Începând cu 24 august 1916, Divizia 20 Infanterie a trecut în subordinea Armatei a 1.
Pentru a face faţă situaţiei critice din defilelul Oltului, comandantul Armatei a 1-a, generalul Ion Culcer, hotărăşte să constituie din trupele Diviziei 20 infanterie „Detaşamentul Lotru", compus din 5 batalioane şi o baterie de artilerie de 53 mm şi să-l transporte pe calea ferată în zona Corpului 1 din defileul Oltului, încredinţând comanda generalului David Praporgescu. În data de 14 septembrie, comandantul Armatei a 1-a dă ordin generalului Praporgescu să îndepărteze inamicul de la linia ferată a Oltului prin cucerirea înălţimilor care domină această linie ferată dinspre vest: vârful Râgla, vârful Gorganului, Dealul Vladului. În dimineaţa zilei de 14 septembrie, generalul, ajuns în zona de operaţii, constată că o parte din trupele Corpului alpin german ajunseseră la Olt şi se instalaseră la nord de Câineni, în tranşeele făcute de trupele române din timp de pace, iar o altă parte ocupaseră unele înălţimi din dreapta Oltului (Robul, Murgașul) şi ameninţau să pătrundă spre valea Lotrului. Analizând situaţia, generalul Praporgescu a ajuns la concluzia că pentru degajarea comunicaţiei şi azvârlirea înapoi a trupelor Corpului alpin era necesară executarea cu o parte din forţe a unui atac de-a lungul defileului, pe direcţia Câineni-Turnu-Roşu şi, concomitent, cu o altă parte din forţe, respingerea trupelor din munţii Cibinului, manevrându-le prin flanc şi spate. Aceasta cu scopul păstrării cu orice preţ a Câinenilor şi stăpânirea întregului şir de înălţimi din stânga şi din dreapta Oltului.
Şi-a pus în aplicare acest plan şi, datorită lui, Corpul alpin, nu numai că nu a izbutit să treacă pe înălţimile de la est de Olt, dar nu a pus stăpânire nici pe defileul Oltului, aşa cum spera. Ba mai mult, în ziua de 15 septembrie, Detaşamentul Lotru a înfrânt rezistenţa inamicului în zona Câineni, nimicind în munţi trupele alpine germane şi degajând defileul în acest sector. Din păcate, în noaptea de 15/16 septembrie, generalul Popovici, comandantul Corpului 1 armată, apreciind că este ameninţat să fie azvârlit în defileu, temându-se că liniile de comunicaţie sunt tăiate, neavând informaţii exacte asupra situaţiei trupelor sale, a dat, la ora 20.00, ordinul de retragere în defileul Oltului. Mulţi istorici apreciază că dacă generalul Popovici ar fi dat dovadă de mai multă fermitate şi ar fi rezistat încă o singură zi în zona de la sud de Sibiu, situaţia ar fi putut evolua în favoarea trupelor noastre. Acest aspect a fost confirmat de generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei a 9-a germane care, ulterior, nota: Falkenhayn Aici aşteptam ziua de 16 septembrie cu mare teamă. Dacă adversarul îşi continua înaintarea, o rezistenţă nu ar mai fost posibilă...exista puţină teamă că Armata a 2-a română va putea interveni încă mâine (16 septembrie n.n.) la trecătoarea Turnu-Roşu asupra grosului Armatei a 9-a...Dacă grupul inamic scăpa la timp din trecătoare, ar fi însemnat desigur o trecere a Armatei a 9-a de la ofensivă la defensivă, cu rezultat pierderea campaniei din Transilvania...Mai rar în viaţa mea, nu tocmai săracă în puncte culminante dramatice, am aşteptat cu încordare mai serioasă desfăşurarea evenimentelor în ziua de 16 septembrie"[31].
