestei inițiative, s-a făcut un pas concret pe calea reabilitării morale, dar și materiale, a victimelor represiunilor politice, a repunerii lor în totalitatea drepturilor democratice.
Reangajat din 2009 la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei în calitate de cercetător științific coordonator, istoricul Anatol Țăranu continuă să îmbine într-un mod uimitor de reușit cercetarea istorică propriu-zisă - în special a problematicii conflictului transnistrean - cu activitatea de analiză și consultanță politică, fondând Centrul de Cercetări Strategice și Consultanță Politică (C.C.S.C.P.) „Politicon”, directorul căruia este din 2010 până în prezent. C.C.S.C.P. „Politicon” s-a remarcat mai ales prin topurile 50 cei mai influenți politicieni ai Republicii Moldova, aduse lunar la cunoștința opiniei publice în urma aplicării unor criterii complexe de apreciere, inclusiv: influența reală a politicienilor asupra deciziilor politice majore; popularitatea lor publică; vizibilitatea în sursele media; perspectivele politice etc.[10]. În atare mod, prin activitatea desfășurată, Centrul „Politicon” contribuie în mod real și eficient la democratizarea procesului politic din Republica Moldova și la reducerea distanței dintre clasa politică și societatea civilă.
„Sunt ca un pianist care s-a transformat în critic muzical dar care, ascultând o partitură la radio, se pomenește că-i fug degetele, de parcă ar cânta la clape”[11]. Astfel își descrie dilemele opțiunii între vocația unui „istoric veritabil” - cu indispensabila și necesara însingurare sistematică în liniștea solemnă a sălilor de studii ale marilor biblioteci și arhive - și tentația unei alte vocații, la fel de puternice, a politicii active și a vieții politice de durată unul din cei mai erudiți, talentați și influenți istorici, analiști politici și diplomați din Republica Moldova, Anatol Țăranu.
Conștient de faptul că, în cele trei decenii de independență a Republicii Moldova, societatea a fost pusă în fața unor probleme pe cât de grave, pe atât de complexe și inedite, solicitând răspunsuri și soluții pe potrivă, cercetătorul Anatol Țăranu a ales constant să se implice plenar în viața publică, refuzând la fel de constant postura comodă de observator imparțial din „turnul de fildeș”, astfel încât, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, omagiatul este dublu avantajat de faptul că, la lecturile multiple și diverse făcute de-a lungul anilor, a ajuns să cunoască procesul istoric nu numai din cărți, ci și din propria experiență politică.
Cu siguranță, în alte condiții istorice și într-o societate „mai așezată”, de felul celor occidentale, știința istorică ar fi câștigat în persoana omagiatului un „istoric veritabil”, în înțelesul german al cuvântului - cu contribuții esențiale într-un domeniu particular, dar inedit al cercetării istorice, - fapt probat, de altfel, cu prisosință de istoricul Anatol Țăranu prin editarea unor lucrări de referință, cu largă rezonanță în mediile științifice și în întreaga societate, fie că a abordat problema foametei din R.S.S. Moldovenească în primii ani postbelici[12], fie că s-a referit cu maximă competență la diversele aspecte ale complicatului conflict transnistrean[13].
La fel însă de adevărat rămâne și faptul că „și epocile, ca și oamenii, au ocupațiile lor intelectuale favorite” (N. Iorga), iar, așa cum epoca în care am intrat de ceva vreme nu pare a fi una „de știință abstractă, de filosofie metafizică sau poetică”[14], un istoric de calibrul dr. conf. univ. Anatol Țăranu poate și trebuie să se afle în centrul „Cetății” - ca formator de opinie, de om politic sau/și de istoric-participant. Aceasta deoarece astăzi, mai mult ca oricând, menirea istoricului este ca, „făcând parte dintr-un popor, înfățișându-i viața, încălzindu-se astfel de toate silințele și credințele cheltuite în cursul epocelor, mișcat de nesfârșitele suferințe prin care a trebuit să treacă neamul său pentru ca să ajungă până în timpul de față, având în sufletul său răsunetul tuturor triumfurilor și tuturor înfrângerilor câștigate și suferite în timp de secole, istoricul e un bătrân prin experiență al nației sale. Dacă nu-l întreabă alții, el e dator să vorbească, ținând la dispoziția contemporanilor învățături culese în vastul câmp al trecutului studiabil”[15].
Cu prilejul frumoasei vârste pe care o rotunjește, aducem distinsului profesor universitar, parlamentar, diplomat și analist politic de mare rezonanță, doctorului în istorie Anatol Țăranu un pios omagiu al colegilor de la Institutul de Istorie, urări de multă sănătate și de noi realizări profesionale, adresându-i tradiționala urare: Vivat, crescat, floreat!