Cronica familiei Cantacuzino pomeneşte de o vechime milenară a unei tradiţii aristocratice militare. Alexios Comnen, care a preluat puterea în anul 1081, în calitate de împărat uzurpator, a dorit trezirea unui imperiu în decădere militară. În aceste condiţii apare şi numele familiei Cantacuzino. Ana Comnena, fiica împăratului Alexios I, avea să scrie o lucrare istorică, Alexiada, în perioada anilor 1137-1148, în care pomeneşte de un comandant militar Cantacuzino, care a obţinut mai multe victorii asupra celor care atacau imperiul grecesc[1]. În anul 1187 a avut loc prima confruntare între un Cantacuzin şi valahi, iar după 120 ani, devenit împărat între timp, Ioan VI Cantacuzino va lua de nevastă pe Irina Asan, nepoata împăratului valaho-bulgar, iar după alte cinci secole, Cantacuzinii vor deveni ei înşişi valahi şi domnitori în Ţările Române[2].
Maria Cantacuzino făcea parte dintr-o ramură a Cantacuzinilor-Măgureanu-Deleanu din Moldova. Tatăl ei era Nicolae Cantacuzino, zis Nicolae Canta (1790-1857), mare-logofăt al Moldovei sub Mihail Sturdza[3]. Mama ei era Pulcheria Sturdza, fiica lui Dimitrie Sturdza de la Miclăuşeni de lângă Roman. El deţinea moşia de la Horodniceni, aflată la limita Moldovei cu Bucovina în judeţul Suceava. În curtea bisericii din Horodniceni, pe nişte stâlpi din piatră, stau atârnate clopotele. Din inscripţia de pe un clopot rezultă faptul că la 1567 clopotul a fost donat de Alexandru Lăpuşneanu, iar la 1640 s-a reînnoit de vistiernicul Iordache Cantacuzino, devenit proprietar, printr-o moştenire de la marele vistiernic Gavrilaş Matiaş. În altarul bisericii, pe pristol, este o cruce mare de argint, pe care stă scris: „Pomeneşte Doamne pe robii tăi Nicolai Cantacuzino şi pe Pulheria soţia sa, 1832, April 8"[4]. Astfel că spătarul Nicolae Cantacuzino, ginerele logofătului Dimitrie Sturza, îşi avea gospodăria şi interesele legate de Horodniceni. Din cei optsprezece copii pe care i-au avut, au trăit numai şapte fete şi cinci băieţi. Conform unui vechi obicei, o parte din fete erau trimise la mănăstire, precum cele trei surori mai mari ale Mariei: Agata, Elisabeta şi Veniamina au fost călugărite la Agapia şi Văratec[5].
Maria, cea mai mică dintre surori, s-a născut la Horodniceni la 20 iulie 1817[6] şi a fost remarcată de tatăl său, marele logofăt, cu o inteligenţă vie, suflet pătimaş şi dotată cu un farmec deosebit. Se pare că a obţinut şi o educaţie deosebită, fiind dirijată de tatăl ei, care era un om de spirit cu o cultură superioară, fiind cunoscător al literaturii clasice greceşti şi franceze. Acest instruit logofăt avea să trimită patru din fiii săi la studii în Elveţia, la Academia din Lausanne. Dar dacă aruncăm o privire asupra descendenţei acestei familii din care făcea parte Maria Cantacuzino, vom putea constata faptul că:
- Un nepot de frate, Matei Cantacuzino, era cunoscutul profesor de la Facultatea de Drept din Iaşi şi fost ministru în guvernul Averescu.
- Al doilea nepot de frate a fost ministru plenipotenţiar la Paris, Neculai Cantacuzino, care a scris şi interesante memorii intitulate „Vieux temps, vieilles figures".
- Fiul acestui nepot era arhitectul Gheorghe Cantacuzino.
- Un strănepot era arhitectul Ghika-Budeşti şi pictorul Pallady.
Viaţa culturală la Iaşi era marcată de o activitate teatrală intensă, fiind organizată pentru societatea boierească de Gheorghe Asaki. La reprezentaţiile date de tineretul ieşean în perioada 1834-1838, apare şi numele Mariei Cantacuzino alături de ale Hermionei Asaki şi Aristiei Ghica[7].