Faţă de această situaţie, Detaşamentul Lotru a atacat cu toate forţele Corpul alpin german, reuşind să-l oblige să se retragă de pe poziţiile ocupate, asigurându-se în felul acesta calea de retragere a trupelor Corpului 1 Armată[32]. Despre această acţiune a Detaşamentului Lotru, condus de generalul David Praporgescu, Mircea Rădulescu, în lucrarea Falkenhayn Războiul neamului românesc", spune: „În această împrejurare au putut cunoaşte duşmanii valoarea ostaşului român. Lupta era din ce în ce mai grozavă, bombardamentul duşman ajunsese de o intensitate formidabilă, iar înverşunarea soldaţilor noştri de a muri pe pământul lor a silit ca însăşi presa duşmană să spună că românii opun o rezistenţă sălbatică. Munţii Carpaţi păreau că au de gând să-şi niveleze văile cu cadavrele luptătorilor. Graţie hotărârii de a învinge cu orice preţ a generalului Praporgescu şi puterii de sacrificiu a trupelor sale, cu enorme pierderi, de ambele părţi, Corpul alpin e risipit şi respins, lăsând armatei de Olt trecătoarea liberă, pentru a se putea retrage".
Generalul David Praporgescu a acordat o mare atenţie păstrării înălţimilor cu vârful Coţi care străjuiau drumul ce urmează culmea până la Grebleşti şi pe unde se deschide calea către Curtea de Argeş, un drum excelent care, dacă ar fi fost ocupat de inamic, acesta ar fi putut tăia retragerea trupelor române din Oltenia. Şi comandamentul german şi-a dat seama de importanţa poziţiei de la Coţi şi a făcut mari eforturi de a o cuceri, numai că s-a izbit de rezistenţa eroică a ostaşilor trimişi acolo de către generalul Praporgescu. În ziua de 16 septembrie a sosit în zona de operaţii locotenent-colonelul Găvănescu, subşef de stat major la Armata 1. Acesta, impresionat de capacitatea lui Praporgescu de a face faţă situaţiei grele, de curajul şi dârzenia pe care le insufla subordonaţilor, de modul cum ştia să stăvilească panica, telegrafiază şefului de stat major al Armatei a 1-a în care arată: „Falkenhayn Sosit Câineni. Domnul general Praporgescu v-a trimis situaţia...Se speră că în 1-2 zile totul să fie în ordine...generalul Praporgescu îmi dă multe speranţe. L-am îmbrăţişat şi sărutat ca pe un frate mai mare... Rog menţineţi hotărârea preluării comandei Corpului 1 Armată de către Praporgescu. Altfel este rău". Într-adevăr, în ziua de 18 septembrie, comanda Corpului 1 Armată este încredinţată generalului David Praporgescu care preia în subordine Detaşamentul Lotru la comanda căruia îl numeşte pe colonelul Traian Moşoiu.
„Tenacitate şi dârzenie, fiecare să-şi afirme voinţa şi calităţile - iată ce vă cer" le spunea Praporgescu subordonaţilor după preluarea comenzii Corpului 1 Armată. Pentru a se asigura o deplasare rapidă a trupelor de pe un mal pe celălalt al Oltului şi în special pentru a putea interveni oportun cu Rezerva Corpului 1 aflată la Grebleşti, generalul Praporgescu dă personal dispoziţii comandantului unei companii de pontonieri în vederea construirii urgente a unui pod peste râu, ceva mai jos de Grebleşti. La înălţimea Coţi, inamicul atacă furibund pentru cucerirea acesteia, dar este respins cu pierderi sângeroase pentru el. Pe locotenentul Ganovici din Regimentul 1 Grăniceri, trimis de către comandantul său pentru a raporta situaţia din sectorul Coţi, Praporgescu îl îmbrăţişează şi-i spune să transmită bravilor apărători ai pichetului Coţi mulţumirile sale pentru eroismul cu care-şi îndeplinesc misiunea.
