De aproape patru decenii deja, diplomatul dr. Mihai Gribincea reușește impresionanta performanță de a se ilustra, cu un egal succes, în activitatea diplomatică, rămânând, în același timp, fidel meseriei de istoric, de pasionat cercetător științific.
După absolvirea Facultății de Istorie a Universității de Stat din Chișinău (1986), a urmat Facultatea Relații Internaționale a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (1992). În 1995 și-a publicat teza de doctor în istorie „Basarabia în primii ani de ocupație sovietică (1944-1950)”[1], susținută la Universitatea din București sub îndrumarea acad. Dinu C. Giurescu.
Atât perioada cronologică, cât și tematica abordată de autor, erau și rămân de o extremă importanță și actualitate pentru istoriografia națională, având în vedere că anume în acei ani realitățile satului basarabean, rezultate dintr-o evoluție de multe secole, au fost răsturnate pentru a fi înlocuite cu altele. Potrivit constatărilor autorului, colhozul sovietic a confiscat și eliminat proprietatea individuală asupra pământului, vitele și uneltele săteanului. Din proprietar, țăranul a fost transformat în proletar. Acest rezultat a fost obținut de aparatul de partid și de stat sovietic prin constrângere, silnicii, prin închisoare și deportări, printr-o fiscalitate distrugătoare, printr-un climat de teamă individuală și colectivă.
Dr. Mihai Gribincea a făcut și o impresionantă carieră diplomatică, în calitate de angajat al Misiunii O.N.U. în Timorul de Est (1999-2001) și al misiunilor O.S.C.E. în Georgia (1996-1997) și Croația (1999), de Consilier al Înaltului Comisar O.S.C.E. pentru Minorități Naționale (2001-2010). A fost Ambasador al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și, prin cumul, în Regatul Țărilor de Jos și Luxemburg, Șef al Misiunii Republicii Moldova la N.A.T.O. (2010-2015). A deținut funcția de Ambasador al Republicii Moldova în România și, prin cumul, în Serbia (2015-2020). Activitatea de ambasador al Republicii Moldova în România și-a exercitat-o într-o perioadă de pronunțată instabilitate politică și guvernamentală atât în România, cât și în Republica Moldova, în timpul a șase guverne în România și patru executive la București, - reușind, cu toate acestea, să-și onoreze mandatul cu abilitate diplomatică și cu maximă eficiență.
În același timp, calitatea de istoric l-a consacrat drept unul dintre cei mai importanți experți în diferendul transnistrean, având mai multe lucrări la activ în care a demonstrat că principalul responsabil pentru declanșarea conflictului din Transnistria, în primăvara anului 1992, a fost Moscova, care a încurajat separatismul găgăuz și cel transnistrean, pentru a împiedica o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. Astfel, la trei ani de la susținerea cu succes a doctoratului, Mihai Gribincea a publicat o nouă lucrare în care a abordat una din cele mai complicate probleme cu care continuă să se confrunte politica externă a Republicii Moldova - lupta pentru retragerea necondiționată a formațiunilor militare ruse de pe teritoriul ei național [2]. Analizând materialele din presa rusă și moldovenească, precum și o serie de documente inedite, autorul a constatat că trupele ruse din Transnistria, aflate la o depărtare de circa o mie de kilometri de frontierele Rusiei, continuă să rămână unul dintre cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova, pentru liniștea și pacea în această parte a continentului european.
Mai recent, o amplă culegere de documente și materiale editată de autor prezintă în detaliu istoricul trupelor ruse pe teritoriul R.S.S. Moldovenești, implicarea lor în operațiunile militare de pe Nistru în primăvara-vara anului 1992, implicare ce a transformat conflictul (instigat de Moscova) dintre Chișinău și Tiraspol într-un război moldo-rus, negocierile moldo-ruse privind retragerea trupelor ruse după proclamarea independenței Republicii Moldova, implicarea timidă și fără succes a O.S.C.E. în procesul de retragere a trupelor, statutul de ocupație al trupelor dislocate în prezent în raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, inclusiv cel al așa-numitelor trupe de pacificare ș.a. [3].