Ca să nu urmeze soarta surorilor, s-a lăsat măritată la numai optsprezece ani cu George Stratulat, în anul 1835, de care divorţează însă după scurt timp. Se recăsătoreşte la Horodniceni, în 5 noiembrie 1839, cu cneazul Alexandru Cantacuzino (1813?-1884), provenit dintr-o ramură a familiei rusificate, unde tatăl său Alexandru (1781-1841) devenise un cneaz rus eterist.
Alexandru Cantacuzino, al doilea soţ al Mariei, a fost un activ colaborator al revistei România Literară, dar şi un bun prieten al lui Vasile Alecsandri, care i-a dedicat drama sa Despot Vodă. Sub Alexandru Ion Cuza a fost Ministru Cultelor şi al Finanţelor, pe care domnitorul l-a delegat în 1865 cu o misiune confidenţială la Napoleon al III-lea[8]. Aflată încă la Iaşi, Maria Cantacuzino era implicată în viaţa socială, pentru că o vom găsi pe lunga listă de subscripţii pentru Societatea Studenţilor Români din Paris, la poziţia 42, cu suma de 25 franci pe lună, începând cu aprilie 1846[9]. Din cauza unor suferinţe fizice, Maria Cantacuzino decide să se stabilească în Franţa pentru tratamentele necesare unei boli de piept recent depistate. O mărturie a deciziei luate o avem de la Alecsandri, care în noiembrie 1850 scria din Cernăuţi lui Ion Ghica: „Am venit până aici spre a însoţi pe frate-meu Iancu, care se întoarce la Paris şi pe Doamna Maria Cantacuzino, care se va stabili acolo pentru totdeauna"[10].
Şi Nicolae Bălcescu scria din Paris, tot lui Ion Ghica, în 17 dec. 1850, confirmând faptul că Maria Cantacuzino era la Paris[11]. Este vizitată de soţul ei, Alexandru Cantacuzino, cu care frecventează împreună înalta societate pariziană, fiind invitaţi şi la Curtea împăratului Napoleon al III-lea. În casa lor din Avenue de Villiers, primesc o societate de mari artişti şi scriitori printre care: Michelet, Edgar Quinet, Renan, Théodore Chassériau, Théophile Gautier[12]. Calităţile sufleteşti ale Mariei Cantacuzino îl determină pe Vasile Alecsandri să scrie versurile memorabile intitulate Mărioara Florioara, pe care le dedică acestei
prinţese[13]. În anul 1854, îl cunoaşte la Paris pe pictorul Chassériau, care îi face portretul sub trăsăturile Sfintei Maria Egipteanca din Biserica Saint-Merri din Paris. O legătură sentimentală de scurtă durată a avut loc între cei doi. Acest pictor talentat avea să moară la scurt timp, atunci când avea numai 37 ani. Prezentă la funeralii, avea să fie recunoscută şi consemnată de Léonce Benedite, biograful artistului: „La sfârşitul slujbei celebrate la Biserica Notre-Dame de Lorette, familia, prietenii şi mulţimea invitaţilor defilau în faţa sicriului spre a-l stropi cu apă sfinţită, o femeie tânără, înveşmântată în negru, cu faţa acoperită cu un văl cernit, se apropie de catafalc. Prosternându-se la pământ, ea luă draperia mortuară şi o sărută. Cei la curent cu viaţa lui Chassériau şi-au dat seama că acest comportament pasionat şi cu totul oriental nu putea fi decât acel al prinţesei Cantacuzino"[14].