Despre încrederea pe care generalul Praporgescu o inspira subordonaţilor prin energia şi competenţa sa, prin exemplul său personal, se vorbeşte într-o scrisoare trimisă de sublocotenentul Gheorghe Lupulescu de pe front părinţilor săi, într-una din acele zile: „Ne aflăm pe o linie de rezistență între munţii Coţi şi Voineasa...Cu mine este şi căpitanul Nicolae Golescu care, în virtutea tradiţiilor străvechii sale familii istorice, a refuzat să rămână la postul său de inginer la căile ferate şi a venit să-şi facă datoria...Generalul Popovici a fost înlocuit cu generalul David Praporgescu, comandantul diviziei noastre. Căpitanul Nicolae Golescu îl cunoaşte bine. Nu ne-a mirat că ştiindu-l pe front a venit să-l caute... Când generalul Praporgescu a venit la inginerul Golescu eram de faţă...Să sperăm, dragă tată, că generalul Praporgescu, care-i pe cât de capabil, pe atât şi de apropiat sufleteşte de trupă, începând şi el ca simplu ostaş..., va salva ceea ce a primit...de la înaintaşul său. Despre mine, nu duceţi grija, voi şti să-mi fac pe deplin datoria în orice împrejurare".
În ziua de 22 septembrie, Corpul alpin atacă puternic şi reuşeşte să câştige ceva teren, dar tentativa acestuia de a continua ofensiva este contracarată de vitejia ostaşilor conduşi de generalul Praporgescu. El continuă să organizeze un puternic sistem de apărare în defileul Oltului pe înălţimile dominante. Pregăteşte două aliniamente de rezistenţă, primul: înălţimea Coţi, Zănoaga, dealul Vladului, Stâna Murgaşului, Vârful Dâlnelor; al doilea: de-a lungul înălţimilor Măgura, Pleşul, Gorganul, Râgla, Pietrosul, Vârful Arsurei, nord Voineasa. În ziua de 27 septembrie, trupele germane au încercat din nou să cucerească înălţimea Coţi, dar au fost respinse. Pentru a constata tăria poziţiilor de la Coţi, generalul ia decizia să se deplaseze personal pe acea poziţie. Pe 30 septembrie a început să urce spre Coţi, deşi a fost sfătuit de către subordonaţi să evite punctul acela atât de expus. Puţin iritat, însă cu aceeaşi voce blândă, dar fermă, a spus: ,,nu asemenea gânduri trebuie să preocupe pe un soldat". În jurul orei 13.00, schijele unui obuz l-au lovit pe el şi pe ofiţerii care-l însoţeau. De pe targa improvizată pe care fusese întins, s-a adresat ofiţerilor şi soldaţilor, care-l priveau cu lacrimi în ochi: „Nu slăbiţi credinţa, a noastră e izbânda!".
Au fost ultimele cuvinte ale unui erou al neamului, adresate cu încredere soldaţilor săi, cuvinte considerate un adevărat testament de român şi de militar. În Înaltul Ordin de zi nr.9 din 1 octombrie 1916, dat de Marele Cartier General, se arăta că „în luptele ce s-au dus la Coţi, în munţii de pe stânga Oltului, generalul David Praporgescu s-a distins prin bravură și excelentă conducere a unităților, susținând prin exemplu de bravură personală curajul trupelor de sub comanda sa, contribuind astfel a respinge totdeauna atacurile crâncene ale vrăjmaşilor. Generalul Praporgescu David moare vitejeşte pe câmpul de luptă în primele rânduri".