Diversificându-și și aprofundându-și în continuare preocupările științifice [4], investigațiile l-au condus pe dr. Mihai Gribincea către subiectul iconografiei Basarabiei [5], un domeniu încă slab valorificat în istoriografie, dar extrem de important și de actual, constând în studiul ansamblului de imagini documentare legate de teritoriul dintre Prut și Nistru.
Așa cum relatează autorul, interesul său deosebit față de subiectul iconografiei Basarabiei se explică într-o mare măsură prin faptul că, în anii de studii la școală și universitate, manualele școlare și cursurile universitare de istorie, monografiile istorice erau editate, practic, fără material ilustrativ. Ulterior a realizat că lipsa ilustrațiilor în cărțile de istorie, în special în cele privind istoria Basarabiei de până la 1812, nu a fost un lucru întâmplător, această omisiune deliberată urmărind să împiedice cultivarea adevărului în conștiința elevilor și studenților basarabeni, inculcându-le în schimb „dogmele istoriografiei țariste, iar apoi sovietice, precum că istoria Basarabiei a început de fapt cu «actul benefic» al «alipirii» acesteia la Rusia, că „înflorirea poporului moldovenesc” a avut loc doar odată cu instaurarea în ținut a regimului sovietic «eliberator»; că istoria Moldovei de la Est de Prut de până la 1812 trebuia să rămână pentru românii basarabeni o pagină obscură, nedemnă de a fi luată în seamă”[6].
Dar, așa cum „în orice rău e și un bine”, lipsa imaginilor din cărțile de istorie a trezit interesul autorului față de iconografia României, în general, și cea a Basarabiei, în particular, transformându-l, în timp, într-un colecționar împătimit de hărți vechi și gravuri ale Basarabiei. Rezultatul căutărilor sale întinse pe parcursul a mai bine de trei decenii s-a materializat în recentul volum „Pagini din iconografia Basarabiei”, apărut în prestigioasa Colecție „Eudoxiu Hurmuzaki” a Academiei Române coordonată de acad. Victor Spinei și membrul corespondent Ionel Cândea.
Constând dintr-un amplu și consistent Studiu introductiv în care sunt urmărite, în premieră istoriografică, etapele în care Basarabia începe a fi ilustrată în izvoarele iconografice, - începând cu năvălirile barbare și cu stăpânirea turco-tătară a acestui ținut, după care „nu rămâneau nici bogăție, nici cultură” (Nicolae Iorga), continuând cu semnificative momente, evenimente și teme istorice precum „Carol al XII-lea al Suediei la Varnița/Bender”, „Bătălia de la Stănilești (1711)”, „Basarabia văzută de călători”, „Gravuri din timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878”, „Trecerea Prutului în iconografia Basarabiei”, „Miscellánea”, - precum și dintr-o pertinentă bibliografie selectivă, descriere și lista surselor iconografice, volumul dr. Mihai Gribincea aduce în atenția istoricilor și a tuturor celor interesați de istoria veridică a interfluviului pruto-nistrean documente iconografice originale și, în mare măsură, inedite cu privire la Basarabia și locuitorii ei, pentru a pune în valoare importanța acestui tip de documente „ca material ajutător istoriei”, pornind de la convingerea că utilizarea materialului iconografic în manualele școlare, în cele universitare și în publicațiile istorice are importanta calitate de a spori interesul față de știința istoriei, oferind noi deschideri către înțelegerea trecutului patriei noastre - România [7].
Volumul conține mai mult de 200 de gravuri, acuarele și desene ce provin din colecțiile unor mari biblioteci și arhive ale lumii, devenite accesibile în anii din urmă. Autorul a valorificat prețioase gravuri și litografii din Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a Franței, Muzeul Național al Hărților și Cărții vechi din București, Biblioteca Universității din Varșovia, precum și din arhiva personală a istoricului Robert R. Denndorf, renumit colecționar de imagini, stampe, reprezentări topografice ale meleagurilor situate între râurile Tisa, Dunăre, Prut și Nistru și autor al lucrării „Refugiul regelui suedez Carol al XII-lea (1709-1714)” în Imperiul Otoman [8].