În atelierul lui Chassériau, în anul 1856, Maria Cantacuzino îl va cunoaşte pe pictorul Puvis de Chavannes, specializat în pictura murală modernă, care cu un tablou Pieta avea să debuteze la Salonul din anul 1850. Acest pictor s-a remarcat şi cu un caracter frumos, sincer, şi un dezinteres remarcabil, calităţi preţuite de Maria, care l-a susţinut nelimitat. Locul ocupat de această prinţesă din Moldova în gândirea şi opera acestui pictor este unic[15]. Puvis de Chavannes este autorul unor celebre tablouri murale precum: Pacea, Războiul, Munca, Odihna, Iarna, Vara, care puteau fi admirate în muzeele din Amiens, Lyon, Rouen, Marsilia şi primăria din Poitiers. La Paris, lucrările lui împodobesc amfiteatrul Sorbonei, pereţii Primăriei şi zidurilor Panteonului, iar la Boston a decorat pereţii bibliotecii[16]. Cu sinceritate, detaşat de orgoliu şi mândria unui celebru artist apreciat de critica artistică neiertătoare, avea să mărturisească atunci când se referă la Maria Cantacuzino: „Tot ce sunt, tot ce am produs, ei îi datorez" [17].
Pentru a înţelege influenţa atât de puternică pe care a avut-o prinţesa Cantacuzino asupra pictorului, este semnificativă percepţia biografului acestui pictor, Marius Vachon, care, din studiile făcute, a sintetizat această legătură sufletească şi profund culturală într-o frază convingătoare: „Înalta ei inteligenţă, instrucţiunea ei superioară, intuiţia artistică, care prin studiul operelor marilor maeştri în cursul călătoriilor se dezvoltase în adevărată ştiinţă şi mai presus de toate aplecarea instinctivă şi iubirea pentru frumosul pe care-l întrupa ea însăşi, făceau din ea confidenta unică pentru artistul aşa de profund original şi de independent. El, care discuta aprig cu prietenii orice sfat, orice sugestie ce venea de la dânşii, numai de la ea accepta, fără a le discuta, toate sfaturile, criticele, indicaţiile..., atât de absolută era încrederea ce avea în ea, în siguranţa judecăţii, în fineţea observaţiilor, în sinceritatea părerii ei"[18]. Puvis de Chavannes avea să expună la Salonul de pictură din 1876 marea compoziţie intitulată Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului, care astăzi decorează Panteonul.
Reprezentarea Sfintei reproduce trăsăturile Mariei Cantacuzino. Dar, ca un omagiu adus muzei, pe care datorită spiritul său, prin seninătate şi generozitate, prin delicateţea ei sufletească, pictorul o va înfăţişa din nou într-o altă ipostază a Sfintei Genoveva, de veghe asupra Parisului adormit[19]. În atelierul unde pictorul a lucra timp de patruzeci de ani, la Neuilly, la marginea Parisului, Maria Cantacuzino venea aproape zilnic şi stătea într-un colţ al atelierului, cu o carte sau un lucru de mână. Pictorul de regulă îi cerea părerea şi cuvântul ei era hotărâtor. Se poate spune că multe din atitudinile şi gesturile ei frumoase şi grave s-au reflectat în creaţiile pictorului. În celebra pânză cu subiect istoric Sfânta Radegonda dă azil poeţilor, care înnobilează scara monumentală de la Primăria din Poitiers (1873), este reprezentată şi Maria Cantacuzino în postura Sfintei Agnès[20]. În anul 1883, Puvis de Chavannes a făcut portretul în ulei al Mariei Cantacuzino, cu aceeaşi atitudine, având mâinile aşezate una peste alta, ca şi în desenul din 1855 al lui Chassériau. Tabloul a fost expus la Salonul din 1883 de la Paris şi în anul 1943 era expus la Muzeul din Lyon, oraşul în care s-a născut Puvis de Chavannes[21]. Dar pictorul o va surprinde în atelierul lui pe prinţesă într-o schiţă în creion al ultimilor ei ani din viaţă, într-o zi friguroasă, aşezată pe un scaun, acoperită cu o manta, care îi acoperă şi capul cu un capişon. Cu o ţinută dreaptă plină de o graţie sobră, cu trăsăturile feţei estompate, ea apare învăluită în mister. Acest desen se afla în anul 1943 la Muzeul Toma Stelian din Bucureşti, prin grija criticul de artă George Oprescu, care era directorul acestui important muzeu, desfiinţat după anul 1948 şi care, contrar testamentului semnat de donator, a devenit în prezent sediul partidului P.S.D.[22].