Recunoaşterea meritelor eroului David Praporgescu
Directorul ziarului „Adevărul", în articolul intitulat „Vitejie strămoşească" scria: „Vitejia strămoşească s-a redeşteptat. Soldaţii şi ofiţerii dau dovadă de strălucite calităţi... Fiecare regiment, fiecare companie, fiecare pluton îşi face datoria şi faptele de arme eroice sunt cu sutele, sunt cu miile. Unele din ele ies la lumină. Cele mai multe sunt neştiute de restul lumii... Ele nu-s făcute ca să se ştie, ci au pornit pur şi simplu din sufletele modeste care, îndeplinindu-şi datoria, nu-şi dau seama de măreţia faptelor. De la generalul Praporgescu, care, comandant de corp de armată, moare ca un simplu soldat, până la cel din urmă om, toţi sunt eroi. Altă pană mai măiastră decât a mea, ar trebui să-i cânte şi să-i premărească!". La rândul lui, Nicolae Iorga consemna în „Neamul românesc" la rubrica „Vitejii noştri": „Moartea în fruntea trupelor sale, pe care le comanda personal, a generalului Praporgescu, arată ce energii capabile de supremul sacrificiu se găsesc în rândurile ofiţerilor noştri superiori. Ultimele lui cuvinte au fost: Nu pierdeţi credinţa, a noastră e izbânda". Alte publicaţii ca „Viitorul", „Epoca", „Steagul", „Vestea", „La politique", L'indépendance Roumaine", „Universul literar", „Virtutea Militară" dedică numeroase pagini „eroului de la Munţii Coţi".
Funeraliile generalului au avut loc în ziua de 3 octombrie 1916 la Bucureşti, în prezenţa ministrului de război, reprezentanţilor Marelui Cartier General, a unui mare număr de generali şi ofiţeri, camarazi de arme din Corpul 1 armată, personalităţi de seamă ale timpului, simpli cetăţeni care l-au cunoscut sau care au auzit despre faptele lui de arme. Sub titlul „Înmormântarea unui erou", ziarul „Adevărul" scria: „Ieşit din rândurile soldaţilor, generalul Praporgescu a ajuns comandant de corp de armată... Scumpă speranţă a armatei noastre, generalul Praporgescu a dat în aceste şase săptămâni de război al României dovezi repetate de prevederea, iscusinţa şi curajul său militar. Era adorat de camarazi şi trupă. Va fi neuitat de ţară şi neam. Murind în timpul inspecţiei poziţiilor celor mai înaintate, el a arătat că nu a cunoscut numai pe jumătate ce este datoria, că îi era străină milităria de paradă sau numai de cabinet. A murit soldat, fiindcă din soldat ajunsese general".
Înaintea bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, când se împlineau nouă luni de la moartea generalului David Praporgescu, comandantul Corpului 1 armată, generalul Petala, s-a adresat trupelor de sub comanda sa astfel: „Ostaşi, generalul David Praporgescu, de la a cărui moarte eroică s-au împlinit nouă luni, nu a avut în viaţă decât un singur ţel - datoria, un singur mijloc - munca şi o singură dragoste - Patria, care pentru el, soldatul patriot şi credincios, mai presus de toate forma una şi aceeaşi fiinţă. În numele încercatului şi a bravului corp de armată oltean, a cărui moştenire sunt mândru că am luat-o după Praporgescu, îi aduc astăzi prinosul recunoştinţei şi admiraţiei noastre! Vouă, ostaşi şi ofiţeri ai corpului de armată, nu pot decât să vă spun că aveţi datoria de a lupta cu bărbăţie, nu numai spre a vă dezrobi părinţii, fraţii şi copii, dar spre a răzbuna pe fostul vostru comandant, care vă iubea ca pe copiii săi şi care prin moartea sa s-a înfrăţit pe veci cu soldaţii săi viteji, care, ca şi dânsul, dorm somnul de veci sub pământul cotropit azi de duşman. Nu uitaţi ostaşi că el nu se poate odihni în acest pământ şi că acum facem legământ sfânt de a recuceri acest pământ şi a dezrobi pe fraţii robiţi...".
În semn de omagiu adus celui care a fost generalul David Praporgescu, acolo sus la Coţi s-a ridicat un obelisc, iar la mormântul său în cimitirul Şerban Vodă din Bucureşti s-a amenajat un frumos monument unde generalul Nicolae Sinescu, la dezvelirea monumentului, a ţinut un discurs din care citez: „Generalul Praporgescu a fost omul care s-a înălţat prin muncă cinstită, prin capacitatea şi meritele sale personale. Fiul răzeşului Praporgescu din Turnu-Măgurele, fără alt sprijin decât munca sa continuă, fără alte mijloace decât capacitatea sa, el s-a înălţat până la cele mai înalte trepte din ierarhia militară, şi dacă cruda moarte nu ni l-ar fi răpit, generalul Praporgescu era menit să devină un militar şi un om de mare valoare în ţara românească".