O parte din gravurile consacrate Moldovei de la Est de Prut se datorează călătorilor ce au trecut în secolele XVIII-XIX prin Țările Române și, ulterior, și-au descris observațiile cu ocazia călătoriei lor. Poveștile acestea sunt foarte interesante și, deopotrivă, importante, atât prin informația istorică furnizată, cât și prin latura lor critică. Ilustrative, în această privință, sunt lucrările de o valoare deosebită ale lui Auguste Raffet (1804-1860), unul din cei mai importanți artiști străini din secolul al XIX-lea, care s-a preocupat și de Țările Române.
Astfel, în perioada dintre 7 iulie și 5 august 1837, Raffet a trecut prin Valahia, Moldova, precum și prin Basarabia ocupată de ruși, făcând parte din echipa prințului Anatol Demidoff, tânăr nobil rus care a făcut în acel an o expediție științifică în sudul Rusiei. Albumul în patru volume, însoțit de două atlase cu desene și litografii, ca rezultat al acelei expediții, este pe bună dreptate considerat una din operele capitale ale litografiei, albumul fiind tradus în mai multe limbi și cunoscând mai multe ediții. La rândul său, Auguste Raffet a făcut mai multe desene despre Țările Române în timpul călătoriei sale, inclusiv câteva desene cu privire la Basarabia, reproduse în lucrarea dr. Mihai Gribincea. Așa cum relatează autorul lucrării, echipa lui Demidoff a intrat în Basarabia pe la Sculeni, sat „care, în conformitate cu Tratatul semnat la București, la 16-28 mai 1812, între Rusia și Poarta Otomană, a devenit un sat rusesc”. Prin tratatul menționat, Demidoff subliniază că localitatea a fost divizată – o parte a rămas pe malul drept, alta pe malul stâng al Prutului [9].
Echipa lui Demidoff a vizitat inclusiv Chișinăul, capitala Basarabiei, imortalizată de Raffet în gravura „Sosirea la Chișinău” (Nr. 116) [10]. Așa cum guvernatorul era lipsă în oraș în acea zi (4 august 1837), echipa lui Demidoff a fost întâlnită de unul dintre părinții acestuia și de șeful poliției, care le-a pus la dispoziție o casă spațioasă și frumos amenajată. Așa cum reiese din mărturiile sale, orașul l-a impresionat pe Demidoff prin lărgimea străzilor: „La Chișinău, nu am văzut nimic altceva decât o enormă întindere: orașul, precum Roma (! n.n.), acoperă mai multe dealuri. Acest oraș ocupă atât de mult spațiu datorită lărgimii străzilor sale și grădinilor care înconjoară fiecare casă. Vechile bordeie construite prost și colibele primitive sunt încă în număr mare, în timp ce noile cartiere sunt acoperite de locuințe elegante și clădiri publice cu o arhitectură mult căutată. Strălucirea culorilor folosite pentru a picta monumentele, în special cupolele și acoperișurile acoperite cu o nuanță de un verde pal, oferă ochilor străinilor un aspect singular, și oferă orașelor noastre un aspect care părea să frapeze cu noutatea sa pe tovarășii mei de călătorie. Piețele Chișinăului sunt imense, ornamentate cu gazon și înconjurate de stâlpi; în timpul vizitei noastre, erau ocupați să termine o plantație considerabilă destinată să devină loc de promenadă publică. Câteva podgorii sunt vizibile pe dealurile alăturate orașului; la scurt timp, țara ne-a părut din nou necultivată, pustie și mai ales suferindă din lipsa ploilor” [11].
Nu în ultimul rând, volumul editat de dr. Mihai Gribincea este important prin gravurile ce reprezintă lăcașe de cult, vederi ale unor localități din Basarabia, scene cu activități din viața cotidiană și activitatea basarabenilor, costumul popular al acestora ș.a.
Toate cele 202 gravuri și litografii incluse în volum sunt prezentate în ordine cronologică după data publicării lor, până în anul 1900, constituind o valoroasă contribuție la disciplina iconografiei, astfel încât obiectivul declarat al autorului - „de a întregi cunoștințele noastre despre pământul, oamenii și istoria scumpei noastre Basarabii”, - a fost realizat într-o măsură deplină, adresându-i, în consecință, binemeritate felicitări.