În anul 1896, Maria Cantacuzino, bolnavă, cu un curaj eroic, vrednic de dânsa, ascunzându-şi boala, avea să se căsătorească cu pictorul Puvis de Chavannes, ca o împlinire a unei prietenii, care a durat peste patruzeci de ani. Ultimul ei soţ, Alexandru Cantacuzino, murise la Atena cu mulţi ani înainte, în 1884. Atunci când a fost doborâtă de boală şi obligată să stea în pat, artistul a venit cu şevaletul în camera sa pentru a desena pentru ultima dată figura ocrotitoarei Parisului, care avea să moară în august 1898. Două luni după decesul soţiei sale, la 24 octombrie 1898, avea să moară şi artistul Puvis de Chavannes[23]. Funeraliile pictorului s-au efectuat cu onoruri militare, pentru că era comandor al Legiunii de onoare. Au fost prezenţi, pe lângă oficialităţi, şi reprezentanţi ai comunităţii române din Paris şi rude precum: Eugen Ghika, Jean Pallade, Nicolae Miclescu, Ion Cantacuzino, prinţul Alexandru Moruzzi, Alexandru Aslan etc. Înhumarea a avut loc la cimitirul din Neuilly în 20 oct. 1898, iar ferparul de deces a fost publicat în L'Indépendance Roumaine[24].
Maria Cantacuzino l-a inspirat şi pe sculptorul francez Paul Landowski (1875-1961) de origine poloneză. Acest sculptor avea să finalizeze în anul 1928 o statuie intitulată „Sfânta Genoveva protejând Parisul", având drept model tot pe Maria Cantacuzino, Parisul fiind reprezentat printr-un copil amplasat în faţa Sfintei. Statuia este amplasată pe podul La Tournelle de peste Sena, având o înălţime de 5,4 m. fiind aşezată pe un postament de 14 m[25]. Monumentul este înscris pe lista Patrimoniului Mondial U.N.E.S.C.O. din anul 1991.
------------------------------------
[1] Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, pag.16
[2] Ibidem, pag. 34.
[3] Casa Universitară din Iaşi, strada Carol (Copou) a aparţinut logofătului Nicolae Canta
[4] Mihai Dim. Sturdza, Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, Vol. III, Familia Cantacuzino, Bucureşti, Ed. Simetria, 2014, pag. 421
[5] Ion Mihai Cantacuzino, op.,cit., pag. 285
[6] Mihai Dim. Sturdza, op.,cit., pag. 36
[7] Elena Rădulescu-Pogoneanu, Maria Cantacuzino, Convorbiri Literare, anul LXXVI, ianuarie 1943, pag. 50. Autoarea acestui articol indică ca dată a naşterii Mariei un an aproximativ: „pe la 1822"
[8] Elena Rădulescu-Pogoneanu, op.,cit., pag.51.
[9] Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi Documente, Tomul I, 1821 - 20 iunie 1848, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl", 1902, pag. 81
[10] Ibidem, pag. 52.
[11] Ion Ghica, Amintiri din pribegie după 1848, Bucureşti, Socec, 1890, pag. 570
[12] Elena Rădulescu-Pogoneanu, op.,cit., pag. 57
[13] Ibidem, pag. 54
[14] Léonce Benedite, biograful pictorului Théodore Chasseriau. Sa vie, son œuvre, 2 vol., Paris, 1931, pag. 519
[15] Elena Rădulescu- Pogoneanu, op.,cit., pag. 58
[16] Ibidem, pag. 59
[17] Henry Roujon, Les peintres illustres, Puvis de Chavannes, Paris, Pierre Lafitte, pag. 27
[18] Marius Vachon, Puvis de Chavannes, Societe d'édition artistique, 1900, pag. 29
[19] Mihai Dim. Sturdza, op., cit., pag. 430.
[20] Camille Mauclair, Les maitres de l'Art, Puvis de Chavannes, Paris, 1928, pag. 58
[21] Elena Rădulescu- Pogoneanu, op.,cit., pag. 61
[22] Ibidem, pag. 62.
[23] Ibidem, pag. 61
[24] Mihai Dim. Sturdza, op.,cit., pag. 431
[25] Imaginile şi datele referitoare la sculptorul Paul Landowski, provin prin amabilitatea domnului Adrian Şoldea, căruia îi mulţumim pe această cale