Semnele omagiale au continuat de-a lungul vremii. În anul 1923, comandantul grănicerilor decide ca mai multe pichete de grăniceri să-i poarte numele. În amintirea lui Praporgescu, la Turnu-Măgurele ia fiinţă „Societatea demobilizaţilor, grade inferioare, generalul David Praporgescu". Prin grija acestei societăţi, casa în care s-a născut generalul a fost transformată într-un mic muzeu cu o placă comemorativă pe frontispiciu. În anul 1927, generalului Praporgescu i se conferă „post-mortem" ordinul „Mihai Viteazul" clasa a 3-a. În 1932, Regimentul 3 Călăraşi primeşte denumirea de „Generalul David Praporgescu". Omagiul adus generalului Praporgescu se concretizează şi în alte modalităţi cum ar fi aceea că o unitate de învăţământ din Turnu-Măgurele se numeşte Colegiul tehnic „General David Praporgescu", o localitate din judeţul Tulcea îi poartă numele, strada pe care a locuit în Bucureşti, de asemenea îi poartă numele, şi, nu în ultimul rând, o stradă din Râmnicu-Vâlcea se numeşte „David Praporgescu".
La fel ca şi Grigorescu, Dragalina şi alţi generali patrioţi ridicaţi din mijlocul poporului, David Praporgescu, această puternică personalitate ostăşească a începutului veacului nostru, atestă geniul creator al poporului român pe tărâm militar. El s-a identificat cu interesele naţionale ale poporului nostru, în numele cărora şi-a făcut datoria cinstit şi onest, a manifestat un deosebit interes pentru pregătirea sa, perfecţionându-se continuu, convins fiind că nu-şi poate sluji ţara decât dacă stăpâneşte fără cusur toate tainele carierei pe care a îmbrăţişat-o. Personalitate militară marcantă, generalul David Praporgescu constituie, la fel ca toţi eroii poporului nostru, un imbold, o pildă de slujire a patriei pentru generaţiile de azi şi cele care vor urma.
Bibliografie:
- Colectiv de autori, Istoria militară a poporului, vol V., Bucureşti, Editura Militară, 1988;
- Col.dr. Costică Popa şi colectiv, Curs de istoria artei militarei, vol.II, Bucureşti, Editura Academiei Militare, 1990;
- Vasile Iosipescu, Marian Gheorghe Preda, Generalul David Praporgescu, Bucureşti, Editura Militară, 1967;
- Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997;
- Dr. Vicenţiu Cojan, Primul război mondial - repere de cronologie militară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997;
- Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri, Editura Albatros, Bucureşti, 1975;
- Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto - dac la statul român unitar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983;
- Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol.I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989;
- Corneliu Tamaş, Smarand Ţana, Judeţul Vâlcea şi prefecţii lui, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2004;
- Sorin Oane, Valentin Ciocan, Istoria Consiliului Judeţean Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2008;
- Marian Pătraşcu, Nicolae Daneş, Monografia comunei Câineni - jud. Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Fortuna, 2008;
- Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, Colecţia „Documentele Vâlcii" Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2004, Bălceşti pe Topolog, 1979;
- Prof.dr. Elena Simeanu, Aurelia Simeanu, Prof. dr. Gheorghe Simeanu, 1933-2011, Râmnicu-Vâlcea, Editura Silviana, 2013;
- Gheorghe Simeanu, Un secol de istorie în Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Silviana, 2015.
Sursa foto: România în anii Primului Război Mondial, București, Editura Militară, 1987
------------------------------------
[31] Istoria militară a poporului român, p.443.
[32] Vasile Iosipescu, Maior Gheorghe Preda, op.cit., p.64 şi urm.